98,632 matches
-
nivel social, politic, economic, rău pe care eroii vestici nu-l pot înțelege, fiindcă nu l-au trăit. Acești eroi călători în estul comunist se sperie ușor și o iau la fugă. Nu există tragedie mai mare decât să se piardă și să nu mai scape din țara comunistă pe care din curiozitate nimic mai mult au făcut greșeala s-o viziteze. * Comunismul văzut ca imperiul lui Dracula și ca balaurul care pândește vestul blând, pașnic: violența descrisă de A Clockwork
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
în jurul găsirii perechii potrivite, intriga amoroasă era principala sursă de suspans. Începând cu Fluxul conștiinței, mai ales după eseul Virginiei Woolf, Modern Fiction (care pune clar problema refuzului), cronologia (înșiruirea lineară trecut-prezent-viitor) și iubirea ca mijloc de captare a interesului pierd teren. Ele nu dispar, dar se supun unui curent dominant, acela al evadării din convenția narativă pe baza căreia funcționau operele de la Homer până la James. Joyce și Eliot sunt importanți nu neapărat ca reprezentanți ai Fluxului conștiinței, cât ca promotori
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
va să vină. Eroul modernist este un mare confesor și un mare nefericit. Interioritatea lui ni se deschide necondiționat. Sufletul e o scoică larg desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii și continuând mai acut cu epoca Desperado, acel ceva e tocmai această iluzie că toate incidentele duc undeva. Romanul modernist refuză ordinea logică. Era de așteptat în aceste condiții ca lectura să fie dată peste cap
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a memoriei. Alasdair Gray (Lanark) presară detalii în fiecare propoziție. Memorarea lor perfectă ar permite înțelegerea romanului de la prima lectură. Gonit de suspans, însă, lectorul ignoră cuvinte ce i se par banale, pentru a descoperi într-un târziu că a pierdut multe chei și nu mai are cu ce intra în spațiul final. Lectura e un exercițiu mnemotehnic. Lanark trece prin multe întâmplări pe care le urmărim cu sufletul la gură (și cu groaza că am putea nimeri în ceea ce parcurge
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
își îmbrâncește lectorul în transă. Romanul Hawksmoor (1985) pendulează între început de secol XVIII și sfârșit de secol XX, la Londra. Istorisirea e gâfâită. Avem de fapt de-a face cu o multitudine de istorii, din care în mod inevitabil pierdem câte unele, până ce ne dumirim, în sfârșit, că sunt de fapt povestite în dublu exemplar: o dată pe vremea reginei Anne (ciuma și marele foc al Londrei), a doua oară în Londra de azi, când detectivul Hawksmoor caută să descopere un
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
din Greenwich, St. Mary Woolnoth din Lombard Street, St. George's Bloomsbury și, cea mai izbutită dintre toate, biserica Little St. Hugh lângă mlaștini.... A murit la Londra în iarna lui 1715, se crede că de gută, deși s-a pierdut orice dovadă a morții și înmormântării lui. Trecutul și prezentul, realitatea și coșmarul se amestecă. Hawksmoor găsește cadavre de copii în fața tuturor acestor biserici, toți strangulați, dar fără urme de degete, amprente ori alte indicii. Polițistul descoperă și aleargă după
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
cu același cuvânt; numele primei victime a lui Dyer la temelia unei biserici, Thomas Hill, e numele primului caz al lui Hawksmoor. În mod evident, Ackroyd vrea să ne năucească, să ne zdrobească toate pavezele raționale și să ne lase pierduți în inima imposibilului. Timpul era preocuparea lui Dyer încă din copilărie: Ședeam lângă un bloc vechi de piatră și mă concentram asupra trecutului și viitorului. Se pare că încă din copilărie făcea exerciții de nemurire. Afirmă în mod repetat că
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
de nemurire. Afirmă în mod repetat că bisericile (care sunt de fapt viața lui) nu vor muri. Și totuși, pentru a înfrânge moartea, trebuie să se lupte cu ea de foarte de timpuriu. Ciuma îi ucide părinții, cruțându-l. Își pierde credința în Dumnezeu, pe care îl numește "acel mare Dumnezeu al spaimei". Scapă din casa cu ciumați, devine vagabond, vede "fantome" (numite Oameni Găunoși, exact ca în Eliot) și se scufundă într-o lume care e moșia nesfârșită a "mortalității
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
poliției) misterul, relatând faptele așa cum au decurs. O ființă care pare a fi pe jumătate om, pe jumătate stafie, îl face pe băiat să se ascundă în tunelul bisericii. Băiatul trăiește experiența supranaturală a unei alte lumi, drumul înapoi se pierde, are un picior rupt, adoarme și-l visează pe celălalt Tom Hill cum cade și moare. Descrierea este pur lirică: Dar îi era frică și frica deveni ființă. "De ce-ai venit aici?" zise ea. Îi întoarse spatele și, uitându
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
acum arhitect vestit, el duce o povară de amărăciune și durere, nu se poate bucura de viață. Iată un mic poem al nefericirii lui: Iar acum gândurile mele sunt suspendate și, ca pelerinii, rătăcesc și eu în arșița soarelui, mă pierd în nesfârșita irosire a vremii. Își amintește copilăria, după ciumă. E hotărât să se facă zidar. O mătușă îl găsește și-l ajută. Vine focul Londrei. După foc, băiatul se duce la Mirabilis, "bunul lui maestru", cerându-i sfatul, fiindcă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
celălalt? Se topesc laolaltă, trăind înălțarea către divinitate. Copil iar, cerșind în pragul nesfârșirii, fără a explica mai mult, fără a dezvălui cine e Dyer, cine e Hawksmoor (neputincios în a găsi vinovați), fără a dezvălui cum e să te pierzi în necunoscut. Totul e sugerat până la exasperare, aluziile sunt în primul rând lirice. Nu se afirmă nimic clar. În acest roman, Peter Ackroyd este un Desperado al misterului nesfârșit, pe care îl împărtășim, al întunecimii pe veci. Lectura acestui roman
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
împărtășim, al întunecimii pe veci. Lectura acestui roman ne face părtași la contopirea albului cu negrul, a zilei cu noaptea, a binelui cu răul, rațiunii cu neînțelegerea, a detectivului cu criminalul. Suntem în mare criză de valori, de judecăți, ne pierdem puterea de a gândi. Suntem incluși într-un uriaș semn de întrebare, în nerostit și mai ales în inexprimabil. Textul clar, pe care-l citim fără să înțelegem tot, e ocultat de un sentiment al simultaneității universale. 2.2. Peter
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a comunica permanent cu eternitatea. La început, când Tim e abia un copil, tatăl vindecă folosindu-se de energia specială a fiului, ori cel puțin așa bănuim. Curând bunicii lui Tim (părinții mamei) iau copilul la ei. Clement Harcombe își pierde harul până ce, după șapte ani, izbutește să-și vindece singur propriul fiu. Tim recunoaște că tatăl deține o parte din moștenirea inexplicabilă a mamei și acceptă să "lucreze" iar cu el. Clement Harcombe moare curând după ce amândoi îl însănătoșesc pe
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
însănătoșesc pe prietenul cel mai bun al lui Tim, Edward, care avea un trup diform și tremura pradă unor spasme nervoase. Odată Edward tămăduit, Clement moare în urma unui "atac". Timothy continuă să lucreze la circ până ce simte că și-a pierdut harul. Îmbătrânește, scrie cartea pe care suntem în curs de a o citi, și încheie prin a afirma: Nu mai am nevoie să deschid vechile cărți. Am ascultat muzica. Propozițiunea vrea să spună că ne-a ținut de mână câtă
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
aceea cartea pare să fie atât de intens de taină. De la prima pagină Timothy ne spune că e deja bătrân, în 1992, dar a izbutit să se întoarcă în trecut, întrucât O zi trece-n alta, însă nimic nu se pierde. Se întoarce în timp, la o sală de întruniri înălțată în 1892, pe locul unde a fost distrusă o capelă a Sectanților în 1887. E un loc de întâlnire, unde tatăl lui, mediu și vindecător, adună un mic cerc de
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Polirom, 2002 cu toate că Mouldwarp înseamnă "mucegai și mâl"), în vreme ce "Prezentul" este anul 3700. Cam 1400 de ani ne despart de prezentul imaginat în cartea lui Ackroyd. Între 2300 și 3700 se desfășoară o istorie a recuperării luminii după ce a fost pierdută, în vreme ce din cultura știută de noi se mai găsesc din când în când mici frânturi, care sunt tălmăcite în moduri greșite cu mult tâlc. Adevărul lumii vechi (lumea noastră) s-a pierdut. Personajul Platon se zbate să recupereze epoca veche
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
o istorie a recuperării luminii după ce a fost pierdută, în vreme ce din cultura știută de noi se mai găsesc din când în când mici frânturi, care sunt tălmăcite în moduri greșite cu mult tâlc. Adevărul lumii vechi (lumea noastră) s-a pierdut. Personajul Platon se zbate să recupereze epoca veche (vremea noastră). Pierderea luminii este un motiv pe care îl folosește și Alasdair Gray în Lanark. Acolo soarele răsare doar câteva clipe pe zi, iar eroul principal gonește să-l prindă, într-
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
că dedesubtul acestei pustietăți s-ar putea să existe vestigiile unui mare imperiu. (p. 29) Ackroyd e încântat de răstălmăcirile lui Platon, pe care le inventează cu mare poftă și mai mare ironie. Mesajul, însă, e unul tragic: cultura se pierde constant. Se dezintegrează pe măsură ce vorbim. În fiecare clipă se pierde un atom de gândire. Această cărțulie aparent blândă și hazlie e hăituită de un mare sentiment al pierderii și e de fapt o distopie a inteligenței, în esență. T.S. Eliot
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
unui mare imperiu. (p. 29) Ackroyd e încântat de răstălmăcirile lui Platon, pe care le inventează cu mare poftă și mai mare ironie. Mesajul, însă, e unul tragic: cultura se pierde constant. Se dezintegrează pe măsură ce vorbim. În fiecare clipă se pierde un atom de gândire. Această cărțulie aparent blândă și hazlie e hăituită de un mare sentiment al pierderii și e de fapt o distopie a inteligenței, în esență. T.S. Eliot supraviețuiește și el cu câteva vorbe de neînțeles: fragmente [ei
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
din "opera unui cântăreț african pe nume George Eliot" (p. 79). Ackroyd rescrie literatura, istoria, filmul, critica, tot ce a fost deja scris o dată. Rescrie cu un ochi care râde (ironia) și altul care plânge (tot ce creează omul se pierde). Ackroyd se pune în situația lui Huxley când acesta descria rezervația de sălbatici din Minunata lume nouă. O eroină, Sidonia, rezumă astfel cuvintele lui Platon: A fost foarte interesant. Era o vreme când strămoșii noștri credeau că locuiesc într-o
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
a noastră, cum ne-am aștepta (conform ideii noastre despre progres, pe care romanul o infirmă de fapt). Nu aflăm, nu ni se spune nici în final, dacă Platon e mai înțelept ori mai primitiv ca noi, dacă s-a pierdut cultura cu totul, sau dimpotrivă s-a rafinat. Ackroyd ne oferă o lume alternativă, nu una comparabilă. Imaginează o parabolă, axată pe nevoia de a cultiva sufletul, interiorul, nu datele exterioare, cum ar fi cultul timpului sau rapiditatea informației. "Lumina
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
deprimantă. După cum s-a văzut deja, povestea romanului e extrem de simplă: se naște un băiețel neamț, se însoară, se face doctor, are un copil care-i moare. Intră foarte devreme în SS și merge în lagăre, ca doctor. Ucide. Nemții pierd războiul, eroul scapă de ruși ca prin urechile acului, fuge în Portugalia și se îmbarcă cu destinația Ellis Island. Își schimbă mereu identitatea. Odată devenit cetățean american, trăiește cu spaima că va fi descoperit. Moare în final (începutul cărții) paralizat
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Știm deja că textul trebuie citit în oglindă. În ciuda dorinței nestăvilite a autorului de a șoca, romanul afirmă o opinie generală. Dacă istoria e acum un adevăr știut de toți, textul lui Amis dovedește că literatura poate câștiga atunci când cuvintele pierd teren. Martin Amis demonstrează resursele tehnicii atunci când născocește acest dialog complicat al lui Eu cu El: tehnica romanescă e inepuizabilă, iar tehnica inventivă/stilul narării este omul. Martin Amis, Time's Arrow, Penguin Books, 1992 2.5. Malcolm Bradbury: Distopia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
evadăm din tragedie în comedie. Râdem, ne desolidarizăm de coșmar și lăsăm în urmă o cale spre dezastru. Cu Orwell suferim, cu Huxley zâmbim și ne retragem. Destinul strivește personajele lui Orwell. Eroii lui Huxley nu simt că ar fi pierdut ceva din umanitatea lor (v. Marx, Lenina, Linda). Huxley nu transformă istoria în joc de domino, dar își retrage participarea afectivă. Ne descoperim în situația stranie de a simpatiza un personaj pe care autorul l-a părăsit. Se atașează Huxley
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Conflictul text-lector-autor se repetă la infinit și din el se naște noutatea Desperado. Din punct de vedere al tehnicii narative, Huxley alege tiparul coșmarului SF, iar autorul este omniscient. Povestirea e un semnal de alarmă pentru lector că își va pierde tot ce are omenesc în el. Starea de spirit e deznădejdea. Povestirea însăși este fără speranță și prin urmare dezarmant de directă, lipsită de inventivitate verbală, ceea ce e extrem de relaxant în Brave New World, după un roman ca Ulysses. Ape
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]