11,090 matches
-
l-am invitat la masă, la restaurantul parlamentului suedez, unde au acces și jurnaliștii și unde putem fi vecini de masă cu miniștri și chiar cu alte personalități ale vieții politice, sociale. Se mănâncă modest, dar bine și nu prea scump. Andrei îmi povestește că îi promisese unei românce că se va însura cu ea, pentru a obține permisul de ședere, dar acum s-a răzgândit, însă îi va cumpăra „cizmulițe” acelei persoane, pentru a o consola. Surâd sorbind cu grijă
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
murdară. Servitorii și călăul sultanului, cei care trebuiau să execute ordinul stăpânului lor, sunt zguduiți de atâta cruzime. Tatăl băiatului, vizirul, vine la ei spunând că sultanul va regreta amar această decizie plină de cruzime și că ei vor plăti scump că au executat ordinul dat de sultan în stare de beție. Toți care au trăit și ei, măcar o dată în viață, nebunia iubirii sunt de acord cu vizirul, care propune să sacrifice în locul celui iubit de sultan pe un bandit
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
lehamite funcționărească a promisiunilor și înainte și după. Greșesc. Cineva a aruncat o curea de asfalt de la gara din Cosmești până în pădurea Buciumenilor, desigur nu pentru cei care pleacă ci mai ales pentru cei care vin la vin. Asfaltul fiind scump, conform legii compensării, nu s-a pus nici un metru pătrat de piatră pe uliți, desigur din respect pentru ecologia pământului și pentru sprijinirea producătorilor autohtoni de cizme, gumari, șoșoni, galoși... gogoși. Amintirile acestea ale mele le scriu cam alandala, cum
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
Ce ne facem Iancule? Ce să facem Costică? Eu aș zice să mergem la cei de sus, la inspectoratul școlar al regiunii Dunărea de Jos din Galați; poate ne numește pe undeva. N-aveam bani de tren că era prea scump. știam că inspectorul general regional cu probleme de învățământ primar era învățătorul Chiciroagă de loc din Independența, la aproape 75 de kilometri de Nicorești. După ce am așteptat aproape toată luna septembrie, că doar doar se va întâmpla o minune cu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
trebuință. Tânărul hangiu era blond, deși grecii nu prea sunt blonzi, răutăcios, zgârcit și afurisit, ca și cei zece lei pe care îi cerea pentru fiecare noapte de popas la obște. Mâncarea - altă mâncare dar nu de pește că era scump. Obștea era un dormitor într-o încăpere mare, cu paturi late, acoperite cu rogojini pe scândura goală, iar învelitul sau ceva care să țină loc de perină, te privea. Trebuia să ai grijă să dormi iepurește dar încălțat, ca să nu
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
pentru mâncare, aceeași, veșnicul scrob. Mâncarea ca mâncarea dar făceam niște prăjiturele care adunau ca la iarmaroc musafiri din toate direcțiile: nalangâte. Rețeta era simplă: făină de grâu, sare, apă, ulei și, dacă era că nu prea era fiindcă era scump, zahăr. Puneam făina într-un căuș, turnam apa călduță peste ea și o amestecam bine cu lingura până se făcea un fel de terci mai gros. Luam o lingură de lemn, o udam cu apă rece, luam terci cât cuprinde
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]
-
însoțiți de primărița nou instalată, au dispărut în timp ce eu „inspectam” curtea primăriei. Când am revenit în birou nu mai era nimeni. Mai târziu aveam să aflu că, după astfel de evenimente, crâșma din centru devenea neîncăpătoare, iar băuturile, oricât de scumpe erau, se epuizau repede. Șefii mergeau la o familie de gospodari, la sediul C.A.P. sau la Cooperația de Consum unde serveau o masă copioasă, pregătită din dispoziția inginerului-șef sau a cuiva din primărie. Se înserase de circa o
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
șefii de la județ. Lingușitor și serviabil, cunoștea necesitățile șefilor și toate mașinile lor își făceau plinul prin ușa din spatele clădirii cooperației. Restaurantul din centru avea două separeuri unde se mânca pui pe grătar cu mujdei și mămăligă, se fumau țigări scumpe, se beau băuturi fine și se umpleau portbagajele cu purcei de lapte, cu roate mari de caș, cu găini și curcani și cu multe alte bunătăți la care orășeanul de rând nici nu visa. În caz de forță majoră, se
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
oricărui organ de control pus pe dat sancțiuni. Și nici rău la suflet nu era! Președintele semăna foarte bine cu o pisică. Avea oasele flexibile, zâmbea mereu, iar buzunarele erau mereu pline cu bani, dar și cu pachete de țigări scumpe, deși nu fuma. Acasă avea ușa larg deschisă tuturor șefilor. Nu spunea niciodată „Nu fac, nu merg, nu am sau nu pot”. Pentru fumători avea țigări Kent, pentru cafegii cafea naturală, pentru băutori băuturi, iar pentru afemeiați avea femei. Cotoi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
cu organizatoricul, tovarășul Țăpoi, care răspundea de noi, cei de la „Ștefan Gheorghiu”. 159 Primele trei zile alergam după copiuțe să le cumpărăm sau să le transcriem. Noaptea pregăteam „sursa de inspirație”, care se găsea mai greu sau care era prea scumpă. În următoarele zile luam legătura cu alți profesori examinatori pentru a le da plocoanele mai delicate: țigări Kent, cafea, săpunuri, ciorapi, sau chiar lenjerie de corp de bumbac luată direct din fabrică și multe altele, afară de alimentele care erau duse
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
românilor de pretutindeni. S-au creat premizele unei largi coaliții a formațiunilor unioniste. Indiferent de deznodământul masivelor manifestații din anul 2002 mișcarea pentru unire se va extinde și se va intensifica până la triumful adevărului. Din scrisorile primite: Eugen Radțibor (Soroca) ... scumpul meu oraș natal Soroca astăzi pot spune cu inima Înlăcrimată mai mult era decât este. Cetatea cum o știi falnică nu mai este a noastră. Nistrul curge pe vechea albie dar nu mai este al nostru. Fostul liceu de fete
ALBUM CONSEMNÃRI REPORTAJE 1989 - 2002 by Dr. Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/817_a_1725]
-
individ intră într-un magazin unde se vindeau animale de companie, dorind să cumpere un papagal vorbitor. Vânzătorul îi arată mai mulți papagali, de diverse culori, clientul întrebându-l: Cât costă ăla verde? 200 de lei. De ce-i atât de scump? Știe 200 de cuvinte! Dar ăla galben? 300 de lei. De ce? Știe 300 de cuvinte! Dar ăla albastru? 500 de lei De ce? Știe 500 de cuvinte! Și ăla roșu? 2 000 de lei Știe 2 000 de cuvinte? Nu, domnule
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
a fi și a gândi. Nicolas, muncitor, tenace, dar boem ca stil de viață și ca manieră de a cheltui banii juca în fiecare săptămână la Pronosport 1000 de dolari și ținea morțiș să aibă, ca unic proprietar, cea mai scumpă mașină din Chile, celălalt, "fagărășan", chibzuit, abil, strâns la pungă, exact opusul celui dintâi. Doi oameni bine situați, după zeci de ani de muncă, erau și doi "făgărășeni", soț și soție, Sandu și C., "părinții adoptivi" ai tuturor românilor veniți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
și elegantă pentru Tiotea Nadia, dar complicată din cauza bagajelor care o însoțeau. Erau numai valize sărace, de răchită, sau simple baloturi pentru că bogata noastră mătușă era o foarte cărpănoasă în unele privințe. Cu baston fin, de abanos, purtând botine foarte scumpe și batiste de o finețe aeriană, parfumată totdeauna cu un parfum care mirosea a mere (parfum despre care știam că este foarte foarte scump), strălucind de curățenie. Tiotea Nadia nu ar fi cumpărat pentru nimic în lume o valiză nouă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mătușă era o foarte cărpănoasă în unele privințe. Cu baston fin, de abanos, purtând botine foarte scumpe și batiste de o finețe aeriană, parfumată totdeauna cu un parfum care mirosea a mere (parfum despre care știam că este foarte foarte scump), strălucind de curățenie. Tiotea Nadia nu ar fi cumpărat pentru nimic în lume o valiză nouă, ziarele i se păreau un lux sfidător, ca și cărțile de altfel, pentru care avea un fel de dispreț filozofic: "de ce citiți, pierdere de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
ceva cu totul deosebit și că ea știe că mama va naște un băiat care va fi un om de o valoare mare. Foarte sigură de pronostic, i-a dat mamei pentru fiul ei un napoleon de aur, ban foarte scump. * După nașterea copilului, originala Tiotea Nadia a urmărit evoluția acestuia în mod foarte atent. Îmi amintesc, aveam vreo patru, cinci ani, că mă măsura, mă privea într-un fel neobișnuit, obiectiv, de parcă urmărea un fenomen științific, mormăia ceva numai pentru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
mână și mi-a făcut cu ochiul complice. Am plecat, i-am cerut explicație, i-am cerut bani pentru insecta care îmi plăcuse, dar el mi-a spus că pentru mine nu mai are bani, fiindcă elefantul a fost prea scump și, la urma urmei, "iubita" mea are numai paisprezece ani, în timp ce "iubita" lui are șaisprezece. A urmat o discuție foarte urâtă, dar nefiind de unde, nu puteam face decât un scandal fără rost și atâta tot. "Tu o să-i trimiți o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
erau și altele. Nici măcar Panaitescu nu a îndrăznit să-mi recomande astfel de volume. Am stat mult, patronul sfătuindu-ne să fim serioși și să deprindem tainele filozofiei. Mai era și o istorie a matematicii: Celelalte, de literatură, erau foarte scumpe. Problema a fost rezolvată, însă, în stil gordian. Panaitescu a strecurat sub manta, cu tupeu, o minune de carte roșie, lucioasă, tipărită în condiții excelente: "Ce-a văzut Ilie Pânișoară", de inepuizabilul nostru idol, Teodoreanu. În timp ce eu mă prefăceam foarte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
menajament: "unde-i ceasul?" nu știam unde-i "ceasul", habar n-aveam de nici un ceas, adevărul acesta era. Nu furasem nici un ceas, nici nu văzusem acest obiect care, ni s-a spus răstit, că este un ceas de aur, foarte scump, un ceas elvețian, "Longines", cu diamante încrustate, cu o diademă, în jurul capacului interior, capacul superior având gravat, ni s-a explicat, două litere, A.S. Fiindcă negam cu disperare, am fost confruntați încă o dată cu bijutierul care a repetat exact ceea ce afirmasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că suntem vecini. Ce crezi, murea, își dădea duhul. Mi-a fost groază în ce hal era. Doctorul mi-a spus că ocupă un pat degeaba, că se chinuie, consumă cu el o avere (că acum medicamentele sunt teribil de scumpe). Și, văzându-l cum era, cu ochii stinși, cu coșul pieptului ca o pompă rablagită ce s-o mai spun, nici randament, nici viață, i-am luat mâna și i-am spus așa, de la obraz: mă nene, dă-ți drumu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
eliberatoare. Când motocicleta și-a făcut apariția, Maria Ivanovna și-a confecționat un fanion cu tricolorul românesc. Va străbate țara, cu motorul foarte puternic, fâlfâind din steag. Era o răsplată pe care o cerea de la viață, pentru care plătise, preț scump, dintr-o leafă de mizerie. Excursia cu motocicleta urma să fie triumful unei familii, gloria ei supremă. Au mai trecut câțiva ani. În fiecare săptămână, Maria Ivanovna consulta harta turistică a României pe care, în gând, a străbătut-o de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
lada de zestre". Tezaurul s-a mai pierdut și el, împărțit între membrii familiei care au luat, cum s-a întâmplat, unii niște fotografii, alții niște scrisori, au dispărut și cele câteva cărți din ladă, câte un guler de blană scumpă, mâncat de molii, niște dantelă... Singura mea moștenire de pe urma acestei trecătoare și triste istorii a rămas convingerea că, virtual, sau, uneori, real, fiecare dispunem de un tezaur: câteva fotografii, câteva imagini, amintiri care se înscriu în ființa noastră; pentru că, vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
punct conceptual, dar, totodată, o metodă care extrage piesele componente ale psihicului. Încearcă să le restaureze și să le pună la loc, dar rezultatul seamănă cu o scenetă a lui Chaplin: fiind ceasornicar, i se aduce la reparat un ceas scump, care "întârzie, dar merge"; îl desface meticulos, extaziat de perfecțiunea mecanismelor; masa la care lucrează se umple de măruntaiele ceasului. Când încearcă să remonteze obiectul, nimic nu se articulează, ceasul a devenit o grămadă de piese izolate... Nu pot uita
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
încât mi se părea că luminează. Se dă un semn sfânt când răsună astfel", ni s-a spus nouă, copiilor, înfiorați de taina care ni se dezvăluia ca un miracol. Cu trecerea anilor, clopoțelul sau păhărelul ne devenise tot mai scump; supraviețuise războaielor, revoluției bolșevice (pe atunci stăpânii clopoțelului erau în Basarabia), deportării în Siberia (unde îl luase cu dânsul un străbunic al familiei); de câteva decenii, micul clopoțel (sau poate păhărel) trăia la Iași, cu familia din care făcea parte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
igieniștii? Ei ar putea opri acțiunea, masacrul, fiind oameni, savanți cu perspectivă socială largă? Nu cred. Sunt atât de săraci... Vaccinurile pe care le produc igieniștii sunt, într-adevăr, mijloacele supreme ale opririi unor nenorociri catastrofale, dar sunt mult prea scumpe pentru a fi accesibile oricui. Grivei este un oarecare... unul dintre acești sărăntoci, introdus prin destin în proletariat. Nu prea are șanse lumea canină, de vreme ce s-a pus pe dânsa lumea președinților, de vreme ce trag în Grivei cei mai importanți oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]