14,215 matches
-
Biblia în mînă și pare a spune o rugăciune ale cărei cuvinte sînt doar sunete mormăite) Dosar nr.: (după o pauză) Oare ce-i spune...? Oare ce-i arată? Sursa dublă: Păi... cred că... pisica... Obiectiv nr.: (stăpînindu-și cu greu rîsul)... albă...! Sursa dublă: Ba... neagră..., e tot aia pe care o știm și noi... Plutonierul: (apare spăsit, aproape umil) Dragi băieți..., stimate domnule Nae întîiul..., stimate domnule... Nae al doilea, stimate domnule... Nae al treilea... dragă domnule... Nae... Sursa dublă
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
locul tău! Plutonierul: Da, dar pînă acolo, cînd o să mă întîlnesc cu Dumnezeu, am să-l rog să mă ierte... și El o să mă ierte... că de aia e Dumnezeu (rîde și este urmat de ceilalți într-o repriză de rîs exagerat; intră "băieții buni la toate" de data asta în chip de asistenți sanitari; Sursa dublă, Obiectiv nr. și Dosar nr. își suflecă mînecile și se așază în rînd în fața sanitarilor pentru injecție) Trimisul lui Dumnezeu: (extrem de violent, cu Biblia
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
sînt reporteri și vor să facă un reportaj pentru un post Tv despre condițiile de lecturare a dosarelor. sînteți de acord? Sursa dublă:...Da, dar n-au halate..., nici seringi... Supraveghetorul:...dumnealor nu sînt... sînt reporteri... (toți izbucnesc în același rîs patologic; Supraveghetorul pleacă) Sursa dublă: Deci dumneavoastră sînteți reporteri... Bun... Reporter 1: Da, și vrem să facem un reportaj cu dumneavoastră, un reportaj care se va da pe un post Tv. Obiectiv nr.: Și despre ce o să... ne întrebați...? Reporter
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
încălțate cu cizme date cu noroi. Un alt țigănuș băgat și el la “pulitici” pentru că, jucându-se cu alți puradei pe lângă linia ferată, pusese la un semnal culoarea verde în locul culorii roșii și invers, recunoaște cizmele supraveghetorului. Un hohot de râs a izbucnit din piepturile deținuților, unii exclamând: “- Al dracu’ țigan ! I-a făcut-o lu’ nen-su ! “ Iar țigănușul a explicat furtul cizmelor prin faptul că, atunci când a fost prins, era desculț. Și pentru a fi sigur ca nu-i vor
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
șoferul de taxi care ne-a dus de la gară la hotel ne-a anunțat că a căzut guvernul Boc și că se bucură clujenii că au scăpat de el. Că toată lumea îl înjură pe Boc, că-i face de râs pe ardeleni la București. La fel îl înjurau bucureștenii acum pe Băsescu și pe Radu Moraru. Și eu cred, ca și bucureșteanul de la semafor, că este unul dintre ziariștii care, (mai nou emisiunea lui are ca fond muzical muzica lui
NU PUNE, DOAMNE, LACÃT GURII MELE by Servilia Oancea () [Corola-publishinghouse/Science/1835_a_3165]
-
ar fi putut să fie,/ iluzie a tot ce nu va fi, deșert al somnului,/ invazie de somn și remușcare." Flacăra vine și taie, ca o limbă întunecată, ceasul grav al morții, adusă în contrast cu răceala de gheața a Alpilor. "Și râsul tău cu triluri de albe cavatine/ e-un cerc de gheață-n jururi cu buzele alpine,/ cu ferigi împietrite ca semne de-ntrebare/ Purtate de-avalanșe zadarnic până-n mare." Simțim cu fiecare poem al lui V. Nicolescu o detașare care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cred/ nu că eu nu te văd/ ci că tu nu mă vezi,/ dulcea mea moartă,/ fiindcă tot ce eram/ și cu ceea ce sunt..." Universul întreg este chemat s-o ajute să treacă vama": fotografii, scrisori și amintiri. Îi aude râsul, desenează în aer gesturi. Obsesia căutării frumuseții apare și aici; mama își dorise un copil frumos: "și doar eram frumoasă, așa cum mă dorise,/ și se-nprimăvăra". Volumul "Marea conjugare" (1971) aduce o poezie trecută prin toate experiențele estetice, dominate însă de
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
senzația de ardere în contact cu universul la temperaturi pasionale: Totul este eu însămi/ Dați-mi o frunză care să-mi semene". Fără să fie expresionistă în realizarea tehnicii imagistice, este sedusă de stările-limită: răul și binele, frumosul și urâtul, râsul și plânsul, purul și impurul: "Caut începutul răului/ cum căutam în copilărie marginile ploii". Dragostea îmbină atracții senzuale și materne: Numai iubirea dintre părinți și copii/ E sămânță/ Iubitul meu este fiul meu/ De aici răsare totul." În volumul "A
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
la farmecul universului și la dragoste. Șerpii se târăsc prin iarbă și printre pietre, arborii sunt negri, poeta plânge lângă pământ, cu bucurie pentru că anotimpul pornește din fruntea ei lipită de semințele viitoare. Printre alte imagini notabile, apar copaci plictisiți, râs fără dantură, copaci beți, alcoolici care îi scutură de roadă; copacii sunt lucizi și beți ca oamenii ce vin la nuntă. Florica Mitroi "Rugăciune către Efemera", Editura Tineretului, 1969; "Diapazon", Editura Cartea Românească, 1973. Ca și Ileana Mălăncioiu, încearcă îmbinarea
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
paradoxală, tocmai pentru a ne descrie o față ascunsă a lumii. Poemul "De două ori" reia ideea, parcă pentru a ne convinge că acesta este sensul artei lui, și anume, descoperirea aspectului dual al firii: Copacii au un hohot de râs/ în coroana de frunze și o lacrimă mare în rădăcină", de aceea, poetul se uită la lucruri de două ori: "Odată ca să fiu vesel,/ și odată ca să fiu trist". Ne convinge astfel că arta lui este, de fapt, un rezultat
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
cauză, ca și eroul citat, nu putem fi sublimi. Poetul se confesează și cu raportarea la univers; detașarea de lume, indiferența față de propriul eu devin obsesii: Nici un colț, nici o linie frântă/ de care să te spânzuri" ("Compunere"). Totul este convenție: râsul, plânsul, iubirea, măști grimasate, mișcate pe o imensă scenă, pe harta în care cele cinci continente realizează "O mișcare de rotație în jurul soarelui/ Și alta în jurul morții". Alteori, pământul, omul, sapa, păianjenii, amoeba, semințele, târâtoarele sunt în călduri, sunt în
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se și explică invocarea lui Isus, simbol al suferinței umane "Dumnezeule, sunt cel mai puțin vinovat,/ Stăm cu capetele aplecate și ne rugăm,/ în baie apa picură nemotivat,/ în mine se naște un om/ Comediantul, vă spun, a murit de râs,/ Comediantul ar fi fericit,/ Dacă ar sta într-o palmă la care-a râvnit/ În palma lui Hamlet sau a lui Isus". Viața e un permanent urcuș și coborâș susținut de continua aspirație spre lumină. Ideea apare în câteva poeme
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
2. Comentați opinia lui Alexandru Paleologu despre marea comedie a închisorii în contextul oferit de fragmentul citat: "Cultura și umorul sunt cele mai salutare condiții ca să poți suporta închisoarea. Dacă n-ai umor, ești pierdut. Acolo sunt ocazii uriașe de râs și de comedie, colosale, incredibile". (din Interviu cu Alexandru Paleologu, București, 2004) Discutați raportul călău-victimă. Sunt fiecare din aceste două instanțe niște "măști" ale indivizilor? Elevii vor fi conduși către concluzia că nu întotdeauna torționarul din interiorul sistemului e elementul
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
Primești sau nu primești să fii nevasta mea? CHARLOTTE: D-apoi să văz ce zice și tușa. DON JUAN: Atunci dă-mi mâna, Charlotte, dacă tu primești cu adevărat. CHARLOTTE: Fie, dar te rog frumos, domnule, să nu-ți faci râs cu mine, că eu din toată inima fac ce vrei dumneata; să faci și dumneata la fel. DON JUAN: Dar ce înseamnă asta?.... Tot te mai îndoiești de buna mea credință? Pe ce vrei să mă jur? Uite, cerul să
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
s Black Veil de Nathaniel Hawthorne Varianta I Momentul de încălzire:1minut * Unul dintre elevi intră în clasă, purtând un văl negru sub care, evident, este ascuns întregul chip; se urmărește limbajul nonverbal și paraverbal al elevilor (curiozitate, derută, frică, râs, tăcere etc.). Secvența 1:10 min. * Aplicând metoda cubului, elevilor împărțiți în șase grupe li se cere: 1. să descrie ce văd (formă, culoare, mărime) 2. să compare (cu ceva asemănător) 3. să analizeze (din ce este făcut vălul) 4
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
se simțea atras de ale mele... Am stat zile și nopți toți trei. În fiecare clipă, simțeam că vom fi de nedespărțit. Aici și Dincolo. Timpul ne-a îngaduit o Prietenie fără margini. Aud pașii noștri și hohotele noastre de rîs de pe ulițe uitate. Ore în șir îl țineam pe Cehov în brațe, cîntam, murmuram, plîngeam, surîdeam... Ore în șir vorbeam numai despre teatru, despre experiențe diferite, întîlniri, spectacole, cărți... Ore în șir vorbeam despre oameni. Despre prietenii noștri. Teatrul asta
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
acesta, indiferent de condiția sa, este un instrument care vibrează nu la melodii fixe, ci la acorduri și la stări de spirit. Se caută deci privirea care pătrunde, gestul care curge din durere și bucurie, gândul care determină tăcerea sau râsul sau plânsul, alternanța tuturor în funcție de mișcările sufletului. Se caută, la repetiții, un fel de a fi în raport cu acest mic tratat despre condiția artistului, un fel de a trăi în scenă pe parcursul a oră și zece minute de spectacol, care să
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
de o oră și zece minute. Pe perete în stânga sus umbra unui candelabru, iar în dreapta rama unei oglinzi sparte, oglinda-n care zace ghemuită o nălucă (de-i vis sau realitate nu e clar). Actorul, cu spatele la public râde și-n râs cuprinde teama lui și-absența tuturor. În râs cuprinde și lumina, pe care-o poarta dupa el în scenă. Și-ncepe să-și vada și să-și descoasă singurătatea și așteptarea, trecutul și viitorul. Numai prezentului nu-i face loc
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
în stânga sus umbra unui candelabru, iar în dreapta rama unei oglinzi sparte, oglinda-n care zace ghemuită o nălucă (de-i vis sau realitate nu e clar). Actorul, cu spatele la public râde și-n râs cuprinde teama lui și-absența tuturor. În râs cuprinde și lumina, pe care-o poarta dupa el în scenă. Și-ncepe să-și vada și să-și descoasă singurătatea și așteptarea, trecutul și viitorul. Numai prezentului nu-i face loc niciunde. Poate să încapa doar în sticlele golite
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nu se învață... Se înțeleg... Teoretic, toate cuvintele au proprietatea asta. De a fi mai întâi auzite, învățate, apoi înțelese... Însă există acele cuvinte pe care mai întâi trebuie să le trăiești. Apoi să le înțelegi. Unii le iau în râs, le banalizează. Alții le folosesc prea des, le strică. Am avut privilegiul de a trăi câteva astfel de cuvinte. Trăindu-le, le-am înțeles valoarea și profunzimea. Aceste cuvinte își găsesc desăvârșirea în oameni. Maestre... i-am spus din a
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
loc pentru compromis. Teatrul și filmul permit această ucenicie de a învața prin experiență, sau prin puterea exemplului. Puterera artei stă în faptul că poate înlătura ceea ce îi desparte pe oameni și poate pune în valoare ceea ce au în comun: râsul și lacrimile, bucuria și tristețea, fericirile și spaimele. Azi încerc un sentiment de tristețe că vremea noastră se zbate neputincioasă între adevărul care nu ne satisface și speranțele care nu mai pot fi îndeplinite. Cred cu tărie că trebuie apărată
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
săracii disperați etc. Și, tot de aici alungarea muzicii din acest film, ca dintr-o lume care își ajunge sie însăși, care are propriile ei semne de recunoaștere: tropăitul calului, deslușit de departe de urechile atente ale Anei, viscolul amenințător, râsul batjocoritor al femeii, muțenia lui Dumitru, ca o tragică prevestire... (Magda Mihăilescu) Fără șovăială, fără ezitări inutile, refuzând influențele neasimilate, debutul lui Alexa Visarion... Deși regizorul propune noi personaje (soția hangiului, soldatul traumatizat de război, țăranii alungați de sărăcie), acestea
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
păroși, urduroși în fața publicului, condamnându-i cu cruzime. Gagurile trec pe planul doi, deși ele există din abundență, dar cu adresă mai exactă ca altădată, chiar și atunci când nu sunt bine servite de actori. Săriturile la trapez sunt mai dificile! Râsul aici trebuie să înghețe pe buze. Ceea ce reușește în mod strălucit să creeze Alexa Visarion este atmosfera de transă și de somnambulism în care plutesc personajele piesei, personaje care vin de undeva, din culisele vieții noastre, cu frământările colcăind de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
obsedate de aceste orizonturi de viață ce prin trăirea lor devin grotești. Personajele iau în serios fiecare replică, iubesc cu patimă, comentează plini de importanță și patos politica și de aici atmosfera încrâncenată a acestei "Nopți", la care hohotul de râs apare mai rar și e curmat de judecata celui din stal obligat să gândească la pericolul inumanității reflectat de aceste triste, de fapt, personaje. Dacă suntem de acord că marele Caragiale înspăimântă prin luciditate, pe drept acuzat chiar fiind de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
se naște din scândura scenei și eu ucis tot acolo... Scândură de viață... Lemn de dragoste și chin... [...] E tot una... E tot una. Pescărușul lui Cehov, răspântie a identităților tulburate de teatru. Teatrul... Betleemul gândului. Și apoi... tăcerea de după râs, rece, tăioasă... înspăimântă; poate și vindeca incurabile maladii. Asta e tot TEATRUL... Cortina, culisele și nimic altceva..." (Alexa Visarion) 2000 REVOLUȚIA OARBĂ L. M. Arcade Teatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara OFENSIV! [...] Spectacolul Revoluția oarbă de Leonid M Arcade, montat de
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]