9,862 matches
-
estimate la câteva milioane de euro. Pe 13 octombrie 2010, Thomas Schreiber, coordonatorul ARD, a dezvăluit detalii generale cu privire la eveniment: Arena Esprit a fost divizată în două părți: într-una din ele a fost construită scena, iar cealaltă a conținut cabine pentru artiști și delegațiile lor. O sală de atletism din apropierea Arenei Esprit a fost utilizată ca centru de presă. Arena Esprit a putut oferi locuri confortabile relativ aproape de scenă, ceea ce a creat o atmosferă de concert de interior, nu una
Concursul Muzical Eurovision 2011 () [Corola-website/Science/319239_a_320568]
-
acestea trebuiau păstrate pentru ultimele ore ale misiunii, la aterizare. Echipajul a oprit modulul de comandă și a utilizat modulul lunar ca „barcă de salvare” în timpul drumului de întoarcere spre Pământ. În ciuda dificultăților cauzate de energia electrică limitată, frigul din cabină și rezerva scăzută de apă potabilă (pe parcursul misiunii, apa potabilă ar fi trebuit să provină ca produs secundar al funcționării pilelor de combustie), echipajul a ajuns în siguranță înapoi pe Pământ, iar misiunea a fost considerată un „eșec reușit”. O
Apollo 13 () [Corola-website/Science/315505_a_316834]
-
noi în culorile alb-albastru. Terenul este acoperit cu gazon natural, având dimensiunile 105 m x 74 m. Dispune de două tribune și peluze, având o capacitate totală de 20.194 de locuri. Stadionul are în componență 4 vestiare și o cabină pentru arbitri. În august 2008, baza sportivă a stadionului a fost modernizată, montându-se 8.000 de scaune la tribuna I și a II-a. Stadionul Municipal Brăila beneficiază de: Stadionul Municipal este un stadion utilizat nu numai pentru fotbal
Stadionul Municipal (Brăila) () [Corola-website/Science/315560_a_316889]
-
din spate care-l ținea prins de rezervorul exterior. Analiza ulterioară a datelor telemetrice a arătat o bruscă accelerare laterală spre dreapta la Ț+72,525, care ar fi putut fi simțită de echipaj. Ultima replică înregistrată de aparatele din cabină echipajului a venit la doar o jumătate de secundă după accelerare, cănd pilotul Michael J. Smith a exclamat "Uh-oh!" ("Hopa!"). Este posibil ca Smith să fi exclamat ca răspuns la indicatoarele de bord ale performanței motorului principal sau ca răspuns
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
pentru a declanșa o „explozie” în sensul tradițional de "detonare" (spre deosebire de o "deflagrație", ceea ce a avut loc de fapt). Dacă ar fi avut loc o explozie, întreaga naveta ar fi fost distrusă pe loc, aducând în acel moment moartea echipajului. Cabina echipajului, precum și propulsoarele, elemente ce aveau din construcție o constituție mai robustă au supraviețuit dezmembrării vehiculului de lansare; în vreme ce propulsoarele au fost detonate de la distanță, cabina detașata a continuat pe o traiectorie balistică, si a fost văzută ieșind din norul
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
întreaga naveta ar fi fost distrusă pe loc, aducând în acel moment moartea echipajului. Cabina echipajului, precum și propulsoarele, elemente ce aveau din construcție o constituție mai robustă au supraviețuit dezmembrării vehiculului de lansare; în vreme ce propulsoarele au fost detonate de la distanță, cabina detașata a continuat pe o traiectorie balistică, si a fost văzută ieșind din norul de gaze la Ț+75.237. La douăzeci și cinci de secunde după dezmembrarea vehiculului, ce a avut loc la (), traiectoria compartimentului echipajului a atins altitudinea maximă la
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
a avut loc la (), traiectoria compartimentului echipajului a atins altitudinea maximă la . Naveta a fost proiectată să reziste la o forță de încărcătură a aripii de 3 ori mai mare decât greutatea cu încă 1,5"(G)" factor de siguranță. Cabina echipajului în particular era una dintre secțiunile robuste ale navetei datorită designului sau și a aluminiului ranforsat. În timpul dezmembrării vehiculului, cabina echipajului s-a detașat întreaga și a continuat să descrie un arc balistic. NAȘĂ a estimat forțele de separare
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
de încărcătură a aripii de 3 ori mai mare decât greutatea cu încă 1,5"(G)" factor de siguranță. Cabina echipajului în particular era una dintre secțiunile robuste ale navetei datorită designului sau și a aluminiului ranforsat. În timpul dezmembrării vehiculului, cabina echipajului s-a detașat întreaga și a continuat să descrie un arc balistic. NAȘĂ a estimat forțele de separare la aproximativ 12—20"(G)" pentru o perioadă scurtă; în două secunde, însă, forțele asupra cabinei au scăzut imediat sub 4
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
aluminiului ranforsat. În timpul dezmembrării vehiculului, cabina echipajului s-a detașat întreaga și a continuat să descrie un arc balistic. NAȘĂ a estimat forțele de separare la aproximativ 12—20"(G)" pentru o perioadă scurtă; în două secunde, însă, forțele asupra cabinei au scăzut imediat sub 4"G", și în zece secunde cabina era în cădere liberă. Aceste forțe erau insuficiente pentru a cauza rănirea gravă a echipajului. Cel putin câțiva dintre astronauți erau în viață și, pentru scurt timp, conștienți, după
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
și a continuat să descrie un arc balistic. NAȘĂ a estimat forțele de separare la aproximativ 12—20"(G)" pentru o perioadă scurtă; în două secunde, însă, forțele asupra cabinei au scăzut imediat sub 4"G", și în zece secunde cabina era în cădere liberă. Aceste forțe erau insuficiente pentru a cauza rănirea gravă a echipajului. Cel putin câțiva dintre astronauți erau în viață și, pentru scurt timp, conștienți, după dezmembrare, deoarece trei dintre cele patru Personal Egress Air Packs (PEAPs
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
au găsit rezervele neutilizate de aer consistente cu consumul așteptat pe parcursul traiectoriei de dupa dezmembrare, descrisă în 2 minute și 45 de secunde. Dacă astronauții au rămas conștienți mai mult timp după dezmembrare, nu se știe și depinde de menținerea de către cabina a presiunii. Dacă presiunea nu s-a menținut, timpul cât un om poate rămâne conștient la acea altitudine este de doar câteva secunde; PEAP-urile furnizau doar aer nepresurizat, si nu ar fi putut ajuta membrii echipajului să rămână conștienți
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
a presiunii. Dacă presiunea nu s-a menținut, timpul cât un om poate rămâne conștient la acea altitudine este de doar câteva secunde; PEAP-urile furnizau doar aer nepresurizat, si nu ar fi putut ajuta membrii echipajului să rămână conștienți. Cabina a lovit suprafața oceanului cu aproximativ , cauzând o frânare instantanee de peste 200 "G", mult peste limitele structurale ale compartimentului echipajului și pește limitele la care se poate supraviețui impactului. La 28 iulie 1986, contraamiralul Richard H. Truly, administrator asociat al
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
era recuperarea de resturi pentru studii efectuate de NAȘĂ asupra proprietăților materialelor utilizate în vehiculele de lansare și în vehiculele spațiale. Operațiunile de recuperare au reușit să extragă 15 tone de resturi din ocean; 55% din naveta "Challenger", 5% din cabină echipajului și 65% din sateliți încă nu au fost găsite. O parte din resturile lipsa încă mai sunt aduse de apă pe coasta Floridei, cum s-a întâmplat și la 17 decembrie 1996, după aproape unsprezece ani de la incident, când
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
Space Shuttle), si o ocazie de a restaura mândria națională și încrederea în prgramul spațial american, în special a celui cu echipaj uman. Misiunea, STS-26, a fost un succes (cu doar două defecțiuni minore, una a sistemului de răcire a cabinei și una a unei antene de bandă Ku), si a urmat un program obișnuit de zboruri, fără întreruperi de durată până la accidentul Columbia. Barbara Morgan, astronautul de rezervă al lui McAuliffe care s-a pregătit cu ea în cadrul programului Teacher
Dezastrul navetei spațiale Challenger () [Corola-website/Science/315574_a_316903]
-
asigurat aeronavei capacitatea de operare pe timp de noapte și în condiții meteo neprielnice. De partea cealaltă a Atlanticului, Cobră a fost avut în vedere că elicopter britanic de atac. Standardul Cobră Venom are la baza varianta „W” și o „cabina de sticlă” complet nouă. Comandă nu a fost finalizată, dar muncă de dezvoltare a dus direct la apariția elicopterului AH-1Z. Aparatele Cobră din dotarea "UȘ Marines" operează alături de elicopterele UH-1N și s-a realizat faptul că, deoarece ambele aveau nevoie
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
orice puncte comune posibile. Lansat în 1996, programul de modernizare H-1 va face că elicopterele AH-1Z și UH-1Y să atingă valoarea remarcabilă de 84% puncte comune ele având aceleași motoare, rotoare, sisteme de transmisie și echipamente electronice de bord în cabina. Primul elicopter „Zulu” a zburat pe 7 decembrie 2000. În afară de rotorul principal cu patru pale, rotorul anticuplu a fost mutat acum înapoi pe partea stângă. Aripa revizuită a mutat grinzile interioare de acroșare mai spre exterior la distanță de schiurile
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
partea stângă. Aripa revizuită a mutat grinzile interioare de acroșare mai spre exterior la distanță de schiurile mult mai solide care trebuie să facă față mesei crescute. Un lucru contraoversat a fost scoaterea capacității de operare cu rachetele antitanc TOW. Cabina a fost reproiectată cu afișaje multifuncționale complet integrate. Cele două stații sunt acum aproape identice și fiecare operator de la bord poate acționa ca pilot sau „mitralior”. Dezvoltarea s-a desfășurat relativ încet dar în prezent sunt programate 58 de aparate
AH-1 Cobra () [Corola-website/Science/315839_a_317168]
-
a plăcut să se ocupe de grădina de la Strelna, a fondat o școală în grădină, unde preda chiar ea. Tot în grădină erau jucării educative pentru copii: un catarg din lemn, o trambulină pentru gimnastică și o replică a unei cabine dintr-una din fregatele lui Constantin. La un an după căsătorie Constantin a moștenit de la unchiul său Marele Duce Mihail Pavlovici, palatul Pavlovsk situat la 19 mile sud de Sankt Petersburg. Mai târziu, Alexandra și Constantin au primit palatul din
Alexandra de Saxa-Altenburg () [Corola-website/Science/316523_a_317852]
-
au apărut pe scenă în Columbia , South Carolina, Carl a fost consternat să vadă un adolescent sângerând, fiind presat de mulțime. În timpul primei pauze la chitară a piesei “Honey Don’ț”, au fost luați de pe scenă și duși într-o cabina liberă, fiind protejați de o linie dublă de poliție. Carl a afirmat: “ A fost periculos. Mulți copii au fost răniți. A fost multă zarva, nebunie! Muzică i-a înnebunit.” Șocat de ceea ce văzuse, Carl a părăsit turneul. În 1965, casa
Carl Perkins () [Corola-website/Science/315111_a_316440]
-
duble de galeți intercalați montate pe brațele oscilante ale barelor de torsiune. Roțile de întindere a șenilelor erau montate în partea din spate. Roțile din față aveau arcuri lamelare și amortizoare de șocuri. Caroseria avea în partea din față o cabină pentru echipaj, prezentă la toate versiunile. Cabina avea banchete pentru șofer, asistentul său și restul echipajului. Partea din spate a caroseriei era adaptată în funcție de rolul semișenilatului. Modelul pentru tractarea artileriei avea două banchete suplimentare pentru echipajul tunului și spațiu pentru
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
oscilante ale barelor de torsiune. Roțile de întindere a șenilelor erau montate în partea din spate. Roțile din față aveau arcuri lamelare și amortizoare de șocuri. Caroseria avea în partea din față o cabină pentru echipaj, prezentă la toate versiunile. Cabina avea banchete pentru șofer, asistentul său și restul echipajului. Partea din spate a caroseriei era adaptată în funcție de rolul semișenilatului. Modelul pentru tractarea artileriei avea două banchete suplimentare pentru echipajul tunului și spațiu pentru muniție. Varianta de transport avea doar două
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
Tunurile antiaeriene 8.8 cm Flak 18 au fost montate pe cincisprezece semișenilate SdKfz 9 în 1940 pentru a fi folosite în lupte antitanc. Acestea au fost denumite "8.8 cm Flak 18 (Sfl.) auf Zugkraftwagen 18t (Sd.Kfz. 9)". Cabina echipajului și compartimentul motor erau acoperite complet de un blindaj ușor (14,5 mm). Acest lucru împiedica însă folosirea tunului când piesa era poziționată drept înainte. Armamentul era fixat pe o platformă dotată cu panouri laterale rabatabile pentru echipaj. Panourile
SdKfz 9 () [Corola-website/Science/320192_a_321521]
-
Mobila de interior era creația lui Fritz August Breuhaus, arhitect și designer de interioare a cărui experiență includea vagoanele Pullman, nave transoceanice și nave de război ale Marinei Germane. Puntea superioară A era formată dintr-o mică zonă centrală conținând cabine de pasageri, flancată de încaperi publice mari: sala de mese la babord iar la tribord un foaier și o cameră de lectură. Pereții sălii de mese erau pictați și portretizau călătoriile lui Graf Zeppelin din America de Sud iar o hartă stilizată
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
o hartă stilizată a lumii îmbogățea unul din pereții foaierului. Lungi ferestre înclinate dispuse de-a lungul ambelor punți ofereau pasagerilor panorama pe timpul zborului. Proiectanții au presupus că pasagerii își vor petrece mai mult timp în zonele publice decât în cabinele strâmte. Puntea inferioară, B, conținea grupurile sanitare, o sală de mese pentru echipaj și chiar și un foaier pentru fumat.Harold G. Dick, un reprezenant american al companiei Goodyear Zeppelin își amintește: Inițial, proiectul construcției lui Hindenburg prevedea utilizarea heliului
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]
-
În afara inflamabilului hidrogen niciun alt gaz care să ofere suficientă forță de ridicare nu putea fi produs în cantități suficiente. Pe de altă parte, forța mai mare de ridicare a hidrogenului față de heliu a permis proiectanților să adauge mai multe cabine de pasageri dirijabilului. Aerostatele comerciale germane care utilizau hidrogen beneficiau de o istorie lungă fără pată, fără incidente, lucru ce a dat încredere că Germania deprinsese la un nivel ridicat tehnica manipulării securizate a hidrogenului. Iar performanța primului sezon operațional
LZ 129 Hindenburg () [Corola-website/Science/320251_a_321580]