9,695 matches
-
Ameșa Spentaxe "Ameșa Spenta" din teologia Avestei târzii, fără a fi Însă dovada unui politeism propriu-zis, comun tuturor ahemenizilor Începând cu ultima parte a secolului al V-lea. În orice caz, zoroastrismul ahemenid trebuie privit În perspectivă istorică, evitând comparații abstracte cu G³th³ sau Avesta În Întregul ei, Într-o evaluare care să nu țină cont de dezvoltarea istorică, marcată de evoluția rapidă a religiei după perioada profetică și contactul culturii și civilizației Iranului cu alte tradiții culturale și religioase. În
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Vom înțelege imediat că o dogmă precum cea a întrupării trebuie neapărat să aibă o puternică legătură cu istoria concretă, pentru cel credincios, oarecum verificabilă. Afirmațiile centrale ale Noului Testament sunt într-adevăr fondate nu pe legende, speculații sau teorii abstracte, dar pe ceea ce primii martori au experimentat: „Ceea ce am auzit, ceea ce am văzut cu ochii noștri, ceea ce am privit și mâinile noastre au pipăit [...] vă vestim”, spune începutul Primei Scrisori a lui Ioan (1In 1,1). Situația nu este chiar
Cuvântul lui Dumnezeu în povestirile oamenilor by Jean Louis Ska () [Corola-publishinghouse/Science/100975_a_102267]
-
Face carieră juridică în calitate de judecător (1975-1980) și avocat (din 1980), prodecan al Baroului București (1993-1995). Colaborează la revista „Tribuna”. Volumul de debut al lui V., Drumul și timpul (1979), e conceput ca o inițiere poetică inversă, pornind de la lirica sofisticată, abstractă, modernistă, spre a ajunge la simplitatea versului în ritm popular. Cele patru secvențe ale cărții (Însemnele, Sonetele, Sentimentele, Baladele) se caracterizează prin luciditate și rigoare, cu trimiteri transparente la Ion Barbu: „Aleph vibrând, /Pol criptic, în fapt inexistând/ Îl afli
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
Tonul și tematica se diversifică în următoarele plachete, În punctul de criză (1981) și Sonete euclidiene (1983), sobrietatea fiind nuanțată de lirism și melancolie. Deși se consideră „robul rațiunii”, V. practică și un discurs în care sensibilitatea pesimistă (bacoviană) străpunge abstractul haos barbian ( Remușcare, Debusolare, Chemări de toamnă, Melancolie). Țintind să fie poet al „adevărului crud” și al „ultimei crize”, pentru care întregul univers e o idee, el se simte atins de morbul îndoielii, al zădărniciei și, ca un „zeu frustrat
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290462_a_291791]
-
articol de pură polemică personală, fără nici un punct comun cu un fragment de istorie literară.” Aceeași atitudine adoptă comentatorul și în recenzia la romanul Viață dublă de E. Lovinescu (6/1927), în care scoate în evidență „senzația de artificial”, „păienjenișurile abstracte”, „incompatibilitatea între talentul critic și talentul epic”. Ovidiu Papadima se manifestă și ca poet (Flori de mai și Luna, 4/1924), contribuind și cu traduceri din Gérard de Nerval. Imaginea vieții culturale românești a orașului este reflectată în rubrica „Însemnări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287542_a_288871]
-
vorba de predica propriu-zisă sau sintetică, de omilie, pareneză sau panegiric, ceea ce frapează în aceste rostiri este că ele trec dincolo de cadrele înguste ale cazaniei, așa cum poate fi întâlnită la Coresi sau la Varlaam, cu configurația ei stereotipă și substanța abstractă. Firește, A.I. nu improvizează, el urmează regulile omileticii, având în minte pilda oratoriei bizantine (și îndeosebi pe Ioan Hrisostom și pe Theofilact). Cuvântările lui, care conțin pasaje de fină exegeză teologică, nu sunt însă nicidecum o expunere seacă și pedantă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285382_a_286711]
-
vieții, trecerea ireversibilă a pragului care desparte tot ce a fost de tot ce va fi altfel ca până acum este însoțită de febra pe care o presupune orice intrare voită în noaptea necunoscutului. Căci „altfel“ nu este decât diferența abstractă față de orice modalitate prezentă, chipul neprecizat al unui „cum“ viitor. Tot ce știu este că, pentru mine, lucrurile nu vor mai fi ca până acum, fără să știu însă cum vor fi ele de fapt; ele vor fi doar altfel
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
au fost eliminate: 1) presiunea limitelor exterioare; 2) imprevizibilul ca factor al reușitei și eșecului; 3) iraționalitatea lumii umane ca efect final al întretăierii unor țeluri divergente; 4) efectele răului organizat. Cu alte cuvinte, teoria destinului se bazează pe cultul abstract al rațiunii și voinței individuale, căci ea nu urmărește să obțină din viață decât extractul pur al unei construcții conștiente și voluntare. De aceea, într-o teorie a destinului, reușita sau eșecul nu interesează decât în măsura în care ele sunt condiționate de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și morphe-forma sunt pentru Heidegger cele trei cuvinte care, în gândirea elină, con lucrează la determinarea oricărui Sein des Seienden, a „ființei oricărei ființări“.<ref id=”2”>Heidegger, op. cit., p. 46.</ref> Însă peras gândit într-un context atât de abstract - ca limită a corpurilor în general - apare în gândirea greacă doar târziu, la câte un sofist ca Prodicos, la Platon sau la Aristotel. În primă instanță, grecii au gândit limita într-o formă care se situează la jumătatea drumului între
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
exprimă algebric coordonate ale experienței cotidiene, exemplificând, bunăoară, noțiuni de teologie tomistă prin comportamente canine (oferite de Zdreanță și Azorică), fac uz de structuralism, semiotică, poetică matematică, persiflând subtil pretențiile acestor discipline de a revoluționa gândirea și toate activitățile spiritului. Abstracte silogisme sunt contrapunctate de secvențe lirice, împrumutate sau create de Mai Știutor, definițiile severe sunt agrementate cu expresii familiare, impersonalitatea aridă suportă constant cenzura omenescului. În ultima analiză, amândoi discută deosebirile dintre „noesă” și „noemă” (în termeni husserlieni), simplu spus
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289793_a_291122]
-
prea ar putea justifica prezența istoricilor în acest context, și nici măcar Descartes sau Voltaire. Sub imperiul obligației menționate mai sus, pentru un istoric consacrat, a nu-și asuma un rol politic, a se retrage în Turnul de Fildeș de dragul obiectivității abstracte ar fi fost adesea echivalentul trădării. Voia oare Iorga ceva nou? A avut oare posibilitatea de a alege? Iluminismul a dus la Revoluția Franceză, la libertate, egalitate și fraternitate. Dar s-a ivit și o altă idee: naționalismul. După războaiele
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
puțin în privința realităților românești). Părerea lui ca și a lui Eminescu era că democrația este o piedică în calea naționalismului cultural românesc și deci a "Legii supreme". Ca și Nicolae Bălcescu, Iorga voia eliberarea națiunii de sub dominația străină. El detesta abstractul, dar avea propria lui mistică națională. Nu există nici un naționalism fără mistică. Iorga scria odată că era ca un suflu care se înalță din solul natal românesc, conținînd toate elementele culturii naționale a poporului român. Aceste elemente nu reprezintă doar
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
uriașe formațiuni nonorganice (imperiile)". După părerea lui Iorga, există pe de o parte dorința firească a entităților organice de a se dezvolta și a se împlini, iar pe de alta, aceste strădanii naturale sînt înghițite cu forța de unități uriașe, abstracte și nonorganice, imperiile "superstatale" sau "supranaționale". Acest lucru nu se va întîmpla! Pentru că "imperiile sînt trecătoare, în timp ce națiunile sînt indestructibile; imperiile sînt o simplă formă, în timp ce națiunile constituie un organism". Din punctul de vedere al lui Iorga, istoria propovăduia un
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
organică; dacă un grup de oameni simt că națiunea (această "ființă gigantică") trebuie să se înnoiască, atunci ei pot să se refere în continuare la acești factori organic determinanți. Iorga nu a căutat să-i înțeleagă pe români la modul abstract, ci prin vitalitatea și trăsăturile lor esențiale care i-au ajutat să supraviețuiască de-a lungul istoriei; România lui era produs al acestor procese. Numai înțelegînd aceste trăsături și experiențe comune poate fi scrisă adevărata istorie a românilor. Cel care
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
germană (Iași, 1918) pune în antiteză la modul sistematic măreția și idealismul filosofiei germane cu acțiunile politice și militare ale Germaniei. A încercat să găsească un răspuns la această contradicție și să explice cum un popor preocupat permanent de gîndirea abstractă și idealistă putea, în momentul următor, să fie gata să se dedea la cea mai irațională și înregimentată acțiune militară. După părerea lui Iorga, era vorba despre o confruntare între spirit, gîndire, bun simț și pumn. Acestea constituiau dominanta poporului
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
ca fiind corespunzătoare unui asemenea țel, dar că aceasta va fi dificil de realizat. Exemplul Statelor Unite ale Americii era bazat pe o cale comună și pe eforturi susținute, dar Europa era împovărată de trecutul ei. Dezarmarea nu constituia pentru Iorga un element abstract, dar a pus totuși întrebarea următoare: "Are colți?" Existau revanșarzi plini de ură și alții care erau puși pe jaf. Nu se ajunge la dreptate socială prin dezarmare, dar prin dreptate socială se poate ajunge la dezarmare", conchidea Iorga 171
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
întîmplase, practic? Este evident că erau implicați mai mulți factori. Era vorba de ego-ul lui Iorga, de temperamentul său și de lipsa simțului proporțiilor; dar binecunoscuta oroare a lui Iorga față de misticismul religios și disprețul lui și mai mare față de abstract au jucat și ele un rol important. Întregul incident acoperă perioada 1925-1927 și este ilustrat de vreo șase articole și de mai multe recenzii critice ale cărților lui Iorga și ale metodei sale istorice scrise de Eliade în publicațiile universitare
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
occidentale din România drept nimic altceva decît un viol cultural. Nu este de mirare că Iorga a făcut declarații violente împotriva "Mioritismului și Sofianismului ocult" și a misticismului ortodox al Legiunii! Iorga era romantic, dar în nici un caz un mistic abstract. Națiunea lui era o "ființă imensă" tangibilă și rațională. "Omul sămănătorist al lui Iorga nu este identic cu "Noul om" al Legiunii. Drept urmare, asemănările dintre naționalismul lui Iorga și "Noul naționalism" al Legiunii erau superficiale, dar diferențele sînt fundamentale. La
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
aceste luări de poziții nu avea vreo legătură cu credința, ci numai cu măsura în care aceasta servea drept mijloc de răspîndire a naționalismului românesc 98. În ceea ce privește misticismul legionarilor, Iorga a manifestat întotdeauna o aversiune sănătoasă față de tot ce este abstract. El era un raționalist latin și explica misticismul Legiunii prin faptul că "Codreanu este slav"99. Ego-ul lui Iorga nu permitea nici un atac din partea "Noului naționalism". În ochii lui, el era principalul element în înfăptuirea României Mari, iar naționalismul acesteia
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
membrilor de rînd ai Legiunii, ca și a conducerii legionare, mai ales a celor cu care autorul acestei cărți a avut șansa să intre în legătură. Privind retrospectiv lucrurile, faptul că versiunea Legiunii este adevărată sau nu constituie o chestiune abstractă, o teorie. Remarcile sună foarte aproape de ceea ce îi scăpa de obicei din gură lui Iorga atunci cînd se afla într-o stare de spirit agitată. (Adevărat sau nu, legionarii au crezut-o). "Pretextul" de care avea nevoie Călinescu i-a
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
-ului (printre multe altele asemănătoare) poate fi găsită în "Neamul românesc", 2 iulie 1940 8 Mă refer la așa-numita școală de la Wisconsin din Statele Unite 9 "Time", 29 aprilie 1985, p. 29 10 George Orwell a condamnat în 1942 egocentrismul abstract al unora dintre intelectualii englezi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Aceștia aduseseră în discuție patru sau cinci argumente care preziceau victoria naziștilor și a japonezilor. Orwell comenta că nici un om obișnuit nu gîndea astfel la timpul respectiv. "Asemenea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
Șeicaru, "nesfîrșita tristețe din ochii lui Nicolae Iorga. Poate că îneca în truda sa neobosită întrebări privind existența și teama de moarte, refuzînd orice răgaz. Aceasta era motivația faptului că, aidoma oricărui romantic, Iorga prefera artele plasitice muzicii. Muzica era abstractă prin definiție, sensibilizînd infinitul, și acesta este motivul, aceasta este explicația dezinteresului aproape total al lui Iorga față de muzică" 18 Karl Göllner, profesor la Universitatea din Sibiu, student al lui Iorga atît în România cît și în Franța, își amintea
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
constructivă numai dacă toate națiunile își vor purifica cu fermitate propriile sanctuare naturale". "Neamul românesc", 20 august 1906. Doi ani mai tîrziu, Iorga comenta participarea românească la întrunirea socialiștilor unguri: Timpul a trecut de mult peste idealurile economice metafizice și abstracte ale lui Karl Marx". El explica însă clar că nu li se poate interzice muncitorilor de a avea propriile lor organizații sindicale, deoarece în societățile capitaliste există nedreptăți uriașe. După părerea lui Iorga, soluția nu trebuie căutată în internaționalismul metafizic
by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA [Corola-publishinghouse/Science/1017_a_2525]
-
complicată. Mulți dintre adepții ei căpătaseră experiență ca funcționari și manageri În cadrul unui regim de ocupație - În Franța, Belgia, Cehoslovacia, ca să nu mai vorbim de Germania și Italia. Marea Britanie nu era ocupată, dar și acolo războiul aclimatizase noțiunea până atunci abstractă de planificare guvernamentală. Mai mult, războiul făcuse din guvernul britanic inima activității economice. Printr-o lege din mai 1940 privind guvernarea prin decret pe durata stării de urgență, executivul britanic avea dreptul să comande orice oricui În interesul național, să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sine În țările recent ieșite de sub benignul regim habsburgic. În Europa Centrală din secolul al XIX-lea, intelectualii și poeții căpătaseră obiceiul și responsabilitatea de a vorbi În numele națiunii. În comunism, rolul lor s-a schimbat. Dacă reprezentaseră cândva „poporul” abstract, acum nu mai erau decât portavocea culturală a unor tirani foarte reali. Mai rău, urmau să fie curând victima predilectă - ca „paraziți”, evrei sau cosmopoliți - a acestor tirani care căutau țapi ispășitori pentru propriile greșeli. Mai tot entuziasmul intelectualilor est-europeni
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]