65,754 matches
-
trei ani de dezvoltare, următoarele caracteristici familiale cresc riscul apariției tulburărilor de comportament disruptive: atașamentul evitant, depresia persoanei care asigură îngrijirea copilului, stresul, nivelul socioeconomic scăzut, sensibilitatea îngrijitorului și calitatea îngrijirii. TULBURĂRILE DE COMPORTAMENT DISRUPTIVE DSM-IV-TR include acest gen de afecțiuni în categoria tulburărilor de obicei diagnosticate prima dată în primii ani de viață, copilărie sau adolescență: tulburarea opozițională și tulburarea de conduită. Acestea au în comun agresivitatea și au fost ambele clasificate ca tulburări de extroversiune în studiile factoriale asupra
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
tulburarea opozițională și tulburarea de conduită. Acestea au în comun agresivitatea și au fost ambele clasificate ca tulburări de extroversiune în studiile factoriale asupra constelațiilor de simptome comportamentale specifice (ASEBA; Achenbach & Rescola, 2001). Tulburarea opozițională și tulburarea de conduită: două afecțiuni sau una singură? Inițial, s-a dezbătut mult pe marginea întrebării dacă aceste două tulburări nu reprezintă de fapt decât grade diferite de gravitate, tulburarea opozițională fiind o formă mai ușoară, premergătoare celei de conduită. În ultimul timp, însă, tot
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
manifestă înainte de 10 ani; în cazurile de debut în adolescență, nu apare nici un simptom înainte de 10 ani). Un alt argument este faptul că 75% dintre copiii cu tulburare opozițională nu ajung să sufere de tulburarea de conduită. Deși cele două afecțiuni au simptome agresive comune, studiile au arătat că acestea diferă din punct de vedere calitativ. Caz practic David a fost întotdeauna greu de stăpânit. Încă de pe la început, el a preferat să adopte metoda rezistenței. Chiar înainte de a putea vorbi, se
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
iar simptomele trebuie să nu se explice prin nici o altă tulburare de comportament sau de personalitate antisocială. Cu alte cuvinte, clinicianului i se cere să facă diagnosticul diferențial între tulburarea opozițională și tulburarea de conduită. Aceasta din urmă fiind o afecțiune mai gravă, are prioritate în diagnosticul diferențial dacă simptomele îndeplinesc criteriile cerute. David, copilul din „Cazul practic” de mai sus, manifestă multe dintre caracteristicile clinice și asociate ale tulburării opoziționale. Copiii afectați sunt adesea încăpățânați și neascultători și puși pe
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
pune doar dacă intensitatea și durata comportamentului sunt atipice (APA, 2000). Comportamentele specifice tulburării opoziționale se manifestă mai întâi acasă și, de multe ori, se transferă și la adulți, deoarece răbdarea acestora este împinsă la extrem. Uneori, copiii cu această afecțiune îi supără intenționat pe ceilalți și, în special, pe copii pe care îi cunosc foarte bine și pe frați, aceștia putând fi, la rândul lor, o sursă de intimidare și de agresiune verbală. Atenție Comportamentele specifice tulburării opoziționale pot să
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
65% dintre cei cu ADHD suferă și de tulburare opozițională. De reținut În vreme ce tulburarea opozițională este asociată cu comportamentele agresive explicite și nedistructive, tulburarea de conduită presupune comportamente agresive ce pot fi distructive și încalcă drepturile celorlalți. Evoluție Analiza evoluției afecțiunii sugerează existența unei serii de comportamente dezadaptative ce începe cu ADHD, continuă cu tulburarea opozițională și, apoi, culminează cu tulburarea de conduită (Loeber, Green, Lahey, Christ & Frick, 1992). Totuși, există dovezi că nu întotdeauna se parcurg toate aceste etape (comportamentele
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
comportamentele dispar o dată cu creșterea în vârstă) în cazul formelor ușoare de comportament dezadaptativ (Loeber & Stouthamer-Loeber, 1998). PROBLEMELE DE COMPORTAMENT ȘI TULBURAREA DE CONDUITĂ Literatura de specialitate folosește adesea termenul de probleme de comportament pentru a desemna comportamentele disruptive asociate cu afecțiunile cele mai severe care afectează conduita. Categoria de diagnostic folosită de DSM-IV-TR (APA, 2000) pentru forma cea mai gravă de comportament disruptiv este tulburarea de conduită. Descriere clinică și caracteristici asociate Conform DSM-IV-TR (APA, 2000), principala caracteristică clinică a tulburării
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
antrenându-i pe cei de aceeași vârstă în activități ce deviază de la normal (Dishion, Spracklen, Andrews & Patterson, 1996). CATEGORIA TULBURĂRILOR DE COMPORTAMENT DISRUPTIVE După cum s-a menționat anterior, cercetările susțin abordarea tulburării opoziționale și a celei de conduită ca două afecțiuni distincte (Frick și colab., 1993). Totuși, fiind ambele tulburări de comportament disruptive, ele au multe caracteristici comune - atitudinea de sfidare, agresivitatea și comportamentele de încălcare a regulilor - și au, de asemenea, multe în comun în ceea ce privește etiologia, evaluarea și tratamentul. În
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
opozițională nu sunt diagnosticați cu tulburare de conduită, 90% dintre cei cu tulburare de conduită au fost diagnosticați inițial cu tulburare opozițională (Rey, 1993). Dacă nu se specifică altfel, informațiile din următoarele secțiuni (etiologie, evaluare, tratament) se referă la ambele afecțiuni. Etiologie: factorii de risc și factorii de protecție Factori biologici, neurologici și genetici În urma investigațiilor neurologice, s-a constatat o activitatea mai redusă a lobului frontal la adolescenții cu tulburare de conduită (Moffit & Henry, 1989). Studiile pe gemeni și pe
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de protecție Factori biologici, neurologici și genetici În urma investigațiilor neurologice, s-a constatat o activitatea mai redusă a lobului frontal la adolescenții cu tulburare de conduită (Moffit & Henry, 1989). Studiile pe gemeni și pe copii adoptați au indicat că această afecțiune este influențată atât de factorii genetici, cât și de cei ambientali. Riscul apariției tulburărilor de comportament disruptive este mai mare în familiile în care părintele biologic sau adoptiv are o tulburare de personalitate antisocială sau atunci când părinții biologici sunt dependenți
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
foarte previzibil și logic. Cel de-al doilea (Coping Power; Larson & Lochman, 2002) cuprinde 26 de ședințe care se concentrează asupra stăpânirii furiei. Intervențiile terapeutice specifice pentru tulburarea opozițională Programele de intervenție pentru tulburarea opozițională au întâmpinat dificultăți din cauză că această afecțiune este deosebit de rezistentă la tratament (Rey, 1993) și au fost criticate pentru că nu țin cont de factorii contextuali care influențează familiile cu nivel ridicat de risc (Kazdin, 1996). Cu toate acestea, anumite programe special concepute pentru această tulburare au început
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
procesului de hrănire (pica, tulburarea ruminativă a sugarului și tulburarea de alimentație a sugarului) și tulburările de nutriție caracterizate printr-o gravă perturbare a comportamentelor alimentare (anorexia nervoasă și bulimia nervoasă). Tulburările de nutriție ale micii copilării se numără printre afecțiunile diagnosticate prima dată la vârste mici, în copilărie sau în adolescență, în vreme ce debutul anorexiei nervoase se situează mult mai târziu (începând cu 11 ani și până la vârsta adultă). Deși în „Clasificarea Internațională a Bolilor” (CIB-10) obezitatea este considerată o stare
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
mai sociabili și extrovertiți și să aibă probleme în a-și controla impulsurile (Casper, Hedeker & McClough, 1992). Influența familiei Dinamica familială poate juca un rol important în precipitarea și întreținerea tulburărilor de nutriție. Mamele fetelor și femeilor cu astfel de afecțiuni tind să fie perfecționiste și să urmeze, la rândul lor, diete. Hilde Bruch (1991) susține că, în vreme ce părinții eficienți sunt sensibili la nevoile biologice (foame) și emoționale (grijă) ale copiilor și reacționează corespunzător la ele, părinții ineficienți răspund greșit oferindu
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
sunt tendința de apreciere negativă a propriei persoane și preocuparea obsesivă pentru mâncare. Din punct de vedere comportamental, ciclul anorexic și ciclul bulimic constituie întăriri negative și se autoperpetuează. EVALUAREA TULBURĂRILOR DE NUTRIȚIE În afara instrumentelor generale prezentate anterior, pentru aceste afecțiuni se mai poate folosi „Inventarul pentru evaluarea tulburărilor de nutriție” (Eating Disorder Inventory - 2, EDI-2, Garner, 1991), un instrument de autoevaluare care vizează caracteristicile psihologice și comportamentale asociate de obicei cu bulimia și anorexia. Există șase subscale: dorința de suplețe
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
nesănătoasă cu părinții poate agrava boala, iar abuzul și neglijarea pot fi factori predispozanți. Nedezvoltarea corespunzătoare a copilului stă la baza a 1-5% din cazurile de internare a sugarilor. Cercetările au arătat că, în multe cazuri, copiii cu astfel de afecțiuni au mai multe probleme afective decât ceilalți (Drotar, 1995). Verificați-vă cunoștințele Cuvântul anorexie înseamnă a risipi. a se descurca și fără un anumit lucru. pierderea apetitului. pierderea dorinței. Conform DSM-IV-TR (APA, 2000), pentru punerea diagnosticului de anorexie nervoasă este
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
a trece de la experimentare la abuzul habitual și compulsiv suferă adesea și de alte tulburări și prezintă factori de risc asociați (care vor fi discutați pe scurt). Mulți dintre copiii și tinerii care consumă substanțe psihoactive suferă și de alte afecțiuni, printre care: depresia, anxietatea, tulburările de comportament disruptive, tulburările comportamentului alimentar și ADHD. În numeroase cazuri ADHD, depresia și abuzul de substanțe psihoactive se asociază (Kaplan, 1998). Informațiile furnizate de „Studiul național privind comorbiditățile” au pus în evidență faptul că
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
legii privind educația persoanelor cu dizabilități în 2004 sau la începutul lui 2005, se vor impune definiții mai precise și armonizate în toate statele. Caracteristici asociate diferitelor stadii de dezvoltare Caracteristicile persoanelor cu retardare mintală variază foarte mult în funcție de gravitatea afecțiunii și de trăsăturile de personalitate și de comportament. Întârzierile în dezvoltare depind în foarte mare măsură de natura retardării. La unii indivizi, incapacitatea vizează strict performanța școlară (ei erau numiți mai de mult „indivizi cu retardare timp de 6 ore
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
restul populației. În plus, diagnosticul este mai complex, deoarece caracteristicile patologice obișnuite pot fi modificate din cauza retardării. Cele mai frecvente comorbidități (tot conform DSM-IV-TR) sunt: ADHD, tulburările de dispoziție, tulburările de dezvoltare pervazive, mișcările stereotipe și tulburările psihiatrice datorate unei afecțiuni medicale (cum ar fi un traumatism cranian). Comorbiditățile variază și în funcție de etiologia retardării: de exemplu, sindromul X-fragil este însoțit frecvent de ADHD și fobie socială, iar sindromul Prader-Willi, de anxietate și ADHD. Atenție Conform DSM-IV-TR (APA, 2000), dacă sunt îndeplinite
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
și genetici Retardarea mintală se poate datora unor anomalii genetice. Unul dintre cele mai cunoscute tipuri de retardare mintală, sindromul Down, este cauzat de o aberație cromozomială a cromozomului 21 (număr anormal de cromozomi sau cromozomi anormali). Copiii cu această afecțiune prezintă de obicei, niște caracteristici clasice: statură mică, față rotundă și plată, ochi migdalați și tonus muscular scăzut. Pot fi sociabili și afectuoși, dar și încăpățânați. Suferă frecvent de probleme de vorbire și de sănătate (cardiace). Starea acestor copii variază
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
factorii ambientali pot cauza anomalii congenitale. Toxinele din mediu, numite substanțe teratogene, pot avea efecte negative grave asupra fătului. Aproximativ 33% dintre copii ai căror mame consumă mult alcool se nasc cu sindrom alcoolic fetal (SAF). Manifestările clinice ale acestei afecțiuni sunt dezvoltarea încetinită și disfuncția sistemului nervos central (retardare mintală, hiperactivitate, iritabilitate), la acestea adăugându-se trăsăturile faciale neobișnuite (buză inferioară subdezvoltată, nas turtit, distanță mare între ochi) care devin mai puțin pronunțate o dată cu vârsta, chiar dacă deficitele cognitive se mențin
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
iritabilitate), la acestea adăugându-se trăsăturile faciale neobișnuite (buză inferioară subdezvoltată, nas turtit, distanță mare între ochi) care devin mai puțin pronunțate o dată cu vârsta, chiar dacă deficitele cognitive se mențin. De reținut Factori de risc ai retardării mintale pot fi diferite afecțiuni prezente la naștere, (infirmitatea motorie centrală sau o boală convulsivă, cum ar fi epilepsia). Retardarea mintală poate apărea și postnatal în caz de naștere prematură, lipsă de oxigen la naștere (anoxie) ca urmare a unei complicații (cordonul ombilical înfășurat în jurul
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cu tulburări pervazive de dezvoltare, fără precizare. Vom începe această secțiune cu o discuție asupra a două tulburări mai puțin cunoscute și rar întâlnite cu debut similar: sindromul Rett și tulburarea dezintegrativă a copilăriei. Ratele de prevalență ale acestor două afecțiuni sunt greu de obținut, iar DSM-IV-TR (APA, 2000) le califică drept rare. Sindromul Rett și tulburarea dezintegrativă a copilăriei Sindromul Rett Copiii diagnosticați cu sindromul Rett nu au probleme de dezvoltare prenatală sau perinatală și se dezvoltă normal în primele
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
înregistrează o deteriorare progresivă după o perioadă de dezvoltare normală. De reținut Sindromul Asperger este mai puțin cunoscut decât autismul, deși Hans Asperger și-a publicat studiul despre copiii atipici cu caracteristici similare doar la un an după Kanner. Această afecțiune nu a fost recunoscută ca tulburare distinctă decât de abia în 1981, când Wing a publicat un articol în care compara sindromul descris de Kanner cu cel descris de Asperger. După cum menționează Rutter (1978), cei treizeci de ani care au
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
de exemplu, probleme legate de compararea studiilor apărute din cauza diferențelor survenite între criteriile de diagnostic), par să existe puține diferențe calitative între cei diagnosticați cu autism înalt funcțional și cei cu sindrom Asperger care să justifice distincția între cele două afecțiuni. De reținut În cele din urmă, Macintosh și Dissanayake (2004) sugerează că cea mai bună practică clinică ar putea consta în considerarea ambelor afecțiuni ca și componente ale spectrului tulburărilor autiste și specificarea subtipului de tulburare: tulburare autistă sau sindrom
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]
-
cu autism înalt funcțional și cei cu sindrom Asperger care să justifice distincția între cele două afecțiuni. De reținut În cele din urmă, Macintosh și Dissanayake (2004) sugerează că cea mai bună practică clinică ar putea consta în considerarea ambelor afecțiuni ca și componente ale spectrului tulburărilor autiste și specificarea subtipului de tulburare: tulburare autistă sau sindrom Asperger. Tulburările din spectrul autist Tulburarea autistă Conform DSM-IV-TR (APA, 2000), pentru punerea diagnosticului de autism, este nevoie de dovada funcționării perturbate „calitativ” în
Psihopatologia copilului. Fundamente by Linda Wilmshurst () [Corola-publishinghouse/Science/2347_a_3672]