10,579 matches
-
cămilă sau în mașină, fără greșeală, fără dificultăți, fără teamă... GAZ-ul saltă, tușește, învinge cîteva hîrtoape pietroase, trece pe lîngă un "obo"1 unde oprim o clipă, pentru a adăuga o piatră în cinstea sufletelor celor morți și deodată zărim în depărtare două mogîldețe albe, cu un strop de roșu aprins: două iurte ale căror uși înflăcărate se zăresc ca niște sclipiri de ouă încondeiate. Ei, da! N-are decît să-și bată joc de mine, apa aceea iluzorie! Iurtele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
pe lîngă un "obo"1 unde oprim o clipă, pentru a adăuga o piatră în cinstea sufletelor celor morți și deodată zărim în depărtare două mogîldețe albe, cu un strop de roșu aprins: două iurte ale căror uși înflăcărate se zăresc ca niște sclipiri de ouă încondeiate. Ei, da! N-are decît să-și bată joc de mine, apa aceea iluzorie! Iurtele înseamnă oameni, cirezi, herghelii, turme, deci presupun un fir de apă adevărată, curgătoare, rece, spre care se îndreaptă, împinse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
obicei i se pare Mongolului tot atît de straniu ca a mulțumi pentru aerul pe care-l respiri. Ganjur, în schimb, se ridică în picioare, cu capul acoperit, în semn de respect și înalță spre petecul de cer ce se zărește prin acoperișul iurtei, vasul plin cu airak, strîns în căușul palmelor. Și, melodios, gutural, ritmat, rostește ceva, înșiră îndelung cuvinte necunoscute nouă, pe care ceilalți le ascultă cu privirea fixă și cu mîinile împreunate. Melopeea lui Ganjur ne învăluie ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
piețe. Pînă și atunci cînd te hărțuiesc cerșind sau încercînd să-ți vîndă un fleac inutil, o fac cu zîmbetul pe buze, insistent, dar nu agresiv. Ca în acel moment de grație cînd am fost subiectul atenției acelui tînăr care, zărind la gîtul meu micul medalion cu Maica Domnului, s-a apropiat politicos și s-a înclinat adînc, doar pentru a-mi arăta spre gîtul lui, repetînd cu mare bucurie în glas: "Maria, Maria!", ca să văd că și el O poartă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
în zbor o dată cu trupurile legănate la trapez. Deodată, îmi dau seama că mă învăluie un parfum insinuant de iasomie, parcă m-aș afla într-o grădină înflorită, după ploaie. Și coborînd ochii, pe fotoliile din rîndul de la picioarele mele, o zăresc pe fata cu părul pînă la brîu împletit într-o coadă grea, întunecată, însoțită de prevenitorul ei cavaler. Îmi face plăcere să-i văd acolo, aproape; mi se pare că-s niște foarte vechi cunoștințe, c-am venit împreună la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
fără nici un alt punct de sprijin în afara contactului dintre tălpile omului și crupa calului. Hei! Călăreții schimbă caii între ei, prin salturi fantastice, fiecare aterizînd pe șaua celui din față. Abia-i mai putem urmări, mă întreb cum se pot zări între ei, cum își regăsesc calul, noi amețim, ei nu, arena nu mai există, cupola a dispărut și ea, mă întreb dacă noi mai trăim aievea sau dacă unicul lucru real din lume n-a mai rămas decît goana nebună
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
copilului căruia i se oferă în sfîrșit jucăria mult visată. Pornim la drum pe șoseaua asfaltată, tăiată vîrtos printre cactuși, nisip și chiparoși. Lunecăm în tăcere, ore întregi, în amiaza fierbinte, motorul mîrîie monoton, egal, adormitor. Aproape de o curbă neașteptată, zărim atîrnat de un chiparos... un afiș: desen primitiv, cu aspect de pictură rupestră. Atrage atenția tuturor celor ce trec pe șosea, în universala limbă a liniilor figurative, că ceva mai încolo, la marginea drumului, se închiriază cai și cămile. Pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1495_a_2793]
-
guler alb de blană, capul gol, par lung ondulat, mâinile înfipte adânc în buzunare, la fața îmbătrânit puțin, dar cu un aer de cavaler medieval, având parcă o aureaolă care-l deosebea de ceilalți din jur. Chiar dacă l-aș fi zărit din întâmplare, aș fi întors capul să-l mai privesc o dată. Un poet mai tanar care intrase înaintea mea îi vorbea acum și l-am vazut zâmbind. Nu părea încărunțit, probabil că-și vopsise părul, dar în orice caz era
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
femeilor. Toate bordurile străzilor erau străjuite de tufișuri stufoase de oleandru frumos colorat. Și în plus, marea era în permanență îmbrăcată în culoarea cerului senin de vară, iar nisipul plajelor era auriu că soarele.... De jur împrejur, în depărtare, se zăreau vârfurile semețe ale munților. Lăură se plimbă romantică pe faleză când observa în preajmă-i o silueta înaltă de bărbat, ținând în mână o scoică sidefie pe care i-o întinse admirativ. Tânărul era de o frumusețe șocantă, încât Lăură
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
Am înaintat câteva zeci de metri pînă am gasit un loc potrivit. Aveam senzația ciudată că sunt o muritoare antică sedusa de un zeu descins direct din Olimp. Eu descoperisem Grecia cu zei cu tot... La ieșirea din peșteră, Lăură zări câteva păsări negre ciudate. -Ăștia ce sunt ? întreba ea. -Corbi. -Credeam că voi nu aveti corbi, ci doar pescăruși... Sper că aceștia nu spun ,,Nevermore’’. -Nicidecum, o asigura el el...Asculta : Evermore...evermore...Se uită vrăjit la fața frumoasă care
AGENT SECRET, LAURA by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83482_a_84807]
-
pe Aftene, Cioruță, Gheorghe și Ștefan Popa - ultimii doi consăteni de-ai mei din Priponești, au fost Înhățați de proaspăt Înființată securitate, conduși la Închisoarea de vis-avis de liceu, la grațiile căreia căutăm cu privirea În fiecare recreație, ca să-i zărim. Naivitate a unor copii! După vinovăția ce li s-a atribuit și condamnarea primită au fost puși În libertate după ani Îndelungați petrecuți fie la Canalul DunăreMarea Neagră, fie la construirea barajului și lacului de acumulare de la Bicaz, fie ținuți
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
facut o vizită familiei Dan Petrescu, pe strada Sf. Atanasie nr. 13. Acolo i-am Întâlnit pe Luca Pițu și Liviu Cangiopol. Mult timp am vorbit despre Malin. Se făcuse noapte și la plecare, spre Sărărie și Bolta Rece, am zărit pe zăpadă ,,umbre”: securitatea. A doua zi am fost invitat pe strada Triumfului. Am refuzat, dar Întâlnirea nu putea fi evitată pentru că era trecută În agendă de lucru a domnului Adrian. A venit el la mine, la bibliotecă. Mi-a
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
meu de prieten, amândoi slugi la vreo neisprăvita de cantilena: ,,Ochii doar sunt fulgere Semnul firilor rebele Lacrima În curgere Sparge timpu-n cer cu stele Nourii cu țipete Înnoptează teama-n sine-mi Lângă ani la scripete Nu se mai zărește nimeni” ...Trage-mă dara spre numele tău și Îngăduie-mi să-ți scriu o ninsoare sau o colboasă de lacrima; În jurul gâtului meu versurile tale s-au făcut de neuitat și de aur: ,,Trăiește romantic din timp incunabul Tăcerea turnata
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
mai mers vreo 10-15 minute și dubă s-a oprit; după câteva momente, am simțit cum este decuplata și cum trenul a plecat. Ne uităm pe fereastră, dar nu vedeam nici o gară; eram În plin câmp, iar În depărtare se zăreau niște dealuri. După câteva minute, se deschide ușa zăbrelita și ni se ordona să ne Îmbrăcam și să coborâm repede, În ordinea În care suntem strigați de caraliul șef al dubei, de pe o listă (adică o nouă verificare). După ce coborâm
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
corp, la care se adaugă o noutate: mănușile model „Silko” de fabricație japoneză, 45 pe mâna dreaptă, 5 pe mâna stângă. Cu o asemenea mânușa puteai oricui să zbori capul de pe umeri. - Prin nebuloasa Ordinului 2600/ 12.012/89 se zărește Într-o imagine de reconstituire horror, stihia platoului 5 din abatorul Tătărași unde urma să fie aduse pentru tăiere și ambalare „cadavrele unor animale din turmă dezorientata”. La Holboca aștepta un vagon transpus pe ecartament sovietic cu destinație Siberia, valea
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
ritmic al cailor spre aerul tare al Copoului sau dincolo de barieră, tocmai la grădina lui Pester, iar alții se îndreaptă spre „casa cu ferestrele luminate” a lui conu Vasile Pogor. În Piața Unirii, printre birjarii care își așteaptă mușteriii, îl zăresc pe Mișa birjarul. Moțăie pe capra trăsurii. Mă apropii. Unde dorește boierul să meargă? întreabă Mișa profesional. La conu Vasile Pogor, pe ulița Coroi. Pe ulița Coroi mergem. Hai, Ducipal! Plecăm în trapul mărunt dar spornic al Ducipalului lui Mișa
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
de la numărul 11, ne privește un palat beldimănesc. În timp ce Ducipalul lui Mișa sforăie acompaniindu-și țăcănitul monoton al potcoavelor care scot scântei pe pietrele caldarâmului, eu îmi port privirea prin frunzișul teilor de pe marginea trotuarului. Printr-o spărtură a frunzișului zăresc frontonul cu monogramă al casei lui Gheorghe Racoviță. Tot privind visător în lungul uliței, nici n-am băgat de seamă când trăsura s-a oprit în dreptul porții casei lui conu Iacob Negruzzi,de la numărul 21. Așezarea casei îți stârnește oarecare
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
chindie. Vreau să mergem le Moș Creangă. Poate avem noroc și îl găsim acasă. Știi unde stă? Dacă n-oi ști, atunci să nu-mi spui Mișa,boierule. A doua zi, când am intrat în Piața Unirii, Mișa m-a zărit de departe și a pornit spre mine. Bine ai venit, boierule. Bine te-am găsit, Mișa. Hai să ne grăbim, că acuș se înserează. O luăm pe lângă Spiridonie și trecem pe la poarta Școlii Centrale. Intrăm pe strada Muzelor, lăsăm în stânga
Junimiștii la ei acasă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1686_a_2905]
-
lor, când nu jertfesc nimic/ Ei își vor da viața pentru Troia - I 2). De fiecare dată, percepția eroinei trece dincolo de suprafața lucrurilor la care se oprește privirea omului comun. Ifigenia are vise prevestitoare. Ei i se arată ursitul, niciodată zărit în realitate, cu trăsături imprecise (Îl văd, dar nu-i ghicesc culoarea ochilor), nepământești : E născut dintr-o zeiță și ochii lui ard ca două văpăi. În brațele lui, paloșul nu șovăie. Fruntea lui e luminată de un luceafăr. Mâinile
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
s-o apere pe cea care i-a fost încredințată fie și printr-o făgăduială mincinoasă (Din clipa când mi-a fost logodită mie, stă sub paza brațului și a paloșului meu - II 2), se îndrăgostește de Ifigenia de cum o zărește și chiar fervoarea sentimentului său îl împiedică să înțeleagă setea de moarte a făpturii iubite. Ahile crede, ca toți ceilalți, că decizia fetei a fost luată sub stăpânirea unei halucinații nefaste (Hotărârea ta de acum e doar o închipuire a
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
sunt extrase în mare parte din capitolul consacrat filosofului de Diogenes Laertios. Ca și în opera doxografului grec, înțeleptul exclamă la vederea tarabelor încărcate ale negustorilor că există pe lume destule lucruri inutile pentru el (IX 25) ; observă ironic că zărește deșertăciunea prin găurile mantiei purtată ostentativ de Antistene în semn de dispreț pentru bunurile lumești (XV 36) ; anunță calm, când este izbit cu piciorul de cineva, că își consideră agresorul tot atât de nedemn de a fi dat în judecată cum ar
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
niște nuclee coerente în sine, extraordinare,... care o arată ca pe o înțeleaptă... (III, p. 649). Chiar după moartea ei, el simte prezența femeii cu privire ascuțită căreia nu-i scapă nimic : Și dacă ești departe, tu tot m-ai zărit... Am știut c-aveai al șaselea simț, vedeai invizibilul... (V, p. 684). Romanița confirmă insolita capacitate de orientare a mamei : de-o lăsai în miezul pădurii, la miezul nopții, venea acasă cu ochii închiși... Parcă avea o busolă în cap
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
înalte, pe lângă păduri și livezi, urcă apoi pe lângă stâni și locuri unde pășunează vitele și ajunge în vârf, la fosta graniță românească, în apropiere de vama Giuvala. Trecătoarea e dominată de masivul stâncos al Pietrei Craiului (2240 m), care se zărește spre vest." Desigur, domnul Ortlepp, care a avut nevoie cel puțin de o reîmprospătare a memoriei pentru a scrie cartea, se pare a vizitat la mai mulți ani după război locurile pe unde a luptat, insistă pe prezența istorică germană
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
asemenea, el descrie convoiul și traseul parcurs: "un lung convoi de animale de tracțiune transportând arme, tunuri de munte, mitraliere, muniții, bagaje, unelte și alimente, pornind din valea Bârsei și urcând spre culmea alpilor transilvăneni. Masivul Piatra Craiului, care se zărește de departe, era înconjurat dinspre nord și vest de această brigadă" Lăsând specialiștilor militari aprecierile referitoare la tacticile și strategiile celor două armate inamice, în primul război mondial, ni se pare interesant, totuși, să menționăm o constatare a subofițerului neamț
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1498_a_2796]
-
comun duc la o fuziune între soți. E cazul lor. S-a sculat și a sărit într-un taxi. Se așază la căpătâiul ei și o ia de mână. Ea adoarme, dar din când în când deschide ochii și îl zărește ca printr-o lunetă slab luminată. Dimineața devreme, doctorul Sinus își face apariția, sus pe trepte, lângă cei doi paznici care se trezesc speriați. A venit în inspecție. Inopinat. Cu chipul încremenit, ca o mască. Un vânt de panică suflă
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]