9,918 matches
-
grade de comparație: "La bunici era mai iubita decât acasă", " El a fost cel mai lovit". l are valoare verbală sau adjectivala în diferite grade, în funcție de rolul său: Din punctul de vedere al diatezelor, participiul folosit autonom poate avea: Valoarea temporală a participiului este totdeauna de trecut, acțiunea pe care o exprimă fiind prezentată că terminată, cu efecte care persistă sau nu în momentul vorbirii. Complinirile și funcțiile sintactice ale participiului țin atât de natură să verbală, cât și de cea
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
simplu, cu sufixe diferite în funcție de clasă de conjugare: Și participiul trecut este mult folosit că adjectiv calificativ: "une porte ouverte" „o ușă deschisă”. Că în română, cu valoare verbală, participiul trecut este folosit în primul rând drept component al formelor temporale compuse: "elle a parlé" „(ea) a vorbit”, "îl est sorți" „(el) a iesit”, "îl s’était trompé" „(el) se înșelase”, "avoir choisi" „a fi ales” (infinitiv trecut), "elle a été invitée" „a fost invitată”. Există și o formă compusă a
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
trecut al verbului cu sens lexical deplin. Exprimă o acțiune anterioară față de cea a verbului regent: În gramaticile limbilor sârbă și croată sunt tratate formele de participiu activ și de participiu pasiv, definite că forme verbale nepersonale, ambele cu valoare temporală de trecut. Participiul activ se formează în mod regulat de la rădăcina infinitivului. De regulă, dacă acesta se termină în vocală, i se adaugă sufixul "-l-", iar dacă se termină în consoana, sufixul are varianta "-al-". Consoana l suferă o schimbare
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
deschisă în anul 1932”. Oricare participiu pasiv poate fi folosit cu valoare preponderent adjectivala că atribut: kuvano meso" „carne gătită”, udata žena" „femeie măritata”. În gramaticile limbii maghiare, participiul este considerat o formă nominală a verbului și are trei forme temporale: prezent, trecut și viitor. Acest timp al participiului se formează cu sufixul "-ó/-ő " adăugat de regulă la rădăcina verbului, identică cu forma de indicativ prezent, persoana a III-a singular: "olvas" „citește” → "olvasó „care citește, cititor”; "néz" „privește” → "néző
Participiu () [Corola-website/Science/316330_a_317659]
-
al acestuia. Plasarea acțiunii pe axa timpului poate fi făcută în raport cu momentul vorbirii, acesta fiind prezentul din punctul de vedere al vorbitorului, înainte de acesta fiind trecutul, iar după acesta - viitorul. Acestea sunt exprimate prin timpuri numite absolute sau prin forme temporale folosite cu valoare absolută. Acțiunea mai poate fi raportată și la alt moment decât cel al vorbirii, în această perspectivă fiind vorba de simultaneitate, anterioritate și posterioritate față de acel moment, exprimate prin timpuri numite relative sau prin forme temporale folosite
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
forme temporale folosite cu valoare absolută. Acțiunea mai poate fi raportată și la alt moment decât cel al vorbirii, în această perspectivă fiind vorba de simultaneitate, anterioritate și posterioritate față de acel moment, exprimate prin timpuri numite relative sau prin forme temporale folosite cu valoare relativă. Între diferite limbi pot exista diferențe importante privind felul în care se exprimă timpurile gramaticale. În unele sunt relativ multe forme temporale marcate morfologic prin afixe și/sau verbe auxiliare, putând fi folosite și adverbe de
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
anterioritate și posterioritate față de acel moment, exprimate prin timpuri numite relative sau prin forme temporale folosite cu valoare relativă. Între diferite limbi pot exista diferențe importante privind felul în care se exprimă timpurile gramaticale. În unele sunt relativ multe forme temporale marcate morfologic prin afixe și/sau verbe auxiliare, putând fi folosite și adverbe de timp, în altele sunt mai puține, valorile lor reieșind cu ajutorul adverbelor și/sau din context. De exemplu limba franceză este mai bogată în forme verbale temporale
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
temporale marcate morfologic prin afixe și/sau verbe auxiliare, putând fi folosite și adverbe de timp, în altele sunt mai puține, valorile lor reieșind cu ajutorul adverbelor și/sau din context. De exemplu limba franceză este mai bogată în forme verbale temporale decât limba română. Numai la modul indicativ, prima are 15 forme temporale, pe când a doua - zece forme. Alt exemplu, limba maghiară, are numai trei forme temporale la indicativ: prezent, trecut și viitor. Relația dintre timpul gramatical și timpul real nu
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
și adverbe de timp, în altele sunt mai puține, valorile lor reieșind cu ajutorul adverbelor și/sau din context. De exemplu limba franceză este mai bogată în forme verbale temporale decât limba română. Numai la modul indicativ, prima are 15 forme temporale, pe când a doua - zece forme. Alt exemplu, limba maghiară, are numai trei forme temporale la indicativ: prezent, trecut și viitor. Relația dintre timpul gramatical și timpul real nu este totdeauna univocă, adică una sau alta dintre formele verbale temporale nu
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
și/sau din context. De exemplu limba franceză este mai bogată în forme verbale temporale decât limba română. Numai la modul indicativ, prima are 15 forme temporale, pe când a doua - zece forme. Alt exemplu, limba maghiară, are numai trei forme temporale la indicativ: prezent, trecut și viitor. Relația dintre timpul gramatical și timpul real nu este totdeauna univocă, adică una sau alta dintre formele verbale temporale nu indică timpul pe care îl denumește termenul respectiv. Astfel, în limba engleză, forma numită
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
forme temporale, pe când a doua - zece forme. Alt exemplu, limba maghiară, are numai trei forme temporale la indicativ: prezent, trecut și viitor. Relația dintre timpul gramatical și timpul real nu este totdeauna univocă, adică una sau alta dintre formele verbale temporale nu indică timpul pe care îl denumește termenul respectiv. Astfel, în limba engleză, forma numită "present continuous" „prezent continuu” poate exprima și o acțiune viitoare "I’m going home tomorrow" „Mâine merg acasă”) sau trecută: "Last week I’m walking
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
verbul exprimă o stare sau o acțiune în desfășurare. Și în română forma de prezent poate avea valoare de viitor sau de trecut (vezi mai jos), de asemenea și în limbile din diasistemul slav de centru-sud. Există și forme verbale temporale echivalente din punct de vedere gramatical, care diferă numai prin registrul de limbă în care sunt folosite. Este cazul, de exemplu în română, al formelor de viitor: "am să adun / o să adun" (registrul curent) - "oi aduna" (registrul familiar) - "voi aduna
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
cazul, de exemplu în română, al formelor de viitor: "am să adun / o să adun" (registrul curent) - "oi aduna" (registrul familiar) - "voi aduna" (registrul elevat). Neconcordanța dintre timpul gramatical și timpul real este evidentă în unele limbi și în cazul formelor temporale folosite cu valoare relativă. De exemplu în limba sârbă, ca și în română, forma de prezent folosită într-o propoziție subordonată al cărei verb regent este la o formă de timp trecut, exprimă o acțiune simultană cu cea a verbului
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
limbi evită astfel de neconcordanțe, bunăoară franceza, verbul subordonat fiind în acest caz la imperfect: "Ma mère me disait toujours que je devais faire des études" „Mama îmi spunea mereu că trebuie să fac studii”. În unele limbi, anumite forme temporale pot fi folosite pentru a indica altceva decât timpul. Un exemplu în engleză este "I wish I knew", unde verbul are forma de "past-tense" „timpul trecut”, dar exprimă o acțiune dorită în prezent. Categoria gramaticală a timpului este legată de
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
și nici la imperfect. În limbi în care aspectul nu este marcat în acest fel, cum sunt de exemplu limbile romanice, și ale căror gramatici tradiționale nici nu tratează această categorie gramaticală, aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite forme temporale. Astfel, în limba română se poate vorbi de timpuri durative, cum este imperfectul, și de timpuri momentane, cum este perfectul simplu și perfectul compus. Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
aspectele sunt totuși exprimate tocmai prin anumite forme temporale. Astfel, în limba română se poate vorbi de timpuri durative, cum este imperfectul, și de timpuri momentane, cum este perfectul simplu și perfectul compus. Limba română are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă: Prezentul prezumtiv: Prezentul infinitiv are valori temporale diferite după funcțiile sale sintactice
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
are mai puține forme verbale temporale decât franceza, de exemplu, dar este mult mai bogată în astfel de forme decât, bunăoară, maghiara. Prezentul indicativ are următoarele valori: Prezentul conjunctiv poate exprima: Prezentul condițional-optativ exprimă: Prezentul prezumtiv: Prezentul infinitiv are valori temporale diferite după funcțiile sale sintactice: Imperfectul exprimă cel mai adesea o acțiune trecută durativă, simultană cu altă acțiune trecută. Această valoare poate fi: Altă valoare absolută, frecventă, este cea de a exprima acțiuni repetate în trecut (imperfect iterativ): "Se certau
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
vorbirii, dar înaintea altei acțiuni viitoare, prezentă în aceeași frază ("Nu vom putea ajunge la o concluzie definitivă până nu vom fi demonstrat...") sau în contextul mai larg: "Până atunci își va fi făcut efectul". Gerunziul ia în general valorile temporale ale verbului al cărui complement este ("Pofta vine / ne-a venit / are să ne vină mâncând), dar uneori exprimă și acțiuni anterioare celei ale verbului regent (Absolvind liceul, s-a înscris la facultate") sau un prezent etern ca fond al unei
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
anterioare celei ale verbului regent (Absolvind liceul, s-a înscris la facultate") sau un prezent etern ca fond al unei acțiuni trecute sau viitoare: "N-a putut / Nu va putea ajunge la timp, distanța fiind mare". Participiul are totdeauna valoare temporală de trecut: "viață trăită, "Data este fixată".
Timp (gramatică) () [Corola-website/Science/316402_a_317731]
-
În scaunul pontifical se afla Inocențiu al III-lea, om politic de mare anvergură, ambițios, autoritar și capabil. Adept al cezaropapismului gregorian, el voia să-și depășească înaintașii, adăugând la suzeranitatea spirituală a șefului bisericii creștine catolice și o suzeranitate temporală, politică, ce avea, în parte, să-i reușească. Dar pentru ca universalismul spiritual să devină o realitate, Inocențiu al III-lea a militat, mai presus de toate, pentru o unificare a bisericii de Apus cu cea de Răsărit, pentru o recunoaștere
Alexios al III-lea Angelos () [Corola-website/Science/316367_a_317696]
-
negativ, ca modul care în general nu exprimă o acțiune dorită, poruncită, eventuală sau ipotetică. Acest mod se găsește în toate limbile și este cel mai frecvent folosit. Indicativul este singurul mod care are morfemul caracteristic zero. Are cele mai multe forme temporale (șapte). Observații: Observație: Desinențele sunt precedate de sufixul "-a-" la conjugarea I și a IV-a cu infinitivul în "-î", și sufixul "-ea-" la celelalte verbe. Observații: Elementele componente ale perfectului compus sunt formele de prezent indicativ ale verbului "a
Indicativ () [Corola-website/Science/316433_a_317762]
-
franceză devastată) include câteva aluzii la lumea reală, puse pe seama etimologiei populare, cum ar fi "Invalid Hotel" pentru "Les Invalides", "Champs Ulysses" pentru "Bulevardul Champs-Élysées" și "Guarded Lion" pentru "Gara din Lyon". De la puterile zeilor, post-oameni și entități, până la călătorii temporale, toate sunt justificate de Dan Simmons prin intermediul descoperirilor și ipotezelor cele mai moderne ale mecanicii cuantice, conferindu-i romanului un aspect realist. De asemenea, sunt folosite găuri de vierme, brane, spațiul Calabi-Yau, sau clasicele găuri negre, folosite aici pe post
Olimp (roman) () [Corola-website/Science/322374_a_323703]
-
deplasarea spre roșu transversală, și determină o deplasare dată de expresia: deși obiectul nu se îndepărtează instantaneu de observator. Chiar dacă sursa se îndreaptă spre observator, dacă există o componentă transversală a mișcării, atunci există o viteză limită la care dilatarea temporală anulează deplasarea spre albastru și pentru viteze mai mari decât această viteză limită de apropiere a sursei, lumina acesteia va fi deplasată spre roșu în loc de albastru. În prima parte a secolului al XX-lea, Slipher, Hubble și alții au efectuat
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
că „galaxiile îndepărtate se îndepărtează și mai mult” și cea că „spațiul dintre galaxii se extinde” sunt legate de schimbarea sistemelor de coordonate. Exprimarea precisă a acestora impune lucrul cu matematica metricii Friedmann-Robertson-Walker. În teoria relativității generale, există o dilatare temporală într-o groapă gravitațională. Aceasta este cunoscută ca gravitațională sau "deplasare Einstein". Calculul teoretic al acestui efect rezultă din soluția Schwarzschild a ecuațiilor lui Einstein care dau următoarea formulă a deplasării spre roșu asociate cu deplasarea unui foton în câmpul
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
sau parietalul ("Os parietale") este un os pereche și aparține exclusiv calvariei (bolții craniului), este așezat între osul frontal și occipital, deasupra osului temporal. are o formă patrulateră neregulată, curbată și prezintă 2 fețe (externă, internă), 4 margini (frontală, sagitală, occipitală, solzoasă) și 4 unghiuri (frontal, occipital, sfenoidal, mastoidian). Se articulează cu osul frontal, occipital, sfenoid, temporal, parietalul de partea opusă. Fața externă sau
Osul parietal () [Corola-website/Science/325330_a_326659]