98,632 matches
-
ce nu erau catolici, trebuiau să existe dovezi de catolicism, deoarece un ziar care nu proceda astfel crea confuzie în rândul catolicilor stârnindu-le indiferența, mai ales dacă cititorii știau că el se adresează acestei confesiuni. În consecință, ar fi pierdut atât cititorii catolici, cât și pe cei liberali, căci aceștia observau că nu era atacată Biserica 83. Pentru ca un ziar să fie cu adevărat catolic, confesional, el trebuia să fie și militant. Chiaudano se referea în mod explicit la ziarele
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
al Acțiunii Catolice și se numea Signo. Principalele reviste ale HOAC (Hermandad Obrera de Acción Católica) erau: El Boletín de la HOAC, ¡Tú! și Juventud Obrera. Acesta din urmă ajungea la un tiraj de 40.000 de exemplare. Editura Catolică a pierdut posibilitatea de a relansa El Debate tot din cauza presiunilor guvernamentale, însă a reușit să mențină jurnalul Ya214. Situația publicațiilor catolice din Spania a fost strâns legată de evoluția politico-socială și s-a încadrat în evoluția presei din acest stat, fapt
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
alteori lunar). Publicarea acestui buletin a iscat discuții între preoți, privitoare la modalitatea de dezvoltare a revistei;asta, deoarece în primul număr din anul 1914, preotul Ulderic Cipolloni (conducătorul local al franciscanilor) a precizat: "În toate publicațiile să nu se piardă din vedere pe poporul nostru de la țară care formează cel mai mare cotingent catolic din Moldova... lui trebuie vorbit în mod simplu, cu o limbă curat românească, dar simplă, și nicidecum prea înaltă și prea împodobită cu figuri retorice..... Iar
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
învățătura Domnului". Argumentele prezentate constituiau pasaje din Biblie, explicate apoi de către autor: "Căutați mai întâi de toate Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui, căci la ce i-ar folosi omului de ar câștiga el lumea întreagă iar apoi să-și piardă sufletul?". Explicația la întrebarea adresată a fost următoarea: "Fie omul cât de bogat, cât de norocos și să câștige el toate bunurile și laudele oamenilor și la urmă la ce-i folosesc toate acestea, dacă apoi nu va putea intra
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
importanță: existența unei limbi "oficiale", unice (latina), care a asigurat unitatea întregii Biserici Catolice (indiferent de întinderea zonei geografice) precum și controlul și accesul asupra tiparului și a producției de carte 804 (într-o anumită perioadă a istoriei), care s-au pierdut odată cu prăbușirea "vechiului regim" și apariția "statului liberal"; aceste evenimente au dus la repoziționarea Bisericii în noua ordine politico-socială. În contextul sus-numit, Vaticanul s-a adaptat noilor realități, s-a reorganizat și s-a modernizat, având ca principală miză păstrarea
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
care a întocmit materialele necesare. Implicat în organizarea participării reprezentanților români la Congresul mondial al presei catolice a fost și nunțiul apostolic, însă el nu a acordat o prea mare importanță evenimentului, sau mai degrabă a manifestat o anumită neglijență, pierzând programul manifestației: "Referindu-mă la viitorul Congres Internațional al jurnaliștilor catolici ce va avea loc la Bruxelles, de care i-am vorbit deja Sfinției Voastre cu mai multe ocazii, nemaiavând nicio copie a programului în nunțiatură, apelez la Dvs. cu
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
politici închiși de predecesorii săi și a propus Romei un cadru constituțional de guvernare. A devenit conservator după unele asasinate politice, acte teroriste și revoluțiile din Italia, Franța și Germania. A fost nevoit să părăsească Roma, iar în 1870 a pierdut Statele Papale în favoarea Italiei. El a renunțat la Legea Garantării din partea Italiei, care presupunea finanțarea Vaticanului și dependența politică. A încheiat concordate cu Austro-Ungaria, Portugalia, Spania, Ecuador, Venezuela, Honduras, Salvador și Haiti (http://ro.wikipedia.org/wiki/Papa Pius al IX-lea, consultat la
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
poate de poporal”. Angajamentele redacției acestei „foi beletristice”, reluate în editorialul din primul număr și în anunțurile următoare, vor fi în bună măsură respectate. După ce, în urma unui conflict cu Ioanichie Miculescu, Vulcan se retrage din redacție, partea literară a revistei pierde din vioiciune și diversitate, iar stilul devine greoi, limba încărcată de latinisme. Alături de Iosif Vulcan, versuri au publicat Justin Popfiu, Zaharia Boiu, I. Papiu, A. Densușianu, V. Bumbac, Victor Rusu, At. M. Marienescu, Iulian Grozescu, Paul Dragu. Se republică poezii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285493_a_286822]
-
surghiuniți, a societății locale, Stere pune ceva din darul lui Gogol de a defini prin câteva trăsături un tip abia întâlnit. Iar aici perindarea de oameni este enormă. Un sentiment imens de straniu cuprinde pe cititorul european în fața unei societăți pierdute în solitudine, mimând însă viața occidentală, având bibiotecă și lachei. [...] Tot ce privește viața aglomerărilor primitive, cu enigmatica lor orânduială instinctuală este de o mare poezie sociologică. Când însă e vorba de a evoca priveliștea siberiană, C. Stere capătă un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289921_a_291250]
-
la care visează orice trans-romancier, orice trans-roman, vine din ineditul reconstrucției. Poate de aceea Deconstrucția a prins și s-a desprins la fel de spectaculos de critică: întâi a făcut școală fiindcă a identificat că tradiția basmului s-a dărâmat, apoi a pierdut teren fiindcă n-a știut să facă loc în platforma ei ca unealtă de analiză acestei incredibile trans-capacități (aș zice) de bricolare a trans-romanului. Pe scurt, Deconstrucția a murit fiindcă n-a știut ce știuse Tabelul lui Mendeleev (și T.S.
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
scriitorului. Autorul Desperado asigură un confort al lecturii, deși sensul lui nu e nici pe departe evident, ca o consecință a folosirii unui limbaj mai mult decât accesibil, un limbaj familiar, fără fraze alambicate sau simbolistică încifrată. Încifrarea, ambiguitatea au pierdut tot terenul pe care l-au câștigat în jurul anului 1922, fiind înlocuite cu o complicare a ordonării detaliilor, care ține de organizarea intrigii, dar se reflectă la nivelul stilului într-o înțelegere aparent fără obstacole, în fond mult încetinită de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cronometru încheiată fără câștigător. John Fowles, de pildă, creează un suspans greu de suportat, care nu se încheie nicicum. Narațiunea a murit, dar trecutul autorului găsește mereu convenții noi. Din cauză că autorul nu se poate desprinde de timpul trecut, romanul Desperado pierde până și ideea de cronologie, finalul de orice fel, (ne)fericirea cuplului, ideea în sine de roman, de literatură, ca formă de oglindire a vieții. Autorul Desperado nu face literatură, el pretinde pentru cine are vreme să-i dea crezare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
la personaj Eroii Fluxului conștiinței aveau o aură (afectivă, meditativă). Autorul construia o stare de spirit, nu un destin, în ciuda faptului că realul îi copleșea personajele. Ordinea realului era confuză, pentru că moderniștii au desființat regula cronologiei, drept care incidentele pluteau, își pierduseră greutatea, gravitația, sensul narativ în construcția intrigii. Clarissa Dalloway, de pildă, amesteca "amintiri și dorințe" (cum numea T.S. Eliot sindromul, în The Waste Land): ea lucra cu un trecut imens, un prezent minimal și un viitor perceput doar ca o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Ackroyd), John Self (Martin Amis), Tom Crick (Graham Swift)? Are ultima pagină a romanului puterea de a da sens structurii lor? Se mai mulțumește lectorul Desperado cu o poveste al cărui sfârșit e decis de autor? Odată cu eroul, lectorul își pierde și el așteptarea tradițională. Ultimul lucru care i-ar trece prin cap atunci când citește, ar fi să întrebe: "Și? Și?" Plăcerea lecturii (orizontul ei de așteptare) vine din complicarea jurnalului eroului, din priceperea cu care autorul zădărnicește istorisirea. Lipsa viitorului
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
să-și rafineze constant vocabularul, pentru a se putea ridica la nivelul stăpânului (în cazul de față Lordul Darlington). Flecăreala pe care o disprețuiește Stevens e o vorbă extrem de banală, însă ea ascunde o răsturnare dramatică. Viața lui Stevens își pierde sensul în clipa când trece de la un stăpân la altul (după moartea Lordului Darlington, noul cumpărător american îl cumpără pe majordom împreună cu domeniul). Între cele două puncte ale acțiunii, Stevens ratează iubirea alături de Miss Kenton (care a devenit între timp
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
fluxul conștiinței. Încă de la sfârșitul veacului al XIX-lea, scriitorii se plictisiseră să tot aștepte ce se va întâmpla în final și își căutau deja o nouă direcție, fie că scriau încă picaresc ori jonglau cu alte abordări narative. Viitorul pierdea teren în economia romanului, în favoarea unui prezent extins. În romanul Desperado, prezentul e extrem de lent, iar viitorul aproape că nu contează. Puterea Desperado stă în trecut. Trecutul e un drog pentru prezent. Eroul rememorează, nu acționează în niciun fel: trecutul
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
stare de spirit, o absență. Rămășițele zilei se clădește pe o tehnică subtilă de ordonare a amintirii, la fel ca și Un pictor al lumii plutitoare. Prezentul lui Ishiguro e minimal. Seva lui Ishiguro urcă din ceva ce s-a pierdut demult, ori ca să-l cităm pe T.S. Eliot " Pare pasiune doar în amintire" (Gerontion). Mai mult decât eseul Modern Fiction al Virginiei Woolf, versurile acestea ale lui Eliot prevestesc uciderea viitorului în tehnicile Desperado, prezentul amorțit și magia trecutului. Din moment ce
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Lessing, Lodge, Bradbury, Amis, Barnes scriu doar în și despre momentul prezent. În realitate eroii sunt împovărați de somnul a tot ceea ce nu se mai poate întâmpla fiindcă s-a întâmplat deja. Anna Wulf e bântuită de iubiri pierdute, credința pierdută în comunism, copilăria pierdută a fiicei care o părăsește preferându-i viața la internat. Robyn Penrose (eroina lui David Lodge), pe de altă parte, e lipsită de povara trecutului, și faptul că nu are ca resort o pierdere trecută pare
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
venite din Shakespeare pentru a se dovedi, pentru Huxley, o farsă), e să-și curme zilele. Copiii din Împăratul muștelor (Golding) sunt obsedați sau hăituiți de masacru. Anna Wulf (Caietul auriu, Doris Lessing) e înspăimântată că, din cauza violenței prezentului, își pierde mințile. Alex (A Clockwork Orange rău tadus cu Portocala mecanică, Burgess) nu face nimic altceva decât să ucidă și, când se oprește, romanul se încheie; o încheiere provizorie, fiindcă Alex se oprește pentru a-și găsi o pereche, cu care
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un fiu, care fiu să continue sfârtecarea. Prezentul lui Ishiguro e un incident banal, după care se ascunde un coșmar afectiv. Lanark străbate bezna aventurilor lui fără să simtă nimic. Romanele Desperado sunt romane de oameni bătrâni. Tinerețea romanțioasă a pierdut demult partida, a ieșit din recuzită. Eroul Desperado e dependent de trecut. Hawksmoor nici n-ar exista dacă n-ar avea un dublu în trecut, cu care se și contopește în final, în aprehensiunea răului. Când eram orfani se bazează
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
iscusit de a juxtapune trecutul și prezentul, și de a lăsa trecutul să iasă învingător. The Golden Notebook e o carte a prezentului, dar și ea se hrănește cu un jurnal al trecutului, prin care Doris Lessing demonstrează că prezentul pierde tocmai din cauza greșelilor trecute. Eroii Desperado plătesc prețul acestei iubiri pentru trecut. Pacientul Englez (Michael Ondaatje) ori Midnight's Children (Salman Rushdie) dezvăluie cealaltă față procesului: trecutul înghite prezentul, trăiește prin el. La Graham Swift, Peter Ackroyd, Doris Lessing, Kazuo
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
nici în prezent, nici în viitor, ci în trecut. Prezentul e alb, neutru. Oare aici se gândea Virginia Woolf că va ajunge romanul când scria, în 1919, despre inutilitatea intrigii, iubirii, catastrofei? Consecința schimbării moderniste este că prezentul și-a pierdut vitalitatea. Pe vremuri prezentul povestirii era urmărit cu sufletul la gură. În mileniul trei, urmând unui trecut hiperactiv, prezentul e devitalizat. Romanul a supraviețuit paradoxului Joycean (verbalizarea pre-verbalului), iar acum se luptă cu un viitor distopic, care anihilează prezentul și
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Orice tânăr putea deveni disident doar visând la occident în mijlocul unei ședințe de partid, un bătrân își aducea aminte de farmecul tinereții lui dintre cele două războaie (capitalism) și devenea astfel revoltat fiindcă își compara bătrânețea schimonosită cu prima libertate, pierdută după instaurarea comunismului. Pe de altă parte a doua modalitate de schimonosire a umanului când vestul scria despre eroi din est, aceștia erau descriși ca inteligențe primitive, obsedate, care fie că doreau să se pună trup și suflet în slujba
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Crearea acestei solidarități a lecturii n-a fost ușor de realizat. A fost nevoie de un cod. Comunismul e cunoscut pentru "limbajul de lemn" folosit în orice împrejurare și care, în ciuda totalei lui lipse de inteligență, a iscat glume sclipitoare, pierdute în acest moment. Autorul Desperado comunist trebuia să revitalizeze codul care se ofilea rapid sau era descoperit, deci trebuia înlocuit pentru a putea din nou să amâne (nu putea spera la mai mult) cenzura. Îndârjirea de a scăpa de propaganda
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
criză a mediului/naturii (lumina soarelui scade atât de mult încât e mai toată vremea noapte), care e desigur simbolică pentru amatorii de decodare. * Ecouri din est rău înțelese: Julian Barnes scrie The Porcupine din auzite. Descrie căderea comunismului, dar pierde nuanțele, dimensiunea tragediei umane a răsturnării dictaturii, care nu poate nicicum repara ce au distrus cincizeci de ani de comunism într-o țară ce abia începea să construiască edificiul capitalist în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial. Burgess descrie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]