10,783 matches
-
stupii și pentru a preveni invazia altor animale. Propolisul a fost folosit ca un medicament popular peste tot în lume. Acesta conține: 45-55% rășini, 25-35% ceară, 10% uleiuri esențiale și 5% polen (Ghisalberti, 19793). Sursele recoltării și producerii propolisului au stârnit lungi controverse 4. Propolisul este o combinație între secrețiile unor plante și secrețiile glandulare ale albinelor, care includ și elemente ale polenului. În 1 Preoții Egiptului antic foloseau propolisul la îmbălsămare și mumifiere (Andrițoiu, 2005). Propolisul are proprietăți bactericide și
MICROGRAFII ASUPRA PRODUSELOR APICOLE by Andriţoiu Călin Vasile [Corola-publishinghouse/Science/273_a_935]
-
este dublată de o intenție satirică. De factură confesivă, nota ei esențială este dată de neputința iluzionării. O luciditate inchizitorială controlează totul, deoarece atitudinea se naște dintr-o adevărată „vocație” a neîmpăcării. Personajul preferat al prozatorului este un ins care stârnește automat reacții colerice la cei din jur, „condiția lui fiind, așadar, de a se hăitui sau de a fi hăituit” (Mircea Iorgulescu). Stăpânind stilul narativ modern, tensionat, nervos, G. impune prin impresia de viață autentică, trăită pătimaș, cu frenezia vitalistă
GABRIAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287121_a_288450]
-
acesteia, urmăritor nu e nimeni, dar poate fi oricine l-ar vedea pe „coșcogeme coblizan” fugind acasă gol-pușcă de la baltă, de unde hainele îi fuseseră confiscate de mama: „și așa fugeam de tare pe prund, că săreau petrele, pe care le stârneam cu picioarele, cât mine de sus. Și fuga, și fuga, fără să mă mai uit în urmă...” În urmă nu era decât rușinea. Ea îl gonea însă mai aprig decât Nic’a lui Costache și mătușa Mărioara la un loc.
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
de ani de adaptare la împrejurările pământului dacic, dedesubtul fluctuațiunilor de la suprafața vieții naționale. Creangă este un reprezentant perfect al sufletului moldovenesc între români; al sufletului țărănesc între moldoveni; al sufletului omului de munte între țăranii moldoveni. G. IBRĂILEANU Plăcerea stârnită de audiția scrierilor lui Creangă e de rafinament erudit. [...] Creangă e un umanist al științei sătești, scoțând din erudiția lui un râs gros, fără a fi totuși un autor vesel prin materie. Conținutul poveștilor și al amintirilor este indiferent în
CREANGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286480_a_287809]
-
a trăi al poeziei române”. Două antologii colective, una editată la Ploiești (Supremă iubire, 1977) și alta la București, ca supliment al revistei „Luceafărul” (Tineri poeți, 1976), conțin poeme care vor intra și în sumarul volumului de debut. Cartea a stârnit opinii critice numeroase, comentatorii ei căutând însă echilibrul evaluării prin identificarea trăsăturilor proprii unui „poet necomun și incomod”, „talent puternic și febril” (Laurențiu Ulici), greu de fixat într-o definiție. Cronicile consemnează dicțiunea torențială a poemelor, natura frustă a sensibilității
DAVID. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286703_a_288032]
-
rânduri, și Al. Macedonski, care editase o gazetă filorusă, „Stindardul țărei”, este o țintă a atacurilor din D. Poetul este acuzat că ar fi „unealta și năimitul” consulului rus Hitrovo, mânia celui care scrie articolul Hitrovo și uneltele sale fiind stârnită și de poezia Înmânarea unui cavaler guard din „România literară”, în care Macedonski se lăuda cu o presupusă origine slavă. Din „Revista nouă” se reproduc și Amintiri din pribegia după 1848 de lon Ghica. Mai multe traduceri, din operele istoricului
DEMOCRAŢIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286732_a_288061]
-
precursor al simbolismului. Gustul paradoxului și căutarea succesului public îl caracterizează, desigur, pe poetul-critic, însă microstudiile consacrate confraților reprezintă un veritabil compendiu de istorie a liricii noastre moderne. Și după 1924 publică numeroase comentarii, note și recenzii. Polemici aprinse vor stârni studiile Caragiale, cel din urmă ocupant fanariot sau Inaderența lui la spiritul românesc și D. Tudor Arghezi, ca poet minor. Cel dintâi, găzduit în „Cuvântul liber”, periodic de orientare comunistă, a prilejuit acuzarea autorului său de o schimbare radicală a
DAVIDESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286704_a_288033]
-
între diferitele familii boierești, fie între boieri și domni, turcii considerau că încercarea de a instaura un pașalâc în Țara Românească se putea repeta, susținută de infiltrarea lor economică anterioară. Răspunsul dur al lui „Mihai Vodă sin Pătrașco Vodă” a stârnit în sud-estul Europei un neliniștitor ecou. În timpul lui, istoriografia are menirea de a-i face cunoscute bătăliile în fața aliaților din Liga Sfântă, de la care solicita, zadarnic, ajutor. Există o vădită ruptură între atitudinea fraților Buzești față de voievodul Mihai la începutul
CRONICA DOMNIEI LUI MIHAI VITEAZUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286523_a_287852]
-
din zilele noastre și atrag atenția asupra faptului că sociologii sunt puși în fața unor mari provocări sociale. După părerea acestora, vârtejul schimbărilor provoacă o incertitudine din ce în ce mai mare atât la nivelul elitei politice, cât și în rândul opiniei publice și, totodată, stârnește nevoia ca știința să reprezinte un ajutor în orientare. Cele mai relevante schimbări pot fi surprinse în domeniul comunicării sociale, tema centrală a acestui volum. Comunicarea publică nu are o definiție standard, dar în sens larg se referă la toate
Sociologie românească () [Corola-publishinghouse/Science/2236_a_3561]
-
de reconstituirea exactă. Definit într-o formulă succintă, el e un pictor-povestitor. Linia Odobescu-Hogaș-Geo Bogza are în vedere asemănări în privința vizualității, însă notele deosebitoare predomină. Prin abundența referințelor la cei vechi (parțial cenzurate de G. Ibrăileanu), literatura lui H. a stârnit discuții; unii l-au considerat clasicizant sau „homerizant” (E. Lovinescu, Vladimir Streinu), ba chiar „clasicist baroc” (Șerban Cioculescu). Alții au remarcat exuberanța, frenezia acestei proze, expresie a unui temperament vitalist (G. Călinescu). „Opera lui Hogaș, afirma E. Lovinescu, nu e
HOGAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287441_a_288770]
-
a debutat, în revista „Luceafărul”, încă din 1974, I. tipărește primul volum de versuri, Vară timpurie, abia în 1979. Este aici o lirică grațioasă, cuminte, în descendență moderat-blagiană: „Laudă zilei/ largi preerii de singurătate/ mă înconjoară.// În zare/ pași anonimi stârnesc/ pulberile.// Eu fluier, încet - / pe un petec de pământ gol și rotund/ blânda iubire își zornăie lanțul/ așteptând.” Delicate până la destrămare, decupate caligrafic din epiderma realului, scenele (sau „panourile”, cum li se spune în carte) se hrănesc din picturalitatea sui-generis
IERONIM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287505_a_288834]
-
lui trezesc imediat interesul - în primul rând al lui Camil Petrescu -, iar pamfletele, de o violență ieșită din comun, îl fac temut, dar îi aduc și necazuri. În urma unui proces de lezmaiestate (îl atacase violent într-un articol ce a stârnit vâlvă, pe prințul Nicolae), agresivul condeier e aruncat în pușcărie, experimentând disconfortul temniței șaptezeci și cinci de zile și nopți, la Văcărești. Tot așa, când în 1941 Nichifor Crainic, ministrul Propagandei Naționale, se arată nemulțumit de orientarea ziarului „București”, D., în calitate de director
DAMIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
Un auster jurnal al detențiunii la Văcărești este Celula nr. 13 (1932). Notațiile reci, denudate de orice artificiu, nu evită zonele întunecate ale traiului la gherlă, așa cum, prin excepție, lasă să le scape și câte un puseu de lirism elegiac (stârnit de priveliștea zilelor de toamnă). Scrutând mediul promiscuu, în care iese la iveală și ce e rău, și ce e bun în fiecare, scriitorul veșnic în răspăr ajunge la părerea că de multe ori cei închiși sunt victime ale societății
DAMIAN-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286664_a_287993]
-
în vers. În Israel, C. este receptat mai ales pentru poemele sale inspirate din realitatea istorică și politică imediată, scrise pe un ton pamfletar și deschis angajat (pe care nu le-a selecționat pentru antologiile publicate în țara noastră), care stârnesc deopotrivă admirația unora și contestarea altora. În România îi este apreciată îndeosebi poezia cotidianului așezat sub semnul ireversibil al neființei. Cea mai elocventă caracterizare a produs-o Al. Mirodan, care afirmă că scrisul lui C. „seamănă cu o femeie care
CARMEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286111_a_287440]
-
nu numai genul de literatură ilustrat de C. este receptat contradictoriu, cu mare trecere la cititorul nepretențios și la o parte dintre critici sau dur sancționat de cealaltă parte. Și omul, figură a cafenelei bucureștene și campion al șezătorilor literare, stârnea, cu înfățișarea lui hirsută, pitorească, cu spiritul mușcător și verva pe măsură, reacții dintre cele mai diferite. Situat de Tudor Vianu între ironiști și umoriști, alături de I. A. Bassarabescu, D. D. Pătrășcanu, Gh. Brăescu ș.a., C. își susține „excelența” mai
CAZABAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286148_a_287477]
-
natura sufletească a personajelor literare - ca și a scriitorului - „nu o hotărăște clasa, ci individualitatea”, adică „personalitatea creatoare a poetului în ceea ce are ea mai individual”. Pentru aceasta, se impune luminarea creativității sale. Obsesiv întrebuințat, dar vag definit („dinamismul interior stârnit de opoziția planurilor de rezonanță în care vibrează felul constant de a fi al creatorilor”), termenul „creativitate” numește când personalitatea artistică în acțiune, când puterea de creație, când procesul creativ individual. Prin voința de scientizare a criticii în spirit estetic
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
Răsfoim azi o broșură cum este Critica criticii de Ion Vitner, apărută în 1950, și... ne amuzăm!”). În Ipostaze (1970), C. a adunat tot texte de critică a criticii. Un volum de versuri, Celălalt (1982), eclectic și livresc, nu a stârnit ecouri deosebite. SCRIERI: Arghezi și folclorul, București, 1966; Permanențe ale criticii, București, 1968; Ipostaze, Cluj, 1970; Celălalt, Cluj-Napoca, 1982. Repere bibliografice: Mircea Ciobanu, Note de lector, „Scânteia”, 1966, 7108; Dumitru Micu, Periplu, GL, 1967, 21; Mihai Ungheanu, Domițian Cesereanu, „Permanențe
CESEREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286177_a_287506]
-
în poem (Caragiale și Joyce, Beatles și Ginsberg), realismul cinic parazitat de psihedelismul devorator al inflației lexicale, parodierea marilor școli poetice, cultul derizoriului, nebunia asociativă (biologie și bucătărie, neurologie și metafizică, ginecologie și cabala etc.) - în fine, tot ce putea stârni și înnebuni izolaționismul dictatorial al politicii românești din anii ’80. Receptată ca manifest revoluționar, poezia lui C. avea să eticheteze mult prea grabnic opera unei generații plină de individualități numai tactic reunite în frontul comun. Destul de repede, C. a dublat
CARTARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286129_a_287458]
-
și una grecească, în 1938), în descifrarea opțiunilor literare ale unei epoci și ale unor medii (ca în Cel mai vechi zodiac românesc: „Rujdenița” Popei Ioan Românul [1620], „Dacoromania”, 1927-1928), aceste cercetări, dincolo de achizițiile științifice durabile, au propus modele, au stârnit emulație și, mai cu seamă, au făcut școală. Dintre toți scriitorii însemnați ai medievalității românești, C. s-a oprit, într-o cercetare aparte, doar asupra stolnicului Constantin Cantacuzino. Despre activitatea acestuia a scris, împreună cu Ramiro Ortiz (fiecare semnalându-și exact
CARTOJAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286132_a_287461]
-
maghiară ardeleană. 1919-1929, Cluj, 1930; Pagini de critică, îngr. și pref. Ion Negoițescu, București, 1969. Ediții, antologii: Poezii patriotice, Cluj, 1938 (în colaborare cu Ion Breazu); Pavel Dan, Urcan Bătrânul, introd. edit., București, 1938. Traduceri: Asztalos István, Vântul nu se stârnește din senin, București, 1949, Jóska, București, 1957, Omenie, București, 1960, Povestind copiilor, pref. Mihai Gafița, București, 1961, Duminecă cu dragoste, pref. Ion Oarcăsu, București, 1962 (în colaborare cu Constantin Olariu); Móricz Zsigmond, Rubedenii, București, 1949, Haiducul își joacă murgul, București
CHINEZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286198_a_287527]
-
avizat al acestei literaturi. Impresii, dominate de un extaz lucid, despre sculpturi celebre din muzeele italiene sunt caligrafiate în Pietre la cari mă-nchinai (1937). Însemnări despre capodoperele unor maeștri (sculptori, pictori), ca și pe marginea unor scrieri ce îi stârnesc interesul, se împletesc în jurnalul din 1929-1936, tipărit postum, Zilele și umbra mea (1976), care cuprinde mărturii asupra propriei formări ca om de cultură și ca scriitor, țintă urmărită cu o rară perseverență. În proze - antologate în volumul Necunoscuta, 1972
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
limbaj. Seve de rusticitate pulsează în volumul liric de debut, Exod (1933), animând un peisaj evocat, în duhul lui I. Pillat, cu atotstăpânitoare melancolie. Zarea tremurătoare este aceea a ținutului natal, martor al zburdălniciilor copilăriei și al înfiorărilor primei iubiri. Stârnind regrete, întoarcerea în trecut e, însă, o cărare pierdută. Și în Aur vechi (1936), paseistul, mai împăcat, căzut pe gânduri, își apleacă urechea la felurite „glasuri de demult”, gata să capteze ecouri din vremuri scitice și, cum va proceda și
CHELARIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286187_a_287516]
-
un accident, fără legătură cu creația sa autentică, placheta de tinerețe, Poeme și proză (1913), anunța dominantele liricii lui: amestecul „neghinei” terestre în „spicul de aur” al idealului și tumultul „inimii” întrecând „armoniile gândirii” (Inimei). Acompaniamentul grav, elegiac, al neliniștilor stârnite de spectacolul „eternităților contradictorii”, o gesticulație patetic-romantică, ce transformă în procesiune sacramentală căutările sau umbletul în lume al omului, irizările simbolice, sugestia reușesc, în Drumul, să transmită prezența misterului. În ciuda mimeticelor Nevroze și a clișeelor simboliste (Parc mort, Căderea frunzelor
CELARIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286158_a_287487]
-
aduce la cunoștința opiniei publice nu numai activitatea și dezideratele grupării, ci și numele său. Odată cu răspunsul lui Lovinescu, tot sub forma unei scrisori (și apărut tot în „Viața”, la 27 mai 1943), rezonanța Cercului depășește cadrul strict local, manifestul stârnind dezbateri aprinse (cu accente mai ales de negație vehementă). Aspirația tinerilor se definește într-o manieră foarte elocventă: „Pentru noi literatura română nu înseamnă un fenomen închis, petrecut într-o țărmuire artistică, nu o contribuție pitorească la etnografia europeană, ci
CERCUL LITERAR DE LA SIBIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286171_a_287500]
-
susținut cu obstinație această poziție. Ea îi permitea să extrapoleze fără nici o reținere concluzii obținute prin experimente pe animale, pentru a explica procese psihice umane de mare complexitate. Rezultatele nu puteau fi decât simplificări șocante, adesea chiar naive. Ceea ce a stârnit reacții vehemente din partea psihologilor europeni, în special a gestaltiștilor. În anii ’20 ai secolului trecut, când Thorndike tocmai încerca să își stabilizeze sistemul, aceste critici s-au transformat într-un adevărat uragan. Corului gestaltist care venea din Germania i s-
Știința învățării. De la teorie la practică by Ion Negreț-Dobridor, Ion-Ovidiu Pânișoară () [Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]