10,832 matches
-
Cluj, Dej, Lona Săsească, Feneșu Săsesc etc). Războaiele purtate de Ungaria și Monarhia Habsburgică împotriva Imperiului Otoman în secolele XVI-XVIII au dus la scăderea numărului sașilor transilvăneni și depopularea unor zone locuite anterior de sași (vezi harta alăturată). Odată cu intrarea Principatului Transilvaniei sub conducere habsburgică, grupul sașilor a început să se revitalizeze. Pe de altă parte, în sec. al XVIII-lea, Curtea de la Viena a colonizat în fundus regius, protestanți austrieci, așa numiții landleri. Dintre sașii transilvăneni numeroși au făcut carieră
Sași () [Corola-website/Science/297169_a_298498]
-
Crimeei. În 1877, Rusia a declarat război Imperiului Otoman și l-a învins. La lupte au participat și voluntari bulgari. Tratatul de la San Stefano a fost impus otomanilor de către ruși la 3 martie 1878, și prin el se înființa un principat autonom bulgar pe teritorii întinse, ale celui de al Doilea Imperiu Bulgar. Celelalte Mari Puteri au respins însă imediat tratatul de teama ca o țară atât de mare în Balcani să nu le amenințe interesele. Tratatul de la Berlin a adus
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
autonom mult mai mic, cuprinzând Moesia și regiunea Sofiei, lăsând mari populații bulgărești în afara granițelor noului stat. Aceasta a jucat un rol semnificativ în formarea abordării militariste a politicii externe a Bulgariei în prima jumătate a secolului al XX-lea. Principatul Bulgariei a câștigat un război cu Serbia și a incorporat teritoriul otoman al Rumeliei Orientale în 1885, proclamându-se stat independent la 22 septembrie 1908. În anii de după independență, Bulgaria s-a militarizat accentuat și a fost denumită adesea „Prusia
Bulgaria () [Corola-website/Science/297174_a_298503]
-
dietei de la Pesta; mesajul de mulțumire către Lajos Kossuth; un apel, proclamație la pace cu titlul: "Frați și concetățeni români și sași". În mijlocul secolului al XVI-lea situația politică, economică și chiar juridică a secuilor s-a modificat considerabil în cadrul Principatului, care a luat naștere în 1542. Susținerea statului independent al Transilvaniei impunea suportarea unor greutăți materiale mai împovăratoare, decât în timpul regatului maghiar cănd nu cereau de la ei să suporte alte biruri decât tradiționalul tribut al boului "(ököradó)". Secuii au văzut
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]
-
și al XV-lea. Împăratul Carol al V-lea a extins uniunea personală a celor Șaptesprezece Provincii în anii 1540, făcând din ele mai mult decât o uniune personală, prin Pragmatica Sancțiune din 1549 și și-a sporit influența asupra Principatului Eclesiastic de Liège. Războiul de Optzeci de Ani (1568-1648) a împărțit Țările de Jos în Provinciile Unite (în nord, "Belgica Foederata" în latină, „Țările de Jos Federate”) și Țările de Jos Meridionale ("Belgica Regia", „Țările de Jos Regale”). Cele din
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
de operațiuni în Războiul Franco-Spaniol și cel Franco-Austriac în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. După campaniile din 1794 din cadrul Războaielor Revoluției Franceze, Țările de Jos—inclusiv teritoriile care nu fuseseră vreodată sub dominație Habsburgică, cum ar fi Principatul Eclesiastic de Liège—au fost anexate de Prima Republică Franceză, punând capăt dominației austriece în regiune. Reunificarea Țărilor de Jos sub numele de Regatul Unit al Țărilor de Jos a avut loc după dezmembrarea Primului Imperiu Francez în 1815. Revoluția
Belgia () [Corola-website/Science/297190_a_298519]
-
simbol național. Bicolorul orizontal alb-roșu este un model de largă răspândire și deci există și alte drapele similare dar fără legătură cu cel polonez. Există două drapele naționale cu banda roșie deasupra celei albe: cel al Indoneziei și cel al Principatului Monaco. În Polonia, se utilizează multe drapele de anvergură locală cu design bazat pe cel național și cu aceleași culori. Culorile și drapelele Republicii Polone sunt descrise în două documente legale: Constituția Poloniei din 1997, și Legea Stemei, Culorilor, Imnului
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
Maastricht a utilizat un design similar între 1938-1994 dar a revenit la vechiul drapel pentru a evita confuziile. Există două state independente - Indonezia și Monaco - ale căror drapele naționale sunt bicolorului orixontale roș-albe, cu dispunere inversă față de drapelul Poloniei. Drapelele Principatului Monaco și al Indoneziei diferă și prin proporții și prin nuanțele culorilor.
Drapelul Poloniei () [Corola-website/Science/297195_a_298524]
-
deplasat către sud în Boemia, Moravia și, parțial, în Austria de astăzi. Pe parcursul secolului al VII-lea, negustorul franc Samo, susținător al slavilor ce luptau contra stăpânilor lor avari, a devenit conducător al primului stat slav cunoscut din Europa Centrală. Principatul Moraviei a apărut în secolul al VIII-lea și a atins maxima întindere în secolul al IX-lea, când a frânat influența francilor și a câștigat protecția Papei. Statul boem sau ceh a apărut pe la sfârșitul secolului al IX-lea
Cehia () [Corola-website/Science/297179_a_298508]
-
(pronunțat în catalană //), oficial Principatul Andorrei (în ), denumit și Principatul Văilor Andorrei, (în ), este o țară fără ieșire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în estul Pirineilor, la frontiera între Spania și Franța. Este a șasea cea mai mică țară din Europa, cu o suprafață
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
(pronunțat în catalană //), oficial Principatul Andorrei (în ), denumit și Principatul Văilor Andorrei, (în ), este o țară fără ieșire la mare, aflată în sud-vestul Europei, în estul Pirineilor, la frontiera între Spania și Franța. Este a șasea cea mai mică țară din Europa, cu o suprafață de și o populație estimată
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
de și o populație estimată la 84.082 de locuitori în 2009. Capitala, la Vella, este capitala europeană aflată la cea mai mare altitudine, la peste nivelul mării. Limba oficială este catalana, cu toate că se mai vorbesc spaniola, portugheza și franceza. Principatul s-a înființat în 1278. Rolul de monarh este exercitat împreună de doi co-principi, episcopul de Urgell și președintele Franței (țara făcând parte din dioceza de Urgell). Andorra este o țară prosperă, în special datorită turismului, care deservește circa 10
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
a fost rezolvat în 1278 prin medierea Aragonului, cu semnarea primului "paréage" care stipula suveranitatea comună asupra Andorrei între contele de Foix (al cărui titlu avea apoi să fie transmis șefului statului francez) și episcopul de Urgell, din Catalonia. Astfel, principatul și-a căpătat forma teritorială și politică. De-a lungul anilor, co-titlul francez asupra Andorrei a trecut la regii Navarrei. După ce Henric de Navara a devenit regele Henric al IV-lea al Franței, el a dat în 1607 un edict
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
membru al ONU și al Consiliului Europei. Deși este înconjurată de teritorii ale țărilor membre ale Uniunii Europene, în calitate de microstat, nu a dorit aderarea la Uniune, și nici UE nu și-a exprimat dorința de a se extinde prin includerea principatului. Andorra este un co-principat parlamentar, avându-i pe președintele Franței și pe episcopul de Urgell (Catalonia, Spania), drept co-principi. Aceasă trăsătură face ca președintele Franței, în calitatea sa de principe al Andorrei, să fie și monarh electiv, deși el nu
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
a primului ministru al Andorrei. Consiliul General este răspunzător și pentru propunerea și adoptarea legilor. Dreptul de inițiativă legislativă în Consiliu îl au fie trei consilieri, fie cel puțin o zecime din cetățenii Andorrei. Consiliul aprobă și bugetul anual al principatului. Guvernul trebuie să trimită propunerea de buget pentru aprobare cu cel puțin două luni înainte ca bugetul anterior să expire. Dacă bugetul nu este aprobat înainte de prima zi a noului an, bugetul anterior este prelungit până la aprobarea celui nou. Odată
Andorra () [Corola-website/Science/298069_a_299398]
-
635, de Muhammad (Mahomed), întemeietorul Islamului. De aici pornesc cavalerii arabi care vor răspândi noua religie prin Africa de Nord până în Spania, iar în Asia până în inima Indiei. O dată cu decăderea Califului Abbasid, în Peninsula Arabică iau naștere, în secolele 9 - 10, mici principate feudale, care ajung, în secolul xvi SUB suzeranitatea Imperiului Otoman, situație menținută, cu întreruperi, până în 1918. Muhammad Ibn al-Wahhab pune în Nejd, după 1740, bazele unei secte islamice puritane și militante, câștigând de partea sa și pe emirul de Daraiyya
Arabia Saudită () [Corola-website/Science/298071_a_299400]
-
care l-a costat pe Gorgasali viața. Iberia a devenit astfel în secolul al VI-lea provincie persană, în timp ce Lazica căzuse sub stăpânirea Imperiului Bizantin. Deoarece persanii erau angajați în conflictul cu Imperiul Bizantin, iberienii au reușit să creeze mici principate independente, care se aflau într-o stare permanentă de război. În secolul al VII-lea, georgienii au fost nevoiți să facă față și invaziilor arabe. Arabii pătrunseseră în anul 642 pentru prima oară în ținuturile estgeorgiene, fără a le putea
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
față și invaziilor arabe. Arabii pătrunseseră în anul 642 pentru prima oară în ținuturile estgeorgiene, fără a le putea cuceri decât după o îndelungată perioadă de războaie, care au fărâmițat Lazica și Iberia. Unele state mici precum regatul Kartli și principatul Kaheția, condus de un principe cu titlul de corepiscopos, în centrul țătii, Hereția în est sau Egrisi-Abhazia în sudvest și-au putut totuși păstra independența până în secolul al X-lea. Arabii au întemeiat în secolul al VII-lea emiratul Tbilisi
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
din urmă și datorită introducerii unui nou tip de plug georgian. Orașele mari erau în acea perioadă Tbilisi, Kutaisi, Uplistsikhe, Artanui, Telavi, Akhalkalaki, Dmanisi și Oltisi. Sudvestul Georgiei, în care luase ființă Tao-Klardjetiția, rămăsese în acest timp protectorat bizantin. În principatele georgiene se ridicase un nou neam princiar, cel al Bagratizilor. Cu consimțământul Constantinopolului, ei au început să poarte în protectoratul Tao titlul de curopalat. La sfârșitul secolului al X-lea principele din Tao, Curopalatul David al III-lea, a inițiat
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
Georgia a mai putut fi reunificată doar pe durata domniei lui Georgi al V-lea "cel Strălucit", între 1318 și 1346. În secolul al XV-lea s-au format pe teritoriul Georgiei următoarele formațiuni statale: în vest regatul Imereția, cu principatele în mare măsură independente Guria, Migrelia, Abhazia, Svaneția și Racia, în zona centrală regatul Kartli cu principatele Ksavi, Aragwi și Muchrani, în est regatul Kaheția și în fine în zona sudestică atabeylikul Samzche (actualmente pe teritoriul nordestic al Turciei, zona
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
între 1318 și 1346. În secolul al XV-lea s-au format pe teritoriul Georgiei următoarele formațiuni statale: în vest regatul Imereția, cu principatele în mare măsură independente Guria, Migrelia, Abhazia, Svaneția și Racia, în zona centrală regatul Kartli cu principatele Ksavi, Aragwi și Muchrani, în est regatul Kaheția și în fine în zona sudestică atabeylikul Samzche (actualmente pe teritoriul nordestic al Turciei, zona fiind între timp turcizată și islamizată). În decursul secolului al XVI-lea Georgia este împârțită în regatele
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
Kaheția și în fine în zona sudestică atabeylikul Samzche (actualmente pe teritoriul nordestic al Turciei, zona fiind între timp turcizată și islamizată). În decursul secolului al XVI-lea Georgia este împârțită în regatele Imereția, Kaheția și Kartli, precum și în cinci principate care stau sub influența osmană și persană. Luptele permanente cu turcii în vest și cu persanii în est l-au determinat pe regele Kartliei-Kaheției, Heraclius al II-lea (1744-1798) să încheie în anul 1783 und acord cu Ecaterina a II
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
decret din 1801. În 1810 cade și regatul Imereției sub stăpânirea rusă. Imperiul rus va pune în decursul secolului al XIX-lea stăpânire pe toate regiunile georgiene; Guria este anexată în 1828, Migrelia în 1857, Svaneția între 1857 și 1858, principatul Abhaziei în 1864. Noua provincie din sudul imperiului va fi numită de ruși "Gruzia". După Revoluția din Octombrie, provincia Gruzia s-a declarat în 26 mai 1918 independentă. Noua Republică Democrată a Georgiei a fost însă la scurt timp după
Istoria Georgiei () [Corola-website/Science/298065_a_299394]
-
cu India și la nord cu China. Între și Nepal se află statul indian Sikkim, iar Bengalul de Vest separă statul de Bangladesh. Bhutanezii numesc țara "Druk Yul" (Dzongkha: "འབྲུག་ཡུལ་ 'drug yul"), adică „Țara dragonului”. Principatul întemeiat de populația thepu în secolul VIII a fost ocupat de tibetani în secolul IX, care impun lamaismul (din secolul XII, religie de stat). În secolul XVIII, principatul Bhutan recunoaște suzeranitatea chineză. Timp de un secol își apără autonomia internă
Bhutan () [Corola-website/Science/298078_a_299407]
-
Dzongkha: "འབྲུག་ཡུལ་ 'drug yul"), adică „Țara dragonului”. Principatul întemeiat de populația thepu în secolul VIII a fost ocupat de tibetani în secolul IX, care impun lamaismul (din secolul XII, religie de stat). În secolul XVIII, principatul Bhutan recunoaște suzeranitatea chineză. Timp de un secol își apără autonomia internă amenințată de expansiunea britanică. Primul monarh ereditar al Bhutanului este instalat la 17 decembrie 1907. În 1910, Marea Britanie recunoaște formal independența Bhutanului, dar își asumă controlul asupra politicii
Bhutan () [Corola-website/Science/298078_a_299407]