12,606 matches
-
cu fundulețul pe oliță. Așa, iubita mea, așa, drăguțo... Mama... Nu se uită nimeni la tine, stai cuminte și fă lipsa mare, așa! Bine fetița mea, stai frumos, așa... Obiectul acesta de uz intim avea un aspect plăcut: emailat cu alb în interior, iar în partea superioară, pe toată circumferința lui, avea o dungă albastră plăcută la vedere ce se armoniza de minune cu albul strălucitor. Mânerul era vopsit în verde, ca și întregul exterior. Gata, mama, am făcut. Gata, fetița
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
fetița mea, stai frumos, așa... Obiectul acesta de uz intim avea un aspect plăcut: emailat cu alb în interior, iar în partea superioară, pe toată circumferința lui, avea o dungă albastră plăcută la vedere ce se armoniza de minune cu albul strălucitor. Mânerul era vopsit în verde, ca și întregul exterior. Gata, mama, am făcut. Gata, fetița mea cuminte și frumoasă. Hop-așa! A săltat-o de pe oliță și, în absența hârtiei igienice, a mototolit o bucățică de ziar pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Vă împușc pe toți! Ați înțeles?! Acum! Pe toți! Vă arăt eu vouă... Era o dezlănțuire demențială, o erupție violentă și necontrolată, putând avea pentru noi consecințe nefaste. Globurile oculare erau injectate cu o roșeață care îi invada din ce în ce mai mult albul ochilor spălăciți și bulbucați, de hipopotam. Fața i se făcuse stacojie, buzele și bărbia i se mișcau într-o vibrație crescândă, iar mâna dreaptă pipăia spasmodic tocul armei de la șold. Era apogeul crizei. În tot acest timp, militarul înlemnise, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
în straturi succesive pe fața și pe corpurile noastre hurducate dureros de mașina militară de fabricație sovietică. Ne uitam unii la alții și nu ne recunoșteam. Fețele noastre erau pudrate cu un praf de culoare ciocolatie. Nu ne vedeam decât albul ochilor. Eram asemenea minerilor care ies din abataj. Nările ni se umpluseră de praf, iar în gură scrâșnea pulberea nisipoasă transformată în marmeladă lipicioasă. După o perioadă de timp, interval în care organele noastre interne erau pur și simplu dislocate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
plece spre casele lor. Vă mulțumim tare mult, pentru ajutorul dumneavoastră domnilor, vă mulțumim din tot sunetul, zise Mircea. Aber, nein, nein... asta nu-i nimic la noi, auf Widersehen! La revedere! Camera noastră era foarte plăcută: pereții văruiți în alb, iar sus de tot o linie roz, aproape de tavan, care lăsa impresia unui spațiu liniștit și odihnitor. Geamurile din cercevele lăsau să pătrundă în interior lumina binefăcătoare a zilei, precum și culoarea purpurie a orizonturilor însângerate. În viața noastră începea o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
camerei, lângă Icoana simplă a Maicii Domnului cu Pruncul, lampa cu petrol numărul 8, bine curățată, cu burlanul spălat de funingine cu cenușă și apă călduță -, prin intermediul oglinzii reflectorizante de formă rotundă, îmi făcea impresia că inundă încăperea văruită în alb asemenea unui superb candelabru cu numeroase brațe, în care obiectul inventat de Edison își etala proprietățile în cascade uriașe de lumină... Nu, nu, n-a fost așa! Am halucinații, aiurez... Invenția celebrului american nu ajunsese încă până la noi, până la deportații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
i-am cerut scuze, zâmbindu-mi, Marin Sorescu mi-a spus că ar trebui să mă obișnuiesc cu faptul și să înțeleg că viață are și rictusuri... Cred că îmi semna, în felul sau inimitabil, încă o dată, o polița în alb. Acum, făcând o largă volută și revenind la prezent, constat, oarecum surprins, dacă-mi e îngăduit, că, în afară excelentului Teatru Național care îi poartă numele, personal, nu văd nimic demn de laudă întreprins în Craiova sau pe plan național
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
Într-un an o singură dată am Întâlnit un legumicultor nebărbierit. Ziua următoare vizităm partea de răsărit a statului. Regiunea este pronunțat deluroasă, cu multă pădure și oaze mari de verdeață În care se disting de la distanță fermele vopsite În alb, bleu sau verde. Vizităm În cursul zilei 7 ferme. Una e specializată În cultura cepei. Aici Îmi dau seama de influența standardizării. Aceleași rezultate În cultura conopidei cum și În pomicultură. Număr redus de soiuri și calitate superioară. Ne oprim
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
una a interveni cu bisturiul și alta a interveni cu cuțitul. Gigantica bursă din Chicago e situată În centrul orașului pe strada La Salle. Are 43 de etaje și e hotărnicită cu trei străzi. Exteriorul e din cărămidă smălțuită În alb, iar sălile sunt În marmură. Bursa din Chicago e urmărită cu Înfrigurare de fermieri. Sunt zile când se fac tranzacții mari care decid soarta fermierilor. Cea mai Înviorată zi a bursei din Chicago a fost 20 iulie 1933, când s-
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
-și construiască adăposturi, și-au cumpărat câte o vacă, câte un purcel, câteva găini, adăpostite cum se putea. Azi sunt vaci frumoase de rasă Schwitz elvețiană, cum și rase englezești Shorthorn și Devons, iar mai târziu s-au adus olandeze, alb cu negru, care azi ocupă locul principal. Din rasele de porci s-au răspândit rasele Berk, Chester White, Jersey Red și Poland China. Din Franța și Spania s-au adus oi Merinos, din Anglia Leicester și Southdown. Caii au fost
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
de aici Înainte, În localuri tixite, În care se consumă numai Înghețată si coca-cola. La Blyteville. Un student mărinimos Am trecut În statul Arkansas. Poposim În orașul Blyteville. Majoritatea populației o formează negrii. Seara pe străzi, Îmbrăcați de preferință În alb, le strălucesc doar dinții și ochii. Sunt În general liniștiți și respectuoși. Populația albă Îi evită pe cât posibil. În tramvai au vagonul lor. În cabinetele medicale au săli aparte. Dar nu am auzit de conflicte Între negri și albi. La
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
noului autoturism)... Astăzi am avut un moment de exaltare inocentă atunci când, așezat fiind la o banală coadă la Romtelecom, am conștientizat că exist, am reușit să văd frumusețea (normalitatea) întregului spațiu în care mă găseam, cu pereții aceia de un alb imaculat ce se desfășurau în fața ochilor, cu operatoarea îndatoritoare de la ghișeu, cu oamenii preocupați ce se deplasau fără multă agitație de la o masă la alta în căutarea răspunsurilor unor întrebări firești... Viața curgea lin, ordonat, fără perturbări, asemenea mișcării electronilor
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
decentă a localului. Cu părul complet alb și cu o față senină, bărbatul trecea discret prin sală, mai curățind o masă, mai scoțând o tăviță cu înghețată din frigider. Silueta lui aluneca printre mese ca o frumoasă balerină îmbrăcată în alb, ce pășește necălcând și care lasă în urmă doar voalul ce o acoperă sumar și parfumul purității trupului... Urmărindu-l pe bătrân, mi-am dat seama de ce tinerii lucrează cu atâta plăcere, de ce munca pentru ei nu reprezintă doar o
Nevăzutele cărări by FLORIN MEȘCA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91862_a_93220]
-
între români și popu‑ lație romă care a intrat în fostele sate săsești. Este un sat, de exemplu, în județul Sibiu, Cârța, peste care am nimerit acum patru zile, magnific ! Fiecare podeț de la curtea gospodarului spre șosea este spoit în alb și pe fiecare podeț, și pe stânga, și pe dreapta, sunt mușcate. Tot satul strălucește. Vezi niște tomberoane drăguțe pen‑ tru reciclat PET-uri, ca să nu se arunce sticlele în natură. Pe bani europeni s-a refăcut o abație cisterciană
TranziȚia: primii 25 de ani / Alina Mungiu‑Pippidi în dialog cu Vartan Arachelian by MUNGIU‑PIPPIDI, ALINA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/862_a_1581]
-
și cu năzuințele voastre, într-o adunare de scriitori știți voi că acum 60 de ani, nu mai mult, a fi fost scriitor de meserie era o rușine? În provinciile și satele voastre, tatăl era silit să roșească pînă în albul ochilor că fătul lui pribeag începea, la București, să scrie versuri, în loc să fie șef de cabinet, trimis cu buchete de trandafiri și bilete la ibovnicele profesionale ale domnului ministru. Statul socialist are grijă de voi, de văduvele și de urmașii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
cu unele noi, elegante, rotunde majoritatea, din lemn proaspăt, masiv, lăcuit atât de bine încât lucea în luminile calde și puternice ale celor câteva reflectoare care fuseseră montate spre a aduce o nouă atmosferă scenei. Fețele de masă de un alb perfect nici nu se mai spălau, erau mai întotdeauna înlocuite de altele noi și date înainte cu un soi de parfum proaspăt de flori, care făcea aerul mai ușor de respirat. Parchetul era șters bine și lustruit înainte și după
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
uimească publicul cu vocea lui caldă și să aducă pe scenă mereu câte o piesă nouă, care spera să devină nemuritoare. Nu l-au convins amicii lui nici promi- țându-i să se asocieze cu el și arătându-i negru pe alb pe hârtie că va lua de cel puțin cinci ori mai mult. Nici nu voia să audă, putea la fel de bine să câștige de cinci ori mai puțin, dacă ar fi avut același succes și publicul l-ar fi iubit la fel de
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
la fiecare este altfel, ca să nu mai vorbim de diferențele mari ce se cască Între continente, climate și culturi. Nu, cu excepția unor momente de ușoară stupefacție când, uneori, În clipele cele mai „neașteptate”, Îmi surprind părul de pe creștete ciudat de alb, de albit, Încât trebuie să fac eforturi să-mi Închipui felul În care cei cu care mă Întâlnesc mă văd - eu, atît de obișnuit să par și să mă mișc În fața „lor” ca un ins tânăr sau viguros și matur
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
perete al casei care se cojea. Ieri dimineață, de aproape, porțiunile de pe perete nu apăruseră atât de mari ca acum, când le priveam din acest unghi. Peretele era acum aproape în întregime acoperit cu stucatura trandafirie, doar mici pete din albul liliachiu inițial rămânând vizibile. Un perete cu totul nou apăruse - năpârlise - ceea ce era îndeajuns de alarmant ca să mă treacă un fior de gheață (pentru că trebuia să reprezinte un anume semn de alarmă, nu?), iar după ce mi s-a înmânat un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
în diavol, fiica în prostituată. Am fost mai mult decât răsplătit pentru contribuția mea la acest proces, iar minciuna deseori se insinua din viața de scriitor - o sferă circumscrisă a conștiinței, un loc suspendat în afara timpului, unde neadevărurile supurau pe albul unui ecran imaculat - în acel loc din mine care era viu și tactil. Pe de altă parte, trebuie să recunosc că în acea a treia zi din noiembrie ajunsesem în situația în care credeam că cele două tărâmuri se contopeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
senzație de ușurare care mă încerca făcea ca trupul meu să se simtă diferit. Sentimentul de regret care mă învăluise de la o vreme se spulberă, am devenit cu totul altă persoană. M-am îndreptat spre spatele casei - acum de același alb absolut pe care îl avusese în iulie - și am atins peretele fără să simt nimic altceva, cu excepția unui sentiment de pace, care, de data asta, nu mi-l impusesem. Era autentic. Odată ajuns în casă n-am simțit nici un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
avea de ce să mă atace din moment ce nu constituiam un pericol. Dar atunci buzele câinelui s-au belit în afară și a început să urle. Ochii începură să i se rotească involuntar în orbite până când nu i se mai vedea decât albul ochilor. Am început să strig după ajutor. În momentul în care am început să strig câinele s-a aruncat spre perete, continuând să crească. Am încercat să mă ridic, dar piciorul meu drept era atât de afectat încât m-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
Tatos </citation> <citation author=”ȘERBAN Mihail” loc=”Fălticeni” data =”18 oct. 1967”> Dragă Domnule Eugen, Îți mulțumesc pentru rândurile matale, ești un om gentil și scrii clar, ca să lămurești bine problemele. Eu te rugasem, așa, pentru că mata Îl creionai, În alb, pe Directorul Muzeului Regional, aș avea plăcere să stau de vorbă cu un om serios și care are o părere, de față cu lucrările mele. Să mai văd, ce mai zic cei de sus. Am Însă și mulțumirea, cu cei
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
răsună semnalul de plecare. La revedere, Lisabona! Îți mulțumim pentru generozitate!... Dar ospitalitatea portugheză nu se sfârșește aici. Nici nu apucăm să ieșim bine din gară, că încep să mișune printre fotolii cărucioare cu tot felul de bunătățuri. Ospătari în alb ne întind pe tavă păhăruțe cu vin de Porto, sendvișuri și răcoritoare. Nicolae Prelipceanu îmi face cu ochiul: Oare așa au fost tratați și călătorii legendarului Expres Nord-Sud european?... Adrian Popescu pare și el excedat de aspectul retoric al întrebării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
neștirbită bună dispoziție și cu o spontană autoironie (strategia omului inteligent), care îi ridică permanent cota la bursa simpatiilor „caravanei” scriitoricești. Vine în sfârșit și momentul când nerăbdarea noastră este răsplătită. Bucate multe și gustoase, vinul - așijderea. Mai ales cel alb, excepțional. Grupurile se fac și se desfac. Îl cunosc, prin intermediul lui Alexa Rousseau, care se dovedește o mediatoare abilă, tot aici, în sala de mese, pe un tânăr scriitor originar din Belfast, coechipier al nostru de Tren, cu care nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]