12,028 matches
-
a exprimat, „obiectivul“, referindu-se, evident, la înger; iar când a rostit cuvântul „obiectivul“ era plin de dezgust și de mânie proletară...) și să-l păzească atenți, iar la prima mișcare să tragă foc automat, direct în el, fără avertisment... *** Tovarășul Cameniță, contrar așteptărilor lui Gârmoci, nu s-a arătat furios la telefon. L-a întrebat doar pe șeful raionului Serenite dacă e o chestie serioasă, să nu cumva să-l pună pe drumuri aiurea. Cameniță a sosit cu puțin înainte de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
sau lumina așa cum văzuse prin filme că strălucesc noaptea orașele capitaliste... Fanache, observând că șeful e în dispoziție bună, a crezut potrivit să-i expună teoria lui: -Tovarășe prim-secretar, aici și-au băgat coada americanii, ascultați-mă pe mine... Tovarășul Cameniță a dat din mână așa cum ai vrea să alungi o muscă din aia care bâzâie enervant și a zis blând: -Bă, Fanache, taci, bă, dracului din gură... A mai făcut câțiva pași în jurul îngerului, mergea cu grijă, parcă încercând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
să nu-l trezim... Și-a aprins o țigară și a rămas așa pierdut, cu ochii țintă la omul acela de lumină, la înger. Nu se mai sătura uitându-se la el. Îi făcea bine să-l privească: se liniștea. Tovarășul Cameniță constata că îl cuprinde, îl inundă o liniște așa cum nu mai cunoscuse el vreodată în viața lui. Minutele, orele treceau fără să mai simtă cum trec și primul-secretar al regiunii nu s-ar mai fi desprins din locul acela
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și să se năpustească ăsta asupra lor și să-i zboare din funcții. Se mijea de ziuă, când Fanache (care, vigilent, cu mâna pe pistolul încărcat, șezuse mai aproape de „obiectiv“), și-a luat inima în dinți și i-a întrerupt tovarășului Cameniță reveria: -Tovarășe prim, permiteți să raportez. Se petrece ceva ciudat. Obiectivul susură pe la margini și dispare. Cameniță a ridicat privirea nedumerit. Directorul liceului, temându-se că, dacă nu semnalează la vreme, e posibil să i se pună mai târziu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
privirea nedumerit. Directorul liceului, temându-se că, dacă nu semnalează la vreme, e posibil să i se pună mai târziu lui în cârcă totul și și-ar pierde funcția directorială, a intervenit, explicând cu afișată deferență: -Am observat și eu, tovarășe prim-secretar. Parcă făptura (intenționat nu a zis „îngerul“, ar fi putut fi acuzat că manifestă un retrograd spirit religios...) a intrat într-un proces de descompunere, într-un accelerat proces de descompunere. Tovarășul Cameniță s-a ridicat și s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
afișată deferență: -Am observat și eu, tovarășe prim-secretar. Parcă făptura (intenționat nu a zis „îngerul“, ar fi putut fi acuzat că manifestă un retrograd spirit religios...) a intrat într-un proces de descompunere, într-un accelerat proces de descompunere. Tovarășul Cameniță s-a ridicat și s-a apropiat de înger, să se convingă despre ce e vorba. Într-adevăr, ceva nu era în regulă cu îngerul. L-a auzit, undeva în spatele său, pe profesorul de latină șoptind: -Îngerul piere ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
adevăr, ceva nu era în regulă cu îngerul. L-a auzit, undeva în spatele său, pe profesorul de latină șoptind: -Îngerul piere ca o rochie mâncată de molii. Se topește în aerul nostru ca o bucățică de zahăr pusă în ceai... Tovarășul Cameniță a întrebat răstit: -Nu se poate face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu ochi inexpresivi, de bou. Ar fi fost în stare de orice efort, numai să-i fie pe plac șefului, dar habar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
-Nu se poate face nimic să oprim asta? Gârmoci l-a privit neputincios, cu ochi inexpresivi, de bou. Ar fi fost în stare de orice efort, numai să-i fie pe plac șefului, dar habar n-avea cum să acționeze. Tovarășul Cameniță era înduioșat și liric pentru prima oară de când se știa el: și-ar fi petrecut oricât timp uitându-se la îngerul de lumină. Îi părea rău că totul se termină așa, deodată. Câteva minute numai a durat și îngerul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
se termină așa, deodată. Câteva minute numai a durat și îngerul s-a topit întreg ca și cum nu ar fi existat. -V-am spus eu că a fost mâna americanilor! a exclamat Fanache. -Taci, bă, dracului din gură! a mârâit la el tovarășul Cameniță, care revenise la starea lui cea de toate zilele: dur și inflexibil. -Bă, să nu vorbiți despre chestia asta! a ordonat el mai apoi, pășind spre mașină. Se suise deja pe bancheta din spate când și-a amintit ceva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
și două luni de când sosise în Punctul de lucru 57, localitatea Hotarele, devenită mai apoi Steagul Roșu, tata, pricopsit cu noul său nume, Vlăsie Valeriu, a părăsit colonia de muncă forțată. S-a petrecut pe neașteptate. Într-o seară târziu, tovarășul Gicu Petre, comandantul, l-a convocat pe tata în biroul său. -Toarășe brigadier, ai fost transferat la Manacu, pe șantierul marii hidrocentrale, l-a anunțat el morocănos, fără nici o introducere. Tata l-a privit atent pe mai-marele coloniei, încercând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
a fulgerat prin minte că ar putea fi o anumită persoană și inima i-a bătut cu putere: E Irina? și-a spus el în sinea sa și, într-adevăr, în clipa următoare a recunoscut-o, ea era. -Bună seara, tovarășe tehnician, permiteți-mi să mă prezint, Irina Stănescu, de azi medic la policlinica hidrocentralei din Manacu. S-au îmbrățișat. Tata i-a simțit pe sub balonzaid trupul cald, care mirosea bine. Imediat l-a cuprins starea aceea de plinătate, de emoție
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
apoi, Vlad nu reușea să-și amintească nici un detaliu fizionomic, nimic care l-ar fi ajutat să-l recunoască pe insignifiantul vizitator, dacă l-ar fi zărit pe stradă, întâmplător...) a zis vădit stânjenit, negăsindu-și cuvintele, că vine din partea tovarășului Cameniță și tot așa, încurcat, timid, a scos din geanta de funcționar o coală de hârtie și un stilou precizând Știți, tovarășul Cameniță vă roagă să dați câteva referințe despre unele persoane, cum v-ați înțeles... Vlad, tânărul universitar, a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
dacă l-ar fi zărit pe stradă, întâmplător...) a zis vădit stânjenit, negăsindu-și cuvintele, că vine din partea tovarășului Cameniță și tot așa, încurcat, timid, a scos din geanta de funcționar o coală de hârtie și un stilou precizând Știți, tovarășul Cameniță vă roagă să dați câteva referințe despre unele persoane, cum v-ați înțeles... Vlad, tânărul universitar, a luat foaia de hârtie și stiloul fără să clipească și a umplut o pagină cu scrisul său impecabil, pregnant, caligrafic, de intelectual
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acelea în fața lui, nu în fața acelui prea politicos și insignifiant mesager: perspectiva aceasta îl îngrozea, îl scotea din minți pe fratele meu. Numai că, avea să constate curând Vlad, dracul nu mai era așa de negru. Ceva se petrecuse cu tovarășul Cameniță, acesta se schimbase, se mai cizelase, părul îi albise la tâmple, îi dispăruseră acea furie, acea cruzime de animal, acum în ochii lui mai puteai zări câte ceva, ceva ce uneori semăna cu îndoiala, cu golul fără margini, acum pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
acelea nu făceau parte din existența lui, din ființa lui. Erau prețul plătit pentru ca să se împlinească dăruirea lui literară. Și într-adevăr, cariera sa literară, succesul său scriitoricesc erau într-un formidabil urcuș, totul îi mergea din plin. (Poate și tovarășul Cameniță îl sprijinea discret, din umbră, dar Vlad nu era curios să afle cauzele ascensiunii sale, nu intra în amănunte, nu-și punea întrebări și nu aștepta răspunsuri.) Iar când au venit anii ’70, anii de liberalizare ideologică, de deschidere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
împotriva situației din țară, el era autentic, se imagina ca fiind un soi de profet, de martir, nu lega deloc această ipostază a sa, curajoasă, cu cealaltă, când scria caligrafic, ca un elev cuminte, pe foile albe declarațiile cerute de tovarășul Cameniță, nu le lega, aceea era ceva străin, atunci nu era el însuși, era ca și când, neavând unde să doarmă, ar fi stat într-o noapte în motelul acela prăpădit de pe marginea șoselei, în motelul acela pe care ți-l scoți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
îl părăsești. Cel care scria extraordinar, cel care îndruma generos tinerii scriitori, cel care ridica vocea împotriva unui sistem putred, stupid, inoperant, anacronic, vinovat - acela era el, cel adevărat, el, cel care-și îndeplinea misiunea sacră, el, cel care conta. Tovarășul Cameniță, când primea rapoarte de la gealații săi despre poziția critică pe care o arată Vlad față de cuceririle socialismului din patria noastră, râdea, se uita peste declarațiile spășite, cuminți, semnate de fratele meu cu numele său de cod și râdea, râdea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un fiu al său, hârtiile acelea albe pe care Vlad le umplea conștiincios cu scrisul său caligrafic îi apropiaseră al dracului de tare, îi legaseră definitiv, așa cum e legat pământul de pomul ce-și are înfiptă rădăcina în el. Apoi, tovarășul Cameniță s-a retras, a plecat din București, dar tot îl urmărea de la distanță pe fratele meu și tot se bucura de succesele lui literare, era mândru de el și privea traiectoria fulminantă a lui Vlad ca pe o izbândă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
n-ar fi trebuit să aibă loc. Atunci, Truman, m-am trezit din acest vis. A fost al doilea vis cu fratele meu Vlad. 23 TC "23" \l 1 La vreun an după episodul căderii îngerului la marginea orășelului Serenite, tovarășul Cameniță a avut o viziune. Într-o noapte, în timpul somnului, i-a apărut iar un înger. Semăna leit cu cel pe care-l văzuse dormind pe plaja de pe malul Dunării. Ziua aceea nu se deosebise de altele, nimic nu anunțase
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
mai-marele regiunii noastre adormise buștean, sforăind de se cutremurau pereții: deja tovarășa Cameniță, obișnuită cu „programul“ său, dormea separat, se retrăsese de câțiva ani buni în altă aripă a uriașei vile pe care o ocupau. Totuși, în noaptea aceea, atipic, tovarășul Cameniță, care avea somn de piatră și nu visa niciodată, a visat. A visat îngerul acela de lumină, imens, nesuferit. În vis, se zărea pe sine dormind în patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
patul lui sculptat, de prim-secretar, și zărea îngerul apropiindu-se de el tăcut și zgâlțâindu-l ușurel și șoptindu-i să nu mai sforăie. Visul era mai degrabă caraghios, n-ar fi avut motive să-l sperie, și totuși tovarășul Cameniță s-a speriat de moarte și s-a trezit ud de transpirație, iar inima lui care nu se înmuia cu una, cu două îi bătea să-i sară din piept. A aprins lumina, și-a dat seama că totul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
malul Dunării, sau o fi fost altul, dar oricum semăna ca două picături de apă cu ăla. Îngerul a venit înspre el tăcut și zâmbitor. L-a bătut pe umăr. S-a așezat și el pe trepte, alături. Cât era tovarășul Cameniță de zdrahon, pe lângă înger părea firav, juma de om, ce juma, pitic: îngerul era imens și era făcut din lumină. I-a cerut lui Cameniță, cu aerul cel mai firesc, un foc. Cameniță i-a dat, mirându-se în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
cu aerul cel mai firesc, un foc. Cameniță i-a dat, mirându-se în sinea lui că îngerul fumează și că știe să vorbească și vorbește românește. Treaba e aiurea, un înger care să fumeze nu se potrivește, a gândit tovarășul Cameniță, dar s-a abținut să facă vreun comentariu, el, care dădea ordine tuturor, care tuna și fulgera, în preajma îngerului era ezitant, intimidat și aproape smerit, fără replică, aproape își pierduse graiul. Îngerul a fumat fără să zică nici el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
care tuna și fulgera, în preajma îngerului era ezitant, intimidat și aproape smerit, fără replică, aproape își pierduse graiul. Îngerul a fumat fără să zică nici el nimic. La un moment dat, pe stradă s-au auzit pași: în sinea lui, tovarășul Cameniță se bucura, trecătorul precis are să dea cu ochii uluit de îngerul cel uriaș, de bizara făptură, în curtea luminată de becuri puternice se vedea ca-n palmă, ca ziua, precis are să dea cu ochii de înger și tovarășul Cameniță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
lui, tovarășul Cameniță se bucura, trecătorul precis are să dea cu ochii uluit de îngerul cel uriaș, de bizara făptură, în curtea luminată de becuri puternice se vedea ca-n palmă, ca ziua, precis are să dea cu ochii de înger și tovarășul Cameniță va avea un martor, cineva care îl zărise pe înger, cineva care, la o adică, o să confirme că îngerul fusese acolo, îl vizitase pe tovarășul Cameniță, nu era doar o nălucire a minții sale, ci era ceva real, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]