12,028 matches
-
de sărbători, ca să fie uitate cele vechi. Gârmoci și Fanache fierseseră întreaga săptămână dinaintea sosirii. Și se dăduseră peste cap, nu alta, îi trecuseră toate nădușelile străduindu-se să iasă vizita ca la carte - voiau să-i arate prin asta tovarășului prim cât se bucură ei de promovarea dânsului și voiau să-i arate că nu se înșelase când le acordase încrederea sa. Sărbătoarea Zilei Femeii era doar un pretext: de fapt îl sărbătoreau pe tovarășul Cameniță, doar de aici, de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să-i arate prin asta tovarășului prim cât se bucură ei de promovarea dânsului și voiau să-i arate că nu se înșelase când le acordase încrederea sa. Sărbătoarea Zilei Femeii era doar un pretext: de fapt îl sărbătoreau pe tovarășul Cameniță, doar de aici, de pe meleagurile acestui raion, pornise ascensiunea lui, pe care ei i-o doreau fără egal... Și, într-adevăr, ziua a început bine și a decurs bine, cei doi șefuleți ai raionului Serenite erau pe punctul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care ei i-o doreau fără egal... Și, într-adevăr, ziua a început bine și a decurs bine, cei doi șefuleți ai raionului Serenite erau pe punctul de a înregistra un succes deosebit: cel puțin așa apreciau ei după manifestările tovarășului Cameniță. Trecuseră cu brio de momentele grele, până pe la orele cinci ale după-amiezei, când deja serbarea pionierească era în toi (tovarășul asista la spectacol tolănit pe un fotoliu uriaș adus special în lojă, ca să încapă trupul lui mătăhălos), marele oaspete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
ai raionului Serenite erau pe punctul de a înregistra un succes deosebit: cel puțin așa apreciau ei după manifestările tovarășului Cameniță. Trecuseră cu brio de momentele grele, până pe la orele cinci ale după-amiezei, când deja serbarea pionierească era în toi (tovarășul asista la spectacol tolănit pe un fotoliu uriaș adus special în lojă, ca să încapă trupul lui mătăhălos), marele oaspete de la regiune nu urlase la ei doi decât o dată și nu-i înjurase decât de două ori - și atunci cam fără
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
moment dat însă s-a petrecut ceva care a zădărnicit toate eforturile. Copiii se succedau pe scenă vioi: coruri de muzică patriotică și revoluționară, dansuri populare, poezii în care erau proslăviți muncitorii, țăranii, poporul sovietic, conducătorii iubiți și chiar însuși tovarășul Cameniță (discret, fără să i se pronunțe numele, era contribuția unui poet local: „Tu, brav bărbat de pe meleaguri dunărene ce azi regiunea o conduci cu spor...“). Gârmoci și Fanache îl priveau dintr-un colț pe tovarășul prim, îl priveau atenți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
iubiți și chiar însuși tovarășul Cameniță (discret, fără să i se pronunțe numele, era contribuția unui poet local: „Tu, brav bărbat de pe meleaguri dunărene ce azi regiunea o conduci cu spor...“). Gârmoci și Fanache îl priveau dintr-un colț pe tovarășul prim, îl priveau atenți, căutând să citească pe fața lui dacă se simte bine sau nu. Ceea ce vedeau îi umplea de încântare. Toarșul închisese ochii, aproape adormise - dacă adormea era grozav: asta însemna că e mulțumit, că-i place spectacolul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
prim, îl priveau atenți, căutând să citească pe fața lui dacă se simte bine sau nu. Ceea ce vedeau îi umplea de încântare. Toarșul închisese ochii, aproape adormise - dacă adormea era grozav: asta însemna că e mulțumit, că-i place spectacolul. Tovarășul Cameniță, ca de obicei, mâncase enorm la prânz. Privindu-l cum înghite nesățios, lui Fanache chiar îi trecuse prin cap că tovarășul Cameniță poate mai are două-trei persoane ascunse în burta lui, două--trei persoane înfometate, lihnite. Acum, după masa copioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Toarșul închisese ochii, aproape adormise - dacă adormea era grozav: asta însemna că e mulțumit, că-i place spectacolul. Tovarășul Cameniță, ca de obicei, mâncase enorm la prânz. Privindu-l cum înghite nesățios, lui Fanache chiar îi trecuse prin cap că tovarășul Cameniță poate mai are două-trei persoane ascunse în burta lui, două--trei persoane înfometate, lihnite. Acum, după masa copioasă și cu zumzetul copilașilor în urechi, tov prim se simțea ca-n sânul lui Avram: l-a cuprins somnul și a început
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
nu înțelegeau exact ce se petrece, dar bănuiau că lucrurile nu sunt în regulă. N-au râs, tăceau speriați. Fanache a strigat ca din gură de șarpe: - Tăiați-i microfonul, tăiați-i banditului microfonul. Zbieretul său l-a trezit pe tovarășul Cameniță. Acesta s-a dumirit într-o clipită care e situația și l-a ascultat calm pe pantofar, care-și reluase imperturbabil amenințătorul mesaj. Deși gealații lui Fanache opriseră stația de amplificare, sala, construită în perioada interbelică, avea o acustică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Mare, de lângă orașul Serenite - era un loc în care, dacă nimereai, și sănătos tun să fi fost, nu aveai cum să ieși decât nebun, nebun de legat. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost un vis cu tovarășul Cameniță. 14 TC "14" \l 1 Atrocitățile acestea pe care le visez despre lumea de jos, lumea orășelului Serenite, îmi provoacă un rău imens, un rău fizic. Sigur, realizez că mă exprim impropriu când vorbesc despre rău fizic, fiindcă aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dus val-vârtej la regiune, să-i raporteze toarășului Cameniță isprava lor. Gata, toarășe prim, i-am executat pe bandiți!, au turuit ei cu aerul unor maidanezi care se gudură pe lângă stăpânul lor, sperând că acesta le va arunca vreun oscior. Tovarășul Cameniță s-a uitat la ei sumbru, amenințător, enorm, strivitor. -Bă, i-ați împușcat p-ăia ș-atât? Atât?! Ce, bă, voi credeți că ăia acționa de capul lor, n-avea complici, ăă? Măriți, bă, cercu, faceți, bă, cercetări ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
Fanache. În a patra zi a fost dus la regiune, cu cătușele la mâini: fusese cerut expres de toarășul Cameniță personal. Fanache l-a prevenit: Gata, s-a terminat cu boieria, acu o să vezi și tu ce înseamnă anchetă adevărată. Tovarășul Cameniță era într-una din perioadele de acalmie și lipsa de activitate îl enerva, îl îmbolnăvea, îl înnebunea pur și simplu. Într-adevăr, dorea să se implice el personal în cercetarea banditului. Avea în față dosarul său și al familiei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
față dosarul său și al familiei sale: era vorba de băiatul profesorului de matematică. Voise să-l aducă și pe taică-său încoace, să intre și ăla în malaxor: ăla deja era la dracu-n praznic, o-ncasa acolo. Așa că tovarășul Cameniță trebuia să se mulțumească doar cu băiatul lui - lasă, o să vadă ăsta pe dracu înzecit, și pentru taică-său. Era informat că Vlad e student, scriitor în devenire și se aștepta la o confruntare de zile mari. Așa cum sunt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
vadă ăsta pe dracu înzecit, și pentru taică-său. Era informat că Vlad e student, scriitor în devenire și se aștepta la o confruntare de zile mari. Așa cum sunt alții dependenți de fumat, de băutură, de pescuit sau de călătorii, tovarășul Cameniță avea nevoie în continuare, ca de aer, de anchetele astea, să-i înfrunte pe bandiți și să le bage spaima-n oase, să-i belească, să-i zdrobească. Numai că n-a avut parte de un mare meci, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
superioară, de natură metafizică, estetică. Aceasta era starea de spirit (la care se adăuga senzația irepresibilă de epuizare fizică, foame și frig...) a fratelui meu când în camera de anchetă și-a făcut apariția un soi de dinozaur opac-înspăimântător. Era tovarășul Cameniță, Vlad l-a recunoscut de pe vremea când acesta conducea destinele micului nostru orășel. Cameniță s-a apropiat și, prin surprindere, în loc de bună ziua, l-a pocnit pe Vlad peste față. Fratelui meu i-a țâșnit sângele pe nas. Era prea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
izbucnit în plâns, hohotitor, și a căzut în genunchi: Iertați-mă, fac orice-mi cereți, numai nu mă loviți, vă rog, s-a pomenit el implorând și chiar el era mirat de ce spune. Atitudinea studentului l-a făcut paf pe tovarășul Cameniță: hopa, el crezuse că va întâlni pe unu dat în pizda mă-sii și când-colo ăsta era o legumă, tremura ca piftia. Păi, ș-atunci, meciul s-a terminat înainte de-a se juca, dacă ăsta e deja bătut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și când-colo ăsta era o legumă, tremura ca piftia. Păi, ș-atunci, meciul s-a terminat înainte de-a se juca, dacă ăsta e deja bătut, el pe cine mai învinge, cu distracția lui cum rămâne, s-alege praful?... Totuși, tovarășul Cameniță dorea să continue jocul, presimțea el niște promisiuni grozave în cazul ăsta, sigur era un caz interesant, sigur puștiul avea niște ascunzișuri, niște întunecimi pe cinste, acu totu era s-ajungă el, Cameniță, la ele. Drept care șeful regiunii a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un scaun și cu voce mormăită, dar potolită, l-a invitat și pe deținut să ia loc pe celălalt scaun. Erau față în față, îi despărțea o masă de lemn, cu o veioză care bătea orbitor în ochii lui Vlad. Tovarășul Cameniță a întins mâna cu degete butucănoase și a stins lampa aceea dureros de puternică. A rămas aprins doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și pe Vlad. El a refuzat politicos: Mulțumesc, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
doar becul chior din tavan. Și-a aprins o țigară. L-a îmbiat și pe Vlad. El a refuzat politicos: Mulțumesc, nu fumez. Se vedea din intonația lui, dar și din întreaga expresie a chipului său că îi este recunoscător tovarășului Cameniță, fiindcă a renunțat la violență și îl tratează civilizat. -Mata ești poet? s-a interesat Cameniță tot așa, pe ton stins, inofensiv. Subit însuflețit, Vlad a început să dea explicații pe larg despre activitatea sa literară. În vreme ce se prefăcea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
poet? s-a interesat Cameniță tot așa, pe ton stins, inofensiv. Subit însuflețit, Vlad a început să dea explicații pe larg despre activitatea sa literară. În vreme ce se prefăcea că-l ascultă (nu distingea decât un fel de susur fără sens), tovarășului Cameniță i-a încolțit în minte planul pe care are să i-l aplice studentului, ca unui șobolan: un experiment pe care nu-l mai încercase până atunci. Gândul la felul cum are să-l pună cu botul pe labe pe ăsta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
făcut apariția statura colosală și întunecată a lui Cameniță. Vlad era cât pe-aci să se scape pe el de spaimă. Își și imagina ce supliciu îl așteaptă, ce bătăi o să mănânce. Era sigur că n-o să reziste. Contrar așteptărilor, tovarășul Cameniță i s-a adresat cu blândețe și fără intenții agresive: -Ei, toarășe student, te-ai hotărât s-o apuci pe calea cea dreaptă? Vlad nu-și revenea din uluială: cum adică, nu-l lovește peste față cu palma lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și fără intenții agresive: -Ei, toarășe student, te-ai hotărât s-o apuci pe calea cea dreaptă? Vlad nu-și revenea din uluială: cum adică, nu-l lovește peste față cu palma lui uriașă ca o labă de elefant? -Da, tovarășe comandant, m-am hotărât, o apuc pe calea dreaptă, a spus el pe nerăsuflate, gândindu-se că se petrece un miracol - poate totuși anchetatorul cel fioros are să-i dea drumul, nici un preț nu e prea mare pentru asta. -Pavele! a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
o apuc pe calea dreaptă, a spus el pe nerăsuflate, gândindu-se că se petrece un miracol - poate totuși anchetatorul cel fioros are să-i dea drumul, nici un preț nu e prea mare pentru asta. -Pavele! a răcnit înspre ușa metalică tovarășul Cameniță și imediat s-a ivit un ins albicios la față, în uniformă de milițian, care pândise pe culoar, gata să sară ca un arc. Acesta ținea în mână două foi de hârtie și un stilou. -Dacă e cum spui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
p-ăia care nu sunt... Vlad a semnat fără să ezite, semnătura aceasta îl salva, scăpa de tortúrile cărora sigur nu le-ar fi rezistat, scăpa și se întorcea la scris! -Bă, e bine, primul pas e bine, a mormăit tovarășul Cameniță și parcă pe obraz chiar i s-a înfiripat un zâmbet. Acu, dacă vrei să-ți dăm drumul, mai ai un pas, atât, un pas, unul singur, dar obligatoriu și gata, ești liber ca păsărelele, liber... Vrei să fii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dar obligatoriu și gata, ești liber ca păsărelele, liber... Vrei să fii liber, nu? Mai încape vorbă, sigur, sigur că voia să fie liber și să scrie, să ajungă celebru, să șteargă din mintea sa episodul acesta străin, absurd, inacceptabil... Tovarășul Cameniță a lăsat o pauză cam de un minut, un minut interminabil, până să-i comunice lui Vlad care e al doilea pas de care depinde soarta lui. -Uite, bă băiete, ce mai ai de făcut: să iei foaia asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]