10,694 matches
-
pereții din bârne de stejar. Prispa este un volum de accent, cu cinci stâlpi ciopliți simplu, cu fusul subțiat către mijloc și înterupt de o brățară rotunjită. Capetele stâlpilor au fost doar cioplite dreptunghiular, păstrându-se aproape de grosimea trunchiului de stejar folosit. Asemenea model de stâlp apare în pictura unora dintre biserici. Fixarea stâlpilor în cosoroabă s-a realizat după un sistem de început, mai vechi, fără a contura o arcadă. Acest detaliu, ca și cel al deschiderii modeste a globurilor
Biserica de lemn din Racâș () [Corola-website/Science/309838_a_311167]
-
splendid edificiu, el nu și-a dăltuit numele nicăieri. Prin tradiția orală ni s-a transmis amintirea unui singur cioplitor - Lupu Dolha - pe atunci cârstnic și clopotar. Dar răstocenii au fost întotdeauna buni lemnari; mulți trebuie să fi cioplit aici stejarii care au dat lăcașului suplețe și durabilitate, Așa se și explică definitivarea construcției într-un interval atât de scurt. Biserica a fost amplasată în mijlocul satului, pe o ridicătură din imediata apropiere a drumului principal. Împrejmuită cu un gard solid de
Biserica de lemn din Răstoci () [Corola-website/Science/309844_a_311173]
-
asigura construcția la împingerile laterale ale acoperișului și bolților, stâlpii au fost sprijiniți de contraforți din lemn, dăltuiți sus și îngropați în pământ la aceeași adâncime, asigurați cu cuie groase din lemn. Toată construcția a fost realizată din lemn de stejar și toate îmbinările au fost făcute cu cuie din lemn. La acoperiș au fost folosite și cuie forjate de mană, probabil de la reparațiile ulterioare, dar nu s-a găsit nici un cui produs industrial. Toate împletiturile erau din lemn tare - carpen
Biserica de lemn din Izvoarele () [Corola-website/Science/309318_a_310647]
-
pe lista patrimoniului cultural mondial, în grupul "Bisericile pictate din nordul Moldovei". În anul 1391, în timpul domniei lui Petru Mușat (1375-1391), izvoarele vremii consemnează existența Bisericii "Sf. Nicolae" în Poiana Siretului. Acest lăcaș de cult era construit din lemn de stejar, fiind una dintre cele mai vechi biserici atestate pe teritoriul Moldovei. Locul unde a fost construit acest lăcaș de cult nu este cunoscut, din denumirea sa rezultând că se afla în mijlocul unei păduri. El este menționat din nou într-un
Mănăstirea Probota () [Corola-website/Science/309291_a_310620]
-
nordul Scandinaviei până în Grecia și Italia, în Asia, Mexic, Maroc și în vestul Americii de Nord, în regiunea Munților Stâncoși la altitudini de până la 3500 metri. Ciupercile pot crește solitar sau în grupuri. Își au habitatul pe suprafețe dominate de arbori de stejar (Quercus robur, Quercus petrea, Quercus palustris), pin (Pinus sylvestris), molid, castan (Castanea sativa), mesteacăn (Betula pendula), fag (Fagus sylvatica) și brad. Dau roade din vară până toamna, după ploi abundente. Hribul poate fi găsit toamna în Siria și Liban, unde
Hrib cenușiu () [Corola-website/Science/309377_a_310706]
-
sylvestris), molid, castan (Castanea sativa), mesteacăn (Betula pendula), fag (Fagus sylvatica) și brad. Dau roade din vară până toamna, după ploi abundente. Hribul poate fi găsit toamna în Siria și Liban, unde crește în grupuri mari lângă cioturile putrezite de stejar. Crește în regiunea Borgotaro din apropiere de Parma, în Italia, unde are un statut de Denumire de origine protejată. "Boletus edulis" a fost găsit în păduri de tei (Tilia) din apropierea orașului Christchurch în Noua Zeelandă, unde este posibil să fi fost
Hrib cenușiu () [Corola-website/Science/309377_a_310706]
-
de cor, care provine în mare parte din anul 1352, dar conține și unele resturi ale unui sistem de susținere din 1297. Construcția corului progresase deja în 1296, conform acestor analize, până la înălțimea trafoarelor ferestrelor. Resturi de schelă provenită din stejari tăiați între anii 1295 și 1296 s-au găsit atât la înălțimea capetelor contraforturilor dintre ferestrele cu două compartimente nord IV și V cât și în preajma vârfului de modenatură ale ferestrei nord II. Poziția acestor resturi relevă faptul că și
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
unele de altele (cunoscute ca sky islands în literatura de specialitate de limbă engleză), care constituie simultan un grup de enclave ecologice de tip temperat subtropical și tropical cu vegetație prepoderent mixtă conținând mai multe varietăți de pini, brazi și stejar (vezi, ). Aceste păduri compacte sau mai rare, care se găsesc la altitudini relativ ridicate, fiind localizate într-un complex de mici lanțuri montane, total izolate între ele ecologic, sunt despărțite de porțiuni joase ale deșertului Sonora și ale deșertului Chihuahua
Madrean Sky Islands () [Corola-website/Science/309429_a_310758]
-
Arizona și New Mexico, respectiv în nordul statelor Mexicului Sonora și Chihuahua, acoperind întreaga zonă pe care se găsesc deșerturile Sonora și Chihuahua. Grupul de munți și de ecosisteme sunt cele mai nordice ale ecosistemului mixt de pini, brazi și stejari, fiind clasificați ca parte a pădurilor unei ecoregiuni numită "ecoregiunea Sierra Madre Occidental". Aceste "insule din cer" au fost și continuă să fie foarte izolate unele față de altele, dar mai ales față de lanțul muntos "mamă", Sierra Madre Occidental, începând cu
Madrean Sky Islands () [Corola-website/Science/309429_a_310758]
-
izolate unele față de altele, dar mai ales față de lanțul muntos "mamă", Sierra Madre Occidental, începând cu ultimele glaciațiuni, după care vremea a început și a continuat să devină din ce în ce mai caldă și mai uscată. Majoritatea arborilor din acest ecosistem aparțin genurilor stejarilor "(Quercus)", pinilor "(Pinus)", brazilor douglas "(Pseudotsuga)" și brazilor "(Abies)". Se pot identifica aproximativ 27 de lanțuri montane în sudul Statelor Unite, respectiv 15 în nordul Mexicului care pot fi considerate ca aparținând acestei categorii speciale de ecosistem și lanțuri montane. Cel
Madrean Sky Islands () [Corola-website/Science/309429_a_310758]
-
o serie de plante interesante și rare. Astfel, pe terenurile alunecate din est dăinuiește garoafa endemică "Dianthus serotinus, var. demissorum", iar în vâlcelele de la poale se găsește un ochi de stepă cu "Salvia nutans", "Salvia transsilvanica", precum și exemplare rare de stejar pufos ("Quercus pubescens"). Pe brâne și pe versanții domoli din partea superioară apare specia endemică "Onosma heterophyllum" cu "Agropyron cristatum", rare în Transilvania. Pe tăpșanul și colinele din vest, sub râpă, se păstrează asociația "Caricetum humilis" - "Brachypodium pinnatum transsilvanicum" și "Staticetosum
Râpa Roșie () [Corola-website/Science/309505_a_310834]
-
Mărimea medie a unui adult este de 80 cm înălțime și 2,8 kg, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la 3,5 kg. Anvergură aripilor variază între 1,9 și 2,2 m. Trăiesc în păduri de stejar de pluta ("Quercus suber") și stejar de stâncă ("Quercus ilex") cu câmpuri deschise în apropiere. Alimentația este formată din: iepuri, vulpi, rozătoare, porumbei, corbi și alte păsări. Prăzile sunt mai mici decât la vulturul auriu. Spre deosebire de acvila imperiala din Eurasia
Aquila adalberti () [Corola-website/Science/309468_a_310797]
-
de 80 cm înălțime și 2,8 kg, femelele sunt mai mari decât masculii, putând ajunge la 3,5 kg. Anvergură aripilor variază între 1,9 și 2,2 m. Trăiesc în păduri de stejar de pluta ("Quercus suber") și stejar de stâncă ("Quercus ilex") cu câmpuri deschise în apropiere. Alimentația este formată din: iepuri, vulpi, rozătoare, porumbei, corbi și alte păsări. Prăzile sunt mai mici decât la vulturul auriu. Spre deosebire de acvila imperiala din Eurasia și Africa orientala, specia iberica nu
Aquila adalberti () [Corola-website/Science/309468_a_310797]
-
2000 hectare) în tot timpul anului. Acvila imperiala iberica este monogama. Epoca de împerechere este între martie și iulie, în acest timp acvilele îmbunătățesc un cuib dintre cele care au folosit prin rotație anii trecuți. Aceste cuiburi sunt așezate pe stejari de pluta sau pini. În zonele reîmpădurite s-au obișnuit să-și facă cuibul în ecualipți, atât în ramurile înalte cât și în cele joase. Femelă depune 4/5 ouă de 130 grame și le incubează timp de 43 zile
Aquila adalberti () [Corola-website/Science/309468_a_310797]
-
Stejarul de pluta ("Quercus suber") este un arbore de mărime medie, sempervirescent (își menține frunzele în toate anotimpurile), originar din Europa de Sud-Vest și Africa de Nord. Din scoarță lui se obține pluta. Frunzele lui au circa 4-7 cm lungime, pot fi lobulate
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
se valorifica pluta. Un dop standard are 38-44 mm lungime, iar pluta optimă recolectată ar trebui să fie de 50 mm. Recolectarea plutei nu dăunează arborelui, acesta având capacitatea de a produce o nouă scoarță, deci este un produs renovabil. Stejarul de pluta se cultivă pe zone mari în Spania, Portugalia, Alger, Maroc, Franța, Italia și Tunisia. Stejarul de pluta acoperă în aceste țări suprafețe de 2,5 milioane ha. Portugalia deține 50% din producția mondială și în acestă țară este
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
fie de 50 mm. Recolectarea plutei nu dăunează arborelui, acesta având capacitatea de a produce o nouă scoarță, deci este un produs renovabil. Stejarul de pluta se cultivă pe zone mari în Spania, Portugalia, Alger, Maroc, Franța, Italia și Tunisia. Stejarul de pluta acoperă în aceste țări suprafețe de 2,5 milioane ha. Portugalia deține 50% din producția mondială și în acestă țară este interzisă tăierea stejarului de pluta, excepție făcând doar arborii bătrâni și neproductivi. Stejarul de pluta este un
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
se cultivă pe zone mari în Spania, Portugalia, Alger, Maroc, Franța, Italia și Tunisia. Stejarul de pluta acoperă în aceste țări suprafețe de 2,5 milioane ha. Portugalia deține 50% din producția mondială și în acestă țară este interzisă tăierea stejarului de pluta, excepție făcând doar arborii bătrâni și neproductivi. Stejarul de pluta este un component al pădurii mediterane și are nevoie de ierni mai blânde și umede decât stejarul, care îl preceda în interiorul continentului unde climă este continentală. Ghinda stejarului
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
Franța, Italia și Tunisia. Stejarul de pluta acoperă în aceste țări suprafețe de 2,5 milioane ha. Portugalia deține 50% din producția mondială și în acestă țară este interzisă tăierea stejarului de pluta, excepție făcând doar arborii bătrâni și neproductivi. Stejarul de pluta este un component al pădurii mediterane și are nevoie de ierni mai blânde și umede decât stejarul, care îl preceda în interiorul continentului unde climă este continentală. Ghinda stejarului de pluta se produce începând cu luna septembrie până în ianuarie
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
50% din producția mondială și în acestă țară este interzisă tăierea stejarului de pluta, excepție făcând doar arborii bătrâni și neproductivi. Stejarul de pluta este un component al pădurii mediterane și are nevoie de ierni mai blânde și umede decât stejarul, care îl preceda în interiorul continentului unde climă este continentală. Ghinda stejarului de pluta se produce începând cu luna septembrie până în ianuarie. Dezvoltarea stejarului de pluta pare a fi evoluționat ca specie care se protejează de foc, fenomen foarte frecvent în
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
stejarului de pluta, excepție făcând doar arborii bătrâni și neproductivi. Stejarul de pluta este un component al pădurii mediterane și are nevoie de ierni mai blânde și umede decât stejarul, care îl preceda în interiorul continentului unde climă este continentală. Ghinda stejarului de pluta se produce începând cu luna septembrie până în ianuarie. Dezvoltarea stejarului de pluta pare a fi evoluționat ca specie care se protejează de foc, fenomen foarte frecvent în pădurile mediterane cu puține precipitații. Interesul economic constă în conservarea de
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
pluta este un component al pădurii mediterane și are nevoie de ierni mai blânde și umede decât stejarul, care îl preceda în interiorul continentului unde climă este continentală. Ghinda stejarului de pluta se produce începând cu luna septembrie până în ianuarie. Dezvoltarea stejarului de pluta pare a fi evoluționat ca specie care se protejează de foc, fenomen foarte frecvent în pădurile mediterane cu puține precipitații. Interesul economic constă în conservarea de mari suprefețe de păduri și dezvoltarea sostenibilă a regiunilor unde se exploatează
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
exploatează. Ghindele sunt folosite pentru alimentarea unui mare număr de animale, migratoare sau nu. Recoltarea scoarței de pluta, folosită ca materie primă pentru dopuri, produse pentru izolație, materiale decorative, etc se face prima dată la 25 de ani de la plantarea stejarului. Următoarele recoltări se fac o dată la 9-10 ani (deoarece scoarță se reface natural dacă este corect recoltata). Doar începând cu cea de a treia recoltare scoarță are calitățile necesare producerii dopurilor de pluta. Stejarii de pluta pot trăi 200-250 de
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
la 25 de ani de la plantarea stejarului. Următoarele recoltări se fac o dată la 9-10 ani (deoarece scoarță se reface natural dacă este corect recoltata). Doar începând cu cea de a treia recoltare scoarță are calitățile necesare producerii dopurilor de pluta. Stejarii de pluta pot trăi 200-250 de ani și în toată această perioadă scoarță se poate recolta o dată la 9-10 ani. Între diferitele utilizări ale plutei, putem sa diferențiem în principal sigilarea sticlelor de băuturi alcoolice, pentru care se realizează numeroase
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]
-
procese. Conglomeratele sunt folosite la învelirea sateliților (5-6 mm grosime), în izolarea pereților (pentru izolare termică), sau talpă în industria încălțămintei. Lemnul de se folosește tradițional pentru a fabrica cărbune vegetal, dar nu cu rezultat așa bun că cel de Stejar. Fructele numite ghinde, sunt amare, deci nu sunt folosite direct în alimentația oamenilor, dar sunt folosite pentru că aliment pentru porcine.
Stejar de plută () [Corola-website/Science/309476_a_310805]