11,393 matches
-
Constantin I al Greciei și s-a opus deschis intrării în război a Greciei de partea aliaților în prima conflagrație mondială. Eleftherios Venizelos, premierul din acea perioadă, a demisionat ca urmare a opoziției lui Metaxas la cererea de ajutorare a Aliaților, care au suferit un mare eșec în timpul campaniei de la Gallipoli. Venizelos a folosit tema intrării în război în timpul campaniei electorale și a cucerit alegerile legislative din mai 1915. În calitatea de premier, Venizelos a mobilizat armata pentru a-i ajuta
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
loiali liberali au declanșat o rebeliune în orașul Thessaloniki, care a avut ca rezultat imediat apariția „Guvernului de Salvare Națională” condus de Venizelos. Noul guvern și-a extins controlul asupra aproape a jumate din țară, beneficiind de sprijinul nemijlocit al Aliaților. În iunie 1917, regele Constantin a fost obligat să abdice, iar Venizelos a preluat puterea în stat și a declarat război împotriva Puterilor Centrale și aliațior lor pe 29 1917. Metaxas și-a urmat regele în exil în Corsica. S-
Ioannis Metaxas () [Corola-website/Science/320855_a_322184]
-
și Givenchy-en-Gohelle. În regiune au avut loc între anii 1915 și 1917 lupte crâncene în timpul Primului război mondial. Localitatea a intrat în istorie prin Bătălia de la Arras din anul 1917, bătălie care a obligat trupele germane să se retragă din fața aliaților. Această bătălie este considerată printre cele mai importante bătălii din istoria Canadei.
Vimy () [Corola-website/Science/320882_a_322211]
-
a recunoscut independența Georgiei în schimbul legalizării organizațiilor bolșevice și al promisiunii de a nu permite pătrunderea de trupe străine pe pământul georgian. Refuzându-i-se admiterea în Liga Națiunilor la 16 decembrie 1920, Georgia a obținut recunoașterea "de jure" din partea Aliaților la 27 ianuarie 1921. Aceasta nu a împiedicat invazia sovietică de după o lună. După ce Azerbaidjan și Armenia au fost sovietizate de Armata Roșie, Georgia s-a văzut înconjurată de republici sovietice ostile. În plus, britanicii deja evacuaseră Caucazul, și țara
Republica Democrată Georgia () [Corola-website/Science/320907_a_322236]
-
și a constat în reocuparea de către armata germană a pozițiilor din zona Renaniei, pe care a fost obligată să le evacueze în urma tratatului de la Versailles. Conform articolelor 42, 43 și 44 din tratatul de la Versailles din 1919—impus Germaniei de Aliați după Primul Război Mondial—Germaniei i se interzicea „să păstreze sau să construiască fortificații pe malul stâng al Rinului și pe malul său drept la o distanță mai mică de cincizeci de kilometri de Rin”. Orice fel de încălcare a
Remilitarizarea Renaniei () [Corola-website/Science/320931_a_322260]
-
Liderul radical Vojislav Šešelj a susținut la procesul lui Slobodan Milošević că această crimă a fost comisă că preludiu al preluării Partidului Popular Muntenegrean în octobrie 2000 de către Predrag Bulatović, care a reușit să schimbe majoritatea obținută de Milošević și aliații lui, aliindu-se cu Opoziția Democrată din Șerbia condusă de Đinđić. În aprilie, presedintele JAT și membrul Stângii Unite Iugoslave Žika Petrović a fost împușcat în timp ce-și plimba câinele. La sfârșitul lui august, fostul președinte sârb Ivan Stambolić
Zoran Đinđić () [Corola-website/Science/320945_a_322274]
-
Iugoslave Žika Petrović a fost împușcat în timp ce-și plimba câinele. La sfârșitul lui august, fostul președinte sârb Ivan Stambolić a disparut; el fusese ucis pe muntele Fruška Gora de membrii Unității de Operațiuni Speciale din Șerbia. Đinđić și aliații lui l-au acuzat deschis pe Milošević pentru aceste evenimente, susținând fie că crimele s-au comis din comandă să, fie el nu mai deținea controlul și trebuia să se retragă. Đinđić a jucat un rol important în alegerile prezidențiale
Zoran Đinđić () [Corola-website/Science/320945_a_322274]
-
deceniului al treilea, el a primit instrucțiuni clare din parte lui Curzon care stipulau faptul că în jurisdicția sa nu se află și . După ocuparea de către francezi a Damascului în iulie 1920, aceștia, acționând în conformitate cu înțelegerile încheiate în timpul războiului cu aliații britanici, nu și-au extins controlul spre sud, în Transiordania. În toamna aceluiași an, fratele emirului Faisal, Abdulah, a organizat și condus un grup înarmat din Hedjaz în Transiordania. Abdulah amenința să atace Siria, revendicând drepturile dinastiei Hashemite asupra acestui
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
intrarea în vigoare a Mandatului britanic. În răsărit, frontierele au fost gândite în așa fel încât să ajute la construirea petroductului din Irak, prin Transiordania, spre teritoriile palestiniene. Emirul Hashemit Abdullah, fiul cel mai în vârstă al lui Sharif Hussein, aliat al britanicilor în timpul răzoiului mondial, a proclamat monarh al Transiordaniei. Prevederile mandatului pentru Palestina au fost revizuite în decizia din 16 septembrie 1922, în care s-a precizat administrația separată pentru Transiordania. Guvernul teritoriului era subiect al mandatului și a
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
ducă o campanie militară pe timp de iarnă, și trebuind să obțină hrană și adăpost pentru soldați. După un scurt asediu, Cezar a cucerit orașul fortificat Ategua; a fost o lovitură importantă pentru moralul și încrederea pompeienilor, iar unii dintre aliații din regiune au început să treacă de partea lui Cezar. O altă luptă dată lângă Soricaria la 7 martie a mers favorabil lui Cezar; mulți romani din tabăra pompeiană au început să se pregătească să dezerteze, iar Gnaeus Pompeius a
Bătălia de la Munda () [Corola-website/Science/320961_a_322290]
-
Acropole pentru a opune perșilor o rezistență simbolică. Perșii invadează și distrug întreagă Atica, incendiază Atena și templele de pe Acropole, în timp ce flota aliată-din care mai bine de jumătate era formată din corăbiile ateniene, se strânge în golful insulei Salamina. Panica aliaților e copleșitoare, corintienii au propus că fiecare flota să se retragă pentru a apară propria cetate. Această dispersie putea fi fatală tuturor, dar era cea mai proastă soluție pentru atenieni, a căror cetate ar fi rămas distrusă. Temistocle uzează de
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
catastrofală pune capăt acestei aventuri egiptene. Mai multe cetăți încearcă să se retragă din liga. Atenienii mută tezaurul de la Delos la templul Atenei de pe Acropole, și înfrâng cetățile rebele, unde facțiunile aristocratice au încercat să înlăture regimurile instituțiilor ateniene. Cu ajutorul aliaților, care aveau interesul să mențină liga, și datorită flotei importante, Atena învinge răscoalele de la Thasos, Samos, Colophon, Chalcis și Eretria până în 447 i.en., Milet în 446 i.en. Pedepsirea cetăților rebele a fost exemplară, atenienii confiscând o parte din
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
462. Ephialtes inițiază reforme radicale, marcând sfârșitul colaborării dintre cele două cetăți. Jigniți de spartani, atenienii denunță tratatul din vremea războiului cu Xerxes, și se aliază cu cetățile inamice Spartei-Argos, Megara. Acțiunile repetate ale atenienilor în zonele de influență ale aliaților maritimi ai Spartei-Corint, Epidaur și Sicyone, creează o stare perpetuă de tensiune, chiar dacă Spartă nu intervine direct. Nu intervin nici atunci când atenienii, după un asediu de 2 ani, distrug cetatea Egina în 476. În 457, atenienii îi atacă direct la
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
o altă furtună a distrus complet flota Atenei. În 404, în urma unui eșec suferit în luptele cu perșii, Alcibiades este înlăturat de la comanda oștirii, se refugiază în Frigia și este ucis din ordinul satrapului Fanabazos. Lipsită de cei mai importanți aliați și sărăcită de război, Atena nu mai putea reface flota, și este asediată de spartani întreagă iarnă, este impusă blocada, iar cetatea e înfometată. Atena se preda, și Theramenes pleacă în Spartă pentru a negocia condițiile de pace. Corintienii cereau
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
din Asia Mică. Astfel, Atena și Teba au format o alianța, susținută de satrapul Pharnabazes, constituind o coaliție anti-spartană în care adera chiar și Corintul, Argos și multe cetăți mărunte. Deși au fost înfrânți la Coroneea în 394 i.en., aliații nu au cedat, și strategul atenian, Conon, împreună cu satrapul Artaxerxes II-Memnon, zdrobesc la Cnidos flota spartană și trupele lacedemoniene din cetatile insulare și coasta Egeei. Atenienii își refac Zidurile Lungi, susțin imprudenți răscoala anti-persană din Cipru, privându-i de susținerea
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
strategul atenian, Conon, împreună cu satrapul Artaxerxes II-Memnon, zdrobesc la Cnidos flota spartană și trupele lacedemoniene din cetatile insulare și coasta Egeei. Atenienii își refac Zidurile Lungi, susțin imprudenți răscoala anti-persană din Cipru, privându-i de susținerea marelui rege persan, și aliații se supun perșilor. Se impune în 386 i.en. o pace generală, prin care se interzicea formarea alianțelor (exceptând Liga Peloponesiaca) și prevedea autonomia completă a fiecărei cetăți în parte. În 379 i.en., tebanii au alungat garnizoană spartană din
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
-se să respecte solemn deciziile. Reforma fiscală internă instituită de Callistros din Aphidna instituie impozitul de război-eisphora, și organizează circumscritii prin impozitare- summoriai, care îi cuprind pe toți atenienii, exceptând thetii. Prima victorie la Naxos și adeziunea Corcyrei sporesc numărul aliaților. Liga tessaliana, reformată de Iason din Pherai, că și Liga Chalidica, reconstituită în jurul cetății Olynthos, adera la alianța ateniană. În 373 i.en., tebanii distrug Plateea, iar spartanii își reînnoiesc jurămintele din 386 și atacă Beotia, dar în bătălia de la
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
căreia doar Atena și Sparta i se mai opun. Atena revine la practicile brutale ale hegemoniei din secolul trecut și , sub comandă strategului Timotheos, ocupă cetățile Samos și Sestos, Pydna și Methone în nord, inabusesc secesiunea Keosului, pierd ilnsa un aliat prețos, pe regele Cotys I al Tracilor Odrizi. Urmează o serie se secesiun- Bizanțul, Lesbos, Chos, Cizicul, Corcyra, iar alianța de cetăți maritime, inițiată de regele Cariei, Mausolos, și de rodieni, îi înfrâng definitiv pe atenieni în 356 în bătăliile
Grecia clasică () [Corola-website/Science/320929_a_322258]
-
cedarea către Bizanț a câtorva cetăți. În anul 1147, în urma unei mari răscoale populare, s-a separat de Imperiul Bizantin insula Corfu. Timp de doi ani, flota unită bizantino-venețiană a încercat fără succes să pună stăpânire pe insulă. Certurile dintre aliați duceau la ciocniri armate între greci și italieni. Numai sosirea, după zdrobirea cumanilor, a împăratului însuși, care a reușit să atenueze contradicțiile, a permis înăbușirea răzvrătirii și supunerea insulei tronului constantinopolitan, în august 1149. Începând cu deceniul 6 al secolului
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
anul 1154, Comnenul a început operațiunile militate în Italia. Însă strategul Constantin Angelos, care conducea campania din peninsula Apenină, a căzut prizonier, iar regele german Frederic Barbarossa, în pofida acordurilor încheiate anterior, nu intenționa să ridice sabia împotriva normanzilor. Rămas fără aliat, Manuela început să acționeze pe riscul și răspunderea proprie. În anii 1156-1157, generalii bizantini Mihail Paleologul și Ioan Ducas, recurgând, în egală măsură, la arme și la mituire, le au răpit normanzilor multe orașe, inclusiv Bari și Trani. Însă Alexios
Manuel I Comnen () [Corola-website/Science/315293_a_316622]
-
-lea. Își petrecea timpul citind și făcându-și griji pentru copii; fiul ei Louis și doi din nepoți serveau în Marina Regală; fiica ei Alice rămăsese în Grecia ocupată și nu a putut comunica cu ea 4 ani. După victoria Aliaților, fiului ei Louis i s-a oferit postul de vicerege al Indiei însă ea s-a opus știind că poziția este periculoasă și grea. El a acceptat oricum. S-a îmbolnăvit de bronșită (fuma de la vârsta de 16 ani) la
Prințesa Victoria de Hesse () [Corola-website/Science/315329_a_316658]
-
echipă condusă de Raúl Rojas de la Universitatea Liberă Berlin - la cinci ani după moartea lui Zuse. Zuse a întâmpinat dificultăți în timpul celui de-al doilea război mondial, când unele dintre mașinile sale au fost distruse de campaniile de bombardamente ale Aliaților. Munca sa a fost multă vreme necunoscută de inginerii din Regatul Unit și din SUA, deși IBM avea informații despre ea, și a finanțat compania lui Zuse în 1946, în schimbul unei opțiuni pentru patentele obținute de acesta. În timpul celui de-
Istoria mașinilor de calcul () [Corola-website/Science/315303_a_316632]
-
la Lützen și Bautzen, în august, Austria și Suedia se alătură Coaliției, urmate de Bavaria, în octombrie. Cu armatele reorganizate după standardele napoleoniene, forțele coalizate s-au masat în Germania centrală. Două o victorie zdrobitoare a lui Napoleon la Dresda, Aliații și-au schimbat strategia și au evitat să mai lupte împotriva armatei principale conduse de Împărat, concentrându-se pe a lupta împotriva corpurilor de armată ale Mareșalilor săi, pe care au reușit să îi învingă într-o serie de bătălii
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
impresionantă campanie napoleoniană, deoarece Împăratul a învins și respins în numeroase rânduri armate mult superioare numeric. În cele din urmă, în ciuda acestor victorii tactice, înfrângerile anterioare suferite de Napoleon în Rusia și Germania s-au dovedit a fi fatale, iar aliații au ocupat Parisul, forțând abdicarea acestui la 6 aprilie 1814 și restaurând dinastia Bourbon. Tratatul de la Paris de la 30 mai 1814 reduce Franța la frontierele din 1792. După dezastruoasa retragere din Rusia, resturile "Marii Armate" reușesc să treacă fluviul Niemen
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]
-
organizează trupele în jurul Dresdei, Coaliția își împarte forțele în trei armate: 200,000 de oameni în Boemia (Schwarzenberg); 100,000 în jurul Berlinului (Bernadotte) și încă 100,000 în Silezia (Blücher). Generalul francez Moreau, un opozant al lui Napoleon, se alătură aliaților și este numit Feldmareșal în armata rusă, dar urma să fie rănit mortal la 27 august, la nici o lună după ce s-a alăturat Coaliției. Pe 18 august, Mareșalul Davout câștigă la Lauenburg, dar, 3 zile mai târziu, Napoleon nu îl
Războiul celei de-a Șasea Coaliții () [Corola-website/Science/315388_a_316717]