10,318 matches
-
de perplexitate în ceea ce o privește pe tânăra doctoriță. Apoi, într-o seară, a venit dezlegarea enigmei și totul s-a așezat într-o altă lumină, în adevărata lumină. Era târziu, tata se întinsese în pat și se pregătea să adoarmă, când portarul a apărut și l-a strigat Tovarășe tehnician Vlăsie, aveți o vizită, e cineva afară care dorește să vă vorbească. Tata s-a sculat, și-a tras pantalonii peste pijama, și-a pus haina și un fular și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
senin, așa cum se presupune că ești după ce ai trecut pe lumea cealaltă și tocmai aștepți să te ridici la cer, așa, ca mine. Visele astea sunt de vină, ele îmi fac rău. Am ajuns să-mi fie teamă să mai adorm, să refuz să închid ochii: tot ce visez că se petrece pe pământ, și acum m-am convins că asta se petrece, nu reprezintă vise, ci coșmaruri. Asist la chinul, la moartea alor mei și eu sunt total neputincios, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Apoi, ziua se încheiase ca de obicei: Cameniță trăsese un chef, cu băutură multă, cu haleală, cu lăutari și cu câteva muieruști noi, prospătură, dar prost alese, cam fără vlagă, cam sfioase cu p... Mulțumit de sine, mai-marele regiunii noastre adormise buștean, sforăind de se cutremurau pereții: deja tovarășa Cameniță, obișnuită cu „programul“ său, dormea separat, se retrăsese de câțiva ani buni în altă aripă a uriașei vile pe care o ocupau. Totuși, în noaptea aceea, atipic, tovarășul Cameniță, care avea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
de bădărăniile soțului, pe atunci tovarășul Cameniță încă mai era Cameniță cel vechi, voise să profite de ultimele raze ale soarelui frumuseții sale și își luase lumea în cap, se încurcase cu unul mai tânăr și fugise de acasă...). A adormit când se lumina de ziuă, iar somnul său agitat a durat numai câteva zeci de minute. Când s-a trezit, a obținut răspunsul mult căutat, cum să se lepede de vechea sa persoană, atât de oripilantă pentru el însuși, acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lor, mai cu suflet decât ai noștri, în orice caz, și ne-au făcut pachet și ne-au trimis în țară, aci, nu se compară, e sărăcie... Spaniolu și-a întrerupt confesiunea și l-a zgâlțâit pe Pușcărie care tocmai adormise și începuse să sforăie: -Scoală, bă! Acu zâi și tu, de unde ți se trage numele de Pușcărie!.. Pușcărie s-a interesat dacă mai e votcă. -Nu mai e, zâi! Fără cine știe ce mare chef, Pușcărie le-a îndeplinit dorința tovarășilor săi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
suporte pupăturile sale de fiecare dată când ei ziceau îhî. Târziu după miezul nopții, șoferul cel aiurit le-a îndesat în buzunare ceva euroi, le-a dat o sticlă neîncepută de whisky, i-a pupat pe frunte zgomotos și a adormit cu capu pe masă. Cei trei s-au cărat mulțumiți: au avut și ei o dată milă - nu l-au tâlhărit pe neamț, prea se purtase salon cu ei!... Au ieșit în ploaia care se întețise parcă, în loc să slăbească. I-au
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și căuta și el să-l ajute. Pereții s-au deschis, nu mult, o părere, dar de ajuns. Pușcărie și Gămălie au râs cu poftă grozavă, își îndepliniseră ambițul, au mers câțiva pași și au căzut răpuși de beție, au adormit instantaneu, începând să sforăie. La fel și Spaniolu, numai că el sforăia cum se cade, în gheretă. Cei trei n-au mai văzut și n-au mai simțit cum se pornește apa, cum vine ca un munte lichid spre ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Domnul despre care vorbesc locuiește singur într-o garsonieră. Copiii i-au plecat, iar soția i-a murit. Unica sa plăcere e să se uite seară de seară la toate emisiunile care-l enervează. După ce se umple de fiere, domnul adoarme visând cum le-ar tăia el limba unor analiști, cum i-ar face surdomuți, cum i-ar lua de guler. Medic fiind, bătrânului îi vine o idee, iar într-o seară pune mâna pe telefon. „Alo, alo - zice el când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
vacă, îl mănânc de viu! Trebuia să-i spui în față: «Bă, nenorocitule, pe cine faci tu bou și vită încălțată, că-ți mut falca din loc!!!»“ „În primul rând - o informează bărbatul cu același glas potolit cu care își adoarme adversarii și colegii la Cameră -, nu mi-a zis deloc vită încălțată, ci doar bou. În al doilea rând, să știi că e de bine. Mă ia în seamă. După ce mă ia în seamă așa, îi pare rău și începe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
număr de telefon tocmai îl scrisesem în carnet și, dând peste el, numărul să mă întrebe: „Nu vrei să vă vedeți? Da’ de ce nu vrei?“. Nu-i nici o greșeală: numerele de telefon, odată consemnate undeva, te reclamă, de parcă au fost adormite și s-au trezit. Îți cer să le bagi în seamă. Cele mai insistente sunt numerele despre care nu știi de ce le-ai reținut. Iar dacă ai pus lângă ele un semn și ai uitat de ce l-ai pus, poți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
viitor cu o bucurie nerăbdătoare. Ni se părea că respirăm mai liber, că tragem În piept un aer mai ușor, aerul aventurii. Prin mințile noastre Înfierbîntate se perindau țări Îndepărtate, fapte eroice și femei frumoase. Ochii mei obosiți refuzau să adoarmă, iar În ei se răsuceau două puncte verzi, reprezentînd lumea pe care o lăsasem complet În urmă și sfidînd așa-zisa eliberare pe care o căutam. Își Întorceau privirea de la zborul meu extraordinar peste pămînturile și peste mările lumii. PARA
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
o iubisem pînă În acest moment, cînd mi-am dat seama că de fapt nu simțeam nimic. A trebuit să o chem din nou În mintea mea. Trebuia să mă lupt pentru ea, era a mea, numai a mea... Am adormit. Un soare blînd lumina ziua cea nouă, ziua plecării noastre, ziua În care ne luam rămas-bun de la pămîntul Argentinei. N-a fost ușor să urcăm motocicleta pe vasul Modesta Victoria, dar, cu ceva răbdare, În cele din urmă am reușit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
imagini semnificative, reprezentarea simbolică a orașului va rămîne Întotdeauna sub forma unor flăcări Înverșunate. Era ultima zi a șederii noastre și, după numeroase ciocniri de pahare care exprimau frumoasele noastre sentimente de rămas-bun, ne-am Încolăcit sub pături și am adormit. Mult-așteptata sirenă a sfîșiat liniștea nopții, chemîndu-i și trezindu-i pe voluntarii de serviciu, străbătînd chiar pînă la patul lui Alberto, din care acesta a sărit mult prea repede. Ne-am ocupat imediat pozițiile, cu toată seriozitatea necesară, În mașina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
astm s-a Înrăutățit. Învelit Într-o pătură de la poliție, am privit ploaia și am fumat țigări de foi - una după alta -, ceea ce m-a ajutat Într-o oarecare măsură să-mi mai potolesc oboseala. Spre ziuă am reușit să adorm, sprijinit de un stîlp din hol. Dimineața m-am simțit ceva mai bine, iar Alberto găsise niște adrenalină, care, În combinație cu niște aspirine, m-a făcut să mă simt ca nou. L-am anunțat pe locotenentul guvernator, un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
s-a Îmbunătățit remarcabil. Următoarea zi a trecut calm și am dormit cît am putut de mult pentru a recupera somnul pierdut din cauza hoardelor de țînțari. În acea noapte, În jurul orei 1, am fost trezit la doar cîteva secunde după ce adormisem și mi s-a spus că ajunseserăm În San Pablo. Am fost recomandați directorului medical al coloniei, dr. Bresciani, care a fost foarte ospitalier și ne-a pus la dispoziție o cameră pe timpul nopții. QUERIDO PAPI Dragă tati, Iquitos, 4
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
mai e pînă la Leticia. CÎnd proprietarul casei ne-a spus, Într-o portugheză familiară, că Leticia era la șapte ore În amonte și că acum ne aflam În Brazilia, Alberto și cu mine ne-am certat Îngrozitor cu privire la cine adormise În post. Însă asta nu ne-a dus nicăieri. I-am dat proprietarului peștele și un ananas de vreo patru kile primit de la leproși și am rămas peste noapte În casa lui, după care ne-a dus el Înapoi În susul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]
-
refuzul meu nu te-a supărat. Aș fi chiar fericit dacă aș fi sigur de contrariul... 14 iulie 1952 Simțământ de neliniște: Giglio n-a mai apărut de mai multe zile. Va trebui să-l caut. Seara nu pot să adorm. Citesc târziu în noapte... 16 iulie 1952 Am lucrat foarte puțin în aceste zile din urmă... Presimt voluptatea pe care o voi avea de a recupera orele pierdute în clipa în care voi dispune de tot timpul meu. Deocamdată, am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
nu are ce căuta în prietenie sau în dragoste! 10 noiembrie 1952 Prima zăpadă! Nu voi mai fi decât un iubit mediocru: spiritul a învins tru pul... Căci eu vreau cu tot dinadinsul să devin propriul meu erou! Înainte de a adormi, mi-au apărut în gând toți cei pe care i-am iubit, ca și cum ar fi voit să și ia rămas-bun de la mine. Pierre lui Mihai 10 noiembrie 1952 Ceea ce am simțit noaptea cealaltă, când mi-ai povestit ulti ma ta
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
de a fi obosit... „Doamne, ce prost e!“, m-am gândit (de data aceasta era vorba de tine), „să-mi spună asta, ca și cum la orele unu noaptea eu n-aș fi la fel de obosit și n-aș fi mulțumit să pot adormi imediat“. și te-am sărutat cu duioșie, pentru că erai prost și pentru că te simțeai jenat. și m-am întors pe partea cealaltă și am adormit imediat și am uitat totul. E drept, duminică mi-am mai amintit câte ceva, dar imediat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
unu noaptea eu n-aș fi la fel de obosit și n-aș fi mulțumit să pot adormi imediat“. și te-am sărutat cu duioșie, pentru că erai prost și pentru că te simțeai jenat. și m-am întors pe partea cealaltă și am adormit imediat și am uitat totul. E drept, duminică mi-am mai amintit câte ceva, dar imediat am uitat din nou. În sfârșit, luni te-am întrebat ce-ai făcut duminică, din obișnuință, dacă nu din politețe pur și simplu. și tu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
îmi cânta de bucurie... A stat o clipă, iar apoi - s-a dus... Pe Dumnezeu îl port totdeauna în mine. Pentru că Dumnezeu sunt eu. Fără să știu. Astăzi însă - l-am simțit aievea! și am avut har. Ieri-noapte, înainte de a adormi, a început, așa, din senin, să mă chinuie gelozia. Inima a început să-mi bată cu putere și am fost copleșit de un sentiment ciudat de deznădejde... Abia într-un târziu am reușit să adorm. Somn greu, cu vise complicate
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
avut har. Ieri-noapte, înainte de a adormi, a început, așa, din senin, să mă chinuie gelozia. Inima a început să-mi bată cu putere și am fost copleșit de un sentiment ciudat de deznădejde... Abia într-un târziu am reușit să adorm. Somn greu, cu vise complicate... Azi-dimineață, odată cu trezirea, îmi reveni și sentimentul de gelozie. E un sentiment straniu, lipsit de imagini concrete, dar cu atât mai sfâșietor. Îmi pare că aud glasul tău mărturisind: — Așa este și nu poate fi
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
lipsești la căderea nopții! Aș sta lângă tine pe divan și ți-aș povesti cu umor despre toate treburile mele triste: și cum îmi iese prost mâncarea de prânz, și cum mi s-a urât să gătesc, și cum mă adorm musafirii noștri, în permanență aceiași. Numai Emil Petrescu câte parale face! Din clipa în care apare, pleoapele încep să mi se lipească automat. Dar încruntarea, gravitatea și închistarea lui Ion! S-ar părea că are în fiecare clipă de rezolvat
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
e viscol afară. Iar eu, la gura sobei, scriu și scriu din cărțile altora... Ion m-a întrebat dacă mai am timp să mă și gândesc. I-am răspuns că am atunci când umblu pe jos și în pat - înainte de a adormi și după trezire... Destul de puțin. În orice caz, cert este că nu simt nevoia să gândesc mai mult decât atâta. 7 martie 1955 O febrilitate plicticoasă... Încerc să mă debarasez de dânsa. Să fie oare de vină Primăvara? Dar nu
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
spune „Tintentrauben“ șviță de cernealăț, din cauză că bobul ei negru îți lasă pentru mult timp pete pe mâini. Castelul de apă de lângă pat și vița lui de cerneală- tot atât de neagră pe cât se cuvine să fie și somnul profund. știam că a adormi înseamnă să te lași înecat în cerneală. Dar mai știam și că cine nu-și găsește somnul are conștiința încărcată, că o povară îi apasă pe creier. Așadar, cu mine se-ntâmpla la fel, numai că nu știam de ce. Cerneală
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]