10,776 matches
-
genunchiul stâng, practic nu mai puteam face nici un pas înainte, spre vale. Culmea era că puteam merge la deal, dar doar atâta. Prin mintea mea au trecut atunci foarte multe lucruri, inclusiv să sun la 112, dar mă gândeam la rușinea ce o voi trage că eu, care mă consider un om al muntelui, să pățesc așa necaz, să nu mai pot merge, fără să am nici un accident sau cine știe ce altceva. Până la urmă din întâmplare am descoperit un anumit lucru, îmi
Muchia Tărâța. In: Caravana naivilor by Mihai Dascălu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/436_a_1097]
-
oricui în capitală să meargă desculț. [...] Tot astfel, președintele Zayas al Cubei (1921-5) nu a făcut un secret din atitudinea sa față de Loteria Națională: ,,se știa că nevasta lui întotdeauna câștiga premiul întâi, iar fiica lui al doilea ambele fără rușine". (Whitehead 1983: 148) Dar problema nu se limitează la dictaturile neînsemnate. Guvernele democratice pot de asemenea căpăta o atitudine arogantă, mai ales când sunt de mult la putere, estompând distincțiile constituționale dintre partid și guvern, și dintre guvern și stat
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
încurajează speranța că vizitatorii din preajma unei persoane vor presupune că acea persoană a depus cele două lire sterline anterior într-o cutie sau intenționează să le pună mai târziu în alta: acest lucru diminuează în mod natural probabilitatea considerentului de rușine. În al doilea rând, nu este clar dacă este de așteptat ca donația să fie făcută la intrare sau la ieșire. Prin urmare, există întotdeauna posibilitatea ca cineva să intenționeze să depună banii în drum spre ieșire, după ce a dat
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
o bluză de culoare deschisă și cu mâneci scurte și era încălțată cu pantofi ușori fără toc, gen balerină, din piele maro și cu șireturi de piele. Dacă însă mă întreabă cineva ce am mâncat alaltăieri, voi spune plin de rușine că „nu știu”. Un element important este decorul de moment. Prin anul 1961, fiind în Întreprinderea de Autocamioane Steagul Roșu Brașov, la secția Sculărie, m-a sunat la telefon o voce și mi-a spus că e fostul meu profesor
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
i-a povestit cum a stat el cu mine o noapte întreagă pentru a mă ajuta să completez în limba germană niște formulare importante și urgente pentru mine. Am rămas perplex, uitasem cu desăvârșire amănuntul acesta și m-a cuprins rușinea. De remarcat că fiecare dintre noi își amintește cu precădere ce a făcut el pentru alții. De unde și vorba românească: „La revedere, și n-am să uit niciodată tot ce am făcut eu pentru tine!” Tot legat de memorie, am
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
cunoscut temeinic cuvintele din limba română vorbită. După citirea primelor litere, recunosc direct cuvântul și îl pot pronunța ușor și clar. Încercând să citesc texte în limbi necunoscute mie (de exemplu pe atunci limba germană), constatam cu uimire și cu rușine că nu se lega nimic, nu reușeam să citesc cursiv, așa cum eram obișnuit în limba română. Folosind un limbaj simplu, reușeam să mă înțeleg cu multinaționalii mei colegi de școală, mai bine decât cu autohtonii, care vorbeau folosind dialecte locale
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
și că voi fi considerat drept mincinos sau om fără onoare... Întrucît propriii mei oameni prădaseră satul, atunci cînd nenorociții lui locuitori au venit în fața mea cu lacrimi în ochi, iar eu nu i-am putut ajuta, am simțit o rușine de moarte.16 Istoria Balcanilor este plină și astăzi de relatări privind cruzimi fizice nu numai ca o răzbunare a celor la fel de mari ale adversarilor, ci și împotriva celor lipsiți de apărare, a dușmanilor învinși și a prizonierilor. În ciuda faptului
Istoria Balcanilor Volumul 1 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/961_a_2469]
-
învață cum să faci ceva, nu de ce. Și nu e bine. Un individ e cu atât mai interesant cu cât se interoghează asupra a ceea ce face, devine autoreflexiv, nu când lucrează orbește. Cert e că aici, în facultate, ne e rușine să recunoștem că am luat plasă. Când merg acasă, toată lumea mă invidiază pentru statutul meu. Ăla de la ziar, mi se spune. Și ăștia se chinuie să-mi găsească o identitate și se amăgesc că le-a ieșit pasența. Nae e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
aș obliga să istorisească o întâmplare din copilăria lor. Și fac pariu că vor deveni alți oameni, se vor înmuia, își vor aduce aminte de candoarea aceea superbă de acum mulți ani. Sau li s-ar face pur și simplu rușine. Ticăloși devin doar oamenii care n-au avut parte de copilărie. La începutul anilor ’70, Nae era înnebunit după Cornel Chiriac, Metronom, după Lennon, McCartney etc. Toată lumea era, de fapt. Toată lumea bună, vreau să spun, restul ascultau porcării cu macarale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
strângeau la Nae și-l ascultau pe Cornel Chiriac. Pe George Harrison, Ringo și ceilalți. Ca un cuib de dizidenți. Făceau ceva subversiv, interzis. Tocmai apăruse Let it be. Cine n-a auzit de Let it be să-i fie rușine. Să întrerupă lectura și să pună rapid mâna să asculte piesa. Ca să avem un background comun. Nae și tovarășii lui i-au trimis lui Cornel Chiriac o scrisoare. Își dedicau singuri Let it be. Scrisoarea a ajuns în Germania, după
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
Nu i-am salutat. De-aia vă ziceam că sunt ceva mai mitocan. Și ei, poate pe bună dreptate, s-au bășicat, ce faci, bâââââî, pletosule, nici hai noroc, nici ’te-n cur pe mă-ta, nu ți-e puțin rușine obrazului? Era mai pe seară și oamenii se cinstiseră, erau deja puțintel trotilați. Puteam deduce asta fără efort, din împleticelile consecvente ale limbii. Necazuri cu pronunțarea consoanelor. E drept că și io greșisem, neacordându-le vreo atenție. Am reparat prejudiciul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ăsta al lor. Că urmăreau ceva. Că aveau rațiune. Nu aveau. Așa le țin minte. Alai, cohortă, stol de ciori care croncăneau încontinuu. Ciori într-un nuc sub care nu crește nimic-nimic. Nuc sterp, chior. Nuc inutil. Să-i fie rușine. O praștie îți dai seama că ți-ar trebui atunci. O pușcă, o catapultă, un arc. Ciori, zgomot de plisc răgușit, de aripi mari. Ciorile nu sunt păsări. De asta poți fi sigur. Există, desigur, dacă stai să le urmărești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
că acea limbă comună nu exista. Treaba scriitorului asta ar trebui să fie, să încerce să ceară oamenilor să-și reamintească frânturi din acea limbă accesibilă oricui. De fapt, nu oricui, ci tuturor. Câteodată devin patetic, dar nu mi-e rușine. În fond, e problema lumii că denigrează patetismul. Sunt în joc niște sentimente absolut firești și doar dacă ni le reprimăm vom avea probleme. Euforia asta mi-a jucat mereu feste. Am prezentat odată la facultate un referat despre țigani
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
uit fețele, țin minte doar ce trebuie scris. Am făcut pariu cu el ce culoare au chiloții lui Pif în seara aia. Asta pot să-mi amintesc. Să scrii e singura soluție. Majoritatea oamenilor nu pot scrie pentru că le e rușine de ceea ce sunt. Și, pentru a ieși bine din text, trebuie să edulcoreze, să falsifice. Majoritatea indivizilor sunt niște panglicari cărora le e rușine să înjure lumea pentru ca nu cumva înjurăturile astea să se întoarcă împotriva lor. Mi-e teamă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
să-mi amintesc. Să scrii e singura soluție. Majoritatea oamenilor nu pot scrie pentru că le e rușine de ceea ce sunt. Și, pentru a ieși bine din text, trebuie să edulcoreze, să falsifice. Majoritatea indivizilor sunt niște panglicari cărora le e rușine să înjure lumea pentru ca nu cumva înjurăturile astea să se întoarcă împotriva lor. Mi-e teamă că pe zi ce trece devin tot mai abject. Ezit să scriu o carte pentru că sunt îngrozit de ceea ce aș putea spune acolo. Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
e la mare preț. Ajung să domine și să ia examene niște masculi deficitari, unul, crede R.T., e virgin, altul, din două beri cade sub masă. Ei nu sunt golani veritabili și compromit însăși ideea generoasă de golănie. Sunt o rușine pentru adevărații golani. Stau pe hol, atârnă. Așa zic. Viețuirea înțeleasă ca vegetare. Stă aici în bucătărie și fumează cu degetele lui galbene, înnegrite, ca niște cârnăciori afumați. Babic, cârnați de oaie. Ceva de genul ăsta. Nici măcar o panoramă în fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în papuci rupți la magazin, da’ cine te crezi, tu, mă? - Bine, știți că și io mă îmbrac doar de la mâna a doua! - Taci din gură, că acuma vorbesc io! Să-i faci gușați, mă, pe băneșteni! Nu ți-e rușine? Asta e, atentasem, umblasem la miturile fondatoare ale satului. Era o poveste interesantă și adevărul e că nu spusesem tot. De pildă, că Aurel Vlaicu, aviatorul, a căzut aici și avea monument din următoarea cauză. Nu mai văzuseră oamenii un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
risc atunci când scrii, altfel cazi în lichelism. A doua zi i-am făcut din nou o vizită Farmacistului. Nu voiam decât să stau de vorbă cu el. A început iarăși să se răstească, bă, ne-ai nenorocit! Mi-e și rușine să ies din casă. N-am văzut niciodată un om mai aprins, mai pătimaș. Am început să plâng ca prostul, de ciudă că nu-s ascultat. E groaznic să vezi că, atunci când vorbești, omul din fața ta nici nu bănuie că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
priu, pentru viciile degradante, precum beția unită cu curvăsăr lâcul; exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe care l-am văzut cu ochii mei consternați pe strada Brezoianu, beat mort și
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
exemple Împreunate, ca o fatalitate a anticilor, În același om: În excelentul nostru profesor de elinește, pudicul, feciorelnicul, inefabilul profesor Pandele Ionescu, În fața căruia la catedră intram În pământ de rușine când nu-i știam aoristele, fiindcă se roșea de rușinea mea el mai Întâi, tocmai el, mătăhălosul și burduhănosul, buhăitul curvar și bețiv de uliță, pe care l-am văzut cu ochii mei consternați pe strada Brezoianu, beat mort și cu două servitoare depravate fugite de la stăpân ținute pe după gât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
a unei fetițe de nici doi ani deboșată Încă din leagăn de o ticăloasă de femeie din sat, care o deprinsese, ca să nu mai plângă, să se masturbeze - așa [că acum] o găsea maică-sa, Înnebunită de spaimă și de rușine, ca și noi, vecinii consternați, pe prispa casei sau În mijlocul curții, cu degetele Între picioare, chircită și sugrumată de spasmuri. N-am mai avut niciodată prilejul, În tot restul vieții mele, să mă Îngrozesc În așa măsură de prăpăstiile infernale
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Israel; dar, mai sigur, predilecțiilor sale pentru literatura zisă de avangardă, ai cărei vehiculanți zeloși de totdeauna au fost scriitorii și publiciștii evrei. Fapt remarcabil: nici unul dintre colaboratorii noștri evrei de la Noua Revistă Română nu ne-a dat vreodată de rușine În prietenia și devotamentul reciproc și de lungă constanță ca acei dintre românașii noștri, abia făcând tulee În redacție și trecuți, repede și cu ifose sfidătoare, la prăvăliile literare cu tiraj de peste drum, sau la pamfletele cu mare răsunet de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
ajungând la o adevărată industrie, cu firme stridente țintuite la poarta fragedei lui reputații literare (Femeia cu carne albă, Sânge Închegat, Omul descompus, Rasputin, Al doilea amant al dnei Chatterley, roman plăsmuit cu intenții pornografice și semnat În fals, de rușine sau pentru amăgirea cititorului român, dar nu și a Parchetului de Ilfov; Kliford Moore etc.); uluitoare prin mulțimea și felurimea unei producții de poligraf În pas [cu] sau maimuțărind actualitatea literară pe cât de senzațională, pe atât de vremelnică. Nu i-
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
și niciodată, ajung să se cu noască oamenii Între ei: prieten cu prieten, bărbat cu nevastă, tată cu fiu, dascăl cu elev!) Nu i-am răsfoit la timp activitatea lui de filozof și de psiho log. Nu-i cunosc, spre rușinea mea, decât titlurile câtorva cărți: Filozofia lui Spinoza, Cadențe filozofice, Filozofi și sisteme, Despre interpretarea filozofică, Despre Neant, Probleme noi În filozofie, Henri Bergson, Titu Maiorescu - Logica. Stau necitite și cu filele netăiate În rafturile mele. Altele mi-au fost
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
noastre Încă barbare; iar alte specialități nu le găseai la nici un birt, mare sau mic, de centru sau de margine, cum erau „scobiturile“, „preotesele“ sau „pitulicele“, astfel numite, ba chiar și mai pe față și mai cu numele lor de rușine, pentru dulceața lor, ce amintește parlagiului și măcelarului, puși pe mâncare, pe băutură și pe celelalte, dulceața din chi seaua nevestei de acasă sau ibovnicei. Le-o fi zicând cum le-o fi zicând, eu le culegeam de la prietenii mei
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]