9,856 matches
-
bani, între respondenții din cele două țări, eliminând astfel posibilele diferențe de ordin cultural și de dezvoltare economică. Tailandezii erau mai mândrii de victoriile lor financiare, în comparație cu vecinii lor singaporezi, simțind că banii le oferă respectul comunității, fiind și o reflecție a inteligenței, abilităților și efortului. De asemenea ei erau mai obsedați și aveau fantezii legate de bani, având ferma convingere că banii sunt cel mai important lucru din viața lor. Atunci când cheltuiau bani, acțiunea avea scopul de a impresiona oamenii
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
mândria și satisfacția. O cercetare viitoare ar putea investiga ce tip de recompense intrinseci valorifică asiaticii, astfel încât acestea să fie încorporate în stilul managerial asiatic (Hoon și Lim, 2001). Oamenii considerau că banii pe care îi câștigă nu sunt o reflecție a abilităților și eforturilor lor. Având în vedere că în Asia criza financiară a început brusc, puține persoane au avut timp și ocazia să prevină și să controleze situația. Din moment ce banii sunt echivalenți cu valoarea de sine, iar indivizii nu
Atitudinea faţă de bani by GABRIELLA LOSONCZY () [Corola-publishinghouse/Science/365_a_564]
-
în care scriu, deseori îi îndrumă pe actori și vin în întâmpinarea dorințelor publicului. Dacă teoreticienii dramei burgheze, ca Diderot sau Mercier, dornici la rândul lor să pună bazele unei dramaturgii, adoptă aceeași atitudine de autor dramatic, ei își orientează reflecția despre teatru pe o cale nouă, pe care o va urma cu entuziasm modernitatea. Aceștia reorientează problematica teatrală înspre arta interpretării ce devine obiectul lor principal de examinare, după cum o dovedește Paradoxul despre comediant (Le Paradoxe sur le comédien), operă
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
această lucrare. Capitolul I Antichitatea Cele mai vechi texte teoretice occidentale ce tratează despre teatru sunt opera unor filosofi. Cei trei mari autori de tragedie, Eschil, Sofocle și Euripide, primul autor de comedie, Aristofan, nu ne-au lăsat nimic din reflecțiile lor, fie pentru că acești demiurgi nu și-au pus întrebări asupra artei cărora, muți de uimire, îi dădeau naștere (ceea ce pare cel mai veridic), fie pentru că scrierile lor nu ne-au parvenit, așa cum s-a întâmplat cu majoritatea pieselor lor
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sunt caracteristicile scrierii dramatice în raport cu cele ale altor genuri literare? Răspunsuri noi vor apărea, de-a lungul secolelor, soluții diferite vor vedea lumina zilei, dar nu și întrebări noi. 1. Arta mimesisului Conceptul de mimesis se află în centrul oricărei reflecții despre teatru, fie ea fenomenologică sau semiologică. Tocmai în funcție de puritatea mimesisului a fost clasat teatrul de către teoreticieni față de celelalte genuri, romanul și poezia. 1.1. Conceptul de mimesis Prin mimesis se înțelege imitarea realității sau, mai exact, reprezentarea ei1. Orice
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Într-adevăr, Lucrețius, prin intermediul poeziei, în De Natura rerum 3, își expune teoria despre atomi, Vergiliu, în Georgice, considerațiile despre agricultură. Încă din epoca în care ariile de investigație ale gândirii umane au apărut în domenii specifice, acest tip de reflecție nu se mai exprimă decât în tratate științifice, matematice, fizice, filosofice, istorice etc., care au un mod de exprimare specific, diferit de cel al literaturii, cel narativ pur. Tipologia aristotelică, formulată în Poetica, este mult mai pertinentă. Aristotel conservă modul
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
părțile de extensie", constituite, în piesa antică, din prolog, episod, exod și cor, în piesa clasică din expoziție, intrigă și deznodământ. 2.1. Primatul acțiunii Dintre cele șase părți "integrante", Corneille, ca și Aristotel, preferă acțiunea, căreia îi consacră majoritatea reflecțiilor sale teoretice. "Dintre aceste șase (părți), numai în cazul subiectului buna sa constituire depinde propriu-zis de arta poetică: celelalte au nevoie de alte arte subsidiare. Comportamentele, de morală, sentimentele, de retorică, dicția, de gramatică, iar celelalte două părți își au
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
de Corneille, de Racine sau de Molière, se adresează, fără deosebire, tuturor tipurilor de public. Ei acordă mult mai multă importanță reacțiilor parterului, decât judecății docților. De aceea sunt mai puțin scrupuloși în materie de verosimil. Dovada acestui fapt este reflecția lui Corneille, cu privire la Cidul, piesă căreia Academia i-a criticat cu atât mai sever lipsa regulilor, cu cât a fost primită cu mai mult entuziasm. Deși este aceea din lucrările mele conforme regulilor în cadrul căreia mi-am permis cele mai multe licențe
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a crea pateticul. El nu abordează niciodată problemele referitoare la regulile de compoziție a tragediei, căci consideră, fără îndoială, că nu mai are nimic de adăugat, Corneille tratând suficient, înaintea lui, despre dramaturgie. În exemplarul său personal al Poeticii, cele mai multe reflecții le notează în privința catharsisului. Pe marginea definiției aristotelice pe care o citește în următoarea traducere: "o reprezentare vie care, trezind mila și teroarea, curăță și temperează acest fel de pasiuni", el adaugă cu mâna lui: "adică trezind din amorțire aceste
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
suspiciune. Reluând argumentele lui Tertulian și ale Sfântului Augustin, unii construiesc împotriva lui un veritabil rechizitoriu. Nicole, în Tratat despre comedie (Traité de la comédie), în 1667, Bossuet, în Scrisoarea către Părintele Caffaro (Lettre au Père Caffaro) și în Maxime și reflecții asupra comediei (Maximes et réflexions sur la comédie) din 1694, se arată deosebit de virulenți. După părerea lui Nicole, teatrul, ca oricare altă formă de divertisment, nu poate fi decât nefast, căci fiind ceea ce este, risipește darurile iertării și îndepărtează de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
nu poate să-ți placă ceea ce are drept scop să le facă plăcute!" (Nicole, Traité de la Comédie [Tratatul despre Comedie], capitolul VII) În Scrisoarea către Părintele Caffaro cu privire la comedie din 9 mai 1694, scrisă cu puțină vreme înainte de Maxime și reflecții despre comedie, Bossuet respinge punctul de vedere al acestui preot care, predând filosofia și teologia la Paris, se bucură de o mare autoritate. Acest teatin 59, de origine italiană, ia apărarea teatrului împotriva tuturor celor care-l taxează de imoralitate
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
eroul său, îndrăgostit de oamenii frumoși, să-i slujim ca pe niște divinități; într-un cuvânt, să le sacrificăm totul, dacă nu cumva gloria, pe care a o îndrăgi este și mai periculos chiar decât dragostea pentru frumusețe." (Maxime și reflecții despre comedie) Pentru toți teologii secolului al XVII-lea, zugrăvirea pasiunilor este periculoasă. Aceia dintre ei care vor să păstreze teatrul în sânul societății, ca modalitate de distracție, pretind că singurul mijloc de a-i conferi o oarecare cinste este
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aceea poezia ne descrie în mod egal acțiunile bune sau rele, fără a ni le propune pe acestea din urmă drept exemplu." Ceea ce-l interesează este coerența personajelor, nu moralitatea lor. Partizan al Modernilor, nepotul său, Fontenelle (1657-1757) care, în Reflecții despre poetică (Réflexions sur la poétique, 1691), ar vrea să reformeze tragedia atribuindu-i un scop moral, nu-și dă seama, fără îndoială, că astfel o golește de sens. Considerând perimată noțiunea de fatalitate care acționează în ea, i-ar
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
excluse pasiunile. Este o cale experimentată de Voltaire (1694-1778) în prima sa tragedie Oedipe, în 1718, unde se arată mândru de a crea pentru prima dată o tragedie în care nu apare pasiunea amoroasă. Cât despre abatele Dubos (1670-1742), în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, 1719), el exprimă dorința de a fi aduse pe scenă situații banale și cotidiene, mai impresionante, după părerea lui, decât evenimentele grandioase care se întâmplă în tragedie
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o adevărată epistolă. Rousseau, care îl apostrofează aici cu siguranță uneori pe d'Alembert -, dar și pe mulți cititori anonimi -, se complace să afirme: "scriu pentru popor", nu numai pentru poporul genevez, ci și pentru "cei mai numeroși". Nu o reflecție asupra artei dramatice propune el în această operă polemică, în care dezbate numai diferitele chestiuni etice pe care le pune teatrul și pe care le formulează astfel: "Câte chestiuni găsesc de discutat în cea pe care aveți intenția să o
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se epuizeze întreaga artă a teatrului pentru a face interesante aceste personaje ca pe Cid pentru poporul francez: mă îndoiesc că se va reuși acest lucru." Rousseau își amintește aici fără îndoială de declarațiile abatelui Du Bos care, în Reflecții critice asupra poeziei și picturii (Réflexions critiques sur la poésie et la peinture, în 1719), în capitolul consacrat lui Platon, obiecta că un personaj în întregime virtuos ar fi o capodoperă de plictiseală 20. Pentru el, care stigmatizează, în întreaga
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și cu profilarea visului unor noi raporturi umane, simple și spontane, jocul dramatic se transformă, tinzând către naturalețe și regăsește, în gest, o dimensiune emoțională pierdută, asupra căreia încep să se aplece teoreticieni ca Diderot. Atunci se naște în Franța reflecția despre arta comediantului. Gustul pentru individualism, care însoțește lenta ascensiune socială a burgheziei, focalizează, asupra singularității omului, atenția centrată până atunci asupra universalității lui. De aceea actorul, perceput ca o ființă excepțional de singulară, este deodată obiectul unei vii curiozități
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Italian din Paris în 171638, a meditat îndelung asupra jocului grație triplei sale experiențe de actor, autor dramatic și director de trupă, experiență despre care ne aduce la cunoștință în Istoria teatrului italian (Histoire du théâtre italien, 1728) și în Reflecții istorice și critice asupra diferitelor teatre din Franța (Réflexions historiques et critiques sur les différents théâtres de France). Dornic să reabiliteze teatrul și să recuzeze punctul de vedere neoplatonician după care comediantul nu este decât un mincinos și jumătate, el
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
care Diderot vrea să apere condiția actorului, prea adesea criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o va întrerupe, reflecție rezervată unui cerc restrâns de cititori prieteni cărora le trimite textul sub formă manuscrisă. Nu toți contemporanii dramei sunt unanimi în apărarea ei. Marmontel, care nu o înghite, o demolează în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
criticată, și să-l investească pe comediant cu o înaltă funcție morală, asemănătoare celei a predicatorului, face o activitate de propagandă ca în Enciclopedie. În schimb, în Paradoxul, întreprinde o vastă reflecție fenomenologică pe care numai moartea o va întrerupe, reflecție rezervată unui cerc restrâns de cititori prieteni cărora le trimite textul sub formă manuscrisă. Nu toți contemporanii dramei sunt unanimi în apărarea ei. Marmontel, care nu o înghite, o demolează în rubrica deloc îngăduitoare pe care i-o consacră în
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Național de la Hamburg 44 al cărui critic oficial este Lessing, textul nu are nimic dintr-un tratat. El scoate săptămânal un fascicol pe numere succesive 45. De aceea, nu oferă o teorie a teatrului sistematică, în maniera lui Diderot, ci reflecții produse în dezordine, inspirate la întâmplare de reprezentațiile la care Lessing asistă. Lessing deplânge mediocritatea teatrului german care, foarte recent înființat, nu se bazează pe niciun fel de tradiție și care mai suportă pe lângă asta, din 1730, dictatura lui Gottsched
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
aparența unui om cu adevărat cuprins de furie, fără să fie, fără să înțeleagă absolut de loc pentru ce anume trebuie să fie." (întâia Seară) Lessing insistă asupra grijii pe care actorul trebuie să o acorde executării pasajelor îmbogățite cu reflecții morale. "Orice gândire morală trebuie să vină din plenitudinea inimii care debordează; nu trebuie nici să pari că te gândești îndelung la asta, nici să pari că faci din asta ceva demn de laudă. De aceea asta se înțelege de la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pară un penibil exercițiu de memorie, ci chiar efectul inspirației imediate a împrejurărilor." (întâia Seară) Acestea reprezintă momente delicate pentru interpret. Este necesar într-adevăr ca aceste pasaje sentențioase să fie rostite "cu reculegere și cu o oarecare răceală". Însă reflecția morală pe care o formulează personajul îi este dictată de circumstanțele care s-au produs, de aceea trebuie rostită totodată "cu foc și cu o anume inspirație". Iată deci că actorul trebuie să joace conform a două dispoziții sufletești diferite
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
două dispoziții sufletești diferite, făcând să vorbească în sinea lui pasiunea și rațiunea totodată, lăsând-o pe una sau pe cealaltă să predomine în funcție de situație. Când situația este calmă, trebuie ca sufletul să-și acorde cumva un nou avânt pentru reflecțiile morale; el trebuie să-și adreseze lui însuși observații generale asupra fericirii sau îndatoririlor sale, pentru ca ideile lui generale să-l facă să o aprecieze pe una mai mult, sau să se preocupe mai mult de celelalte. Când dimpotrivă situația
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
dramelor istorice ale lui Schiller (1759-1805)71, extrema îndrăzneală a lui Goethe (1749-1839). Acesta lucra atunci la Faust, dramă mitică, pe care o va reprezenta în 1829 la teatrul de la Weimar al cărui director este72. Ea se hrănește acolo cu reflecțiile lui Schiller despre tragedie, considerată de el ca formă superioară de artă, și despre funcția socială a teatrului. Într-adevăr, tocmai și-a terminat opera teoretică, când sosește ea la Weimar, fiindcă au fost publicate pe rând Despre arta tragică
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]