10,579 matches
-
de carburant. Cele două santinele care marcau începutul zonei priveau buimace Dumnezeu știe ce, poate apele dulci ale fluviului care, după ce traversaseră estuarul, înaintau în mare fără să se amestece cu valurile sărate. Era gata să se întoarcă, când a zărit, nu foarte departe și oarecum retrași, câțiva pescari, care, cu mânecile și pantalonii suflecați, își făceau de mâncare. Destul de tineri, dar părând mai în vârstă din cauza bărbilor zbârlite. Mulțumit că-și dezmorțea limba, intră în vorbă cu ei. "Fiți bine
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
depărtat printre nori. Absorbit de o absență a gândului, care îi golea creierul, locotenentul o văzu destul de târziu pe fetița care-i venea în întâmpinare, însoțită de marele ei câine negru, al cărui bot îi ajungea la umăr. De cum a zărit acest cuplu de nedespărțit, a tras involuntar de căpăstrul calului, care a protestat pleznind din coadă. Fetița se detașa ca o pată de culoare în lumina sură. Purta o rochie roz în carouri mici, care îi ajungea până la jumătatea gambei
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ultimelor inundații, care reflectau un cer fără nori, unde se înfigeau siluete de arbori, dublate de umbrele lor. Și pe urmă, opri în plin câmp. Oamenii săriră jos, căutând o explicație, tehnică sau de alt fel. De la coada trenului se zărea în apropierea locomotivei o mică îmbulzeală, dar nu circula nicio informație. Aerul era fierbinte și nu aveau apă. Neluând în seamă protestele soției lui, șeful de gară porni spre capul trenului. Se întoarse târziu, palid ca un mort. "Plecăm..." spuse
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
ponosită a căilor ferate, așezat pe pragul sălii de așteptare, cu capul în mâini. Era acarul, fidelul colaborator al lui Constantin. Trenul tocmai a plecat, spuse el, i se mai vede doar coada." Locotenentul privi în lungul liniilor și nu zări decât fumul locomotivei risipindu-se încet în crepusculul matinal. "Au plecat toți, afară de Lillișu, Grigore și cu mine. Am un petic de pământ, el mă ține aici..." Locotenentul dădu buzna în restaurant. Sala era goală. Îl găsi pe Grigore, în spatele
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Toate astea făceau și mai insuportabilă cealaltă despărțire, de soțul ei. Noaptea, o chinuiau vise urâte. Se făcea că Arcadi e pe puntea unui vas care își dezlega parâmele chiar în clipa când ea ajungea, cu răsuflarea tăiată, pe chei; zărind-o, el încăleca bastingajul și se pregătea să sară în apă ca să ajungă la ea, dar negurile baltice cădeau ca o cortină peste vasul de o frumusețe mândră și veștedă, care era, câteodată, crucișătorul "Aurora", acela ale cărui tunuri dăduseră
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
în râs, uite că până și țiganii încep să-și bată joc de mutra Lui... "Și cum te cheamă, fetițo?" "Fira, boierule, Fira de la Zamfira." "Ei bine, Fira, încântat de cunoștință." Tot scotocindu-se prin buzunare în căutarea unei monede, zări într-un val de studenți, care se împrăștiau pe stradă, cauza durerii lui de cap. Mai măruntă decât în amintirea lui și cam rotunjoară. Pe cap cu o beretă albastră ca și ochii ei. Vrednică de un mare colorist. Îl
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
să ne ofere exemple, ca pentru a-i încuraja pe oameni să facă din existența lor o asimptotă, ducându-și aspirațiile și exigențele spre acele sumumuri ale ființei care sunt Iubirea și Prietenia. Sau, cel puțin, să-i facă să zărească, fugitiv, acele eterne figuri ale cerului lăuntric, pe care nori sumbri, agitați de vânturi potrivnice, cel mai adesea li le ascund. Nel nu a avut timp să-i spună că era pe picior de plecare. Dacă Dorina M. a telefonat
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
Măcar să-și revadă parcursul, să se regăsească, dincolo de suferințele abia suportabile, de dileme și iluzii. Lor, iluziilor în special, s-ar fi cuvenit să le pună capăt, de vreme ce din toate părțile o asaltează semnalele că, pentru ea, începe a se zări inevitabilul sfârșit de drum. Cu înverșunare, de una singură, caută remediul contra amăgirilor, un refugiu sigur, ferit de capcanele perfide ale tentațiilor de a se lăsa înșelată în privința viitorului. Își ia aliat computerul și, între perne, spre a preveni durerile
by Georgeta Horodincă [Corola-publishinghouse/Memoirs/1098_a_2606]
-
este chip s-o descrii", iar Paul de Alep, cu aceeași emoție "uimește mintea celui ce o vede". Cu această unică biserică, în fapt, arta zidirilor religioase din Moldova atinsese apogeul. De departe, de pe crestele colinelor domoale ale Iașului, se zăresc Mănăstirea Galata, ridicată de domnitorul Petru Șchiopul, considerată, cum se spune, un veritabil compendiu de artă religioasă, apoi Mănăstirea Cetățuia, înălțată pe vremea lui Duca Vodă, cu o suplețe desăvârșită ea conferă viziunea unui ansamblu structurat organic. Și, Doamne, cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
înțelegi că sufletul sensibil al ieșeanului iubește teatrul, poezia, muzica. Arta este starea firească a Cetății, una de polisemie, culoare și armonie. Se spune că oriunde te-ai afla în Iași, făcând o piruetă pe loc, este imposibil să nu zărești cel puțin o biserică. Se văd dinspre Piața Unirii, Piața Eminescu, Piața Națiunilor Unite, dinspre Sărărie și Tătărași, dinspre Podu Roș și Bucium, de pe Ștefan cel Mare și Lascăr Catargiu, de pe Lăpușneanu... În după-amiezi de toamnă, cu lumină de "miere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
Orient cu atât te apropii mai mult de atmosfera basmului și de o anume stare de echilibru, taină și suflete caracteristice acestor locuri. Le înțelegem și mai bine miturile și legendele. Acela să fie faimosul Ararat, acela din zare? Nu zăresc arca lui Noe pentru că a coborât demult panta de peste cinci kilometri, atât cât măsoară celebrul vârf, și pierzându-se în secretele biblice. Una e să citești cărți în bibliotecă, alta e să te hrănești direct cu legenda lui Prometeu (în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1462_a_2760]
-
sute de mii cu aceeași soartă. Toți și-au pierdut case și pământuri, dar nu și-au pierdut sufletul care este românesc. Au rezistat în fața nedreptății istoriei ca niște martiri. Deseori privesc pe hartă hotarul dincolo de zare, locul unde am zărit prima dată lumina soarelui și zâmbetul mamei și aud glasul basarabeanului Alexe Mateevici: “ Acolo este țara mea și neamul meu cel românesc”
UN COPIL TRECÂND PRUTUL. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Taisia Nicolau () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1695]
-
bucățele de zahăr și cafea cu lapte în farfurioare. La ora 12, fără greș, intra în gangul bisericii Crețulescu, urca la stânga scările vechiului imobil și intra în sala de mâncare a atelierului casei de croitorie a d-nei Briol. Cum îl zăreau, lucrătoarele îl chemau ca să-l hrănească. Ghiță Berbecu era petrecerea de un ceas a fetelor. La ora 2 precis era la Senat. Dacă mulți senatori veneau la ore neregulate sau făceau absențe, Ghiță Berbecu era exactitatea personificată; la ora 2
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1329_a_2712]
-
câteva becuri palide, se găsesc saloane mici, cu 4-6 paturi ocupate în totalitate, saloane pentru bărbați și saloane pentru femei. Dinspre garderobă vin ,,indienii’’, tăcuți și triști, care se pierd aproape subtil în saloane nici curate dar nici mizerabile. Se zăresc siluete...și se pierd... fiecare pe unde au fost repartizate... Hainele noastre au să zacă, timp de câteva luni, cel puțin teoretic, în camera de unde tocmai plec și eu acum. * * * Privesc în jurul meu: gânduri despre mine..., priviri mirate, disperare, speranțe
FOAIE DE OBSERVAŢIE -jurnalul unei conştiinţe- by VIRGIL ANDRONESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/274_a_499]
-
călare prin împrejurimile orașului. într-o dimineață de vară, poate erau orele 6, călăream pe șoseaua Filaretului, cam prin regiunea viilor. Când văd venind înspre mine un grup compus dintr-o trăsură și oarecari cazaci călări. Grupul d-abia se zărea. Din spirit de prudență, m-am ascuns repede în dosul unor tufișuri dese, spre a nu fi zărit. Și, în adevăr, bine am făcut. Grupul se apropie. În cap erau doi cazaci călări, apoi o trăsură având pe capră doi
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
prin regiunea viilor. Când văd venind înspre mine un grup compus dintr-o trăsură și oarecari cazaci călări. Grupul d-abia se zărea. Din spirit de prudență, m-am ascuns repede în dosul unor tufișuri dese, spre a nu fi zărit. Și, în adevăr, bine am făcut. Grupul se apropie. În cap erau doi cazaci călări, apoi o trăsură având pe capră doi militari, iar înăuntru un alt militar-ofițer și un civil. Trăsura fu oprită nu departe de locul unde stam
Bucureştii de altădată by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1328_a_2730]
-
la Santos, unde vasul încărca cafea. Am fost cu automobilul, pentru o zi, la Sao Paulo. Altă escală plăcută la Rio de Janerio. La apropierea de coasta Statelor Unite, înainte de a intra în portul Jacksonville, din Florida, a început să se zărească în depărtare ceva imens. Era un vas portavion american. Pe măsură ce ne apropiam, vasul lua conturul unei adevărate cetăți plutitoare cu multe etaje, cu nenumărate tunuri și avioane. Vedeam pentru prima dată un vas portavion, un spectacol impresionant al forței armate
by Sergiu Dimitriu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1057_a_2565]
-
piața plină de oameni, printre care se aflau și mii de legionari în cămășile lor verzi. Mulțimea izbucni în urale. Îndemnat de Antonescu, Mihai făcu un pas în față, răspunzând în repetate rânduri aclamațiilor. Dar pe chipul său nu se zărea nici un zâmbet, nici o plăcere față de aceste manifestări, căci în sufletul său îi venea greu să se împace cu gândul că pe el mulțimea îl aplauda, în timp ce pe tatăl său îl ura. Emoția îl copleși atunci când, la îndemnul lui Antonescu, trebui
Jurnalul regelui Mihai I de România : Reconstituit după acte şi documente contemporane Vol. 1. : 1921-1940 by Traian D. LAZĂR () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101020_a_102312]
-
fel de năzdrăvănii. Rușinate, femeile, una câte una și-au croit drum spre poartă și-au ieșit în drum. Din zăpăceală, Pachița a lăsat lumânarea pe prispa casei, aprinsă cum era. Badea Ciotău Ion tocmai trecea pe la poartă și-a zărit lumânarea aprinsă. Repede s-a adresat femeilor: A încetat din viață bătrânul Miron, sărmanul? Ele n-au știut ce să răspundă ci doar au dat din cap. Omul, de bună credință, a luat lumânarea de pe prispă și-a intrat în
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
niște bănuți, să aibă bărbatul tău de o pacică, măcar, zise mama. Dar, nu trebuia să-mi plătiți! Ivan și Doba pândeau printre gard și-o așteptau pe mama lor. Auzind vorbe, tata a ieșit în curte și i-a zărit. Cunoscându-i, i-a chemat la el și i-a întrebat dacă vor să facă o treabă. Ei bucuroși, s-au arătat dispuși de ajutor. Haideți cu mine în livadă și o să vă apucați de treabă. Vă dau o coșarcă
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
fata. Tata, oricât de absorbit ar fi fost de politica din jurnal, când veni vorba de fata lui preferată, lăsă totul baltă și ieși în ogradă. Mă strigă și mă strigă, dar degeaba. Nici urmă de fată. Ieșind în livadă, zărește mielușeii grămadă, strânși unul lângă altul. Merg să-i întreb pe mielușei ce s-a întâmplat cu stăpâna lor, își zice tata în gând. Când ajunge lângă ei, l-a umplut nu numai mirarea, dar și râsul. Eu dormeam ghemuită
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
m-am arătat deloc bucuroasă. Stăteam bosumflată, cu ochii spre ușă. Nu știam cum să ies mai repede. Mama a schimbat ața și când să fixeze acul, a înlemnit. Acul nu mai era. S-a uitat cu atenție și a zărit pe covorul din cameră trei bucățele de ac. Eu am șters-o numaidecât afară. M-a chemat însă repede: Vino, că vreau doar să te întreb ceva! N am reușit să intru bine în odaie că mama m-a înșfăcat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
o creangă din vârful unui prun goldan, am alunecat și scara s-a răsturnat în iarbă. Am rămas suspendată, ținându-mă doar de-o mână și cu picioarele în aer. Iliuță, care era mai aproape, în alt prun, m-a zărit și m-a prins de subsuori, de parcă m-ar fi îmbrățișat. În acel moment, Verona, mama sa, a venit să-i cheme (pe el și pe Vasile) la prânz. Când ne-a văzut în brațele lui Iliuță a înlemnit. N-
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
lăsat până nu s-a dat de câteva ori și el în scrânciob. Și cum "pofta vine mâncând" ne-a prins noaptea în luncă. Veseli am pornit apoi spre casă. Pe aproape, nu mi venea să intru în ogradă. Tata, zărindu-mă printre gard, mi-a zis, oarecum cu ironie: Poate ți-o fi foame! Treci în bucătărie, că mama de când te-așteaptă cu masa gata! Ca o mironosiță m-am strecurat înăuntru și-am început să plâng. Mama s-a
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
-mi printre lacrimi: Lasă! Așa a vrut Cel de Sus. Joica ne a rămas urmaș. Tu vei avea grijă de ea. Ți-o dăruiesc. Cât am plâns la aceste cuvinte! M-am repezit ca o săgeată în grajd și-am zărit-o pe Joica cu ochii umezi. Poate înțelegea și ea nenorocirea ce ne-a lovit. Am mângâiat-o pe capul ei drăgălaș și am văzut că scotea mereu limbuța afară. Pesemne îi era foame. Am alergat în bucătărie, am luat
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]