9,695 matches
-
de la Afumați și Radu Paisie (prin fiica sa Ruxandra), precum și a lui Ștefăniță Vodă (prin fiica sa Stana). Principesa Jelena Branković s-a căsătorit cu Petru Rareș, fiu nelegitim al lui Ștefan cel Mare și domn al Moldovei (1527-1538, 1541-1546). Voievodul moldovean era văduv, după ce prima sa soție, Maria (o fată de boier), murise la 28 iunie 1529 și fusese înmormântată la Mănăstirea Putna. Petru Rareș și Doamna Elena au avut împreună patru copii: trei băieți (Iliaș (n. 1531), Ștefan (n.
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
domnit alături de Petru Rareș, în cele două domnii ale acestuia (1527-1538, 1541-1546). Prima domnie a luat sfârșit în anul 1538, atunci când oștile turcești ale sultanului Soliman Magnificul au invadat Moldova, aducându-l ca domn pe Ștefan Lăcustă. Prevăzându-și înfrângerea, voievodul moldovean și-a trimis din timp soția și copiii în Cetatea Ciceului din Transilvania, pe care o stăpânea. Cetatea este asediată timp de patru luni de oștile lui Ioan I Zápolya. Domnul rămâne acolo timp de un an și jumătate
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
ierte”". În ianuarie 1540 Petru Rareș părăsește Cetatea Ciceului și se pleacă la Istanbul, în timp ce Doamna și copiii rămân în cetate. Domnul se îngrijește de soarta familiei sale, trimițându-i periodic vești. Demersurile lui Petru Rareș au avut efect, iar voievodul moldovean a obținut sprijinul turcilor pentru a redobândi domnia țării. El redevine domn al Moldovei în martie 1541 și, după ce-i execută pe boierii trădători, trimite oameni de încredere la Ciceu pentru a-i aduce familia. Doamna și copiii sosesc
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
lângă peretele sudic, iar mormântul doamnei de-a lungul aceluiași perete, înspre culoar. Inscripția în limba slavonă ce se află pe lespedea funerară a mormântului său conține următoarele cuvinte: "„Această groapă e a roabei lui Dumnezeu Elina, doamna lui Petru Voievod, fiica lui Despot țarul, care s-a strămutat în acest lăcaș și în veșnicele lăcașuri, Veșnica ei pomenire. 7...”" A ctitorit mai multe lăcașe de cult în Moldova: bisericile „Sfântul Gheorghe” (1551) și „Uspenia” (1552) din Botoșani (târg cu care
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
Înviere” (1551) din Suceava. Pisania bisericii ctitorite în Suceava conține următoarea inscripție: "„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a început acest hram în numele Învierii lui Hristos, L-a făcut și isprăvit Elena Doamna lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot, pentru sufletul Domnului ei, Petru Voievod, și pentru sine, în anul 7059 [1551], luna ianuarie 15 zile”".
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
următoarea inscripție: "„Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh, a început acest hram în numele Învierii lui Hristos, L-a făcut și isprăvit Elena Doamna lui Petru Voievod, fiica lui Ioan Despot, pentru sufletul Domnului ei, Petru Voievod, și pentru sine, în anul 7059 [1551], luna ianuarie 15 zile”".
Elena Rareș () [Corola-website/Science/335152_a_336481]
-
(n. 10 decembrie 1932, Valea Voievozilor - d. 29 aprilie 2014, București) a fost un cercetător și istoric de artă, personalitate de seamă a culturii românești. A activat în cadrul Direcției Monumentelor Istorice și la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române. Este autorul unor importante lucrări științifice de artă
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]
-
Direcției Monumentelor Istorice și la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române. Este autorul unor importante lucrări științifice de artă și istorie românească. Ca un semn prevestitor, - născută Cristache - s-a născut la 10.12.1932, în satul de răsunet istoricesc, Valea Voievozilor, situat în apropierea fostei capitale a Țării Românești, Târgoviște. Dragostea și setea de cunoaștere pentru creștinătate, credință și istorie i-au fost insuflate de părinți, tatăl său fiind preot, iar mama învățătoare. Persoana care a influențat-o cel mai mult
Ioana Cristache Panait () [Corola-website/Science/335383_a_336712]
-
Ialomiței, din Munții Bucegi, în localitatea Moroieni, județul Dâmbovița, pe Muntele Bătrâna, la circa 10 km de izvoarele râului Ialomița, la o altitudine de 1.530 m. Prima mănăstire a fost ridicată în secolul al XVI-lea (1508-1509), ctitorită de voievodul Țării Românești, Mihnea cel Rău. Construcția din lemn de la intrarea în Peștera Ialomiței a ars în 1818. Mănăstirea a fost reconstruită în 1819 de preotul Gheorghe Ion Baltag și ieromonahul Gherontie din Petroșița, cu mai multe chilii pentru călugări. Actualul
Mănăstirea Ialomiței () [Corola-website/Science/331545_a_332874]
-
voi mai zbura...”". În presă relatarea raidului a fost eclipsată de relatările decesului lui Bănciulescu. Plecarea în raidul de la Malakal a fost semnalată în "Realitatea Ilustrată" nr. 352/1933 iar sosirea în nr. 356/1933, care publică o fotografie cu voievodul Mihai felicitându-l pe Davidescu. Tot "Realitatea Ilustrată" a publicat seria de articole „Jurnal de bord din raidul București-Malakal” în numerele 357-361. Prin insolitul său, raidul Irinei Burnaia a stârnit mult interes în presă, revista "Realitatea Ilustrată" anunța pe coperta
Raiduri aviatice românești în Africa () [Corola-website/Science/331595_a_332924]
-
după căderea Constantinopolului. Mitropolitul Teoctist I apare în sursele istorice și ca fiind cel care l-a binecuvântat și l-a uns ca Domn pe Ștefan cel Mare în anul 1457, pe câmpul numit "Direptate". I-a fost sfetnic credincios voievodului, atât pentru treburile lumești cât și în cele duhovnicești. S-a implicat și în construirea Mănăstirii Putna, măreața ctitorie a lui Ștefan, ulterior necropolă domnească, dar și loc de veci pentru mitropolitul însuși. La târnosirea sfântului lăcaș, ce a avut
Teoctist I, mitropolit al Moldovei () [Corola-website/Science/335555_a_336884]
-
întreg clerul moldovenesc, în frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu Episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, Arhimandritul Ioasaf”. Lespedea sa funerară, aflată la Mănăstirea Putna, are următoarea inscripție: „Binecinstitorul Domn al Țării Moldovei, Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta părintelui nostru Mitropolitul Sucevei Preasfințitul Kir Teoctist care a și murit în anul 6986, luna noiembrie 18”. Axinte Uricariul a adnotat în "Letopisețul Țării Moldovei" că „află-se scris la un létopiseț
Teoctist I, mitropolit al Moldovei () [Corola-website/Science/335555_a_336884]
-
frunte cu Mitropolitul Teoctist al Moldovei, cu Episcopul Tarasie al Romanului și cu primul egumen al Putnei, Arhimandritul Ioasaf”. Lespedea sa funerară, aflată la Mănăstirea Putna, are următoarea inscripție: „Binecinstitorul Domn al Țării Moldovei, Io Ștefan Voievod, fiul lui Bogdan Voievod, a împodobit mormântul acesta părintelui nostru Mitropolitul Sucevei Preasfințitul Kir Teoctist care a și murit în anul 6986, luna noiembrie 18”. Axinte Uricariul a adnotat în "Letopisețul Țării Moldovei" că „află-se scris la un létopiseț sârbescu de Azarie călugărul
Teoctist I, mitropolit al Moldovei () [Corola-website/Science/335555_a_336884]
-
maghiar. Ca o singură unitate teritorială, a fost condusă de [[comite al secuilor|comitele secuilor]] (), un reprezentant al regelui. Comitele secuilor era ales de rege, de obicei, din aristocrați maghiari, și niciodată din secui.[[Ioan de Hunedoara]] a fost primul voievod al Transilvaniei care a putut să-și asume această poziție. De atunci, voievozii Transilvaniei (mai târziu principi) au avut rangul de comite al secuilor, împreună cu alte titluri. Chestiunile privind Ținutului Secuiesc au fost discutate de către Adunarea de scaune, în cazul
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
comitele secuilor]] (), un reprezentant al regelui. Comitele secuilor era ales de rege, de obicei, din aristocrați maghiari, și niciodată din secui.[[Ioan de Hunedoara]] a fost primul voievod al Transilvaniei care a putut să-și asume această poziție. De atunci, voievozii Transilvaniei (mai târziu principi) au avut rangul de comite al secuilor, împreună cu alte titluri. Chestiunile privind Ținutului Secuiesc au fost discutate de către Adunarea de scaune, în cazul în care toți secui liberi aveau dreptul de a participa. Adunarea avea loc
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
Guvernul a construit două cetăți pentru a controla secuii, unul din [[Odorheiu Secuiesc]], și un altul în [[Sfântul Gheorghe|Sfântul Gheorghe (dezambiguzare)]]. Mai târziu, principii Transilvaniei au urmat această atitudine, dar au făcut uz de tradițiile militare secuiești. [[Ștefan Batory]], voievod al Transilvaniei și rege al Poloniei a comandat cea mai mare parte de mercenari dintre secui împotriva țarului rus [[Ivan cel Groaznic]]. [[File:Gabriel Bethlen.jpg|thumb|230px|Gabriel Bethlen, principe al Transilvaniei, Lord al părților Ungariei și comite al
Istoria secuilor () [Corola-website/Science/335714_a_337043]
-
fidelă, se găsește tot la Biblioteca Națională a Franței din Paris. Harta era căutată mai demult. Astfel în anul 1881, V. A. Urechia se întreba: "„ce muzeu sau bibliotecă fericită posedă acea prețioasă, din îndoite puncte de vedere, operă a Voievodului Moldav?”". Din păcate, originalul hărții nu a fost descoperit încă. Harta originală trebuie să fi avut dimensiunile de 850X650 mm, deoarece geograful francez Guillaume Delisle notează că a primit din Olanda o copie redusă a acesteia, la dimensiunile 510X385 mm
Harta Moldovei - Dimitrie Cantemir () [Corola-website/Science/332579_a_333908]
-
avut loc în luna iulie 1368 în Țara Șepenițului (aflată la nordul Principatului Moldovei între Sniatîn și Cernăuți) și, a opus armata regelui Cazimir al III-lea al Poloniei - aliată cu trupele cu Ștefan (nepot al lui Bogdan I), armatei voievodului Moldovei Petru I (frate cu adversarul său Ștefan). La începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XIII-lea, regatul polonez prin extinderea teritoriilor, a ajuns să aibă graniță cu principatul moldovenesc. În acest context "" , într-un moment în
Bătălia de la Codrii Plonini () [Corola-website/Science/332635_a_333964]
-
cu principatul moldovenesc. În acest context "" , într-un moment în care Moldova - aflată în primii ani de după întemeierea principatului, a trecut atât prin prin momente de instabilitate politică cât și de război civil. Deoarece moștenitorul legiuit al tronului Moldovei - Ștefan Voievod, era mort încă din anul 1358 în Maramureș, după moartea lui Bogdan I în anul 1367 preluarea domniei principatului a devenit prilej de luptă dinastică între cei doi nepoți ai acestuia (fii ai lui Ștefan), Petru (mezinul) și Ștefan (fiul
Bătălia de la Codrii Plonini () [Corola-website/Science/332635_a_333964]
-
cu aceasta, astfel că la 6 ianuarie 1395 el a recunoscut suzeranitatea poloneză "„în numele poporului Țării Moldovei”". Condițiile stipulate au prevăzut printre altele participarea domnului cu armele împotriva oricărui dușman al Poloniei, chiar și "„împotriva craiului Ungariei”". Acest act al voievodului moldovean a provocat nemulțumirea curții maghiare, în contextul în care Regatul Ungar avea nevoie de asigurarea spatelui față de Polonia rivală, date fiind luptele cu otomanii. Cu scopul de a scoate Moldova de sub suzeranitatea Poloniei și de a o înlocui cu
Bătălia de la Ghindăoani () [Corola-website/Science/332644_a_333973]
-
februarie 1395 cancelaria regală a emis un act cu mențiunea "„ante castrum Nempch”", prima mențiune documentară a fortificației) unde atunci a fost stabilit comandamentul de campanie al domnitorului moldovean. Cetatea a fost asediată, însă a rezistat doar cîteva zile și voievodul a acceptat încheierea păcii la 3 februarie 1395. După ce Ștefan I a acceptat formal încetarea ostilităților și "„a făcut supunere”" ca și stratagemă, a atacat "cu toată puterea poporului său" și surprins armata maghiară pe drumul de întoarcere spre trecătoarea
Bătălia de la Ghindăoani () [Corola-website/Science/332644_a_333973]
-
fiica armașului Dumitrașcu, Hrizea devine posesorul satului Bălteni, unde construiește actuala biserică. Biserica ”Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni, spune legenda, a fost ridicata la sfârșitul sec. XVI in urma unui vis pe care l-a avut in acest loc voievodul Radu Negru, înaintea unei lupte cu tătarii. Ea avea sa servească drept fortăreață, adăpost și loc de rugăciune. Locul mănăstirii era în acea vreme ca și o insula care avea sa împiedice atacurile inamicului, stejarii seculari ai codrilor Vlăsiei constituind
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
Arsă și pustiită de tătari în timpul domniei lui Simion Movila (1600-1602), biserica a fost refăcuta ”de în temei”, ne spune o inscripție prinsa deasupra ușii pronaosului, în 1626 de vornicului Hrizea Coconu stăpânul satului Bălteni, în timpul domniei lui Radu Mihnea Voievod. Biserica, înaltă și zveltă, este din cărămida, nepictată, cu acoperiș din șindrila. Zidurile, sprijinite de contraforți masivi, au o grosime de 80 cm, dându-i aspectul de adevărata cetate. Naosul si pronaosul sunt despărțite de un zid iar catapeteasma din
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
16, menționează că în primii ani ai secolului XVII, mănăstirea aparținea maicii Anghelina, fata maicii Catilina, fiică a Badii vornicul de la Măgurele, din neamul boierilor din Cojești și că fusese arsă de turci și se pustiise în timpul domniei lui Simeon Voievod, maica Anghelina însăși murind în aceeași perioadă: "Murind Anghelina Monahia, în timpul domniei lui Simeon Vv, și mănăstirea ce o avea la Bălteni arzând și pustiindu-se în zilele lui Simeon Voievod...când s-a întâmplat Țării multă răutate, de a
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]
-
de turci și se pustiise în timpul domniei lui Simeon Voievod, maica Anghelina însăși murind în aceeași perioadă: "Murind Anghelina Monahia, în timpul domniei lui Simeon Vv, și mănăstirea ce o avea la Bălteni arzând și pustiindu-se în zilele lui Simeon Voievod...când s-a întâmplat Țării multă răutate, de a ars și mănăstirea și satul". La 1642 Hrizea închina mănăstirea Bălteni mănăstirii Ivir de la Athos, prin intermediul mănăstirii Radu-Vodă din București, mănăstire la construirea căreia Hrizea fusese ispravnic și unde avea să
Biserica „Sf. Nicolae” a fostului schit Bălteni () [Corola-website/Science/332680_a_334009]