9,824 matches
-
Stino, notă E.D.). Aș vrea să aflu - când ai mata răgaz - mai multe cu privire la 479 Înainte de anul 1970, am Încercat să colaborez cu Ticu Toporaș În cercetările asupra trecutului cultural fălticenean. Bătrânii târgului, inclusiv profesorul meu de franceză, mi-au șoptit amical, să mă desprind de el. Mândru, Începuse să se poarte „dictatorial”, impunându-mi ce să fac. Bine Înțeles, nu puteam accepta o asemenea situație. S-a Înfuriat și mi-a Întors spatele. Neștiind ce mai face, la c.p.
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]
-
fi vrut și ar fi meritat. Unii dintre ei s-au răzbunat fantomatic În Întoarcerea huliganului, Înviind spontan incandescente clipe ale trecutului. Alții o vor face, poate, cu alt prilej, dacă timpul ne mai Îngăduie. Lui Mugur nu-i pot șopti acum decât că mă pregătesc să traduc, Împreună cu un important poet american prieten (care Îi și seamănă!), poeziile sale dedicate amicului nostru comun Bruno Schulz. Florin Mugur către Norman Manea ș1ț (1988) Mă gândesc la voi cu mare iubire și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
tot mai schimonosit le scuipase, batjocoritor, pe afișele festiv naționaliste ale Partidului, pline În ultimul deceniu ceaușist de iconografia caricaturizată a Domnilor Încolonați să legitimeze apariția Marelui Urmaș cu stea roșie. Dar Poetul se Încovoiase deja deasupra mea și Îmi șoptea, languros, alte vorbe. - Uită, uită tot ce ți-am spus. Sunt sleit, sunt În stare de orice. Nu mai suport... Uită ce ți-am spus, dar nu uita ruga mea. Să nu mori, te-am rugat să nu mori. Să
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
superbă madonă bizantină, coama ridicată Într-o coroană neagră și chipul alb, marmorat, și neverosimile mâini mari, noduroase, arse parcă de trudă și leșie. „Să nu spui da. Să nu spui niciodată da. Da este primejdios. Să nu spui da”, șoptea Poetul, În pauza discursului său interminabil și irezistibil, Întinzându-și printre sticlele fraterne chipul Încă frumos și frenetic spre prada efemeră. În ziua despărțirii de Nichita Stănescu, marele public era preocupat de altă moarte, survenită În același timp, cea a
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Degetul supt trebuia mai Întâi smuls din „tocănița” realității locale care fierbea la foc mic vanitățile, la mijlocul ludic Între bine și rău, În fumul de tămâie vandabilă. Aveam să ajung, În orele următoare, la ultimele versuri: „Mă grăbesc Înspre moarte”, șoptea Poeta. „Mă grăbesc Înspre moarte/ fără un Înțeles anume, fără rochie de mireasă, fără zestrea de aur. Fără mine./ Mă grăbesc senină/ și amară/ de-a latul patriei./ Parcă ar fi fost mâine.” Era chiar mâine, iată. Excesivă În toate
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
o variantă europeană a americanului stenic și eficient, a cărui prezență Însenina, instantaneu, ambianța. * Recent, pisica fără vârstă și fără moarte din lirica lui Michael s-a desprins din rama Însorită a ferestrei unde Își toarce Înțelepciunea, pentru a-mi șopti că limba română este invitată să participe la neașteptata și neverosimila festivitate a stăpânului care i-a dăruit nemurire. Melcul pribeag de peste ocean a răspuns prompt, cu emoție și amintiri afectuoase: La mulți ani! (Text inclus În volumul omagial Is
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
cred că ne potrivim. A pufnit în râs și mi-a luat ușor penisul moale în mână. Când l-a atins cu paharul rece, mi-a venit să sar în sus pur și simplu. — Povestea ta se repară repede, îmi șopti ea la ureche. Am eu grijă de asta. Dar deocamdată nu mă grăbesc. În viața noastră ar trebui să acordăm mai multă atenție poftei de mâncare decât dorinței sexuale. Pentru mine sexul este ca un desert bun. Dacă este, bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
am gândit la felul în care-și omoară timpul lumea din Oraș. Afară se rindeluia și se ciocănea încontinuu. În cele din urmă s-a deschis ușa. Nu era Paznicul, ci Umbra. N-avem cum să stăm de vorbă acum, șopti ea trecând pe lângă mine. Am venit să iau doar niște cuie din magazie. A deschis ușa din capătul celălalt al gheretei, a intrat în magazie și a luat o cutie. — Trec direct la subiect, zise Umbra în timp ce-și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
n-au nici o legătură cu perfecțiunea orașului. Nu le interesează Zidul, poarta, goarna... Gândește-te și tu la ele când ești abătut. Am auzit vocea Paznicului. Se încheia întrevederea mea cu Umbra. Nu mai veni o vreme pe la mine, îmi șopti Umbra pe când mă pregăteam să plec. La nevoie, voi găsi eu o cale să iau legătura cu tine. Dacă ne întâlnim prea des, o să trezim suspiciunile Paznicului. Este extrem de precaut. Dacă începe să bănuiască ceva, o să-mi fie și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
mai are oricum forța să se prindă de tine. După ce-a plecat Paznicul, Umbra a privit precaută în jur și mi-a făcut semn să mă apropii. — Du-te sus și vezi dacă nu stă să ne asculte, îmi șopti ea. Am urcat ușor scara și am ridicat puțin trapa. — A plecat. Avem o mulțime de lucruri de pus la punct. Nu sunt chiar atât de slăbită pe cât par. E adevărat că nu sunt puternică, dar vomit și zac în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
fân. — Nu ai dreptate. Sufletul tău nu e ac. El n-are cum să se rătăcească printre alte lucruri. Dacă ești capabilă de credință, atunci crede în mine. Îți promit că-l voi găsi. Nu contează cum. — Cred în tine, șopti ea după o vreme. Caută-mi, te rog, sufletul. 35 În țara aspră a minunilor Unghieră, sos cu unt, vază de fier Am tras mașina în fața bibliotecii la cinci și douăzeci și cinci. Pentru că îmi mai rămăsese timp la dispoziție, am ieșit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
una... două... trei. Gata, e tăiată unghia. — Am înțeles. Era o unghieră grozavă. A închis-o la loc și mi-a dat-o. Am desfăcut-o și eu ca să văd dacă reușesc să o folosesc. — E foarte bună, mi-a șoptit el de parcă-mi spunea un secret. E marca Henkel, vă ține toată viața. E comod să aveți așa ceva mai cu seamă când călătoriți. Nu ruginește, taie rotund. Puteți tăia și gheare de câine. Am scos două mii opt sute de yeni și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
albe portaluri zâmbind din mânere / Apasă pe primul, te lasă-n cădere, / Așa. N-avea teamă. Dă-mi mâna. Începe-vom azi săptămâna” (Invocație); „Era spre dimineață. Cu privirile pironite în pavaje / Pășeau X, Y: două ciudate personaje. / - Nu merg, șopti insul X / În dreptul unei firme de onix. / - Coboară, spuse Y. Știu eu ce știu” (Vis cu periplu); „Ține pasul. Nu mă sili să te caut. / Respiră în ritm. Calcă precaut. Nu privi înapoi. Ferește-te de amețeală. / Iată măgura finală
DIMOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286783_a_288112]
-
contează că logica postmodernismului românesc este una a depășirii, adică specific modernă? Important era, nu-i așa, ca o nouă literatură - nouă pentru noi - să primească un nume, să aibe parte de un botez, dat după modelul cîntecului: mi-a șoptit o viorea... Trecem acum Înspre vestul Europei. Mai precis În Franța. Franța, țara originii Revoluției, țara nostalgiei după Revoluție, țara reflecțiilor asupra Revoluției - și nu e vorba aici numai despre Franșois Furet. În pană de producție culturală de export, după ce
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
din cabină. Pe nisimțite, privirea mi s-a fixcat pe o oglindă mare din fața ușii ce tocmai se Închisese peste o Întrebare. În oglindă, vedeam ușa din tocul căreia tocmai mă interpelase A***. Pe buze mi-a venit un răspuns șoptit cu un aer visător În tăcerea Încăperii: ‘Te văd Într-o oglindă’.” Oglinda Înseamnă atît derealizare, Îndepărtare, sau chiar fals - făcînd aluzie la Republica lui Platon. Dar poate mai ales intranzitivitate. La moartea lui A***, romanul este doar trecut de
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
El urmă cursurile machinalmente, căci nu avea nici predilecțiune, nici vocațiune pentru științele naturale. În sufletul său, în inima sa, în fruntea sa, clocotea un alt geniu. Acest geniu, care-l abătea mereu de la lecțiunile ce-i erau impuse, îi șoptea să cânte. El astfel află limba armoniei și din minutul acela poetul fu creat. Pe când în clase asculta anatomia și vedea oasele umane, el cugeta la soarta și la sufletul acelui ce purtase acele oase. Pe când împreună cu colegii săi era
Fabrica de geniu. Nașterea unei mitologii a productivității literare în cultura română (1825-1875) by Adrian Tudurachi () [Corola-publishinghouse/Science/84955_a_85740]
-
una, mai cu alta și el îmi spunea tot. Mai avea nevoie de o bucată de săpun, de câte o pereche de pingele sau de o pereche de cutare, cum era atunci criza aia de după război... și ăsta îmi mai șoptea. C. I.: Intendența era un sector important, nu trebuia să dispară materiale și supravegheau totul. I. N.: În permanență. Oriunde mă duceam, eu nu intram în restaurante că n-aveam voie. Bârzu ăsta... drept să vă spun, dacă nu a
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
haine, că atunci când te mutau altundeva îți dădeau efectele tale. Eu mă tot dădeam pe lângă profesor, cu el discutam orice problemă. C. I.: Dar ați avut timp să vorbiți în penitenciar? I. N.: Ne duceam într-un colț și acolo șopteam așa, încet, mai mult prin semne. C. I.: Informatorii nu vi i-a spus profesorul Gheorghiu? I. N.: I-am identificat eu imediat, pentru că îi scotea de acolo, iar îi băga, că nu spuneau pentru ce anume îi scoate. Mai
Exil în propria țară by Constantin Ilaș () [Corola-publishinghouse/Science/84954_a_85739]
-
arbori înfloriți, Ea la sânul ei atrage călătorii fericiți. Și-i încântă, și-i îmbată, și-i aduce la uitare Prin o magică plăcere de parfum și de cântare. Căci în tine, luncă dragă, tot ce are suflet, grai, Tot șoptește de iubire în frumoasa hună Mai ! - «Mare petrecanie era la Mircești când se spăla grâu. Acest obicei de pe vremuri nu s-a mai păstrat în zilele noastre. După ce se triera grâul, el se strângea în saci, anume pentru curte. Înainte de
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
propaganda ca "o răspândire de axiome și principii (...), ca formularea unei păreri așteptate, utilizându-se toate mijloacele de expresie prin care se poate ajunge la opinia publică, cum sunt presa, broșurile sau manifestele, amvonul, filmul, radiodifuziunea și în sfârșit zvonul șoptit din gură în gură". Același autor condiționa reușita propagandei de apropierea acesteia de adevăr; ea trebuie să se adreseze oamenilor obișnuiți și să nu aibă un caracter oficial. Un alt cercetător care a analizat raportul dintre mase și propagandă a
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]
-
în acel loc de ospitalitate pe care îl constiuie patul: "Îi culcă chiar ea în patul ei, apoi închise fereastra; iar ei adormiră"397*. Patul este prin excelență un loc de ospitalitate în două rânduri (leprosul "cu glas aproape stins" șoptește într-adevăr: " Dă-mi patul tău"), pat care se dovedește în ambele cazuri un spațiu erotic și mormânt. Or Iulian, din pricina unei supărătoare confuzii, este neospitalierul prin excelență de vreme ce își omoară oaspeții. Fără îndoială există există o coincidență ironică a
Despre ospitalitate: de la Homer la Kafka by Alain Montadon () [Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
la sfârșitul ariei, trebuie să rămâi nemișcat, este o formă de respect pentru colegii tăi de pe scenă, ești în povestea care se desfășoară, nu te retragi ca să răspunzi la aplauze. Și Domingo a rămas în acea poziție până ce i-am șoptit: "du-te și ia-ți aplauzele". Numai atunci s-a desprins de mine și s-a întors spre public. O raritate! Și, cu cât sunt la nivel mai înalt, cu-atât sunt mai modești. A.V. Doamnă Miricioiu, știți foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
maeștri, în ziua următoare, într-o dimineață de duminică, a fost a doua sărbătoare. I-am primit, cu emoție, în studio. Pe maestrul Nicolae Herlea îl știam reticent cu presa, existau foarte puține interviuri radio-televizate, și chiar mi s-a șoptit, înaintea emisiunii (transmise direct!) că nu era hotărât să spună prea multe. Informație inhibantă, bineînțeles. Dar atmosfera destinsă, ajutorul discret al maestrului Ohanesian, care și-a îndemnat de câteva ori prietenul la vorbă, au avut efectul așteptat. Toți admiratorii lui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
-n vechi foiletoane În care-n moi fotolii leșină dulci cucoane Vărsând pe sâni ceșcuțe de lapte cu cacao. Ți-aș da de-oparte părul cu gura, de pe gât Cu gura ți-aș desface nasturii mici de bluză Și ți-aș șopti-n urechea ta fleață și confuză Afară plouă laic, și-s trist, și mi-i urât. Un pic din Bacovia... De ce și acesta, ca și altele, este un "Cântec naiv"? E.B. În primul rând, eram naiv, e scris pentru o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1452_a_2750]
-
în genunchi, cu nasul în tălpile celor din față. Ne ridicam, făceam semnul crucii și iar ne așezam cu nasul în tălpile celor din față. La un moment dat, preotul a dispărut într-o cămăruță - „|la-i altarul!“, mi-a șoptit bunica - și s-a întors cu o cupă legată cu lanțuri, din care ieșea fum. A tăiat o cărare printre oameni. Vreo doi s-au trântit înaintea lui și preotul i-a călcat pe spate. Toate gesturile alea, care nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2203_a_3528]