10,586 matches
-
iert o mie de defecte. Presupun că Velásquez a fost un pictor mai bun decât El Greco, dar obișnuința începe să-ți tocească admirația pentru el, în schimb Cretanul - senzual și tragic - oferă misterul sufletului său ca o jertfă pe un altar. Artistul - pictor, poet sau muzician - prin ornamentația sa sublimă ori frumoasă satisface simțul estetic, dar acesta este înrudit cu instinctul sexual și împărtășește ceva din barbaria acestuia. Artistul însă își jertfește ofranda superioară a propriei lui ființe. Urmărirea acestei taine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
sufletului. Nu știu ce dorință nemărginită pune stăpânire pe tine și te împinge în căutarea periculoasă și singuratică a unui țel în care te aștepți să găsești eliberarea definitivă de duhul care te chinuie. Te văd ca un pelerin etern către un altar care poate că nici nu există de fapt. Nu știu către ce Nirvana de neatins țintești. Te cunoști pe tine însuți? Poate că ești în căutarea Adevărului și a Libertății, și o clipă ți s-a părut că ai putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
îndesat-o în palma ce se încălzea la soare. — Dați-i sfântul botez, dar îndurați-vă de noi, că ne grăbim. Nu avem timp de pierdut. — Bine, hai cu mine - a spus părintele zâmbind și a luat-o înainte, către altar. Acum o să-ți ud un pic părul, dar afară o să ți se usuce cât ai zice pește. Nu ne-am mai oprit până la institut, dar sora îmi tot vorbea despre pace, de parcă ar fi vrut să sădească o sămânță în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
suferă deloc. După cum v-am mai spus, iepurele doarme. Ignoranța e brutală, știința - milostivă. Doar asta desparte trasul în țeapă de scaunul electric și copilul de omul adult, ceea ce veți deveni și dumneavoastră în curând. Noi nu facem sacrificii pe altarul științei strivind cu o piatră capul unei găini șterpelite din dosul casei. Vedeți bine cu toții? Acesta este coșul pieptului. Și până acuma nu a curs nici o picătură de sânge. Știința nu mânjește. Dați-mi vata, vă rog. Ceea ce vedeți aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ea nici nu tresare. Iar trenul se smucește din loc. Și atunci observ că bucata aceea de tencuială, unde au pictat-o pe ea, e singura care se scorojește. Se presară în firicele mărunte pe jos, pe podeaua bisericii, în fața altarului M-am trezit cu palma goală. Neînduplecat de goală și cu așternutul plin de zoaie sărate. Practic nu s-a întâmplat decât altceva că, în timp ce visam, mi s-a topit printre degete un cristal. Care totuși răsfrângea într-o oarecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
parter, și poate chiar l-au cunoscut pe bătrânul croitor, dar asta e doar o presupunere. N-am scos o vorbă. Mi se părea că și lor le-a fost golită locuința, cât stătuseră în pivniță. Așa a devenit cuvertura altarului covor și resturile de stofă englezească ale lui Benjamin, draperii la ferestrele rămase întregi. Și nici eu nu le-am adus noroc, așa că am mai primit o scatoalcă, pentru că nu vorbeam, „muțenia lui Dumnezeu“, și cartofi copți în coajă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
Da. Și nu pot să-l sufăr pe paroh. Nu pariază din principiu pe femei, așa că pierde mereu. Asta e educația pe care i-au dat-o. Așadar ai făcut rost de o șapcă. Presupun că te-i dus până la altar și ți-ai pus-o pe cap. Și m-au dat afară. — Atunci de ce te plângi? — Pentru că dincolo m-ar fi dat afară fără șapcă. Iosif numai că nu se plesnea peste genunchi de fericire. — Ți-ai dat seama în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
a împrăștiat zvonul că este o mare sărbătoare la care este invitată cu mic, cu mare, toată suflarea. Toată pădurea de fag a ținut umbră cu ramurile. Carii cerneau făină în fagii seculari, un codobelc așternea sidef pe drumul către altar. Pasărea măiastră, ciocârlia, era mare dirijor cu brotacul la trombon, rândunica la chitară, vrăbiuța la vioară, ursul la violoncel. Lupul își ascuțea dinții în coada unui miel, iepurele bătea step în pălăria unui vânător iar vulpea fericită pentru că în poieniță
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
se risipi complet. De acum, în inima ei se stârnise cu adevărat lupta și nimic bun nu se mai întrevedea în viitor. Totul în suflet îi era ca într o încleștare tăioasă și sălbatică, care îi sacrifica, fără milă, pe altarul deznădejdii, toată puterea ei de a cuteza să mai spere umil într-o lumină salvatoare, care s-o mântuie cumva... Căzuse în beznă. Iar asta o zdruncina și o istovea cumplit, până la limite! Cel mai adesea, în astfel de cazuri
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1940]
-
din pădurea sacră. La amiază, se făcea o rugăciune adresată eroilor și geniilor binevoitoare. După-amiaza era consacrată exercițiilor de gimnastică, studiului și meditației, iar seara se închina un imn pentru Jupiter, Minerva și Diana, în timp ce sub cerul liber, pe un altar, ardeau smirnă și tămâie. Ce zi curată, limpede ca un izvor! mi-a venit să exclam. Cu atât mai neplăcută a fost surpriza să aflu că școala lui Pitagora era, în realitate, ceva între fortăreață, închisoare și mănăstire. Novicele trebuia
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
măslini... doi șerpi dormind înlănțuiți, la soare, pe pietre... apoi, pisicile de care vorbește Plutarh, parfumate și culcate în paturi somptuoase, ducând o viață de zei... și iarăși mă revăd în biserica din Lisa, lângă tatăl meu, privind spre ușa altarului de unde apare, înalt, ușor gârbovit și cu o bărbuță albă, bătrânul preot Alexandru Popa, care mi-a pus în mână prima carte de mitologie, scrisă de fratele său, Gheorghe Popa Lisseanu... Un pocnet. Niște vorbe răstite. Mă scol să închid
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
bronz. După tot ce s-a furat sau a fost dus în muzee, vezi și acum prea multe pietre putrezite prin bălăriile împestrițate de maci și de flori galbene, prea multe cărări care nu mai urcă spre nimic, prea multe altare în ruină, pentru a nu te gândi, în cele din urmă, că însuși Apolo a fost excesiv. Când se împrăștie norii de deasupra Parnasului și ploaia se oprește, apar tot felul de insecte. Multe și ele... Porunca, atât de clasică
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
astea? Din templul zeiței Artemis, considerat una din cele șapte minuni ale lumii antice, au ajuns până Ia noi o coloană și câteva bucăți de piatră spartă. Nu avem cum să înțelegem uimirea lui Alexandru cel Mare. A dispărut și altarul, lucrat de Praxitele. Goții au jefuit templul de podoabe. Apoi, creștinii l-au transformat în carieră de marmură pentru construirea bazilicii "Sfîntul Ioan" și pentru catedrala "Sfînta Sofia". Restul au făcut ploile, bălăriile, pirații și turcii. Stă să plouă și
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
pripit și superficial. Pe copertă sunt desenate două mâini care cântă la un instrument nevăzut. Deasupra titlul: An die Liebe ― (Către Iubire, Iubirii) și subtitlul: Nicht nur Gedichte ― (Nu numai poezie) Poemul mă surprinde și mai mult. Templul rotund al altarelor Athenei Pronaia* Doar trei coloane au rămas în picioare din rotonda ta, Athena Pronaia, și nimeni nu plânge; și Phoebus însuși în carul său solar strălucește legat încă de o curiozitate josnică a inimii. O, deci, nici unul dintre oamenii de lângă
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
în caz de pericol, centura de salvare. Marți 22 noiembrie Întâi, n-am vrut să merg la Pergam. Aut Delphi, aut nihil. M-a cuprins o revoltă prostească. Mi-am zis că, oricum, nu e mare lucru de văzut acolo. Altarul din Pergam a fost dus la Berlin. Celebra bibliotecă a dispărut. Apoi, după ce Marius Ghica mi-a împrumutat cinci dolari, m-am răzgândit. Probabil, sunt și unii care merg din pricina rezonanței numelui. Știu că locul e vestit și vor să
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
bătând în verde-albăstrui, catedrala se asociază, în mintea mea, cu firma pe care am văzut-o ceva mai devreme: "bijuterii false". E făcută nu să te reculegi în ea, ci să te miri, observând de ce performanțe e în stare tehnica. Altarul seamănă cu o estradă. Alături, se află un mare ecran alb pe care se proiectează, bănuiesc, dumineca, scene din Biblie. Nu lipsesc nici camerele video. Hală industrială, sală de teatru, studiou de televiziune, orice poate fi aici, numai loc de
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
încet, reușești să ridici o biserică de piatră, o înconjuri de trei ori, intri, îngenunchezi, îți faci rugăciunea, cuvântul era la dumnezeul cel adevărat, te rogi să îți dea puțin din cuvântul său, să poți începe această carte, intri în altar, în chivotul de pe sfânta masă găsești desaga-fără fund, primești vestea că pentru tine este pusă acolo, ți-o agăți de gât, săruți icoanele cata petesmei, străbați naosul către ieșire, simți în suflețelul tău certitudinea că ești pregătit pentru începutul drumului
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
existe doi oameni“, spune „amin“. amin. nouă în al cincilea loc: poți avea noroc dacă urci până în vârful certei și te poți uita la priveliștea dragostei de acolo. muntele ei se va lăsa pe vine și vei coborî direct în altarul dragostei tale. nouă deasupra: poartă centura nobilă a dragostei tale în fiecare zi, ea te va păzi, vei avea noroc, vei putea să rostești cuvintele cu voce blândă, vei putea mângâia cu buricele silabelor tale. dragoste, îngenunchere au venit lângă
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
nu am fi ajuns aici fără discursul meu de cristal, luo na, și fără capacitatea ta de rachetă nucleară explodând în mine, adică de a fi a mea de a înțelege aceste mâini care se desenează una pe alta of, altar al lui escher, cuib de berze suave, lentoare de pisică plictisită, cântec de canar tenor care va fi devorat, prăvălire a noastră în tabieturi de amor, făcute din vertebre de balenă aliniate pe periuța de dinți. nouă în primul loc
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
și plante, care ți se pare ca o grădină, aproape o grădină botanică în toată puterea cuvântului, este o bisericuță foarte frumoasă, dar destul de scundă, apleci puțin capul ca să pătrunzi în pronaos, te închini, spui o rugăciune, o vizitezi până la altar și înapoi, descoperi o intrare secretă către catacombe, unde găsești depozite de bunătăți, o adevărată bogăție, pachete de frunze de trifoi cu cinci foi, carapace de broaște țestoase de galapagos cu semințe și petale de petunii magice, ulcioare de lăptișor
Cartea dragostei by Bogdan O. Popescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1319_a_2883]
-
însoțește numai Amano Genemon. Plănuiesc să-și mâne caii până la Hiyoshi. Sau, cel puțin așa a spus Seniorul Mitsuhide, în timp ce încălța sandalele de paie la ușă, adineaori. Mitsuharu nu lipsea niciodată de la rugăciunile de dimineață, în fața capelei castelului și la altarul familiei, dar, în ziua aceea, le neglijă pe amândouă. Echipându-se atât cu sabia lungă, cât și cu cea scurtă, porni grăbit, spre intrare. Dar Mitsuhide și vasalul său plecaseră deja, iar acolo nu mai erau decât vasalii care-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
slujitori apropiați. — Unde va sta în capitală? — La Templul Honno. — Cum?! La Templul Honno? — Da, stăpâne. — Nu la Palatul Nijo? — Toate sursele spun că urmează să stea în Templul Honno, răspunse răspicat Matabei, atent să nu fie mustrat din nou. ALTARUL ZEULUI FOCULUI Chiar în centrul zidului de pământ al incintei se afla o poartă enormă și fiecare dintre templele mai mici avea propriul lui zid și poartă. Pădurea de brazi părea să fi fost curățată complet, arătând ca o grădină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
apă, ceru un ghid. — Înainte de toate, aș dori să-i înalț o rugăciune zeului protector al acestui loc, apoi, voi vizita Capela Atago, cât timp mai e puțină lumină. Capelanul îl conduse pe o cărare măturată cu grijă. Urcă scara altarului exterior și aprinse lumânările sacre. Mitsuhide făcu o plecăciune adâncă și stătu, câtva timp, în rugăciune. De trei ori, preotul trecu o ramură din copacul sacru peste capul lui Mitsuhide, după care, îi oferi o ceașcă de lut cu sake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Mitsuhide făcu o plecăciune adâncă și stătu, câtva timp, în rugăciune. De trei ori, preotul trecu o ramură din copacul sacru peste capul lui Mitsuhide, după care, îi oferi o ceașcă de lut cu sake sfințit. — Am auzit că acest altar e închinat zeului focului. E adevărat? întrebă după aceea Mitsuhide. — Este adevărat, stăpâne, răspunse preotul. — Și am mai auzit că, dacă te rogi acestui zeu și te abții să folosești focul, rugăciunile ți se împlinesc. — Acest lucru se spune din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
din timpuri străvechi. Preotul evita să dea un răspuns clar la întrebare, întorcând vorba altfel: — Mă întreb de unde a pornit această tradiție? Apoi, schimbând subiectul, începu să vorbească despre istoria capelei. Plictisit de monologul preotului, Mitsuhide privi lămpile sfinte din altarul exterior. În sfârșit, se ridică tăcut și coborî scara. Când se îndreptă spre Capela Atago, era deja întuneric. Despărțindu-se de călugări, se duse singur la Templul Shogunului Jizo din apropiere. Acolo, își cercetă viitorul, dar prima oară, îi ieși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]