13,659 matches
-
aici înainte, China și România au început să-și articuleze reacțiile și să exprime o perfectă înțelegere reciprocă în relațiile externe, împotrivindu-se controlului și amestecului sovietic și, de asemenea, promovând dezvoltarea relațiilor economice și comerciale dintre ele. în 1963, ambasadorul român a fost primul care a permis Albaniei reîntoarcerea în cercul țărilor est-europene, România semnând cu Albania un acord comercial. La 14 iunie, PCC a trimis PCUS „Propunerea pentru linia generală a Mișcării Comuniste Internaționale” - o scrisoare ce venea ca
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
acestui proiect, Delta Dunării și alte câteva teritorii românești ar fi urmat să facă parte dintr-o zonă economică transnațională de dezvoltare, controlată în principal de sovietici. Ideea a iritat autoritățile române. La întrevederea pe care a avut-o cu ambasadorul chinez, Dej a criticat Planul Valev: „A fost o acțiune extraordinar de perfidă”, a spus el. Câteva zile mai târziu, periodicul românesc Viața economică publica un articol intitulat „Un concept de violare a regulilor fundamentale ale relațiilor economice dintre țările
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
vizite oficiale în Birmania, Pakistan și Egipt, deci „era normală prezența șefului guvernului”. Suplimentar, „s-a hotărât ca delegația să fie condusă la plecare și întâmpinată la sosire de Gheorghiu-Dej. De asemenea, acesta urma să participe la recepția dată de ambasadorul Chinei, la București. Erau manifestări evidente ale atenției date Chinei de către români”. Această manevră tactică le-a legat mâinile sovieticilor care nu au putut reacționa violent și au trebuit să accepte situația ca atare. Delegației române i s-a dat
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Uniunea Sovietică în ceea ce privește ideologia; tensiunile cu sovieticii nu au făcut-o să încline în această privință spre China. Nu numai că Republica Chineză a luat act de acest lucru, dar a și acționat în consecință. în același moment în care ambasadorul român i-a informat pe liderii chinezi, în aprilie 1964, despre mersul relațiilor româno-sovietice, ambasada chineză de la București nota în raportul trimis acasă: „Asupra unor probleme importante, ca de pildă perioada istorică, pacea și războiul, coexistența pașnică etc., România împărtășește
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
comis de Uniunea Sovietică împotriva Cehoslovaciei ca fiind „imperialism socialist” și a declarat românilor în fața lumii că „poporul chinez vă sprijină”. A doua zi, Ceaușescu a adresat mulțumiri Chinei în mod expres. La 12 noiembrie, într-o întrevedere cu Duma, ambasadorul român la Beijing, Zhou En-lai a recunoscut că restrângerea relațiilor sino-române din ultimii ani „se datorează în totalitate Marii Revoluții Culturale”. El a exprimat regretul său României și și-a asumat oarecare responsabilitate pentru stagnarea dezvoltării relațiilor dintre China și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
internă convocând congresul al IX-lea al PCC. Grupul pragmatic, condus de Zhou Ze-dong, a recăpătat autoritatea asupra relațiilor externe, formulând politicile externe în acord mai mult cu interesul național chinez decât cu ideologia. în iunie 1970, Zhang Hai-feng, noul ambasador numit de China la București, și-a ocupat postul, punându-se astfel capăt situației din cei trei ani precedenți, când China nu a avut ambasador în România. De la Marea Revoluție Culturală, China își chemase de la posturi aproape toți ambasadorii. Zhang
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai mult cu interesul național chinez decât cu ideologia. în iunie 1970, Zhang Hai-feng, noul ambasador numit de China la București, și-a ocupat postul, punându-se astfel capăt situației din cei trei ani precedenți, când China nu a avut ambasador în România. De la Marea Revoluție Culturală, China își chemase de la posturi aproape toți ambasadorii. Zhang a fost unul dintre cei 14 ambasadori trimiși în misiune după ce China a hotărât să retrimită ambasadori. Efectul cumulat al celor trei factori menționați mai
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
noul ambasador numit de China la București, și-a ocupat postul, punându-se astfel capăt situației din cei trei ani precedenți, când China nu a avut ambasador în România. De la Marea Revoluție Culturală, China își chemase de la posturi aproape toți ambasadorii. Zhang a fost unul dintre cei 14 ambasadori trimiși în misiune după ce China a hotărât să retrimită ambasadori. Efectul cumulat al celor trei factori menționați mai sus au determinat China și România să meargă pe calea unei alianțe în anii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a ocupat postul, punându-se astfel capăt situației din cei trei ani precedenți, când China nu a avut ambasador în România. De la Marea Revoluție Culturală, China își chemase de la posturi aproape toți ambasadorii. Zhang a fost unul dintre cei 14 ambasadori trimiși în misiune după ce China a hotărât să retrimită ambasadori. Efectul cumulat al celor trei factori menționați mai sus au determinat China și România să meargă pe calea unei alianțe în anii ’60. Cei trei factori au fost mai puternici
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
trei ani precedenți, când China nu a avut ambasador în România. De la Marea Revoluție Culturală, China își chemase de la posturi aproape toți ambasadorii. Zhang a fost unul dintre cei 14 ambasadori trimiși în misiune după ce China a hotărât să retrimită ambasadori. Efectul cumulat al celor trei factori menționați mai sus au determinat China și România să meargă pe calea unei alianțe în anii ’60. Cei trei factori au fost mai puternici sau au mai slăbit în funcție de perioadă și situație, făcând procesul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
cel din România, erau încă șubrede, sensibile la un cutremur intern mai de amploare. Liderul PMR observase însă și cât de ușor putea interveni Moscova în statele-satelit pentru schimbarea conducerii unui regim, după cum îi dictau interesele. Silviu Brucan, pe atunci ambasador al RPR la Washington, confirmă acest lucru în memoriile sale. El arată cum Dej l-a chemat în țară, în noiembrie 1956, și i-a spus: „Dragă Tache, dacă nu facem o cotitură de 180ș în relațiile noastre cu sovieticii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
pozitiv al relațiilor sovieto-iugoslave. Relația Moscova - Belgrad constituia pentru mulți observatori un adevărat barometru al dependenței statelor comuniste est-europene de URSS. în funcție de „răcirea” sau “încălzirea” relațiilor sovieto-iugoslave, creștea sau cobora și libertatea de mișcare a partidelor „frățești”. în acest sens, ambasadorul iugoslav la Moscova, Veljko Mićunović, menționa că vizita lui Tito în capitala sovietică din iunie 1956 oferea „României și celorlalte state ale «lagărului» o marjă de manevră mai mare în lupta pentru independență și egalitate în relațiile cu Uniunea Sovietică
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
relațiile sovieto-iugoslave după zdrobirea revoluției ungare, cât și faptul că, în paralel cu demascarea publică a „atitudinii nejuste, dăunătoare, a unor cercuri conducătoare iugoslave”, se făceau eforturi de apropiere între cele două state, Hrușciov și Bulganin având lungi discuții cu ambasadorul Mićunović. Comuniștii iugoslavi păstrau o atitudine profund anticentralistă cu privire la organizarea mișcării comuniste internaționale. Ei nu erau de acord cu doctrina împărțirii lumii în două lagăre, refuzând să recunoască necesitatea pentru statele socialiste de a se grupa într-un bloc politico-militar
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
că decizia privind răsturnarea primului-ministru ungar fusese deja luată de sovietici. Obiectivul real al misiunii era obținerea de date de la fața locului. O mărturie a faptului că vizita nu era făcută la sugestia Moscovei o constituie răspunsul lui I.V. Andropov, ambasadorul URSS la Budapesta, la solicitarea Bucureștiului de a se permite aterizarea pe aeroportul din capitala ungară a lui Mălnășan și Roman. Andropov a spus că sosirea celor doi era tardivă, dar, dacă voiau, puteau să vină. Emisarii români au avut
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
destul de puțin „gălăgioasă”, mai ales în comparație cu celelalte partide ale blocului comunist (cu excepția Poloniei), iar acest lucru nu scăpase neremarcat. în raportul ambasadei RPR la Moscova pe trimestrul I al anului 1957 era semnalat faptul că „diplomații iugoslavi, în frunte cu ambasadorul, aproape că nu pierd ocazia de a ne arăta atenția lor. Acest lucru este observat și de diplomații prieteni, care deseori se interesează asupra stadiului relațiilor noastre cu iugoslavii. De fapt, față de această chestiune și tovarășii sovietici au arătat un
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
afirmația și printr-un episod care se desfășurase în timpul vizitei delegației guvernamentale a RPR la Moscova, în noiembrie-decembrie 1956. La o recepție dată la Ambasada RPFI, la care a participat și Hrușciov, acesta a avut o discuție în contradictoriu cu ambasadorul Mićunović. Chivu Stoica, șeful delegației române, a asistat la discuție fără a spune nimic, de unde iugoslavii au tras concluzia că „tov. Chivu Stoica nu a fost de acord cu Hrușciov”. La 13 mai, însărcinatul cu afaceri a.i. al României la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
unitatea lagărului socialist în frunte cu URSS, necesitatea și rolul acestuia. Potrivit cercetătorului britanic Maurice Pearton, iugoslavii au reacționat cu înțelegere la aceste luări de poziție, considerate „retorice”, din care lipseau atacurile personale la adresa liderilor UCI, spre deosebire de cazul altor partide. Ambasadorul iugoslav la Moscova, Mićunović, arăta în acest sens că sovieticilor le este mult mai greu să atragă România în campania antiiugoslavă decât Bulgaria, Ungaria sau Albania: “în România există o convingere larg împărtășită, că pe măsură ce ar critica tot mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
reuniuni a „elitei” mișcării comuniste, și-a deschis lucrările cea de-a doua conferință, la care au participat 68 de partide comuniste și muncitorești din întreaga lume. Din partea PMR au participat Chivu Stoica, N. Ceaușescu, Ștefan Voicu și Mihai Dalea (ambasadorul RPR la Moscova). Partidele participante și-au exprimat poziția față de Declarația reprezentanților partidelor comuniste și muncitorești din țările socialiste și față de unele probleme privind situația internațională. în final, a fost adoptat un manifest care chema la apărarea păcii. Discuțiile s-
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
dacă n-am reușit să rezolvăm problema printr-o lovitură frontală trebuie să trecem la alte metode. S-a hotărât să instaurăm cu Iugoslavia aceleași relații pe care le avem și cu celelalte state burgheze, legate cu blocul agresiv Nord-Atlantic - ambasadori, telegrame oficiale, întâlniri de lucru etc.”. Poziția lui Molotov în ceea ce privește locul Iugoslaviei pe arena internațională denatura puțin situația reală. Fiind blocată de către URSS și „democrațiile populare”, la începutul anilor ’50, Iugoslavia a fost obligată să dezvolte legăturile economice și politice
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai importante. Prin pasul de întâmpinare făcut de conducerea iugoslavă, interesată de activizarea relațiilor economice cu URSS și contând pe un oarecare sprijin al Moscovei în reglarea problemei Triestului, scopul normalizării relațiilor bilaterale a fost stins. La 31 iulie 1953 ambasadorul URSS, V.A. Valikov, i-a înmânat președintelui Republicii Federative Populare Iugoslavia, I. Broz Tito, o scrisoare de acreditare. în aceeași săptămână, la Moscova a sosit ambasadorul Iugoslaviei, D. Vidici. La 22 iunie 1954, după un an de așteptare, N.S.
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
problemei Triestului, scopul normalizării relațiilor bilaterale a fost stins. La 31 iulie 1953 ambasadorul URSS, V.A. Valikov, i-a înmânat președintelui Republicii Federative Populare Iugoslavia, I. Broz Tito, o scrisoare de acreditare. în aceeași săptămână, la Moscova a sosit ambasadorul Iugoslaviei, D. Vidici. La 22 iunie 1954, după un an de așteptare, N.S. Hrușciov a adresat în numele CC al PCUS o scrisoare către CC al Uniunii Comuniștilor din Iugoslavia, în care se propunea o întâlnire la nivel înalt cu scopul
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
depășirea încordării din relațiile bilaterale a fost blocată nu o dată de pretențiile părții ungare în legătură cu acțiunile diplomaților iugoslavi care intrau în contact în Ungaria cu diferite persoane particulare. Secretarul CC al PMU Lajos Aks îi spunea, la 12 ianuarie 1956, ambasadorului sovietic I.V. Andropov că „misiunea iugoslavă de la Budapesta are legături strânse cu multe persoane care se manifestă răuvoitor și chiar dușmănos față de regimul popular democratic”. Tocmai pe baza acestei informații se făceau, după părerea lui, denunțuri trimise la Belgrad despre
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
partea celor din urmă. în nota din noiembrie 1955 a MAE, de exemplu, se menționa: „Detensionării relațiilor dintre Ungaria și Iugoslavia i se opune faptul că ungurii nu întotdeauna sunt suficient de diplomați în relațiile cu colegii iugoslavi. Conform observațiilor ambasadorului român în RPU, Cleja, tovarășii unguri se poartă neprietenos cu iugoslavii; lucrătorii MAE al RPU vorbesc cu ei la recepții cu un ton de superioritate, deseori îi contrazic în chestiuni neimportante, uneori sunt grosolani. Iar din partea diplomaților iugoslavi în relațiile
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
luna mai, o parte din conducerea PMU, conștientizând lipsa totală de popularitate a lui Rakosi și soarta lui politică perdantă, în interesul consolidării propriilor poziții amenințate, a început, pe la spatele lui, primele, deocamdată firave, încercări de a influența Moscova prin ambasadorul I.V. Andropov și de a obține recunoașterea necesității schimbării cadrelor superioare din Ungaria. Membrii Biroului Politic, inclusiv cel de-al doilea om din partid, Erno Gero, și-au dat seama tot mai clar că pentru a salva sistemul și propria
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
vedea în Andropov susținătorul cel mai important și se baza aproape exclusiv pe susținerea Moscovei. „Rakosi simțea pericolul care se apropia și căuta cu insistență o ieșire, a încercat să se sfătuiască cu Moscova..., nu o dată a cerut ajutor de la ambasadorul nostru la Budapesta, I.V. Andropov, se interesa de părerile lui”, își amintește V. Kriucikov, mai târziu președinte al KGB, iar în 1956 secretar trei al Ambasadei URSS din Ungaria. Când în interiorul conducerii PMU a apărut problema încrederii în Rakosi și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]