13,659 matches
-
precum și despre situația politică internă din țările Europei de Est, după cel de-al XX-lea Congres al PCUS. Declarația iugoslavo-sovietică semnată înainte de această întrunire avea un caracter de compromis evident din partea URSS. Conform observațiilor făcute în jurnalul său de ambasadorul Iugoslaviei în URSS, V. Miciunovic, nici n-a fost vorba de „unitatea ideologică” și nici de „lagărul socialist”. Un semn al compromisului în legătură cu Iugoslavia a fost și critica adusă lui Stalin în hotărârea CC al PCUS din 30 iunie 1956
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
în interiorul aparatului partidului. în aceste condiții, speriindu-se de adâncirea crizei puterii, cei mai influenți membri ai conducerii PMU, Erno Gero și, în special, I. Kovacs (menținându-se, încă, de partea susținătorilor acțiunilor dure față de opoziție), au sporit influența asupra ambasadorului sovietic pentru a obține acordul Moscovei în schimbarea liderului partidului. Cu scopul de a-l compromite pe Rakosi, devenit un os în gâtul colegilor săi, s-a apelat la mărturiile lui Gabor Peter, care se afla în pușcărie. Comisia cazului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
PMU cu cât acest lucru era văzut ca o tendință generală. La 6 iulie, vizitându-l pe Andropov pentru a-l pune la curent cu îngrijorările sale „foarte, foarte serioase” în legătură cu situația politică, Gero a încercat să-l aducă pe ambasador la concluziile sale, care, trebuie menționat, erau oarecum întemeiate. El vedea originea problemelor prin care trecea conducerea partidului în faptul că în mișcarea comunistă internațională se cristalizează tot mai evident tendința de dreapta ce se caracterizează prin adoptarea tezei „comunismului
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
a relațiilor sovieto-iugoslave. Nu doar în Ungaria, dar peste tot comuniștii reformatori, criticând practica epocii staliniste, adeseori opuneau modelului sovietic (în aceeași măsură și modelului țărilor de democrație populară) modelul socialismului iugoslav idealizat de ei. Lucru menționat deseori în rapoartele ambasadorilor sovietici din majoritatea capitalelor țărilor din Europa de Răsărit. Și în URSS forțele reformatoare au manifestat interes pentru experiența iugoslavă. Din multe documente reiese că încă din vara anului 1956 conducerea PCUS vedea în Iugoslavia un pericol de formare a
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
o moarte timpurie l-a răpit nu demult dintre noi. Cu ei am rămas prieten de atunci, ne făcusem și serviciul militar împreună. Avusesem la Filologie un grup de prieteni din care mai făcea parte Șerban Stati, ajuns mai târziu ambasador la Roma, Radu Niculescu, un filolog de foarte bun nivel care a murit tragic, Sorin Alexandrescu, pe care toată lumea îl cunoaște, mai întâi profesor universitar în Olanda, astăzi revenit în țară, foarte activ în mediile culturale și editoriale. După 1948
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se putea plăti acea sumă. Mergea greu, filiera cerea discreție. Cred că s-ar fi definitivat negocierea dacă nu ar fi intervenit o rudă a mea din Grecia, fostă personalitate politică, om bătrân atunci, dar care a vorbit direct cu ambasadorul român la Atena. Așa că am plecat fără ca formalitățile să necesite vreo cheltuială. Despre Jakober se vorbea mult. Dar cred că relativ puțină lume, poate nici 50 de cazuri, a trecut prin această filieră. Nu știu în ce măsură Jakober era sau nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
mai mic contact al meu cu funcționarii Ambasadei române, m-am adresat uneia dintre personalitățile pe care le cunoscusem în cursul activității mele la Ministerul de Externe, care era fostul ministru gaullist, Gaston Palevski. El l-a sunat imediat pe ambasadorul român și i-a spus că doamna Sturdza, de la adresa cutare, este invitată la nunta fiului ei în septembrie și că roagă Ambasada să urgenteze formalitățile, nedând nicidecum de înțeles că ar exista dificultăți. După două zile mama a fost
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Institutului de Istorie din Tirana, Stefanaq Pollo - și o represiune brutală. Cititorii revistei 22 își mai aduc aminte probabil de o manifestație în fața clădirii în care era atunci Ambasada Albaniei la București, la care Stelian Tănase și alții scandau: „Domnule ambasador, / De ce albanezii mor?”. De fapt, desfășurarea unui film asemănător cu cel pe care-l cunoaștem a început acolo numai un an mai târziu: în decembrie 1990 s-au format primele partide de opoziție, infiltrate până la un nivel înalt de foști
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
de carieră, cu o formație mai degrabă tehnică, absolvent, între altele, al Institutului de limbi orientale din Paris. Parcursul său diplomatic a cuprins Varșovia, Moscova, Paris, Washington și, la data apariției cărții, New York, unde se afla în calitate de consilier cultural al ambasadorului Franței în SUA. Buhler expune, cinematografic, „creșterea și descreșterea” personajului ales, comunismul, cu ajutorul unor decupaje cronologice previzibile, delimitate de schimbarea deținătorilor vizibili ai puterii. Periodizarea pare ușor deductibilă din orice istorie a comunismului est-central-european: al Doilea Război Mondial, cucerirea puterii
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
conținutul acestui volum de documente, sunt conștient că „am simplificat până la trădare”, cum ar spune P. Chaunu. L. Ranke și-a propus în secolul al XIX-lea să scrie istoria „așa cum a fost ea cu adevărat”, având ca sursă rapoartele ambasadorilor venețieni, deci ale unor oameni care făceau și spionaj. Oare de ce n-ar avea tot atâta credibilitate și documentele lăsate de Securitate? Chiar dacă omul a fost definit și ca o ființă care fabulează, nu putem să nu ținem cont de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ani după apariția ei în Statele Unite și la aproape 20 de ani de la evenimentele descrise, poate aduce o lumină nouă asupra unor fenomene actuale. Tema cărții e ușor de ghicit, asociind titlul elocvent cu biografiile celor doi autori: Kirk, fost ambasador al Statelor Unite în România între 1985 și 1988, și Mircea Răceanu, fost diplomat în Direcția America de Nord, condamnat la moarte pentru trădare în 1989 și reabilitat în 2000, prezintă, din perspectiva celor două tabere, evoluția relațiilor diplomatice dintre România și Statele Unite
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Statele Unite - cu o medie de 2.500 pe an - și s-a asigurat unor culte religioase posibilitatea practicării religiei. Aceasta este, de fapt, și justificarea americană oficială. De partea cealaltă, Răceanu este de acord cu poziția lui David Funderburk, fost ambasador la București, care în lucrarea sa Pinstripes and Reds (Pinstripes and Reds, An American Ambassador Caught between the State Department and the Romanian Communists, 1981-1985, Selous Foundation Press, Washington DC, 1987; Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
acord cu poziția lui David Funderburk, fost ambasador la București, care în lucrarea sa Pinstripes and Reds (Pinstripes and Reds, An American Ambassador Caught between the State Department and the Romanian Communists, 1981-1985, Selous Foundation Press, Washington DC, 1987; Un ambasador american între Departamentul de Stat și dictatura comunistă din România 1981-1985, Dacon, Constanța, 1994) făcea un adevărat rechizitoriu regimului din România, criticând vehement guvernul SUA pentru toleranța de care dăduse dovadă. Răceanu susține că menținerea clauzei națiunii celei mai favorizate
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
portrete realizate cu destulă precizie. Cu adevărat incitantă e menționarea unor aspecte aparent minore, care exprimă bine atât modul în care înțelegeau românii să trateze relațiile externe, cât și degradarea situației din țară. De pildă, vizita unui înalt oficial american, ambasadorul SUA la ONU, Vernon Walters, într-o perioadă de tensiune acută între cele două țări, a fost organizată într-un stil epatant: “îndată ce românii au aflat că Walters avea o pasiune pentru metrouri și era dornic să-l vadă pe
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
se transformă în Partidul Socialist Ungar, necomunist. Ziua de 16 iunie 1989, când au avut loc manifestări ample prilejuite de reînhumarea lui Imre Nagy, „poate fi considerată în Ungaria ca un moment de vârf în procesul destrămării orânduirii socialiste” (raportul ambasadorului român la Budapesta din 17 iunie). în Cehia și Bulgaria, transformările au început mai târziu (o explicație susținută de numeroși cercetători stabilind o conexiune directă între nivelul de teroare impus de regimul comunist asupra populației și momentul prăbușirii acestuia, în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
reunificarea Germaniei. Iugoslavia e bulversată de tensiunile dintre republicile componente ale federației, centrate pe tulburările din Kosovo. în sfârșit, evenimentele din decembrie din România încheie această serie: în 22 decembrie a căzut și ultima piesă a dominoului. Rapoartele trimise de ambasadorii români (sunt incluse și unele informări ale diplomaților de rang mai mic, mergând în aceeași linie) se inspiră atât din surse publice (discursuri ale personalităților politice din țările respective, conferințe de presă, emisiuni de televiziune, articole de ziar), cât și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
analiză exhaustivă a problemelor sociale și politice (tocmai pentru că opiniile opoziției sunt tratate pe planul al doilea), însă beneficiem de lecții importante despre modul în care partidele comuniste și-au pierdut „rolul conducător”. La un moment dat, persistă senzația că ambasadorii sunt un fel de chibiți care, ținând cu echipa de la putere, speră ca aceasta să ia măsurile optime pentru a-și salva poziția. De pildă, reprezentantul român la Beijing deplânge lipsa de unitate a conducerii politice chineze în privința recurgerii la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la începutul intervalului, părți întregi ale unor rapoarte sunt eliminate de conducerea MAE din informările adresate Cabinetului 1 și 2, coordonatorii Principiului dominoului marcându-le ca atare. în această categorie se înscrie și analiza făcută la 20 mai 1989 de ambasadorul român la Budapesta, Traian Pop: “începând de la conferința națională din mai 1988, conducerea partidului [PMSU] a făcut atâtea concesii, încât la ora actuală opinia publică ungară așteaptă să apară o altă forță politică care să scoată țara din impasul economic
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
ar conduce în mod obiectiv la întărirea premiselor ordinii socialiste și nu la slăbirea ei” (p. 119). Se propune un socialism „cu față umană”, care, bazat pe dreptatea socială, să concureze pe eșichierul politic cu celelalte forțe. în același sens, ambasadorul român din RDG notează că, în cursul demonstrațiilor de la Berlin, care au culminat cu schimbarea conducerii politice, „nu s-au strigat lozinci antisocialiste. Demonstranții au cântat cântecele politice obișnuite în RDG, inclusiv «Internaționala»” (p. 218). în ceea ce privește Partidul Muncitoresc Socialist Ungar
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
la 9 octombrie, în cadrul congresului, formula de compromis este întronată prin alegerea lui Rezsö Nyers ca președinte al partidului, redenumit Partidul Socialist Ungar. Era și momentul să aibă loc o asemenea schimbare a numelui, mai ales că, așa cum notează scrupulos ambasadorul român la Budapesta, dintre delegații la congres „72% sunt intelectuali și numai 3,3% muncitori”. Analizând dintr-o perspectivă leninistă, renunțarea la proletariat ca purtător al stindardului comunist îi intrigă pe diplomații români, iar nemulțumirile membrilor de partid care nu
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
reforma sunt citate pe larg: la același congres PMSU, „mulți vorbitori s-au pronunțat împotriva instaurării capitalismului liberal în Ungaria, arătând că nu susțin ideile care duc la vânzarea țării. Partidul este saturat de intelectuali” (p. 229). Pe aceeași temă, ambasadorul român la Moscova atrage atenția asupra noii definiri a rolului PCUS: acesta nu mai este avangarda politică a clasei muncitoare, ci a întregii societăți, fapt afirmat pentru prima dată în „chemarea” adresată de CC al PCUS cu prilejul aniversării Revoluției
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Octombrie. Analiștii din exterior vedeau în Egon Krenz, înlocuitorul lui Honecker, o soluție temporară, care nu avea să reformeze cu adevărat partidul, mai ales că afirmase cu tărie valorile societății socialiste („socialismul este singura alternativă umanistă față de capitalism”). Totuși, pentru ambasadorul român la Berlin, Krenz era un reformator radical: fapt semnificativ, începuse prin a renunța la propaganda de partid, permițând „discuții libere, neorganizate tematic”, transmise în direct la televiziune, telefoane în direct de la telespectatori etc. (p. 245). Interesant e că și
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
indicația ca la radio și televiziune să se reproducă interviuri spontane referitoare la toate problemele care-i preocupă pe cetățeni, fără să li se sugereze teme și răspunsuri, ca până acum” (p. 227). Aceasta pentru că, așa cum afirmă la 12 octombrie ambasadorul cubanez la Berlin, citat de diplomatul român, “în acest domeniu [al mijloacelor de informare], în RDG s-a făcut într-adevăr greșeala de a menține un mod de reflectare în roz a realității - fără critică și autocritică. Chiar și în
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
rolul conducător, în schimb rolul său de avangardă și forță politică „a crescut”. în același timp, numeroase probleme sunt puse pe seama faptului că populației i s-au ascuns informații despre modul de acțiune al conducerii politice și despre situația economică. Ambasadorul român la Praga face o analiză obiectivă a evenimentelor desfășurate în Cehoslovacia în a doua parte a lunii noiembrie: „Schimbările de cadre, ca și hotărârea Plenarei CC al PCC din 24 noiembrie a.c., nu au fost de natură să diminueze
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
interpreteze cu discernământ eventuala „coordonare” a SUA și URSS, să obțină cât mai multe informații utile mai ales despre „coincidențele de interese” ale marilor puteri (circulara MAE, 17 noiembrie 1989). Din cele expuse până acum se observă că, în general, ambasadorii români realizau informări corecte, opiniile mai radicale aparținând, adesea, unor surse citate. Dar, o dată cu accelerarea transformărilor, apar și note personale: în contextul referirilor din ce în ce mai frecvente la problema minorității maghiare din România (consemnate cu acribie), ambasadorul român la Budapesta anunță, la
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]