10,318 matches
-
Paralizia sa irecuperabilă era o sfidare la adresa medicinii statului. După o perioadă lungă, imposibil de definit, în care ne-a blestemat pe toți de sute de ori pe zi pentru imobilizarea sa la pat, am găsit-o într-o seară adormită în fața telejurnalului. Un firicel de salivă roșie i se prelingea pe bărbie. În urma acestei noi embolii, însuși președintele a încetat să-i mai vorbească din ecran, dezamăgit probabil de căderile sale repetate în adâncurile bolii. Mama mea nu era o
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
se juca în multe feluri, dar, dintre toate, nimic nu-i plăcea mai mult ca jocul cu schija, așa că astăzi, după ce a urmărit toată dimineața pisica (nu o suporta de cînd Irinel, vecinul de la bloc, îi povestise că tatăl său adormise odată cu o pisică și i-a intrat atîta păr de pisică pe gît, încît a trebuit să-l taie undeva pe la piept să-i scoată ghemotocul de păr - așa a scăpat taică-su de armată), se hotărî să meargă la
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de aur a visului, luam în stăpânire lumea mea, lumea creată de imaginația mea, în care totul era strălucire și izvor de bucurie... Dar câteodată, somnul venea așa de repede că nu mai aveam timpul să-mi dau seama că adorm. Drumul de la Internat la Liceu, și-ndărăt, de patru ori pe zi, forma unul din cele mai interesante puncte ale programului cotidian. Mergeam în ordine, firește, în coloană, doi câte doi, sub conducerea și supravegherea unui "pedagog", urmând, invariabil, același
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
au vrut să evoce, reconstruindu-le, figura și personalitatea lui Eminescu. Mă gândesc de pildă la unele fermecătoare pagini din "Bălăuca" lui Eugen Lovinescu (la podul de raze, "pe care luna și propria-i fantezie" îl aruncă peste valea "cetăței adormite în faldurile istoriei" între Copou și Cetățuie). Mă gândesc la ultimele două opere ale lui Cezar Petrescu, Luceafărul și Nirvana, așa de îndrăznețe și riscate ca întreprindere artistică, așa de frumoase și interesante ca realizare. Dar ceea ce leagă pe Eminescu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
poveștile și jocurile pentru a nu ne plictisi. Cele trei ore, cât a durat drumul până la Oravița au trecut pe nesimțite. Aici am coborât pentru a urca într-un vagon special care urma să ne ducă până la Timișoara. Am adormit cu toții, după o vreme. Eu m-am trezit în gara Fizeș și am urmărit peisajul pe fereastra vagonului la lumina zorilor până ce trenul s-a oprit în gară la Berzovia. Se făcuse dimineață. În timpul staționării trenului au început să se
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
întunecat. Eram atât de concentrat la tot ce mai puteam urmări prin geamul vagonului. În întunericul de afară, nu miam dat seama că am rămas singurul călător treaz din compartiment. Dar încet-încet, pleoapele au devenit grele ca plumbul și am adormit. Spre dimineață, în zori, am ajuns la București. Îmi amintesc intrarea în Gara de Nord. La plecare din București, am văzut Gara Basarabi și Gara Băneasa. Cum m-am trezit din somn, am început să urmăresc traseul. Aveam în mine o sete
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
îmi erau oferite de noile împrejurări unde mă aflam, concentrându-mă totodată la lucrarea pe care trebuia să o realizez din trunchiul pe care mi-l puseseră la dispoziție organizatorii. Seara a trecut repede, fiind și singur în cameră am adormit buștean, mai ales ca eram destul de obosit în urma nopții ce o petrecusem pe tren și a primei zile în care hoinărisem de unul singur prin oraș, vizitând diferite locuri, sau admirând la nesfârșit portul. A doua zi dis de dimineață
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
odinioară. Nam să mai lungesc 87 lucrurile și am să trec direct la deznodământ: filmul ma plictisit peste măsură. Mai mult - poate și pentru că era programat la o oră destul de târzie -, la un moment dat țin minte că am și adormit. Dacă pe vremea lui Ceaușescu eram în stare să îndur frigul cumplit din sala de cinema pentru a mă delecta cu filmele regizorului rus, acum, chiar confortabil instalat în fotoliu, pelicula mi se părea un supliciu. Între timp, ochiul meu
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
deși serialul nu mă interesa -, pentru că nu voiam să recunosc că duminica, de fapt, se încheiase. Tim pul părea suspendat, iar eu aveam o senzație ciudată, ca o sfârșeală. La emisiunea despre șah a Elisabetei Polihroniade, nu mai rezistam și adormeam și eu. (2011) Serialele de altădată, pe limba copiilor Acum, dacă sar difuza pentru prima dată la vreunul dintre canalele TV, ar trece neobservate. Sau, în orice caz, nu ar avea un asemenea impact ca pe vremea aceea. Erau anii
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
legat. Vulturul mă ține Însă treaz. Mă face să sufăr și mă Împiedică să capăt nepăsarea stîncii. Așteptîndu-l, cu ochii la cer, mă gîndesc de multe ori că un zeu mai șiret m-ar fi lăsat pe vîrful muntelui să adorm obosit de lumină. M-aș fi confundat Încet cu stînca mea. Aș fi luat culoarea ei. Și Într-o bună zi buzele mele cenușii ca piatra ar fi surîs, semn că am fost Înfrînt, m-am lepădat de oamenii cărora
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de ploaie, stăteam uneori sub stînci urmărind cum trăsnetele lunecau pe piatra udă ca niște reptile arzînd. Și după cîte țin minte, nu-mi era frică. Acum am idei precise despre teamă și despre curaj. În schimb, astă-noapte n-am adormit, din nou, decît spre dimineață din pricina unei furtuni care a Înnebunit marea. Pythia despletită, aiurînd, alerga parcă prin ploaie, părul Îi ardea cu flacără albă, mirosind a pucioasă, apoi se stingea, Întunecos și Îmbibat de apă, și din nou flutura
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care primește exercițiile să facă ștoateț cele cinci exerciții sau mai puțin. 73. ADĂUGIRI PENTRU A FACE MAI BINE EXERCIȚIILE ȘI PENTRU A DOBÂNDI MAI BINE CEEA CE SE DOREȘTE. Prima adăugire este ca, după ce m-am culcat întins, înainte să adorm, timp de o Ave Maria să mă gândesc la momentul trezirii și pentru ce șmă trezescț, parcurgând pe scurt exercițiul pe care-l am de făcut. 74. A doua adăugire. De îndată ce mă voi fi trezit, fără a lăsa loc vreunui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
ei rămase patru vlăstare mici. Epuizată emoțional, se întinse în pat fără a se mai dezbrăca, acoperindu-și ochii cu brațele încolotăcite, încercând să retrăiască acele clipe dragi. Apoi, învăluită într-o stare de bine ca un dar de la Dumnezeu, adormi. B. Bucuria iubirii Când se trezise, soarele era destul de sus. Se simțea ca un muribund care își revine la viață atunci când cineva îi umezește buzele cu apă. O căldură bruscă îi străbătu trupul ca un fior inexplicabil ce semăna cu
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
zi nu este la fel cu cealaltă, fiecare zi e cu secretul ei, iar ziua ce urma avea să fie altfel. D. Incertitudini și emoții Ajunsă în camera ei, din cauza emoțiilor, cu sufletul ca un busuioc înflorit, nu reușise să adoarmă imediat. Simți o vibrație în stomac, se plimbă prin casă de colo până colo zicând: ,,Trebuie să recunosc, sunt îndrăgostită. Ochii lui m-au impresionat. Par ca două stele luminoase care mă urmăresc. Parcă ar fi avut o cheie fermecată
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
În liniștea aceea se vârâseră amândoi întrun pat, acoperindu-se cu o pilotă nu prea groasă, îmbrăcată într-o pânză frumoasă cu buchete de trandafiri roșii, iar acestea îi făcea să se simtă confortabili și relaxați. Apoi pentru prima oară adormiră unul în brațele celuilalt. Mâncaseră din mărul păcatului. Dimineața, când se deșteptă, avea senzația că era mai puțin viguroasă, mai slăbită fizic decât fusese înainte cu o noapte. Cele două camere de la etaj erau demult inundate de lumina strălucitoare a
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în miliarde de culori, era gustul absolut de pe pământ, era lumina nopților întunecare și stâlpul ei la bătrânețe. Toate visele ei se opreau aici. Universul îi surâdea. După ce reușise să își vadă pruncul se simțise satisfăcută, sistemul funcțional cedă și adormise atât de repede precum ai sufla într-o lumânare. În momentul următor o voce autoritară o strigă: - Hei, mămico! Trezește-te, nu ai voie să dormi până nu elimini placenta, altfel riști să faci hemoragie și poți muri. În același
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
urmă se așeză în pat lângă copil dându-i piept și hrănindu-l cu laptele matern care clocotea vrând să iasă afară. Perna se încălzi repede sub capul ei. Avea nevoie de un somn bun mai mult decât orice. Pe măsură ce adormea, ploaia ce bătea în fereastră se auzea tot mai încet iar somnul se prelungi până a doua zi târziu. B. Argintul viu Era o dimineață foarte frumoasă, ca un zâmbet cald de copil, soarele se găsea în imensitatea lui aurie
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
pieptănat într-un coc, strâns, îl desfăcu din strânsoarea lui, iar acum se simțea mai lejeră. Foamea o chinuia dar își aruncă o mână de alune decojite in gură, apoi își lăsă capul pe fotoliul moale de catifea vrând sa adoarmă. Dar un hohot de râs ce părea provocat de cineva din interiorul ei nu-i dădea pace și-i striga: „Ai reușit primul pas! Ai avut noroc!”. Dar cum reușise ea? Măcar dacă...ar fi reușit! Iar la toate acestea
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
tăcere interioară, simțurile încetase să mai lucreze, iar ochii i se inchiseseră de oboseală. În străfundul lor i se arătau diferite imagini clare, iar altele neclare care se perindau ca niște fantasme ale nopții. Apoi, dintr-o dată totul se limpezise. Adormise. Dimineața era mai liniștită și Carlina încerca pe cât putea să fie, cât mai naturală. Cine o putea înțelege? Se afla singură printre străini. Ce a fost până atunci a fost. La urma urmei, toți avem de dus în spate o
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
strălucitoare, un chip frumos ca de înger, dar nu era Alin. Era imaginea lui în ochii ei. Dorința ei ajunsese la nivelul în care nimic altceva nu conta mai mult decât să-l vadă. Dragostea din ea pentru el nu adormise niciodată. O mamă își iubește fiul și dincolo de moarte. Privirea ei fixă reflecta imaginea lui în profunzime, dorea ca Alin să fi fost acolo lângă ea, să poată ști exact ce gândește și ce face. Buzele ei trandafirii erau uscate
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
în ceai parcă îi ardea încet stomacul. „Cred cam să mă-mbăt!”, spuse așa ca pentru sine. „Chiar dacă am să mă ridic ca Lazăr din morți și voi ieși din nou la lumină nu voi mai fi la fel.” Apoi adormise. A. În flăcările iadului Trecuse ceva timp de când Carlina pierduse legătura cu Alin. Din cauză că se mutase din Solnok în Abony, nu mai reușise să ia legătura cu Alin, ajungând într-o situație nedorită. Abony era un orășel mai mic decât
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
iar în mintea ei parcă asfințise totul. Se simțea ca un ulcior gol fără apă și era conștientă că va rămâne pentru totdeauna însetată după dragostea de tată. Toată dragostea pe care i-o purtase atâta vreme acum părea că adoarme, iar ea se simțea învinsă. Aruncă din instinct o privire prietenoasă prin toată casa părintească și constată că era ca un cub de zahăr dulce, era neschimbată. Își aminti cu drag de stropii de soare ai iubirii părintești. Retrăi și
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mobilă veche. Ce sfat putea să-i dea? Ea care își chinuia sufletul și-și dorea ca viața să n-o mai poarte cum vrea ea. Toată lumea face greșeli, dar important e să învățăm din ele. În noaptea aceea nu adormi decât înspre ziuă. Toată noaptea îi răsunase vocea lui în minte. Lumea era plină de falsități, de viclenii și de câte și mai câte. Se ajunsese la o așa dimensiune a lucrurilor încât îi era frică să meargă pe stradă
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
ei. Adevărul era că niciodată nu îl uitase, era prima ei dragoste. În ziua când aflase vestea despre cei doi o luase razna pe o câmpie plângând. Ajunsă de oboseală se așeză jos, își puse capul pe un bolovan și adormi. Nu observase mușuroiul de furnici de sub acel bolovan. Se trezi cu zeci de semne de la aceste vietăți. O jumătate de oră mai târziu se afla singură, tăcută în dormitorul ei, simțind nevoia de liniște și refuzând să comunice cu cineva
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
-i spune sau a-i reproșa, iar Leon părea să fi înțeles în prealabil cum stăteau lucrurile, simțindu-se obligat să-i scrie o scrisoare pentru a i-o înmâna când totul avea să ia sfârșit. În fiecare noapte când adormea visa într-un mod ciudat amintirile trecătoare din viața lui amestecate cu cele din prezent. În noaptea aceea, totul părea cufundat în beznă și pustiu, numai la o fereastră se aprinse lumina. Înainte de a muri, vroia să fie sigur că
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]