10,995 matches
-
era protejată cu garduri de sârmă ghimpată, iar în unele locuri și cu câmpuri minate, acolo unde erau așteptate atacurile tancurilor inamice. Între prima și a doua zonă defensivă erau plasate mici locașe de tragere și buncăre, gândite să încetinească înaintarea sovietică, dacă Armata Roșie ar fi străpuns prima zonă de apărare. În spatele celei de-a doua zone defensive erau plasate piese de artilerie grea. În cele din urmă, mult în spatele primei linii a frontului se aflau trei-patru linii defensive, pe cât
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
slăbit liniile germane, permițând infanteriei să străpungă frontul inamic pe o lungime de 25 km și să avanseze pe o adâncime de 6 - 8 kilometri până la sfârsitul zilei. În ziua următoare, pe 29 august, diviziile de pușcași sovietici au continuat înaintarea, creând o pungă de 30 km lățime și 12-15 km adâncime. Pentru a exploata spărtura, a intat în luptă Corpul al 2-lea de tancuri de Gardă. Într-o singură zi, tancurile au înaintat 30 km și au ajuns în
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
ajunseră în fața liniei defensive germane de pe Nipru. Pe flancul stâng, diviziile de infanterie sovietice luptau din greu în pădurile de la sud-vest de Elnia. În plus, diviziile sovietice erau obosite și pierduseră în jur de 40% dintre soldați. Pe 7 septembrie, înaintarea sovietică a fost oprită, iar faza a doua a ofensivei s-a încheiat. În săptămâna 7 - 14 septembrie, trupele sovietice din prima linie au primit noi întăriri și s-au pregătit pentru o altă ofensivă. Obiectivele stabilite de STAVKA pentru
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
În aceeași zonă a mai avut loc și Batălia de la Lenino (în RSS Belarusă) pe 12 - 13 octombrie. Operațiunea Smolensk a fost o victorie decisivă sovietică și o înfrângere usturătoare pentru Wehrmacht. Deși modestă în comparație cu ofensivele care au urmat, (o înaintare de doar 200 - 250 km), înaintarea sovietică a fost importantă din mai multe puncte de vedere. Pentru prima oară, sovieticii eliberau teritorii care se aflaseră multă vreme sub stăpânirea germanilor, descoperind siturile unor crime de război făptuite de SS, Einsatzgruppen
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
loc și Batălia de la Lenino (în RSS Belarusă) pe 12 - 13 octombrie. Operațiunea Smolensk a fost o victorie decisivă sovietică și o înfrângere usturătoare pentru Wehrmacht. Deși modestă în comparație cu ofensivele care au urmat, (o înaintare de doar 200 - 250 km), înaintarea sovietică a fost importantă din mai multe puncte de vedere. Pentru prima oară, sovieticii eliberau teritorii care se aflaseră multă vreme sub stăpânirea germanilor, descoperind siturile unor crime de război făptuite de SS, Einsatzgruppen sau de Wehrmacht. În teritoriile recent
Bătălia de la Smolensk (1943) () [Corola-website/Science/307721_a_309050]
-
militare, atât pe continent, cât și în Cipru. Restaurarea teritorială a fost de scurtă durată - regatul nu dispunea de suficient teritoriu pentru a asigura posibilități reale de apărare ale orașelor, iar, în 1244, sultanii Ayyubizi au invitat clanurile dislocate de înaintarea mongolilor să atace și să cucerească orașul Ierusalim. După un asediu dur, Ierusalimul a fost cucerit și transformat în ruine, făcându-l de neutilizat, atât pentru creștini cât și pentru musulmani. Cruciada a șaptea condusă de Ludovic al IX-lea
Regatul Ierusalimului () [Corola-website/Science/306487_a_307816]
-
din vremea împăratului Justinian I și fuseseră reconstruite și întărite de puțină vreme de turci. Aceștia din urmă cuceriseră orașul prin trădare și toate fortificațiile fuseseră preluate intacte. Din 1088, guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan. Yaghi-Siyan era îngrijorat de înaintarea în Anatolia a armatelor cruciate în 1097 și el a cerut ajutor în statele vecine musulmane, dar fără succes. Pentru a se pregăti pentru sosirea oastei creștine, el a aruncat în închisoare pe Patriarhul ortodox al Antiohiei și a exilat
Asediul Antiohiei () [Corola-website/Science/306558_a_307887]
-
însemnările din "Gesta", doi cavaleri flamanzi din Tournai (Lethalde și Engelbert) au fost primii care au intrat în oraș, urmați fiind de Godfrey, de fratele lui Eustace, de Tancred și de oamenii lor. Turnul lui Raymond a fost oprit din înaintare pentru o vreme de un șanț întâlnit în cale, dar între timp cruciații erau deja în oraș. După ce creștinii au năvălit peste zidurile exterioare și au intrat în oraș, aproape toți locuitorii au fost uciși în acea după-amiază, în noaptea
Asediul Ierusalimului (1099) () [Corola-website/Science/306563_a_307892]
-
în 1000 de exemplare, iar în anul următor s-a întocmit un supliment de catalog, în care a fost inclusă și donația doctorului Polizu. G. Stoicescu, președintele de atunci al Societății, împreună cu Comitetul a hotărât prezentarea Societății la „Expoziția pentru înaintarea și răspândirea științelor”, care s-a organizat în anul 1903, sub conducerea unuia dintre primii președinți ai Societății, C. Istrate. Într-un dulap, Societatea (incluzând revista "Spitalul"), a prezentat vizitatorilor toată viața trecută și produsele lor; alături de o întreagă colecție
Societatea Studenților în Medicină din București () [Corola-website/Science/306594_a_307923]
-
ar fi asigurat o sursă importantă de hrană. Cruciații au ajuns la Damasc pe 23 iulie, avându-i pe militarii din Ierusalim în avantgardă și pe cei ai lui Conrad în ariergardă. Musulamanii au atacat armatele creștine pe tot parcursul înaintării lor prin livezi, dar cruciații au reușit să-i respingă pe damaschini peste râul Barada până în oraș. Cruciații au inițiat asediul imediat ce au ajuns în fața porților Damascului. Asediații ceruseră ajutorul mai multor lideri musulmani: Saif ad-Din Ghazi I al Alepului
Cruciada a doua () [Corola-website/Science/306567_a_307896]
-
căsătorit cu Constantina, fiica lui Tiberiu. Când a ajuns pe tron, a început să plătească tribut avarilor, iar imperiul a fost devastat de războaiele cu perșii și slavii. În 586 a obținut, la Dara, o victorie zdrobitoare asupra perșilor, oprind înaintarea perșilor pentru doi ani. După aceasta, Mauriciu a impus o uniune între Biserica Armeniană și Patriarhia de la Constantinopol. După victoria din est, Mauriciu s-a indreptat cu atenția spre Balcani, unde avarii, împreună cu slavii, ocupaseră cetatea Sirmium și asediau orașul
Mauriciu () [Corola-website/Science/306637_a_307966]
-
turcii selgiucizi din Sultanatul Rüm din Anatolia, care i-au atacat pe ayyubizi în Siria pentru a ușura sarcina creștinilor. După ocuparea portului Damietta, cruciații s-au îndreptat spre Cairo în iulie 1221, dar au fost obligați să-și întrerupă înaintarea din cauza epuizării stocurilor de harană. Egiptenii au executat un atac de noapte, care a dus la moartea a numeroși cruciați și în cele din urmă, la capitularea întregii armate. Sultanul egiptean Al-Kamil a căzut de acord asupra unui armistițiu de
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
scop urmând să fie folosite flotele europene, care tocmai sosiseră la Acra aducând noi pelerini germani și italieni. Astfel fiind gândite lucrurile, în luna august a anului 1218 cruciații ajungeau până în apropierea Damiettei. Moartea bătrânului Malik Al Adil a ușurat înaintarea pe valea Nilului și cetatea a fost împresurată. Noul sultan, Malik al Kamil a organizat imediat o contraofensivă, dar bătălia de la 2 octombrie 1218 s-a sfârșit cu dezastrul total al armatei musulmane. Vestea asediului Damiettei a trezit un viu
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
după cucerirea Damiettei, când Al Kamil încerca printr-un schimb convenabil pentru cruciați să răscumpere cetatea. Cardinalul Pelagius, însă, voia să facă din Damietta un centru de rezistență asemănător Acrei. Cum Jean de Brienne, care își dăduse seama de dificultățile înaintării pe valea Nilului, insista pentru schimbul de cetăți, socotind mai avantajos să se facă presiuni diplomatice, legatul papal, mânios de a fi contrazis, l-a alungat din oraș. El nădăjduia că însuși împăratul Frederic al II-lea al Germaniei se
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
amenințând cu anatema pe cei ce părăseau campania, a hotărât continuarea ofensivei. Jean de Brienne nu a mai avut încotro și s-a supus deciziei îndărătnicului cardinal, nu însă înainte de a-i mai atrage încă odată atenția asupra necugetării unei înaintări într-un teritoriu străin, cu o natură ostilă, fără a aștepta întăririle din partea împăratului Frederic. Nu cu grabă se putea atinge un scop atât de anevoios. Chiar dacă am cuceri Egiptul în 20 de ani-spunea el-și tot ar însemna că
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
avem pentru a ne întări. Pelagius l-a acuzat iar de trădare, el nu admitea nici un fel de ripostă și cu o încăpățânare fără margini, în vara anului 1221, a poruncit crucia’ilor să urce pe cursul Nilului spre Cairo. Înaintarea părea fără opreliști serioase. Sultanul, ca să evite vărsarea de sânge inutilă, poruncise supușilor părăsirea localităților din calea cruciaților, iar cavalerii lui Pelagius aflau loc de cantonament și odihnă fără efort, cruciații au ajuns la Sharamșah, evacuat și el la ordinul
Cruciada a cincea () [Corola-website/Science/306656_a_307985]
-
necredincioșilor și a bolșevicilor asupra ordinii și a moravurilor arabe. După izbucnirea pogromului antievreiesc cunoscut în istoriografia israeliană ca „evenimentele din anul 5681” (Meoraot TARPA), poliția engleză a intervenit cu întârziere de câteva zile ; s-a reușit în schimb împiedicarea înaintării atacatorilor arabi spre Tel Aviv. Tulburările arabe de la Yaffa s-au extins și împotriva așezărilor evreiești din Petah Tikva , Hadera, Rehovot și au încordat relațiile inter comunitare și din alte locuri (Hebron, Ierusalim, Nablus,etc) . În urma lor , imigrația evreiască în
Jaffa () [Corola-website/Science/306648_a_307977]
-
sovieticii s-au retras după 48 de ore din Târgu Frumos. Succesul german a fost favorizat și de faptul că sovieticii au concentrat forțele lor mult spre sudul localității, neașteptându-se la un atac dinspre est. Germanii au reușit în înaintarea lor spre vest să izoleze și apoi să distrugă o parte a unităților sovietice rămase în sudul orașului. Aviația germană a avut o contribuție extrem de importantă la distrugerea tancurilor sovietice. S-a remarcat asul aviației germane, Hans-Ulrich Rudel, care a
Bătălia de la Târgu Frumos () [Corola-website/Science/306822_a_308151]
-
august, pentru a ușura sarcina celor care luptau în Normandia, Aliații au lansat Operațiunea Dragon - invazia din sudul Franței dintre Toulon și Cannes. După ce Aliații și-au consolidat rapid capul de pod și au eliberat sudul țării în două săptămâni, înaintarea lor a fost îngreunată de germanii regrupați, care ocupau poziții defensive în Munții Vosgi. În acel moment, germanii trebuiau să facă față la trei gupări puternice Aliate. În nord - Grupul de armate al 21-lea britanic comandată de feldmareșalul Sir
Frontul de vest (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307805_a_309134]
-
prea îndepărtat". La sfârșitul ofensivei, podul de la Arnhem a rămas în mâinile germanilor, în schimb, englezii controlau o pungă largă de la granița belgiană până la zona dintre Nijmegen și Arnhem. Luptele de pe frontul de vest au părut că se stabilizeaxă, iar înaintarea aliată a intrat într-un impas în fața liniei Siegfried ("Zidul de vest") și în sud pe linia Rinului. Începând cu primele zile ale lunii septembrie, americanii au început lupte grele în Pădurea Hurtgen pentru spargerea liniei defensive fortificate germane. Portul
Frontul de vest (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307805_a_309134]
-
fost încercuit într-o mare pungă, 300.000 de soldați predându-se în mâinile americanilor. Prima și a 9-a armate americane s-au îndreptat mai apoi spre est și au atins cursul râului Elba la mijlocul lunii aprilie. În timpul acestei înaintări, orașe precum Frankfurt am Main, Kassel, Magdeburg, Halle și Leipzig au fost apărate cu dârzenie de garnizoane formate ad hoc din trupe regulate, unități Flak, Volkssturm și auxiliari înarmați ai Partidului Nazist. Generalii Eisenhower și Bradley au considerat că înaintarea
Frontul de vest (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307805_a_309134]
-
înaintări, orașe precum Frankfurt am Main, Kassel, Magdeburg, Halle și Leipzig au fost apărate cu dârzenie de garnizoane formate ad hoc din trupe regulate, unități Flak, Volkssturm și auxiliari înarmați ai Partidului Nazist. Generalii Eisenhower și Bradley au considerat că înaintarea către răsărit nu-și mai are sensul, de timp ce înțelegerile politice dintre Cei trei mari stabiliseră că răsăritul Germaniei urma să fie ocupat de Armata Roșie. Cele două armate americane s-au oprit de-a lungul râurilor Elba și
Frontul de vest (al Doilea Război Mondial) () [Corola-website/Science/307805_a_309134]
-
a declanșat prima din cele patru operațiuni Tawakalna ala Allah (Credință în Dumnezeu). Operațiunile au constat în baraje de artilerie, printre cele mai puternice din istorie, urmate de atacuri chimice. Mlaștinile din zonă, fiind secate în prealabil, aceasta a permis înaintarea ușoară a tancurilor irakiene, forțând luptătorii iranieni să se retragă. A doua operațiune s-a desfășurat contra apărătorilor iranieni ai insulei Majnoon. Din nou au fost utilizate gaze toxice, majoritatea soldaților iranieni fiind omorâți. Ultimele două operațiuni Tawakalna ala Allah
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
rapid spre Ahvaz, Abadan și Khorramshahr. Deși slăbită, atât numeric, cât și ca dotare cu echipament de luptă, armata iraniană a reușit să se mobilizeze rapid, iar moralul trupelor, deși scăzut, a crescut rapid. Noi voluntari s-au înrolat imediat. Înaintarea irakiană a fost oprită prin lupte crâncene, adesea “corp la corp”, în apropiere de Baza Militară Hamid, în apropiere de Ahvaz. Aviația irakiană a fost anihilată de forțele aeriene iraniene în cooperare cu artileria antiaeriană. În nord, atacul asupra Kurdistanului
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]
-
în direcția Kermanshah. Iranienii își retrăseseră trupele din Khuzestan, astfel încât forțele MEK au ajuns fără probleme în Qasr-e Shirin, Sarpol-e Zahab, și Islamabad-e-Gharb, continuând în direcția Kermanshah. Forțele MEK se așteptau ca populația să se răscoale și să le sprijine înaintarea, care deja ajunsese la 145 km în adâncimea teritoriului Iranian. În acel moment, sub conducerea generalului-locotenent Ali Sayyad Shirazi a fost declanșată riposta iraniană, numită Operațiunea Mersad. Trupe aeropurtate iraniene au fost parașutate în spatele inamicului, în timp ce forțele aeriene distrugeau blindatele
Războiul Iran-Irak () [Corola-website/Science/307737_a_309066]