10,155 matches
-
senzori piezo, ANPR și tehnologia VASCAR nu pot fi detectate. Dispozitive LIDAR necesită un alt tip de senzor, multe detectoare moderne includ senzori LIDAR. Cele mai multe detectoare de radar de astăzi detectează semnale de pe o varietate de benzi de lungime de undă: de obicei, X, K, si Ka. În Europa este folosită de asemenea și banda Ku. Una dintre tehnologiile folosite pentru a măsura viteza unui vehicul aflat în mișcare folosește radarul Doppler pentru a emite o undă radio spre vehicul și
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
benzi de lungime de undă: de obicei, X, K, si Ka. În Europa este folosită de asemenea și banda Ku. Una dintre tehnologiile folosite pentru a măsura viteza unui vehicul aflat în mișcare folosește radarul Doppler pentru a emite o undă radio spre vehicul și deduce apoi viteza vehiculului prin măsurarea schimbării în frecvența undei reflectate. Aparatele de radar pot fi portabile, montate pe vehicule sau montate pe un obiect fix, cum ar fi un semafor. Detectoare radar folosesc un receptor
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
folosită de asemenea și banda Ku. Una dintre tehnologiile folosite pentru a măsura viteza unui vehicul aflat în mișcare folosește radarul Doppler pentru a emite o undă radio spre vehicul și deduce apoi viteza vehiculului prin măsurarea schimbării în frecvența undei reflectate. Aparatele de radar pot fi portabile, montate pe vehicule sau montate pe un obiect fix, cum ar fi un semafor. Detectoare radar folosesc un receptor superheterodină pentru a detecta aceste emisii electromagnetice de la aparatul radar și activează o alarmă
Detector radar () [Corola-website/Science/316545_a_317874]
-
se apropia de durerea indescriptibilă, sufletul scindat al unui neam cu trupul în două „țări vecine”, în „două limbi”, care sunt de fapt una singură..." - Ștefan Ion Ghilimescu: “...să subliniem caracterul pregnant al realismului descriereilor lui Ion Lazu, cât și unda expresionist metaforică a poeziei simțirii care le conferă, cum grano salis, o aură de un estetism bine timbrat; alteori, în afara exemplului nostru, luat aproape la întâmplare, nu poate scăpa cititorului nota de molipsitor umanism cordial pe care o îmbracă la
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
pentru prima înregistrare electropop a lui Beyoncé. [...] Construit pe o linie melodică ce ar fi fost potrivită pe "Thriller" sau "Bad", «Sweet Dreams» te prinde în cursă cu refrenul său irezistibil, care te ține intrigat prin faptul că posedă o undă de întuneric («Ai putea fi visul meu plăcut, sau un coșmar frumos»)”. Website-ul a oferit cântecului patru puncte dintr-un total de cinci, aceasta fiind nota primită de toate celelalte discuri single lansate în Regatul Unit și analizate de "Digital
Sweet Dreams (cântec de Beyoncé) () [Corola-website/Science/316605_a_317934]
-
m= 9×10 g) termenul ε/m este ca.6×10s; ultimii doi termeni din ecuația de mai sus sunt neglijabili câtă vreme ωε/m«1. Această frecvență corespunde unei perioade de ca 4×10 s, adică unei lungimi de undă λ ≈ 10 cm. Aceasta este în domeniul razelor gamma și deci departe de regiunea vizibilă pe care o studiem. De aceea, ignorăm ultimii doi termeni ai ecuației si descriem „efectiv” mișcarea rezonatorului lui Planck prin:<br>formula 17 In ecuație a
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
radiației. Rata medie (dU/dt) de variație a energiei U a oscilatorului pe unitatea de timp grație acestui factor este: <br>formula 19 adică exact formula lui Hertz (H). este slab amortizat: pentru ω = 3×10(1/s) (corespunzător lungimii de undă a luminii roșii), γ este 5.4×10(1/s), ceea ce înseamnă că îi trebuie un timp de ca 2×10 secunde pentru a-și reduce amplitudinea cu un factor 1/e=0.367. Deoarece perioada de oscilație proprie este
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
problema este prea complicată. Planck răspunde afirmativ, sub presupunerea că, în apropierea stării de echilibru, radiația este suficient de „incoerentă”. Descriem acum în detaliu această ipoteză suplimentară (a „luminii naturale”) Oscilatorul (rezonatorul) este presupus de dimensiuni mici față de lungimile de undă relevante ale radiației. Are sens să vorbim atunci despre variația în timp a câmpului electric la „poziția” oscilatorului. Pentru început câmpul electric este presupus polarizat paralel cu axa oscilatorului; variația sa în timp poate fi reprezentată printr-o integrală Fourier
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
uniformitate folosite de Boltzmann pentru demonstrația lui celebră ("teorema H") că entropia este o funcție crescătoare de timp. Problema interacției oscilatorului armonic incărcat cu câmpul electromagnetic este tratată în manuale, însă în alte contexte. Implicit ea apare în discuția difuziei undelor electromagnetice la trecerea prin medii materiale . Un tratament cuprinzător, cu un interes însă diferit de acela al lucrărilor lui Planck, se gaseste in ultimul capitol al manualului „standard” al lui J.D.Jackson. Următoarele integrale sunt utile:<br>formula 72<br>formula 73
Rezonatorul lui Planck () [Corola-website/Science/316720_a_318049]
-
doilea război mondial, Teller s-a mobilizat la efortul de război. La recomandarea lui Theodore von Kármán, care lucra la Institutul de Tehnologie din California ("Caltech"), Teller a colaborat cu prietenul acestuia, Hans Bethe la dezvoltarea unei teorii a propagării undelor de șoc și a comportamentului gazelor de propulsie, teorie de bază în studiul rachetelor. În 1941 a fost naturalizat cetățean al Statelor Unite. În toamna lui 1942 a fost cooptat la Proiectul Manhattan, în „Secția ("division") de fizică teoretică” și în
Edward Teller () [Corola-website/Science/314973_a_316302]
-
cauzei, pe când alte teorii presupun că un eveniment poate rămâne constant chiar dacă acea cauză inițială a fost ulterior eliminată. Strâns legată, dar distinctă, este noțiunea de cronologia timpului ca auto-vindecătoare. Acțiunile călătorului sunt precum aruncarea unei pietre într-o baltă; undele se împrăștie, dar sunt repede înghițite de efectul valurilor deja existente. Spre exemplu, un călător în timp ar putea asasina un politician care și-a condus țara într-un război dezastruos, dar atunci urmașii săi ar folosi crima sa ca
Paradoxul bunicului () [Corola-website/Science/315079_a_316408]
-
(cunoscută și ca legea lui Planck pentru radiația termică), este o expresie matematică, ce stabilește dependența intensității radiației corpului negru de lungimea de undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
undă a radiației emise și de temperatura corpului emisiv. În conformitate cu legile radiației ale lui Kirchhoff, raportul între emisivitatea și absorbtivitatea unui material oarecare pentru radiația electromagnetică este o funcție universală (adică independentă de material) "I(λ,T)", de lungimea de undă "λ" a radiației și de temperatura absolută T a materialului. Această funcție este numită și "intensitatea radiației corpului negru". (1901) descrie explicit funcția I(λ,T): unde: Funcția I(λ,T) are dimensiunile unui flux energetic raportat la unitatea de
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
radiației și de temperatura absolută T a materialului. Această funcție este numită și "intensitatea radiației corpului negru". (1901) descrie explicit funcția I(λ,T): unde: Funcția I(λ,T) are dimensiunile unui flux energetic raportat la unitatea de lungime de undă, conform ecuației dimensionale: [I]=([Energie]/([Timp][Lungime]^2))/[Lungime]. Această formulă este pentru fizică de o importanță centrală nu numai pentru faptul că este "universală" și reproduce fidel toate observațiile experimentale, ci pentru că, în interpretarea ei, apare pentru prima oară
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
aceasta trebuie privită din pespectiva ansamblului conceptelor dominante ale fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Un progres major al fizicii de la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost stabilirea ecuațiilor lui Maxwell și previziunea derivată din ele asupra existenței undelor electromagnetice. Acestea au fost puse direct in evidență de Heinrich Hertz în 1886. Din ecuațiile lui Maxwell se poate deduce că o mișcare oscilatorie a unei sarcini electrice ("dipolul hertzian") generează radiație electromagnetică. Pentru micile oscilații armonice ale sarcinii, Hertz
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
oscilatorie a unei sarcini electrice ("dipolul hertzian") generează radiație electromagnetică. Pentru micile oscilații armonice ale sarcinii, Hertz a arătat că puterea radiată este: unde "e" este sarcina oscilatorului, "l" este amplitudinea oscilațiilor, și se presupune că "λ » l" (lungimea de undă a radiației emise este cu ordine de mărime mai mare decât amplitudinea oscilațiilor dipolului). Modelele care se refereau la structura materiei de la sfârșitul secolului al XIX-lea erau de acord că radiația termică sau vizibilă înconjurătoare este generată de oscilații
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
influența energetismului și conflictele provocate de el în acea vreme poate fi inferat din tonul foarte iritat al articolelor lui Boltzmann și Planck. În anii 1896-1900, metodele experimentale permiteau o determinare precisă a funcției "I(λ, T)" pentru lungimi de undă între 0,5 si 10 microni și temperaturi între ca. 600 K și 1500 K. Calitativ, rezultatele sunt arătate în fig.1. În domeniul teoretic, un pas important fusese realizat în 1894 prin formularea legilor de deplasare ale lui Wilhelm
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
singură variabilă. Conform legilor lui Kirchhoff, funcția I(λ,T) (sau I(ν,T)) este legată în mod simplu de densitatea de energie "u(λ,T)" (sau "u(ν,T)") a radiației corpului negru raportată la unitatea de lungime de undă (sau de frecvență): și analog pentru u(ν,T). Inspirat de o lucrare (1888) a fizicianului rus V.A. Michelson (profesor de fizică la facultatea de meteorologie și agricultură din Moscova, Wien a propus (1896) o formulă pentru "I(λ
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
este analogul clasic al fenomenului de "emisie indusă", ceea ce reprezintă un concept central în domeniul fizicii laserilor. În realitate, oscilatorul este unul tridimensional și este influențat implicit și de componenta de-a lungul axei sale pe direcția câmpului electric al undelor electromagnetice incidente ce cad sub un unghi oarecare. Expresia finală pentru energia absorbită este aceeași ca în (4.2 ), numai că mărimea A(ν) trebuie inlocuită cu o mărime integrală corespunzătoare. În articolul Rezonatorul lui Planck, arătăm că expresia tridimensională
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
confirmată de experiență iar ecuația (4.13) este atât de simplă, nu e de mirare că el a crezut o vreme că ea reprezintă "adevărul". La începutul lui 1900, Lummer si Pringsheim au anunțat că măsurătorile lor la lungimi de undă mari par sa contrazică legea lui Wien: intensitatea radiației pe unitatea de frecvență scade mai incet cu frecvența (ca ν) decât prevăzut de Wien (ca ν). Aceasta l-a determinat pe Planck să caute modificări ale cantității dS/dU(1
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
Planck. În 1900, Rubens și Kurlbaum cu o metodă foarte ingenioasă, folosind benzile de absorbție în infraroșul depărtat ale sării de bucătărie, cuarțului și fluoritei, au măsurat dependența de temperatură a radiației corpului negru la frecvențe foarte joase (lungimi de undă de ca. 50 microni). Rezultatele au jucat un rol istoric și au arătat că formula lui Planck (cunoscută autorilor după terminarea experiențelor) reprezintă datele experimentale perfect. Un exemplu este dat in Figura 2 pentru fluorită: pe abscisă este o măsură
Formula lui Planck () [Corola-website/Science/315089_a_316418]
-
52 ani. Radiațiile de ionizare trimise de a doua stea fiind sursa majoră de radiație a sistemului. O mare parte din aceste radiații sunt absorbite de vânturile solare, iar poate după aceea întâlnesc un al doilea vânt și trec prin unda de șoc. Cantitatea absorbită depinde de dimensiunile undei de șoc a primului vânt. Absorbția este limitată și de presiunea magnetică a primului vânt. Primele observații spectroscopice efectuate în Peru, în 1892 și 1903 au evidențiat o serii de linii spectrale
Eta Carinae () [Corola-website/Science/315185_a_316514]
-
doua stea fiind sursa majoră de radiație a sistemului. O mare parte din aceste radiații sunt absorbite de vânturile solare, iar poate după aceea întâlnesc un al doilea vânt și trec prin unda de șoc. Cantitatea absorbită depinde de dimensiunile undei de șoc a primului vânt. Absorbția este limitată și de presiunea magnetică a primului vânt. Primele observații spectroscopice efectuate în Peru, în 1892 și 1903 au evidențiat o serii de linii spectrale de absorbție, dar cu puține indicații asupra emisiei
Eta Carinae () [Corola-website/Science/315185_a_316514]
-
notabil, a fost că există ceva propriu filosofiei românești, cu un profil distinct printre alte filosofii naționale. Constantin Noica, care a devenit unul dintre cei mai proeminenți filosofi români, gândea că filosofia românească se caracterizează prin păgânism, cosmicism (adică lipsa undei separări acute a lumii oamenilor de transcendență) și determinism (sau mai curând, „fatalism”). În timpul perioadei comuniste de după 1965, existența unei filosofii românești specifice a devenit o dogmă incontestabilă. Relatările oficiale, puternic influențate de doctrina național-comunistă, așa-zisa ideologie protocronistă, vorbeau
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]
-
creierului. El gândea că impulsurile senzoriale sunt transmise prin fibre nervoase sub formă de zgâlțâituri sau vibrații, ce provoacă apariția modificărilor psihologice în creier, numite „întipăriri”. În a doua lucrare citată, Conta propune o metafizică materialistă, afirmând caracterul asemănător cu unda al universului; potrivit acestei concepții, evoluția universului ca un tot, și a fiecărei entități în acest univers are caracter de undă. Conta a scris de asemenea cărți de istorie a metafizicii, despre natura metafizicii, despre „primele principii ce constituie lumea
Filosofie românească () [Corola-website/Science/318807_a_320136]