9,643 matches
-
Gerhard Schroeder e doar unul dintre miile de copii germani care au crescut fără tată după război. Rainer Fassbinder captează cu măiestrie imaginea feminității germane postbelice În Căsătoria Mariei Braun (1979), un film În care eroina Își folosește cu succes farmecele și cinismul, În ciuda rugăminților mamei ei de a nu face nimic „care ți-ar putea răni sufletul”. Dar dacă Maria lui Fassbinder duce povara deziluziilor furioase ale unei generații ulterioare, femeile reale din Germania anului 1945 se confruntau cu probleme
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
bărbați, ocupația a fost resimțită În primul rând ca o umilință. Jean-Paul Sartre descria colaborarea În termeni deliberat sexuali, ca „supunere” În fața puterii ocupantului; În numeroase romane din anii ’40, colaboraționiștii sunt fie femei, fie bărbați slabi („efeminați”), seduși de farmecul viril al stăpânitorilor teutoni. Răzbunându-se crunt pe femeile pierdute, francezii Încercau să Înăbușe amintirea incomodă a neputinței lor personale și colective. Acte anarhice de pedepsire violentă au avut loc și În teritoriile eliberate din Europa de Est, Însă ele s-au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu este expresia neîntinării politice, ci a neîncrederii În sine”. Intelectualii cu adevărat reacționari erau rari În primul deceniu de după război. Chiar și cei care se declarau deschis de dreapta, ca francezii Jacques Laurent sau Roger Nimier, gustau mai degrabă farmecul unei cauze pierdute, afișând o nostalgie boemă pentru trecutul discreditat și arborându-și cu mândrie insignifianța politică. Cum stânga avea vântul În pupă și istoria de partea ei, literații de dreapta din noua generație s-au declarat sfidător perdanți, transformând
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Grapes of Wrath (Fructele mâniei) al lui John Ford (realizat În 1940) să fie oprit de la distribuție În Franța fiindcă imaginea nefavorabilă a Americii de după Marea Criză risca să fie exploatată de Partidul Comunist Francez. În general, filmele americane accentuau farmecul Americii și, ca atare, constituiau atuuri semnificative În Războiul Rece cultural. Doar câțiva intelectuali puteau aluneca de la emoție estetică la afinitate politică sub impresia Odessei din Bronenoseț Potemkin (Crucișătorul Potemkin) de Serghei Eisenstein, În vreme ce Humphrey Bogart era seducător pentru toți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea nici măcar farmecul dubios al Berlinului scindat. Majoritatea vizitatorilor găseau Viena molcomă În platitudinea ei - și aceasta e dovada cea mai clară că Austria depășise cu succes un trecut tulbure. Dincolo de fascinația discretă a „republicii alpine” de o prosperitate crescândă, Austria era și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lovitură dură și poate fatală mișcărilor «companioane» (de pace, femei, tineret, studenți, intelectuali etc.) care au contribuit la forța comunismului”. Deposedat de charisma stranie a terorii staliniste și expus la Budapesta În toată mediocritatea sa blindată, comunismul sovietic a pierdut farmecul pe care Îl avusese pentru cei mai mulți simpatizanți și admiratori din Vest. Căutând să scape de „duhoarea stalinismului”, foști comuniști - precum poetul francez Claude Roy - și-au Întors „nările spre alte orizonturi”. După 1956, secretele istoriei nu mai puteau fi aflate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
consumatorii americani erau deja familiarizați: telefoane, electrocasnice, televizoare, aparate de fotografiat, produse de curățat, mâncăruri la pachet, haine ieftine și colorate, mașini și accesorii etc. Asta Însemnau prosperitatea și consumul ca mod de viață - „modul de viață american”. Pentru tineri, farmecul Americii era contemporaneitatea ei agresivă. Ca abstracție, ea reprezenta opusul trecutului: era mare, deschisă, prosperă - și tânără. Un aspect al americanizării deja menționat a fost muzica pop - deși nici acest lucru nu era o noutate: În 1903 se cânta deja
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
orașului. Cât despre comune și orașele mici, forțate să absoarbă zeci de mii de foști țărani deveniți mineri sau siderurgiști, ele nu aveau nimic de păstrat, așa Încât s-au metamorfozat peste noapte În cazărmi industriale cărora le lipsea până și farmecul ruinelor. țăranii din colective au fost Înghesuiți În orașe agricole, inventate În anii ’50 de Nikita Hrușciov și perfecționate ulterior de Nicolae Ceaușescu. Noile clădiri, atâtea câte erau - școala tehnică, sediul partidului, casa de cultură -, erau modelate cu grijă după
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
analiză economică, preocupare pentru mediu, discernământ estetic și pură nostalgie, CAMRA anunța multe dintre viitoarele rețele de activiști consacrate unei cauze unice, precum și slăbiciunea viitoare a boemilor-burghezi Înstăriți pentru „autenticul” costisitor 1. Dar această mișcare era inevitabil o curiozitate prin farmecul ei oarecum arhaic, ca să nu mai vorbim de disproporția dintre entuziasmul Înflăcărat al activiștilor și obiectul călduț al pasiunii lor. Alte rețele politice dedicate unei cauze unice nu aveau Însă nimic bizar sau capricios; cele mai multe erau - ca și CAMRA - organizate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a traiectoriei viitoare. Dar această imagine publică evident defavorabilă nu a fost un impediment pentru ascensiunea doamnei Thatcher - faptul că nu se sfia să frizeze și să Înfrunte nepopularitatea nu i-a dăunat În cadrul partidului, ba chiar a contribuit la farmecul ei. Iar farmecul era indubitabil. O gamă surprinzător de largă de politicieni experimentați din Europa și din Statele Unite au mărturisit, deși nu În public, că o găseau pe doamna Thatcher destul de sexy. François Mitterrand, un cunoscător În domeniu, considera că
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar această imagine publică evident defavorabilă nu a fost un impediment pentru ascensiunea doamnei Thatcher - faptul că nu se sfia să frizeze și să Înfrunte nepopularitatea nu i-a dăunat În cadrul partidului, ba chiar a contribuit la farmecul ei. Iar farmecul era indubitabil. O gamă surprinzător de largă de politicieni experimentați din Europa și din Statele Unite au mărturisit, deși nu În public, că o găseau pe doamna Thatcher destul de sexy. François Mitterrand, un cunoscător În domeniu, considera că ea are „ochii
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ambele părți. În decursul anilor ’70, când laburiștii britanici intrau În faza de declin terminal, socialiștii francezi erau În pragul celui mai mare succes al lor. O majoritate de stânga Întârziase să apară În Franța din cauza a două impedimente gemene: farmecul personal al lui Charles de Gaulle și teama multor alegători că un guvern de stânga ar putea fi dominat de comuniști. În 1970, de Gaulle era mort; zece ani mai târziu, pe comuniști Îi aștepta aceeași soartă. Dacă Mitterrand nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
doar ocazional. Pentru cei care trăiau sub comunism, dorința de eliberare nu Însemna că tânjeau după competiție economică neîngrădită sau că voiau să piardă serviciile sociale, garanția unui loc de muncă, chiriile ieftine și alte avantaje ale sistemului. Unul dintre farmecele Europei, așa cum era imaginată În Est, era că părea să ofere abundență și siguranță, libertate și protecție. Într-un cuvânt, avantajele socialismului alături de avantajele libertății. Astfel de euro-vise nu puteau decât să aducă deziluzii. Dar pe atunci nimeni nu se
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lume nouă a Slovaciei postcomuniste părinții lor erau debusolați și neputincioși: ei nu le puteau oferi nici ajutor și nici sfaturi copiilor lor. Această ruptură Între generații a avut pretutindeni consecințe politice: alegătorii mai bătrâni și săraci cedau periodic În fața farmecului partidelor care ofereau alternative nostalgice sau ultranaționaliste la noul consens liberal. Cum era de așteptat, această problemă era acută În unele regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, unde ruptura și dislocarea erau totale, iar democrația nemaivăzută. Sărac lipit, nesigur și plin
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Putin, cât și larga lui susținere populară, În pofida (și din cauza) politicii lui interne tot mai neliberale. Din motive evidente, cetățenii fostului imperiu rus din Europa Centrală nu Încercau astfel de nostalgii. Însă lumea dispărută a comunismului Își păstra un oarecare farmec chiar și În Germania de Est, unde sondajele de opinie de la mijlocul anilor ’90 reflectau opinia generală că, În afară de călătorii, mijloace electronice de informare și libertatea de expresie, calitatea vieții fusese mai bună Înainte de 1989. În alte țări, până și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
izolate din Transilvania și din alte părți germana s-a menținut ca limbă marginală, cu o utilitate practică redusă. Toți ceilalți au Învățat - sau cel puțin li s-a predat - limba rusă. Asociată cu ocupația sovietică, rusa Își pierdea tot farmecul, chiar și În țări ca Polonia sau Cehoslovacia, unde contiguitatea lingvistică o făcea accesibilă. Deși cetățenii din statele-satelit erau obligați să studieze rusa, cei mai mulți n-au făcut nici un efort să stăpânească limba și nu o vorbeau decât dacă erau siliți
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
strâns legată de incapacitatea Regatului Unit de a alege Între Europa și Statele Unite. Iar faptul că În Marea Britanie, ca și În SUA, numărul săracilor a crescut mult (spre deosebire de restul Uniunii Europene, unde sărăcia a crescut modest sau deloc) strica tot farmecul modelului britanic. A treia cale avea un termen de garanție redus. Însuși numele ei implica prezența a două extreme - capitalismul extrem și socialismul de stat - care, de fapt, nu mai existau (primul fusese dintotdeauna o plăsmuire a imaginației doctrinare). Trecuseră
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
iar Plinius cel Bătrân vorbea de un vin vechi de două sute de ani, recoltat în timpul consulatului lui Lucius Opimius (vinum opimianum), așa cum este pentru francezi vinul din anul apariției Cometei 58, dar care, după ilustrul naturalist latin, își pierduse tot farmecul și se redusese la un fel de miere aspră. Precum grecii, romanii beau vinul îndoit cu apă, pe care îl amestecau cu absint, miere, mirt, nard sau rășină. Toate păturile sociale beau vin, dar cel de calitatea a doua era
by JEAN-FRANÇOIS GAUTIER [Corola-publishinghouse/Science/973_a_2481]
-
și 1956 (când e înlăturat ca „dușman al poporului”), nordul Moldovei și catalogând biserici, mănăstiri, schituri, hanuri, fântâni, parcuri, dintre care o bună parte urmau să fie restaurate. Nutrind o mai veche slăbiciune pentru Iași, cucerit de „alhimia subtilă a farmecului” acestui oraș, în 1957 se mută aici. Ca angajat al Centrului Mitropolitan, întocmește planuri de refacere a unor ctitorii și proiectează noi edificii. S-a stins, neașteptat, în urma unui accident cardiac. C. colaborează cu studii de specialitate, eseuri despre artă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286067_a_287396]
-
stârnește pasiunea bărbaților și ura femeilor -, schițată în tablouri ce recompun o biografie cu eșecuri și succese, părând a nu depinde decât superficial de voința Evei. Deși construit ușor schematic, personajul central nu este lipsit de viață, o parte din farmecul cărții fiind dat și de pictura mediului constănțean, cu proximitatea senzuală a plajelor și cu dramele familiilor de marinari. T. se dedică și experiențelor dramaturgice, piesele fiind adesea conectate prin fire tematice de mediul portuar (Omul din cerc, Mare amară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290044_a_291373]
-
Emil Botta, Scrieri, I-II, pref. Al. Piru, București, 1980. Traduceri: Jovan Strezovski, Tărâmul de la miazăzi, București, 1979; Raúl Gómez García, Poeme, București, 1980 (în colaborare); Ana Kalandadze, Duhul albastru, Cluj-Napoca, 1983 (în colaborare cu Zaira Samharadze); Constantin Stoiciu, Despre farmecul levantin, București, 1995; Jennifer Delgado, Povești mai mari pentru copii mai mici, București, 1996; Stéphan Mallarmé, Divagații. Igitur. O lovitură de zaruri, București, 1997. Repere bibliografice: Nicolae Manolescu, Ioana Diaconescu, „Furăm trandafiri”, CNT, 1967, 17; Ilie Constantin, Ioana Diaconescu, „Jumătate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286748_a_288077]
-
interior, ai aceeași senzație ca după citirea unei cărți frumoase (...). Foarte rar întâlnești ici colo interiouri decorate, de un gust înaintat, unde de cele mai multe ori nu e vorba decât de banale armonizări secessioniste"149. Baltazar evidențiază resortul intim care declanșează farmecul Art Nouveau-ului în obiectele banale transformate prin alchimie estetică în bijuterii: o scrumieră de Cellini, o tavă de Charpentier, o bijuterie de Lalique. Criticul trece de la expunerea modelului prestigios la câteva schițe-proiect ilustrate de propria artă decorativistă în domeniul studiului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tânăr care cântă ascultat de o femeie îngenunchiată într-un decor de grădină sălbatică, un aer de visare și reținută melancolie. Pictura reflectă o profundă interiorizare, a cărei dimensiune este recuperabilă din atitudinea și expresia concentrată a personajelor absorbite de farmecul muzicii. Paula Constantinescu detectează un reflex literar al picturii germane, menit a accentua aici o sensibilitate simbolistă, cu toate că pictorul nu asumă direct reprezentarea unui anumit episod literar, preferând vagul unui simbolism difuz. "În încercarea sa de a crea un stil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
părul auriu și lung, purtând o cunună de flori, în fundal descoperim înconjurat de pădure un lac pe care plutesc lebede. Pictorul a ales închiderea naturală de rezonanță lirică, "lacul codrilor albastru", pentru sugestia unei intimități privilegiate și a unui farmec care-și dă măsura numai aici. Zâna respiră senzualitatea indecisă a femeilor fin de siècle, cu buzele întredeschise, cu un zâmbet misterios, cu aerul volatil propriu aparițiilor difuze sau cortegiilor hieratice în "pădurile sacre" böckliniene sau hodleriene. Zâna este un
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de copii, Hora ielelor (1900, Muzeul Brukenthal, Sibiu), ultimul este dedicat acestor creaturi fantastice ale pădurilor, făpturi feminine de o frumusețe stranie. Prezente în mitologia populară, Ielele țin locul sirenelor, naiadelor, nimfelor și feminității acvatic-silvane din mitologia greco-latină, exercitându-și farmecul funest în special asupra bărbaților. În credința populară este interzis acestora să tulbure horele pe care zânele, în deplină nuditate, le întind în mijlocul pădurii. Jocul ielelor se poate dovedi funest pentru intrusul voyeur. La acest fapt face referire și Virgil
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]