11,805 matches
-
treci. Of,... doamne, fă-ne iar copii Întoarce, Doamne roata, Să mă duc la bisericuță Cu mama și cu tata, Și să cântăm prohodul, C-așa-l cântam eu cu măicuța De se mira norodul, Și chiar și popa se mira De vocea mamei și a mea, Și mă chema mereu să cânt Și corul să-l conduc. Să o aud iar pe măicuța Să-mi las în jos rochița. Si ne striga mămica mea Ca să venim la masă. Și-așa
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
și mă gândesc, Oare-oi putea vreodată Să vă mulțumesc? Cu gândul la naivitatea unor copile nevinovate care își pun încrederea în cel ce nu o merită, doamna Adriana, semnând pensionară, trimitea și poezia NAIVA, spunându-ne că nu se miră, în lume sunt astăzi fel de fel de excroci sentimentali, care distrug încrederea și naivitatea copilelor pe care ea vrea să le atenționeze : Naiva De ce am fost așa naivă, De ce-am crezut prea mult în tine, Când te jucai
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
plăcută. Ne-a răspuns că e portarul unității și fetița este a ei, căsătorită cu un căpitan de miliție. Trecând câteva zile, soțul meu care a fost director economic în industria alimentară, cu muncă mai mult cu personal tânăr, se mira că această fată tânără, atât de isteață și drăguță, stă pe un post de portar, deși soțul îi este ofițer. M-a rugat să-i vorbesc fetei și să-i orientez drumul. Discutând împreună tânăra mi-a spus situația ei
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
18 ani. Am avut și noi gospodărie, deși nu bogată, dar frumoasă - pentru că era a noastră - și așa au rămas în ea doi frați mai mici cu tăicuțu, care s-au împăcat foarte bine. Trecând anii așa de repede, mă mir, închinându-mă și întrebându-mă, cum mi s-a prăpădit aproape tot neamul, frații, sora, nepoții, și mă văd astăzi singură, cu un fiu și nepoți care nu m-au ascultat niciodată. Singură, încă de copil, m-am obișnuit frumos
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
din dreapta noastră, în continuarea ușii de acces în sală; s-a oprit în fața unui raglan din capătul cuierului, a băgat mâna în buzunarul extern al acestuia, a scos o cheie legată cu un șnur subțire și auriu, s-a uitat mirat la dânsa, a pus-o la loc și, schimbat la față, iritat, i s-a adresat lectorului Ienceanu: Extraordinar, domnule!... Nemaipomenit!... Asta-i bună!... Ce s-a întâmplat domnule profesor ... Măi Vasile: pezevenchii ăștia, din grupa 707 mi-au făcut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
sosim și intrăm în sala de examene: Domnule profesor își începe Ciornei monologul său explicativ, cu un glas scăzut, plin de obidă, dar, totuși, cuviincios aud că ați presupus că aș fi luat, în glumă, paltonul dumneavoastră cel nou... Mă mir că m-ați crezut în stare de o astfel de necuviință... Eu nu zic c-am știut mai mult de cinci-șase, ba, puteați să-mi puneți și patru că aveți în mână "pâinea și cuțitul", iar la seminar, recunosc, n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Era în concediu. Era undeva, se zicea, în Cehoslovacia. Îi adusesem o carte, cu capitala Suediei și cu principalele muzee. M-am dus la cei doi colegi de catedră, la camera 8. Mi s-au părut total schimbați, rezervați, oarecum mirați de venirea mea. Am surprins la ei o privire în care citeam o anumită stinghereală, chiar o compătimire. Fiecare, într-un fel, dând din colț în colț cum se zice când nu ești bucuros că trebuie să dai cuiva explicații
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cafelele cu zahăr sau amare "ca viața" s-a ridicat și le-a comandat. Zâmbeam unul la altul și noi nu știam cum ar trebui să "lămurim" această "prietenie" iscată spontan, de care părea să nu putem scăpa ușor. Vă miră de ce v-am invitat, de ce v-am "agățat" așa, cam cu nepusă masă, neașteptat de brusc?, zice el, ghicindu-ne în mod admirabil gândul care ne frământa. Da! Tocmai lucrul acesta ne frământă. Ați ghicit. Hm! Din cei mulți care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
cred în Talmud: "Domnul a dat, Domnul a luat!... Fie numele Domnului binecuvântat!" Se zice că acest inginer, din conducerea Regionalei de la Iași, ar fi dus vorbele acestea prin toate birourile; și cei care-l cunoșteau pe Bițu, s-au mirat; dar i-au dat dreptate, și-n final au zis și ei că "ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!" sau "Heute rot Morgen tot" (cu înțelesul românesc privind inevitabila moarte: "astăzi viu, mâine-n sicriu!") Cele mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
grijă și casa Îmi va rămâne mie. Adevărul e că nu eram chiar deloc fript după garsoniera aia. Acolo muriseră ai mei și ar fi fost poate prea mult ca să-mi sfârșesc și eu zilele tot acolo, robotind la te miri ce istorii. Adevărul e că nu-mi mergea deloc rău În demisolul meu din Bariera Vergului pentru care nu plătesc nici un fel de chirie sau Întreținere, ci doar că fac pe fochistul și am grijă să nu se defecteze pompa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
Înțeles că-i fac un serviciu depănându-i povestea cui se nimerește, risipind astfel suspiciunile pe care le-ar fi trezit felul lui de a fi. Oricine În hala aia ajunsese să știe că el Învață pe brânci pentru te miri ce examen, d-aia e așa turmentat, și apoi am auzit că a intrat la Facultatea de Medicină Generală. Câteva luni după aceea, cât am mai zăbovit pe-acolo, am continuat totuși să-l văd cățărându-se și târându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
urmă s-a tot grăbit la cursurile Facultății de Medicină, dar poate că nu reușea să ajungă mereu cât de repede ar fi trebuit, În pofida acelui zbucium, lăsând În urmă o dâră distinctă de sudoare dospită și motorină. Mă și mir cum de am rezistat, Relule, În ocna aia. — Cum-necum, uite că alții stau și câte treizeci de ani și nu se mai miră. — Ălora le-a pierit și li s-a tocit... Cum să spun? — Nu mai spune. Mai bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
trebuit, În pofida acelui zbucium, lăsând În urmă o dâră distinctă de sudoare dospită și motorină. Mă și mir cum de am rezistat, Relule, În ocna aia. — Cum-necum, uite că alții stau și câte treizeci de ani și nu se mai miră. — Ălora le-a pierit și li s-a tocit... Cum să spun? — Nu mai spune. Mai bine ne pierea și ni se tocea și nouă, decât să fi stat aicea pe bancă cu trei lei În buzunar. Trăsnea a motorină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pulverizându-se și Îmbibându-i hainele de lucru. Trecea prin haine și prin piele și dădea să ți se lipească de suflet. Nici două luni n-au trecut și deja am uitat mirosul ăla și parcă-mi vine să mă mir că nici vechiul meu tovarăș de polizor nu mai miroase a motorină. — Nu mai lucrez nicăieri de două luni, m-am simțit Întrucâtva obligat să-i mărturisesc. Și-mi mai faci și tu rău, cu ce nenorocire de bani câștigi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
În ultimul hal, cu tăblăria Împușcată și vopseaua cojită și scândura obloanelor plină de cârpituri din șipcă și placaj. Cel mai adesea apărea cu Dacia aia roșie ca să-l ușureze pe moșu’ de bani ori să primească de la el te miri ce instrucțiuni. Se retrăgeau atunci În birou sau la umbra caisului din fundul curții și domnea Între ei o armonie gravă. Era mai scund cu mai bine de un cap decât moșu’ și avea tenul foarte deschis la culoare față de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
pleci. Îți dau eu adresa. Poate te-oi duce acolo eu, mergem Împreună... Nu știu ce dracu’ mă Îndemna să-l trimit acolo. Ce să-i fi dat Motănica din pensia ei de boală? Atârnă pieile de pe pisicile alea, de te și miri la ce mai chinuiește bietele animale ținându-le pe lângă ea. E cam bolnavă Motănica, vere, ar fi bine să treci barem s-o vezi. Puse cele două sute ale mele peste banii lui și-i numără. Avea patru sute și ceva cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
decide cine va intra În antologie și ce romane vor fi publicate. Nu-i sunt deloc simpatic acestei femei, cu dovleacul meu de căpățână și mutra mea de ocnaș libidinos și insistent până dincolo de orice limită a bunei cuviințe. Te miri ce Papillon În mizerie, te miri ce gramofon jegos posedat de coșmarul gloriei literare, da’ nu-i cine știe ce nici de capu’ ei de vulpe, cocoțat pe statura asta otova și lătăreață, aidoma cazematei Casei Scânteii. Vai de soarta cui o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
și ce romane vor fi publicate. Nu-i sunt deloc simpatic acestei femei, cu dovleacul meu de căpățână și mutra mea de ocnaș libidinos și insistent până dincolo de orice limită a bunei cuviințe. Te miri ce Papillon În mizerie, te miri ce gramofon jegos posedat de coșmarul gloriei literare, da’ nu-i cine știe ce nici de capu’ ei de vulpe, cocoțat pe statura asta otova și lătăreață, aidoma cazematei Casei Scânteii. Vai de soarta cui o fute-o pe doamna Bruescu, scotocind
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
nu vom conteni să ne infectăm reciproc până ce unul din noi nu va da ochii peste cap. * La vreo două săptămâni după ce a plecat Laur, i s-a năzărit lui moș Victor să recondiționeze Buceagul Unității ca să-și tragă te miri ce profit. Chiar nu-mi dădeam seama cum de reușea fiu-său să miște de colo-colo jafu’ ăla de camion, iar după ce a Înțepenit În curte cu obloanele făcute ferfeniță și podeaua putrezită de rugină și rezervorul năpădit de fisuri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
subterană, undeva Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația mea, Însă tot mi se părea că aștept pe cineva care să-mi spună dacă am Început să semăn cu un gândac sau un șobolan, cu te miri ce lighioană iubitoare de Întuneric. Adevărul e că nu așteptam pe nimeni și nu venea nimeni. Trebuia Într-un târziu să ies eu și să ordonez la infinit ruinele, lanurile de blocuri și casele, așezările scurse ca o lavă Întărită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
organismul devine vulnerabil. Dar tot așa se Întâmplă și invers. Cum adică invers? vrea să știe ea. Îl măsoară cu o Îngăduință rece pe tipul ăsta arătând ca ieșit dintr-o groapă de gunoi, special pentru a-i produce te miri ce revelații. Când te complaci adică În cealaltă extremă: când te-ai săturat și ți s-a acrit de viață, se satură și viața de tine. Bolile fundamentale, moartea pe care o ducem cu noi peste tot În viață, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
adică, dacă nu cumva or fi fost puși și ei În funcțiune de un curaj al disperării asemănător cu al nostru. Ba să-i ia dracu’, că se vedea cu ochiul liber că nu erau niște disperați și nici te miri ce ageamii. Ce făceau acum făcuseră poate de zeci de ori și până una-alta n-aveau ce pierde. Trăgeau de preț, până unde adulmecaseră precipitarea lui Andrei și nerăbdarea mea de a elibera cât mai repede locul și să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
apă curgătoare. Bega, desigur, auzisem vorbindu-se de orașul de pe Bega și vedeam Întinderi de pajiști și pâlcuri de pomi și boscheți, aidoma parcurilor de pe malul Pantelimonului, În timp ce Laur duduia ca un compresor despre amorul lui cu Viorel, amestecând te miri ce Împrejurare sordidă consumată-n grabă cu fantezia un decor de lux și risipă. Povestea unei pasiuni mistuitoare se Însuflețea de la sine grație virtuților bolii sale, consemnate cu un laconism stupid În certificatul ăla, de un specialist În materie nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
fugit și tot s-ar fi odihnit, și care se văitau din toate Încheieturile și scârțâiau și parcă tânjeau după demisolul meu din Bariera Vergului, În timp ce mă Îngrămădeam cu Andrei și Florinel În livingul cu saltele, Învelindu-ne cu te miri ce și Înghesuindu-ne unii În alții de frig și-mi era foarte limpede că nu există cale de Întoarcere. Nici lu’ văru' Laur și Steluței nu le era prea cald pe dormeză, de vreme ce pe la șapte dimineața Începeam să ne
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
aer, Într-un loc cât de cât... Nu ne-a mai ars de ziare și de radio, de cinema și chestii de felu’ ăsta. Am stat aicea ca șobolanii, doar-doar o apărea Hansi. Hansi zâmbește generos și compătimitor. - Da’ mă mir. Nu i-ați văzut prin oraș? - Ce să vedem, Hansi? - Miliție, armată, trupe Întregi. Doar n-ați mers cu ochii Închiși. Ba om fi mers cu pula-n cur. Aia e că n-are ăsta habar de necazurile noastre. Ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]