11,250 matches
-
creștină nu cunoaște dezbinări. Prelatul încuviință, dar nici o umbră de zâmbet nu apăru pe chipul său sever. — în lipsa unui episcop arian, preciză el, burgunzii mi-au cerut să celebrez ritul funebru. Dar ai spus bine, Prefectule: momentul e de mare gravitate, iar turma lui Cristos trebuie să rămână unită. După cum vezi, adăugă, făcând solemn semnul curiei asupra celor două trupuri neînsuflețite, perfidia lui Atila a făcut deja primele victime! Schimbară doar câteva cuvinte, căci nu era vreme de lungi conveniențe; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Proba armelor o să arate că acuzațiile romanului ăstuia sunt numai minciuni! La acele cuvinte, un singur strigăt izbucni, răspândindu-se cu repeziciune prin mulțime: — Da! Ordalia! Ordalia! Gânditor, regele burgunzilor rămase tăcut câteva clipe, urmărind freamătul partizanilor acuzatului. Apoi, cu gravitate, încuviință, întorcându-se către Sebastianus: — E drept. Gualfard e de stirpe nobilă, iar cuvântul unui om de rând, și încă unul străin, nu poate fi de ajuns ca să-l acuzăm de o faptă atât de gravă. Pentru un moment, Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe Mataurus și spune-i să vină cât mai repede cu patru iliri; imediat trebuie să merg la episcop. Audbert continua să-l urmeze. Concentrat pe problema sa, nu-l slăbea deloc pe Sebastianus. — Și pe lângă asta, reluă el cu gravitate, ținând cu greu pasul, de acum e limpede că va fi război. Și ieri i-am am auzit pe acești burgunzi spunând că Atila se apropie cu fiecare zi cu armata sa. Dacă trece de Suabia de Sus... în fine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
porțiune mai apropiată a drumului: fugarii pe care îi vedea înaintând trecuseră de o cotitură deasupra căreia se apleca o stâncă imensă, astfel că nu aveau posibilitatea să-și dea seama de ceea ce se întâmpla în spatele lor și, deci, de gravitatea pericolului în care se găseau. Simți impulsul prostesc să strige, să-și agite brațele, să-i avertizeze cumva pe oamenii aceia, aflați prea departe de el ca să-l vadă ori să-l audă. Dintr-odată, însă, un freamăt confuz îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
picioare pe porțiuni bune. O să adunăm toate bunurile și vitele în depozit. Aici e un izvor, așa că apa n-o să ne lipsească. Am putea rezista chiar multe zile. Dacă vin... Ridicând mâna, Canzianus îl întrerupse și, închizând ochii, rosti cu gravitate: Fă totul cum crezi mai bine. Imediat ce vă aranjați, adună oamenii aici; o să ne rugăm împreună, implorând mila Domnului nostru. în acea clipă, dinspre poartă se auzi un murmur neașteptat, întovărășit de o mișcare tulbure a mulțimii. Multe glasuri se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
burgundul ajunsese la poartă și își încuraja soldații, ce soseau în mici grupuri, să vină mai repede. Canzianus i se alătură și îl întrebă: Tânărul acela e principele Chilperic, așa-i? Celălalt abia de îi răspunse: — Da. Canzianus încuviință cu gravitate. — Aveți mulți răniți? Wisichart îl privi, în sfârșit, cu ochii săi cenușii-azurii, în care se citea înfrângerea. — Nu. Nu mulți... Cei mai mulți sunt morți. Abatele nu știu ce să răspundă. Cortegiul amestecat al răniților se sfârși curând. Când ultimii războinici intrară cu pas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
sufletului. Mintea îi fu străbătută de un gând: — După cum vorbești, mi se pare că ți s-a întâmplat și ție la fel. O strălucire extrem de vie lumină ochii abatelui. Cu smerenie, își lăsă în jos capul. — Ei, da! recunoscu cu gravitate. Ceva asemănător mi s-a întâmplat și mie. Din spatele primelor șerpuiri ale cărării se ridicară din nou proteste și vociferări. într-o izbucnire de mânie, Balamber îi vorbi lui Khaba, poruncindu-i să se ducă să calmeze centuriile. Se întoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
avu siguranța că era adevărat ce gândise: deci nu era vorba de vreo potrivire de nume. — Bineînțeles, răspunse cu voce fermă. Ai pregătit asasinarea lui Waldomar. Fără să se simtă atins de acele cuvinte, Balamber se mulțumi să încuviințeze cu gravitate, ținând privirea fixată asupra lui. în sală se așternu o scurtă tăcere. Odolgan fu cel care o spulberă, întrebându-l pe comandantul său: — Ce vrei să fac cu romanul ăsta? întrucât Balamber se mulțumea să-l privească distrat, se gândi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bere pe care servitorul i-l întinse și îl atinse cu el pe acela care se găsea deja în mâna Fredianei: — Pentru această victorie! propuse. Ea, așezată cu picioarele depărtate în fața lui, după obiceiul bărbaților, ridică pocalul și încuviință cu gravitate: — Pentru cea de acum și pentru cele ce vor veni! Băură împreună, căutând atent fiecare în ochii celuilalt. Apoi, Sebastianus întrebă: — Ai vești de la Flavius Etius? întrebarea aceea o făcu pe Frediana să se întunece la față. își șterse buzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
bine, da, sigur! exclamă. Pe urmă, întorcându-se spre soldat, desfăcu brațele împăciuitor: — Hai, Maliban, spuneam numai așa, glumeam doar. Nu m-aș îndoi niciodată de tine, nici nu te-aș jigni vreodată pe tine ori neamul tău. încuviințând cu gravitate, alanul își luă mâna de pe sabie. în momentul acela, Vitalius arătă cu degetul spre moară și anunță: — Divicone! Uite-l acolo, se întoarce! Veniră cu toții pe cărare. Divicone sosi, lăsându-și calul să tropăie fără grabă. Ochii îi străluceau plini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
noaptea trecută în mlaștină, în vreme ce veneam aici. El e singurul supraviețuitor. Ambarrus se întoarse spre Divicone: — E adevărat? — Da. Din păcate, e limpede că cineva nu voia să venim aici să vorbim cu voi. întunecându-se, căpetenia bagauzilor încuviință cu gravitate: — Bine; acum ai ocazia să o faci. De îndată ce Divicone făcu prezentările, Ambarrus îi invită pe ceilalți nou-veniți să descalece și să-l urmeze împreună cu Sebastianus, precizând: — Să n-aveți nici o teamă: câtă vreme sunteți aici, sunteți oaspeți ai Bagaudiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Miliția. Cilonus, comandantul ei, mi-e credincios și ar ști să mă apere. Oricum, zidurile exterioare sunt înalte și solide: tatăl meu a făcut din această villa aproape o fortăreață. Deloc convins, haruspice-le se mulțumi să dea din cap cu gravitate; după care, își desfăcu veșmântul de lână albă, stropit cu sângele victimei, îl dădu servitorului care îl ajutase în timpul ritului și își luă apoi bastonul din mâinile lui. Sprijinindu-se cu o mână în baston, iar cu cealaltă pe umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe tine și pe stăpâna ta, cu cele mai cumplite chinuri. — Trebuie să te încrezi în cuvântul meu, așa cum și eu o să mă încred în al tău. Taciturnul luă din nou frâele în mână și, întorcându-și calul, încuviință cu gravitate: — Bine, conchise el. Facem cum spui tu. 10 Mabertus părăsi villa puțin înainte de apusul soarelui, ducându-l cu sine pe tânărul prizonier. Erau amândoi încălecați pe doi cai lăsați, din ordinul Taciturnului, chiar de către burgunzii care-i furaseră toți caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ivi în lumina felinarului, și începu, cu voce scăzută, să silabisească: ș...ț Purtătorul a-ces-tui mesaj ac-ți-o-nează din or-di-nul meu și tre-bu-ie să primească tot ajutorul de care are ne...ne-voie. Comandantul gărzii, înfășurând la loc pergamentul încuviință cu gravitate și tocmai se pregătea să pună din nou întrebări; dar Sebastianus nu avea de gând să-și piardă vremea cu personaje secundare. îi ceru, așadar, să-i urce imediat pe cei patru tovarăși ai săi, cu atât mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
câteva ore. Cu toate acestea, în final, atriense acceptă să-i lase să intre, însă le porunci să aștepte, avertizându-i că, în orice caz, episcopul nu i-ar fi primit pe toți deodată: — E bătrân și bolnav, adăugă cu gravitate, și nu vrem să se obosească peste măsură. Sebastianus nu putu decât să fie de acord. în vreme ce bărbatul îi lăsa sub atenta supraveghere a gardienilor, intrând ca să-i anunțe prelatului, el le ordonă lui Vitalius, Maliban și Etbinus să coboare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe care-l auzise și mai devreme. Fixându-l cu privirea sa pătrunzătoare și cu degetul încă ridicat spre fereastră, Anianus adăugă: — Tu ești un soldat și sigur recunoști zgomotul ăsta cumplit. — Da. Sunt lovituri de berbec. Episcopul încuviință cu gravitate. — De ieri atacă în apropierea Porții de Miazănoapte. Am fost toată noaptea pe bastioane să-i încurajez pe ai noștri. Până acum, zidurile au rezistat; asta și pentru că, urmând instrucțiunile pe care mi le-a dat Magister militum la Arelate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ceva, se pregăteau pentru un atac prin surprindere. Venirea noastră probabil le-a dat peste cap planurile și, fără să știm, i-am salvat viața lui Anianus. Cu prețul vieții acestui sărman băiat, preciză nedeslușit Dubritius. Scutură din cap cu gravitate: — Acum, că se știe descoperit, Eudoxiu va căuta să acționeze în cea mai mare grabă ca să-și atingă scopul. Trebuie să fim cât se poate de vigilenți. Omul ăsta e pradă unui demon, comentă Rutilis pe un ton îndurerat. Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
enigmatici. Dacă va trebui să rezistăm două zile, o să rezistăm, iar dacă ar fi vorba de trei sau patru sau chiar zece zile, la fel am rezista. Important e ca Etius al tău să sosească într-adevăr. Sebastianus încuviință cu gravitate: — Bine, asta speram să aud. Cât despre Etius, fii sigur ca va sosi. 16 începând deja din acea după-amiază și continuând în următoarele două zile, Sebastianus și tovarășii săi inspectară dispozitivele de apărare din Aureliana, discutând cu comandanții de post
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fug mâine, bătălia e pierdută. Etius îl fixă o vreme bună, strângând buzele, apoi îi adresă un zâmbet liniștitor — Sangiban e mai hotărât decât crezi. Oricum, nu te teme, o să fac astfel ca mâine să nu poată fugi. încuviințând cu gravitate, Theodoric își luă rămas bun și plecă împreună cu fiul său. După ce plecară toți capii și generalii, nu mai rămaseră decât bătrânul secretar al lui Magister, un servitor tânăr și două gărzi de corp uriașe, impasibile. Etius zăbovi câteva clipe, fixând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
de atât, recunoscu, făcând un semn către Balamber. L-ai crescut așa cum se cuvine. Utrigúr, de obicei zgârcit în complimente, răspunse cu un zâmbet abia schițat: — Nici nu e de mirare: prin venele lui curge sângele marelui Uldin. încuviințând cu gravitate, Atila luă din mâinile fiului său un coif ornat cu o coamă lungă, roșie, apoi se întoarse spre Balamber: Acum ascultă, Shudian-gun: Theodoric e mort. Vizigoții lui cedează tot mai mult, dar câtă vreme vor avea sprijin de la centru, din partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
că frații săi, aflând de moartea tatălui, nu-i vor juca vreo festă, trecând peste dreptul lui de succesor ori cerând să împartă cu el puterea. Etius se întoarse spre el, îl fixă câteva momente, strângând pleoapele, și încuviință cu gravitate, gânditor; probabil împărtășea părerea lui Chilperic, totuși nu spuse nimic. își mută în schimb, privirea la Sebastianus, care în momentul acela îl văzu extenuat, îmbătrânit parcă, dintr-odată, cu cel puțin zece ani. Neliniștit, ofițerul gândi că Magister era pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
și e drept ca aceia care vor trece pe acolo în viitor să poată recunoaște mormântul și să se oprească pentru o rugăciune ori, cine știe, să ceară vreun har. Cu glas nesigur, Sebastianus întrebă: — Și... Metronius? Ambarrus încuviință cu gravitate. — Are și el un mormânt al lui, nu departe de cel al lui Divicone. Ne-am gândit că el așa ar fi preferat. Așa o să poată fi găsit, dacă vine cineva din familie să-i ia rămășițele pământești. Am pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
cultivat o direcție figurativă, treptat s-a orientat către realizarea unor sinteze Între desen și culoare, definindu-și stilul. Liniile se topesc, desenul se estompează, culoarea devine catifelată, tușa spontană și densă, energică, uneori dramatică. Lucrările sale au o anumită gravitate, susținută Într-o dominantă cromatică sobră, Întemeiată pe subtile tonuri de griuri, violeturi, ocruri, roșuri și verzuri. În creația sa reușește să surprindă atmosfera locurilor, patina imprimată de trecerea timpului, poezia anotimpurilor. A preferat ca genuri artistice peisajul și natura
Ştefan Hotnog (1920-1993) Mirajul by Ivona Elena Aramă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/384_a_1203]
-
aș jigni culoarea. Acuarela nu admite corset, se zbate singură până surprinde tonul just, din acel moment ai impresia că ea te conduce. Bineînțeles, e doar o impresie. Ai putea explica de ce lumina acuarelei pe care o creezi are o gravitate dramatică ? Știu eu? Poate fiindcă acuarela nu are timp, poate fi asemuită dramaturgiei: povestește la timpul prezent. Măreția istoriei scrisă de secole stă Într-o simplă ogivă de castel medieval, firea oamenilor dintrun oraș, În câteva Înclinări de fațade stradale
Ştefan Hotnog (1920-1993) Mirajul by Ivona Elena Aramă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/384_a_1203]
-
martie atipic, noi eram suficient de epuizați și deznodământul s-a produs în mod evident. Știu că grupa noastră a ajuns la „Cinema Copou” și-am urmărit atunci „Yankeii”, o super producție americano-britanică, cu o distribuție marcantă. Am conștientizat imediat gravitatea faptei noastre și poate nu într-atât fapta în sine, cât mai ales consecințele ce veneau în mod evident pe fondul dezamăgirii ce o pricinuisem domnului profesor. Cu siguranță cel mai tare ne-a afectat și ne-a durut discreția
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]