11,293 matches
-
tata. Era să iasă cu bătaie.“ „Erau deja abțiguiți“, a zis bătrânul. „Erau abțiguiți bine“, a aprobat tânărul. „Până la urmă cum ați rezolvat?“, a mai întrebat el. „Un timp - a spus bătrânul romancier -, m-am dus cu ei, m-am străduit să fiu ca ei, mi-am dat stomacul peste cap. Dar știți cum e, poți să te prefaci că ești îndrăgostit, nu și că ești alcoolic. Apoi m-am ținut deoparte, am lucrat, mi-am trăit viața de unul singur
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ca vicar parohial la catedrala „Sf. Iosif” din București, unde l-am înlocuit pe Pr. Alois Done care din cauza sănătății șubrede, a fost mutat într-o altă parohie. La catedrala „Sf. Iosif” am muncit cu multă dragoste și m-am străduit să fiu mereu la datorie, deși ca tânăr preot nu aveam experiența și pregătirea necesară apostolatului din mediul urban. Deși eram conștient de marile riscuri la care mă expuneam prin activitatea mea preoțească, întărit de harul lui Dumnezeu am căutat
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Sf. Petru, ca la urmă să putem spune și noi cu Sf. Paul: „Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt și harul ce mi-a fost dat, n-a fost zadarnic”. (1Cor 15,10). IV - Cu ajutorul harului divin să ne străduim a deveni curați la suflet, albi ca crinul, slobozi, departe de orice păcat. Să ne spovedim des, ca să fim mereu fără prihană, precum cere Sf. Paul (1Tim 3,2). În această muncă purificatoare să avem încredere nesfârșită în mila Domnului
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
obosit... și cei ce se încred în Domnul, își înnoiesc puterea; ei zboară ca vulturii, aleargă și nu obosesc, umblă și nu ostenesc”. (Is 40,20-24). V - Să avem pururi o dorință vie de a plăcea în toate bunului Dumnezeu, străduindu-ne din răsputeri de a executa în toate și întotdeauna voința preasfântă a lui Dumnezeu, în aceasta rezumându-se începutul, programul și perfecțiunea faptică a desăvârșirii religioase la care ne obligă Profesiunea noastră religioasă și Sf. Regulă serafică. VI - Să
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
cu vârsta noastră înaintată, să refacem Vicariatul Bisericii greco-catolice din București și Vechiul Regat. Dumnezeu își face simțită Providența. Deo gratias! Pax et bonum! Pr. Vasile Mare, OFMConv. Perfecțiunea creștină Creștinul nu este obligat să fie perfect ci să se străduiască permanent pe drumul perfecțiuniii, adică să muncească constant și din toate puterile pentru înaintarea sa în virtute. A nu urmări această înaintare pe calea virtuții, înseamnă a regresa. Mijlocul de a lucra la perfecționarea proprie și de a progresa în
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
care-i atrăgea pe oameni la Dumnezeu. El îi iubea pe oameni și era mereu preocupat cum să le vină în ajutor, nu numai în cele sufletești, ci și în nevoile lor trupești și materiale. În acest scop s-a străduit din răsputeri să obțină aprobarea pentru construcția Complexului de la Șosea, pentru ca tinerele din Barticești și din satele vecine să aibă un loc de muncă aici, și să nu o ia razna prin lume. Tot în scopul acesta și pentru sănătatea
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
Doctorul ștefănescu (?) m-a întrebat azi ce fac. I-am răspuns că mă bucur de viață. Mi-a zis că bine fac. 20 iulie 1953 Am impresia că sunt înșelat. Dat fiind însă că și eu fac același lucru, mă strădui să nu mă gândesc prea mult la asta, pentru a nu-mi deregla bila în chip inutil... 22-23 iulie 1953 Oboseală morală; mici plictiseli care supără; nici o satis facție adevărată. Dificultăți. Teroarea unei mulțimi de mici lucrușoare de făcut, pentru
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
străzii Căuzași, Ionel Teodoreanu, omul și scriitorul, vărul Alicei. Fie-i țărâna ușoară! 6 februarie 1954 Mi-a trecut prin cap că până și acest nou stil de viață pe care încerc să-l adopt, acest țel pe care mă străduiesc să-l urmăresc, nu este de fapt decât o simplificare, un artificiu de existență, cu ajutorul căruia încerc să mă înșel pe mine, sau să înșel viața... și chiar dacă voi izbuti, într-o bună zi tot ce nu și-a găsit
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
se numește viață... Don Pedro de Aragón lui Florino de León Cher Florino, royal frère! Cum să Vă spunem regretele pe care ni le-a cauzat, Navarrei și Nouă înșine, absența Voastră la această ultimă ședință în cadrul căreia ne-am străduit să punem cât de cât puțină ordine în afacerile atât de neglijate ale Spaniei? De aceea, ne grăbim să Vă informăm în scris cu privire la tot ceea ce am decis mutual și, credeți-ne, Seniore, că nu vom avea nici răgaz și
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
m-au izolat de oameni și m-au făcut să nu-i iubesc. Noțiunea de dragoste, așa cum am preluat-o de la mediul înconjurător și așa cum am practicat o, cu toate micile înfrumu sețări, mai mult imaginare, cu care m-am străduit a o îm podobi, această dragoste am cunoscut-o din plin. Ce ar putea să-mi mai aducă? Oboseală! Iar pe deasupra - sărăcire sufletească și chiar o contrazicere a propriei mele firi... Această dragoste a devenit prea strâmtă pentru mine. Simt
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
să surprind animalul inimii. Dar și pentru că-mi ziceam - și poate că asta nu-i decât prelungirea aceleiași probleme - că ceilalți vor căuta să afle din forma turnată de lingura mea cât de distrusă sunt lăuntric și felul cum mă străduiesc să-mi exprim starea interioară prin cuvântul „animalul inimii“. În The Women in the Window, filmul apăsător al lui Fritz Lang, se spune: „Omul ajunge în situații la care cu câteva minute înainte nici nu s-ar fi gândit“. Eu
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o coamă bogată și strălucitor de albă. Cu toată osteneala ce și-a dat-o bunicul cu mine, n-am învățat să joc șah niciodată. Bunicul a început să se-ndoiască de facultățile mele mintale, iar eu nu m-am străduit să-i schimb părerea. Nu i-am spus niciodată cât de tare mă temeam și-mi plăcea de rege. Despre așa ceva s-ar putea zice: capul nu mi-era slobod și neatârnat. Când tăcem, devenim dezagreabili - când vorbim, ajungem ridicolitc
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
gata ștanțate, a acelorași prefabricate verbale era și ea la fel de cunoscută ca și zgomotul lucrurilor cotidiene. Repetarea de către alții a acestor prefabricate ajunsese însă să nu le mai ofere automat vorbitorilor un certificat de garanție deplin. De aceea, activiștii se străduiau ca la aparițiile lor publice să imite chiar și gesticulația lui Ceaușescu. Acesta, supremul purtător de cuvânt al regimului, absolvise patru clase primare și nu numai că avea probleme cu semnificatele un pic mai complexe și cu gramatica cea mai
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mei... I-au frecat bine și mâinile cu zăpadă luând fiecare deget în parte, pentru a îndepărta riscul unei degerături. Nici cel mai bun reflexoterapeut ori masor n-ar fi egalat modul în care cei doi frați ai mei se străduiau să o aducă pe mama în stare de conștiență. Poate că nu erau tocmai pricepuți, dar iubirea și dragostea profundă față de mama, încrederea absolută că Dumnezeu îi va ajuta în demersul lor disperat, toate acestea se constituiau într-un flux
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
mă ridica, am fost străpuns de o durere atât de ascuțită care m-a săgetat prin tot piciorul, până în inimă. În cădere, una dintre articulații, un ligament, suferise o întindere din cauza călcării incorecte și acum glezna mă durea îngrozitor. Mă străduiam din răsputeri să mă ridic. Încetineala revenirii mele în poziție verticală a generat în gorila înfierbântată un puseu furibund, determinând apariția simultană a unor insule de roșeață pe obrazul lui garnisit cu un strat consistent de celule adipoase în același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a dat semnalul: Copii, rugăciunea! Da, mama. "Mânca-vor săracii și se vor sătura și vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-L caută pe Dânsul, vii vor fi inimile lor în veacul veacului." Amin. (David, 21:30) Mama se străduise să împartă echitabil minuscula mămăliguță în șapte porții egale. Mâncam încet, fără grabă, cu atenție, cu pietate, parcă am fi consumat din coliva celui condus pe ultimul drum. Da. Chiar așa. "Dum manducatis vultus hilares habiatis" (Proverb latin) (Cât timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
acestui ghetou comunist de tristă aducere aminte. Când amintirea-n față ca pe-un covor aștern, Văd c-am trecut odată și eu acest infern!" (Nicolae Labiș) Eram șase copii fără tată, având-o alături doar pe mama, care se străduia din răsputeri să ne asigure traiul zilnic. Tata era chinuit pe nedrept! în monstruoasele închisori comuniste. Credeți că dispunea de telefon mobil și televizor cu plasmă? Nu! Iată cele patru chinuri la care erau supuși bieții oameni în cadrul infernalului regim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
bătaia sălbatică. Vai de ei! Și atunci cine să lucreze? Cine să procure permanent hrana? Prin urmare, una dintre cauzele sărăciei din familia noastră, a constituit-o cel puțin la început lipsa forței de muncă. Vă imaginați? Mama singură se străduia să asigure hrana la șase copii, care nu ajunseseră încă toți la vârsta școlară. Unu la șase! Cum a reușit mama să ne mențină în viață? Cu ce preț? Numai ea știe, săraca! Da. Am avut o rezervă de porumb
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
distinsului aristotelian a scăzut din intensitate până la anularea totală, devenind mult mai prozaic; atenția mea îndreptându-se spre un alt obiectiv cu mult mai important. Organul olfactiv detectase mirosul unui produs de patiserie rurală în vecinătatea băncii mele. Acum se străduia să-l identifice și să-i descifreze notele caracteristice. Oare ce să fie? Despre ce-o fi vorba? Greu de spus, așa, dintr-o dată. Colegul meu de bancă era Boris Cazacu, un elev cuminte, inteligent și silitor la învățătură, totuși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de lipsă acută și permanentă a alimentelor. Tatăl nostru era sănătos și puternic și era lângă noi, alături de mama, pentru a ne proteja de starea de jenă, disconfort și umilință a sărăciei degradante. Bătrânului îi plăcea de noi, copiii, și se străduia să ne rețină numele fiecăruia ori de câte ori mama ne chema la masă, ori când gălăgia pe care o făceam depășea anumiți decibeli. Ca unul dintre cei șapte înțelepți ai Atenei, stând pe scăunelul de vânătoare de sub vișinul umbros și primitor, rememora
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
de spus. Moșul și-a luat lampa fumegândă și, fâlfâind din poalele halatului ca niște largi aripi de liliac uriaș, s-a retras în cămăruța lui, în timp ce tata, afară, îi turna din căldare apă cu cana mamei pe bustul gol, străduindu-se să îndepărteze, pe cât posibil, urmele unui duș surpriză. Părinții noștri au ajuns repede și unanim la aceeași concluzie. Trebuia să ne mutăm din grajd. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. În ce condiții trăiam? Cum dormeam? N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
având cam o jumătate de secol de când l-a adus barza pe planeta aceasta și chinuindu-se să înțeleagă pentru ce a venit? Care-i rostul său pe lume? Și pentru ce trăiește? Dându-și seama că oricât s-ar strădui n-ar putea reuși niciodată să găsească răspunsul exact la aceste fundamentale întrebări cu o adâncă încărcătură filozofică, și în același timp evitând cu prudență ca din cauza acestor opinteli intelectuale să riște un derapaj catastrofal pe circuitul neurologic, a lăsat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
la care nimeni nu va reuși să răspundă niciodată, și prin compensație l-a miluit rapid cu o sensibilitate artistică deosebită. Mai precis, i-a orientat tumultuoasa și efervescenta activitate aristotelică spre un alt domeniu de activitate, în care se străduia din toate puterile să atingă perfecțiunea. Îl făcuse meloman. Muzica era acum domeniul de activitate în care activa cu înfocare, sperând pe bună dreptate să-și cucerească un loc binemeritat în topul celor mai mari interpreți. A exersat mai întâi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
observație strategic. După plecarea noastră, cele două femei au venit la mama cu tot ce era necesar pentru aducerea pe lume a unui bebeluș. Lucrurile intraseră în linie dreaptă și acum asistată, încurajată și îmbărbătată de cele două femei se străduia să realizeze pasul hotărâtor. Striga și urla, înfigându-și degetele în salteaua de paie, mototolind și trăgând cu forță disperată așternutul pe care era întinsă. Hai Rozalie, hai, Rozalie! Acuma! Acuma! Transpirată, obosită, înădușită, se oprise să-și tragă sufletul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
tata fusese arestat. Mâncare, haine, cărți și caiete. De unde atâția bani? Țuki, sora noastră se ocupa de mezin. A fost sora lui, mama lui și doica lui timp de câțiva ani. S-a ocupat de fratele nostru cel mai mic străduindu-se să nu-i lipsească nimic: mâncare, înfășat, desfășat, schimbat, spălat, legănat, cântat! Mama o învățase ce să facă și cum să procedeze ca micuțul să nu plângă, să nu sufere. Pe vremea aceea Țuki avea doar cinci anișori. Doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]