9,874 matches
-
filme, monumente, instalații...). Împingându-și și mai departe mecenatul în artă, statul merge până la a comanda interpretări originale, noi ale operelor muzicale, teatrale, coregrafice, textuale, arhitecturale care există deja. În această ordine a lucrurilor, trebuie menționate comenzile făcute, de exemplu, Orchestrei Naționale a Franței, artiștilor din "1 %" (Aguilar, 1999), muzicienilor de la IRCAM și lui Pierre Boulez, lui Buren și lui Pei pentru a adăuga creațiile lor la monumente istorice existente (Palatul Regal și Luvru). Punerea în practică: comisii și concursuri Orice
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
muzicale. Planetele dinspre exterior, Jupiter și Saturn, se mișcau cel mai repede și produceau sunetele cele mai ascuțite. Planetele din interior, precum Luna, produceau sunetele mai grave. Împreună, planetele aflate în mișcare creau „armonia sferelor“, iar Cerurile formau o frumoasă orchestră matematică. La acest fapt se referea Pitagora, atunci când susținea că „Numărul este esența tuturor lucrurilor“. Deoarece rapoartele reprezentau cheia înțelegerii naturii, pitagoricienii, și ulterior și alți matematicieni greci, și-au consumat energia cercetându-le proprietățile. În cele din urmă, au
Zero-biografia unei idei periculoase by Charles Seife () [Corola-publishinghouse/Science/1320_a_2892]
-
în genunchi cu ochii la cer. La stînga tronului, România armată, în picioare, încununînd tronul cu o ramură de dafin. D-asupra tabloului întreg fîlfîie tricolorul și în nouri strălucește cu lumini deviza Nihil sine deo. Imnul regal cu cor, orchestră și fanfară. Cortina încet." Cu această imagine în față, mă întreb la ce se referă titlul " Mare farsor, mari gogomani", cui este adresat îndemnul " Ca rol fu mare mititelul! Hai, gogomani, la jubileu!" și la cine se referă fabula Șarla
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
de sine", mîndria fiind cea care împodobește firea omenească; la cel pe care Vianu îl numește poet muzician, instinctul aristocratic s-ar putea recunoaște în farmecul singular și puțin desuet al stilului: " Armonia bogată a stilului său răsună ca o orchestră întreagă. Ecoul perioadelor lui ne învăluie ca o atmosferă [...]. Mai ales atunci cînd instrumentul său simfonic se acordă pentru a intona lauda și evlavia [...], cîntecul său dobîndește greutatea și elanul stăpînit al imnurilor." Răsfoiesc cartea mateină și nu aflu exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
d'élégances féminines" [Flaubert, L'Education sentimentale, p.56]. "Îl faisait déjà chaud, un parfum pénétrant montait de ces tulles légers, de ces chiffonnages de satin et de soie, où leș épaules nues pâlissaient, sous leș notes vives de l'orchestre" [Zola, Nana, p.393]. Chiar dacă, aparent, "statutul vaporos al parfumului contesta valoarea de reprezentare", el poate fi considerat "un atribut al distincției și valorizării" [Bohanțov, p.413, 411]: "Un parfum léger s'envolait du peignoir, le parfum frais de la toilette
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de cartier? Nu e plauzibil ca discursul național să fie și mai fragmentat 3? Într-un eseu mai vechi, „Sunetul Utopiei”, acum în Exercițiul distanței. Discursuri, societăți, metode (Nemira, București, 1997, 1998), examinam viziunea societății perfecte ca ansamblu armonios (cor, orchestră) în care diferențele nu sunt (ant)agonice, ci complementare. Această viziune, antipatică oricărui om care critică utopia, e suspectă astăzi în toate democrațiile avansate. Cine determină partitura? Cum să limităm dirijorul? Nu cumva orice armonie este un atentat la libertate
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
în special Coasta de Est era activă în aceste relații). Ideea americanilor era că SUA trebuie să câștige două „războaie culturale”: unul planetar, împotriva comunismului; altul transatlantic, împotriva europenilor care disprețuiau „cultura și civilizația” Lumii Noi (pentru aceștia veneau marile orchestre simfonice americane, expozițiile de artă modernă etc.). Pentru contextul mai larg al americanizării Europei și al reacțiilor „receptorului” (de la imitație la respingere, inclusiv antiamericanism consecvent), vezi volumul coordonat de Alexander Stephan, The Americanization of Europe: Culture, Diplomacy, and Anti-Americanism After
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
controlului politic. Legată de regula cineticii cu sens este cea a absenței liniștii. În filmele acelor ani nu se face deloc liniște. Dacă nu vorbește nimeni, dacă nu există zgomote diegetice de activitate, atunci ilustrația muzicală, produsă îndeobște de o orchestră laureată cu Premiul de Stat, marchează fiecare deplasare în spațiu, fiecare gest sau grimasă a personajelor. E adevărat, și în cinematograful internațional al anilor ’50 se poate constata că sonorul nu dusese încă la înțelegerea valorii stilistice a liniștii. Dar
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
scenariul, ci ca să adâncească diegeza până la expunerea omenescului dincolo de propagandă. Cadrele lungi, prim-planurile, chiar gros-planul extrem, în secvența cablului metalic împletit al ascensorului care se derulează pe tambur, încarcă filmul cu un dramatism autentic. Deși pe generic este trecută orchestra cinematografiei, autoarea de-a lungul anilor a atâtor sublinieri pe cât de tautologice, pe atât de gălăgioase, în registru grav sau săltăreț, ale acțiunii din imagine, coloana sonoră a filmului este compusă doar din sunete - rare, discrete, obsedante. Sunete - nu cuvinte
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912‑1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
oricărei poezii este lira; nu lira materială, ci o anumita atitudine rapsodica [s.n.]. O dată evocata, din această lira originală derivă un anumit număr de operațiuni aedica, de rituri proprii aedului, care constituie domeniul poeziei [s.n.]. Efectele orgiei romantice sau ale orchestrei simboliste șanț exilate din această strictă întocmire. Mai trec doar adierile compatibile cu dublul tetracord al stanței papadiaman-topoline. Severele precepte estetice - "[s]tânta lui Moréas devine emul al enunțului matematic. Se învesmânta în aceeași frumusețe canonica, datorită nu știu cărei celebrități sumare
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
Seratele „declamatorico-muzicale” ofereau ocazia recitării din poeziile lui Andrei Mureșanu (Deșteaptă-te, române, O privire din Carpați, Glasul unui român), Vasile Alecsandri (Către români, Cântecul gintei latine, Santinela română), Iosif Vulcan, Dimitrie Bolintineanu ș. a. Din 1867 va funcționa și o orchestră, iar din 1873 un cor. La 15 mai 1868 se decide ca societatea să editeze și o publicație săptămânală, purtând titlul „Muza română”, revistă manuscrisă care va apărea în 1870. Biblioteca societății deținea în 1881 peste cinci sute de volume
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289760_a_291089]
-
sfărmate și maestru e nebun!” în toate cele 11 ediții ale sale Titru Maiorescu păstrează aici nearticulat: „maestru” tocmai pentru a nu se da naștere la confuzii. Eminescu are, în manuscrise, chiar termenul italian: „maestro”. Este vorba de șeful de orchestră, acel „maestro” care dirijează cosmosul, acel „actor” sau „Demiurg” (cu sensul de administrator al Creației, de „zeu” pe care Vlahuță pare a-l înțelege astfel dar îl particularizează în omenescul bolnav): acesta a înnebunit pentru că „vechiul cântec”, acel „Carmen saeculare
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
a secvențelor de schimburi gesticulatorii ale mâinilor, brațelor și picioarelor, piruete, sărituri combinate, oferind un veritabil tablou al puterii de expresie a corpului uman. Rolul gestului în muzică este ilustrat în timpul dirijatului prin extragerea unui maximum de rezultate acustice din orchestră, dirijorul stabilind o legătură profundă atât cu membrii orchestrei, cât și cu publicul care asistă la concert. De fapt, gesturile modelate în întregul echipament al părții sale corporale superioare mâini, brațe, umeri, cap și ochi sunt decodate de către instrumentiști și
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
picioarelor, piruete, sărituri combinate, oferind un veritabil tablou al puterii de expresie a corpului uman. Rolul gestului în muzică este ilustrat în timpul dirijatului prin extragerea unui maximum de rezultate acustice din orchestră, dirijorul stabilind o legătură profundă atât cu membrii orchestrei, cât și cu publicul care asistă la concert. De fapt, gesturile modelate în întregul echipament al părții sale corporale superioare mâini, brațe, umeri, cap și ochi sunt decodate de către instrumentiști și transformate în sunete, care sunt retrimise publicului. După cum scria
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
ce se potrivea grădinilor unui Rege Soare“. Decorațiunile acvatice erau împărțite conform principiilor masculin și feminin. Lacurile reprezentau esența feminină, în timp ce fântânile arteziene reprezentau eternul masculin. Coregrafia fântânilor arteziene era însoțită de muzică. În fiecare boschet era ascunsă o mică orchestră, care începea să cânte atunci când trecea regele în timpul plimbărilor sale zilnice. Arhitectul Le Nôtre a dorit ca peisajul din jurul castelului să ofere un dublu înțeles vizitatorilor: legătura cu mitologia, cu antichitatea, cu istoria, dar, în egală măsură, și importanța imaginii
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
Rămânem în poziția asta până ce regele termină partida. Atunci toți se ridică și mergem să ascultăm muzică“ Concertele și piesele de teatru erau una dintre formele de petrecere a timpului cele mai apreciate de către monarh. Muzicienii camerei regelui, corul capelei, orchestrele de viori erau o prezență indispensabilă. Plăcerea regelui pentru muzică era atât de mare, încât în plimbările sale prin parcul de la Versailles, fiecare tufiș ascundea în spatele său un grup de violoniști care interpretau melodiile preferate ale altețelor regale. Devenind protectorul
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
violoniști care interpretau melodiile preferate ale altețelor regale. Devenind protectorul declarat al compozitorului Lully, Ludovic al XIV-lea își asigură din nou un loc central în panteonul artelor, deoarece la curtea sa ia naștere opera franceză și, mai cu seama, orchestra. Lully, pe numele său adevărat Giovanni Battista di Lulli provine dintr-o familie modestă florentină. Adus la Paris în 1646 de către Roger de Lorraine, cavaler de Guise, a intrat în serviciile Marii Domnișoare. La curtea din Tuileries și-a desăvârșit
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
de opinia unor critici de artă și muzică, Lully a fost un inovator, un deschizător de drumuri. El compune muzică ce va fi completată de mișcare scenică, teatrală, bombastică, plina de pasiune, deși repetitivă. Muzicianul îi propune Regelui să separe orchestra regală în două orchestre: una de douăzeci și patru de mari viori și alta de șaisprezece viori mici. Cu acceptul regelui, provoacă o adevărată revoluție muzicală adăugând tradiționalelor viori și trompete, flaute și voci de femei. În plus, este prima dată în
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
de artă și muzică, Lully a fost un inovator, un deschizător de drumuri. El compune muzică ce va fi completată de mișcare scenică, teatrală, bombastică, plina de pasiune, deși repetitivă. Muzicianul îi propune Regelui să separe orchestra regală în două orchestre: una de douăzeci și patru de mari viori și alta de șaisprezece viori mici. Cu acceptul regelui, provoacă o adevărată revoluție muzicală adăugând tradiționalelor viori și trompete, flaute și voci de femei. În plus, este prima dată în istoria muzicii moderne când
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
concursul, încât în cele din urmă, i-a revenit onoarea de a compune repertoriul muzical religios pentru întreg anul. Regele acorda o atât de mare atenție muzicii, încât marea majoritate a saloanelor palatului sunt dotate cu tribune special construite pentru orchestra de cameră, care interpreta continuu piesele sale favorite. El însuși cânta la lăută, clavecin și mai ales la chitară. De asemenea, supraveghea cu atenție compozițiile lui Lully sau Delalande, pe care le citea înaintea reprezentațiilor în fața curții regale. Pe lângă muzică
SOCIETATEA EUROPEANĂ ÎN MEMORIILE APOCRIFE DIN „MARELE SECOL” by Andreea-Irina Chirculescu [Corola-publishinghouse/Science/695_a_1457]
-
activitatea și preocupările, unde populația se adună la ore anumite, o dată, de două ori pe săptămână, ca la o supremă sărbătoare sufletească. Nu astfel a început „Junimea” din Iași acum un veac? Am dori să aflăm că un cor, o orchestră, o societate culturală, o bibliotecă populară activează în jurul revistei Lumina și că nimic nu se mai poate începe în or aș fără concursul 362 Luminei. Din redacția revistei Lumina purced id eile și sugestiile administrației urbei, județului, că publicul, autoritățile
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
într-un conglomerat omogen și unificat totodată, care caracterizează persoana umană. Disocierea intrapsihică și starea de discordanță exterioară a bolnavului în raport cu lumea, sunt caracteristici specifice psihozei schizofrenice; fapt care a făcut pe unii autori să o compare, simbolic, cu „o orchestră fără dirijor”. În ceea ce privește manifestările psihopatologice, specifice grupului psihozelor schizofrenice, A. Porot distinge următoarele aspecte, care sunt considerate ca „forme clinice” în acest cadru nosologic: a) Schizoidia reprezintă tipul de constituție mintală realizând terenul predispus, însă neobligatoriu, pentru dezvoltarea clinică a
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
și întru câtva personală. Folclorul managementului, cum ar fi „managementul prin excepție”, „managementul prin obiective”, „prosperitatea prin haos” etc., va continua să întârzie progresul afacerilor americane. De exemplu, o carte recentă de management a comparat leadership-ul organizațional cu dirijarea unei orchestre de jazz, deoarece „...jazzul de calitate, asemenea unei afaceri de calitate , are nevoie de dirijori puternici și de interpreți puternici”. Dirijorul „alege muzica, selectează cântăreții și interpretează în fața unui public”. Această analogie este valabilă până la un punct, dar o afacere
[Corola-publishinghouse/Science/2338_a_3663]
-
firul explicațiilor obositoare". Nici diletantul, indiferentul de domeniul în care exersează, nu scapă de cerneala acidă a eseistului. Vorbind despre libertatea gustului, rostește un adevăr, în ce privește omul de mijloc, de o firească actualitate: "Acestui om de mijloc nu-i trebuie orchestră simfonică, ci lăutari; nici pictură născută din vizualitate artistică, ci cromolitografie sentimentală. De aceea dezvoltarea tehnicii artistice este de neînțeles dacă o raportăm la rudimentarele trebuințe estetice ale omului normal". Între ultimele înscrise în registrul ideilor gingașe sînt cîteva analogii
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
dos, piesele de inventar și secretele meseriei de scriitor. Luca și Roxana par să se plaseze cel mai aproape de fapte. În spatele lor se furișează, la o distanță bine calculată, autorul-personaj, cu propriile melancolii, frustrări și eșecuri. Dincolo de aceștia, evoluează o orchestră amplă de voci narative anonime. Jocul fictiv-metafictiv, prezent în toată literatura optzecistă, este aici bine strunit, lipsit de stridențe și nu compromite coerența ansamblului. Stabilizat de pe acum, echilibrul dintre funcția fabulatorie și cea reflexivă a ficțiunii se păstrează și în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290051_a_291380]