11,853 matches
-
altfel ar fi devenit suspect în ochii celorlalți cu preocuparea sa de a nota tot timpul ceva într-un carnet. Pelerinajul catolic. Proba fizică este marșul, cu toate că există și excepții. Bănuiesc că și la Lourdes există momente când lumea se calcă în picioare. Sau înghesuiala de la Mecca, de reflectat. Pelerinajul ortodox este comprimat spațial. Proba fizică este statul îndelungat în picioare. Povara trupului. Posibile extensii și interpretări teologice ale așteptării. Forța pelerinajului stă în forța grupului. Cel mai bine se pare
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
să vii cu covoarele, fiecare după puteri. Covoarele le aducem de când ne știm noi, să poarte noroc la copii și la familie. Când nu era așa de aglomerat cum este în timpurile de azi, le lăsam aici, la Catedrală, să calce lumea pe ele. Dar să știți că și românii tăi aduc covoare, nu doar noi, țiganii !” În interiorul Catedralei și în imediata apropiere a acesteia mișună tot timpul niște bărbați îmbrăcați cu un fel de fustanelă, așa cum purtau arnăuții pe vremuri
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
bagajele și echipamentul etc. Eu mă găsesc lângă două femei din Timișoara, pensionare amândouă. Vin la Iași cam o dată la doi-trei ani. Își amintesc cu spaimă marea busculadă de acum 14 ani (să fie deci în 1996 ?) atunci când „s-au călcat oamenii în picioare, jandarmii sau ce erau pe vremea aia nu mai știau ce să facă”. Soluția pentru ca aceste episoade periculoase să nu se mai repete este furnizată tot de una dintre femei : „Uite acum, de câțiva ani, se scoate
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
nevoie de ea, așa s-au obișnuit”. Ce ironie a sorții ! Chiar în momentul discuției noastre, o coloană oficială, cu mașini ale Poliției în față, trece în viteză prin Piața Unirii. Sirenele mașinilor de poliție țipă ascuțit ca niște vipere călcate pe coadă, țziau, țziau fac ele, traficul este oprit, convoiul urcă în forță Dealul Patriarhiei. Înregistrez privirea grea, reprobatoare, a celor țintuiți pe trotuare și în rând. Lumina celor doi ochi albaștri se îndreaptă spre asfalt. Un bărbat din jur
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
raclă și de veșmintele preoților ce o poartă pe umeri, conductori de sacru deci, în timp ce cortegiul este în mișcare ? Cinetica favorizează ardoarea pelerinilor ? Referitor la obiceiul adunării pietrelor de pe alee, el pare să se intensifice în urma cortegiului, acolo unde a călcat Sfântulița, după cum spune o femeie ce adună într-o batistă nouă pietricele albe, rotunde. Jandarmii se mișcă agale, încarcă într-un camion de armată gardurile de protecție, țăranii din satele din jur au plecat grăbiți să „prindă rata”, dar se
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
electorale și noul tip de pelerin. Grupurile de București. Fumatul în rând. „La câți kilometri ne găsim de raclă ?”, mă întreabă cineva. Sistemul de bagaje și obiecte ale pelerinului. O schimbare : flori de plastic în ghivece. Covoarele nu se mai „calcă” acum din cauza aglomerației. Imediat ce ajung la Iași, după o lungă și obositoare călătorie pe șoselele improbabile ale României, alerg spre Mitropolie, unde sunt prezent în jurul orei 13.00. Cerul este închis, nu plouă pentru moment, dar se anunță averse spre
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
spun adevărul, fac un studiu despre pelerinaj, doream să fotografiez un cuplu de rromi care încearcă să protejeze de ploaie covorul ce-l poartă pe umeri cu ajutorul unei sacoșe de plastic transformată în capișon. „Covoarele ca acesta de aici se călcau în altar, în bisericile din Iași și în cele din jurul orașului, dar la pelerinaj obiceiul acesta nu prea se mai respectă, este prea mare aglomerația”, îmi spune unul dintre fotografi, luând deodată (de ce oare ?) un aer foarte blazat, plictisit. După ce
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
interlop-recuperator”, răspândit în colțul acesta de lume. Este singur, nu sunt și alți „tovarăși” cu el, afișează o expresie apăsată a feței, ca și cum ar fi suportat cu greu ideea că trebuie să se amestece cu „fraierii”, cei pe care-i calcă în picioare la o recuperare de bani sau îi mătură de pe șosea dând „flash” cu farurile cu xenon de la BMW. Simt că exagerez, dar omul nu-mi inspiră altceva. Deodată sună telefonul. Tonul de apel putea fi descris cam așa
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
semene cu un hibrid monahal catolico-ortodox. El, tânăr la 18-20 de ani (să fi fost oare fiul ?), purtând o fustanelă neagră și lungă până la glezne, iar în picioare cu pantofi de sport de tip „adidas”, iarăși de culoare albă. Femeia calcă cu pas rar și apăsat, purtând pe brațul stâng mai multe coli de format A4, pe care le împărțea cu atenție celor prezenți în rând ; la rândul său, tânărul distribuia dintr-un mic sac de pânză o reproducere minusculă, multiplicată
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
media, având teamă în suflet de a nu „greși” în ochii altora ? Locul geografic, atmosfera calmă, meteo favorabil ? Aud o voce din spatele meu, care spune : „Nu e frig și ger, asta-i bine, că dacă era frig și ger, ne călcam aici în picioare, vai și amar. Nu mai aveau jandarmii timp de interviuri !”. În rând. Au trecut deja cam 20-25 de minute de așteptare, oamenii încep să socializeze timid, pentru a face să treacă timpul mai repede. Un muncitor pensionar
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
întrebat dacă nu cumva el îndeplinea rolul preoților Bisericii „oficiale”, întotdeauna distanți, niciodată suficient de apropiați de oamenii atât de doritori de emoție și „magie religioasă”. „E bine să mergi de trei ori la rând la același pelerinaj. Să nu calci niciodată pe pragul bisericii”, mai apuc să aud, înainte de a mă îndrepta iarăși spre locul derulării pelerinajului. Numai că, surpriză, acesta aproape s-a sfârșit. Camionul încărcat cu gardurile Jandarmeriei face manevre încete, greoaie, pe pietrișul din curte. Colinde de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
rămase (farfurii de plastic, hârtii, sacoșe, sticle goale), un serviciu foarte eficient, de altfel, locul a fost foarte curat în tot timpul desfășurării sărbătorii. Nu pot să nu observ faptul că nici măcar rondurile cu flori nu au fost deranjate sau călcate în picioare, așa cum te-ai fi așteptat să se întâmple, ceea ce arată încă o dată puterea integratoare, disciplina impusă de ansamblul perimetrului sacru. Mai puțini pelerini ca anul trecut, efectele crizei economice, migrației și îmbătrânirii satelor sunt mai evidente în aceste
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
unui pelerinaj, fiind vorba de tot ceea ce nu se poate spune în cuvinte despre esențele sale constitutive. Surpriză, mirosul pelerinajului de la Nicula este unul neobișnuit, poate cel mai complex din câte am întâlnit și „gustat” până acum : busuioc verde, iarbă călcată în picioare, lemn, transpirație umană amestecată cu parfumuri ieftine, gaze de eșapament și, nota cea mai aparte, mirosul ascuțit de ambreiaj ars, suprasolicitat de panta dură și de locul îngust în care șoferii încercau să-și găsească un loc de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
la moaștele Sf. Parascheva pentru că nu a stat la rând” (www.realitatea.net, 14 oct. 2007). d) Forțele de ordine. Jandarmeria și Poliția (lăudate/criticate pentru acțiune). - „Ziua cea mai lungă a Sărbătorilor” (Ziarul de Iași, 14 oct. 2011). - „Sfânta călcată în picioare. Jandarmii au lovit fără milă” (Evenimentul Zilei, 24 iun. 2012). - „Grafic. Cei mai mulți pelerini au mers la „Sfânta” pe 14 octom brie, ora 4.00” (comunicat oficial al Jandarmeriei) (Ziarul de Iași, 17 oct. 2011). e) Stigmatul pelerin : deriziune
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
originea ei. Până la jumătatea anilor 1990, înainte ca fenomenul să se transforme într-unul de masă, covoarele erau „atinse” de racla Sfintei. Dacă donatorilor li se permitea acest lucru, ele erau derulate, întinse pe pardoseala de piatră a catedralei și „călcate în picioare” de către pelerini. Un ritual care a dispărut astăzi din cauza aglomerației din zilele de pelerinaj. În discuțiile directe pe care le-am avut cu rromii purtători de covoare, aceștia furnizau în principal două tipuri de răspunsuri. Primul era de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de rugăciune. Rromii doresc să atingă covoarele de raclă, pentru a le impregna de sacru. Ele delimitează un spațiu sacru, fiind componenta integrantă a acestuia, de unde și obiceiul, dispărut destul de recent, de a le întinde în interiorul Bisericii pentru a fi „călcate în picioare” de ceilalți pelerini (consacrate). Un gest în care se regăsește și dimensiunea globală, comunitară a întregului spațiu de pelerinaj. Elementele de depreciere lingvistică ulterioare au legat cuvântul „haram” de condiția etniei rrome, contribuind la întărirea stigmatului specific. Cercetări
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
a intrat Într-un șanț, s-a culcat și nimeni n-a putut măcar să-l ridice, că era mai greoi, mai gras, și l-am lăsat viu În șanț. A murit acolo, În șanț - nu mai știu cine l-a călcat, ce s-a Întâmplat cu el, l-au mâncat animalele, nu mai știu. Noi am mers Înainte. Și nu numai el; și alții care n-au mai putut rezista, n-au mai putut merge au rămas așa. Până la urmă am
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
dar le-au lăsat acolo: covoare... În toamna anului au fost foarte multe ploi, iar pe malul Nistrului era noroi până la genunchi și cei care au venit cu covoare persane, de care au avut, le-au pus pe jos: lumea călca pe persane ca să nu se Înece. Și sus pe deal stăteau ca ciorile cei care așteptau să ne ducă și să strângă tot ce-am lăsat acolo. — Cine erau aceștia? — Poftim? — Erau români? — Sigur că erau români. Cei care ne-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
români. Era același program ca la celălalt liceu, „Ștefan cel Mare”. Sigur că bacalaureatul noi l-am dat la liceul „Elisabeta”, așa se numea celălalt liceu românesc... Era același lucru, dar au venit cumva În ajutorul nostru... (iulie 2002) „Am călcat pe morți În timpul acelui marș forțat” inteviu cu Bertha Vextler (n. 1935) — Pentru Început aș vrea să-mi povestiți unde și când v-ați născut, despre familia dumneavoastră la acea vreme... — M-am născut la Banila, pe Siret, județul Storojineț
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Dumneavoastră mergeați pe jos, copil de 6 ani? — Da, mergeam pe jos. Toată lumea a mers pe jos. Cine nu rezista cădea - mai erau și jandarmii care te grăbeau, iar cine nu rezista era Împușcat. În orice caz, când am mers călcam pe morți... Și În felul acesta am ajuns la... Atachi... — Dar cred că aceasta se Întâmpla deja În 1941. — Da, asta se Întâmpla În iulie 1941. — Altceva din perioada ocupației rusești ce vă mai amintiți? — Nu-mi mai aduc aminte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
frig și-n ploaie, fiindcă n-a fost loc; pe urmă s-a mai eliberat, nu știu cum, au mai murit și s-a mai eliberat. Era bine să stai mai la intrare, fiindcă dacă erai Înăuntru nu știai dacă nu te calcă cineva În picioare, așa aglomerație era. Până acolo n-am văzut, dar acolo... și păduchi, și toate nenorocirile... Nemții vă duceau spre vest? Da, asta era În ianuarie, dar noi ne-am eliberat În aprilie - mai era ceva din viața
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
mai rezistam, mergeam și ziua următoare, era zăpadă, iarnă, ger, mergeam foarte Încet... În aceeași zi pe la prânz, după-masă, mulți au căzut. Nu mai putueau ține pasul și cum cădea, sigur, fără să vrea cineva, dar care venea În urma lui călca pe el - și călcau destul de mulți. Mulți cădeau pe el... În orice caz, fie că murea de aceste lovituri de picior, fie că scăpa, la sfârșitul coloanei erau mai mulți SS-iști decât la marginea coloanei și Îi trăgeau un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
ziua următoare, era zăpadă, iarnă, ger, mergeam foarte Încet... În aceeași zi pe la prânz, după-masă, mulți au căzut. Nu mai putueau ține pasul și cum cădea, sigur, fără să vrea cineva, dar care venea În urma lui călca pe el - și călcau destul de mulți. Mulți cădeau pe el... În orice caz, fie că murea de aceste lovituri de picior, fie că scăpa, la sfârșitul coloanei erau mai mulți SS-iști decât la marginea coloanei și Îi trăgeau un glonte În cap. Eu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
Mii de oameni Înghesuiți Într-un mare hambar, În care trebuia să stai ca niște sardele Într-o cutie, Înghesuiți și noaptea... Mai ales, când voia să iasă unul sau altul, nu-ți dădeau voie, făceau unul pe altul, se călcau, urlete... A fost de groază! Iar când ne-au dat drumul de acolo, s-a primit o veste, un telefon, se spune, și la telefonul respectiv era chiar un deținut, un francez, care a primit acest mesaj: „Lichidați lagărul!”. Și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
această pretenție tatălui meu. Cu alte cuvinte, fără nici o obiecție, ne-am mutat În locuința mai strâmtă și mai puțin comodă din curte. Au fost vremuri când anormalul s-a ridicat la rang de normalitate, când era firesc să se calce În picioare cele mai elementare drepturi cetățenești. Dar asta a fost numai preludiul: suntem abia la Începutul anilor ’40. - O Întâmplare ca Între cunoscuți... Sunteți din Cluj? - În septembrie 1940, după Dictatul de la Viena, ne-am mutat din Turda la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]