11,710 matches
-
fi însemnînd ca prim ministru știe unul Dumnezeu. Fost ministru de resort, se distingea prin împrejurarea că se 'nchidea în cabinet ore întregi. Când pleca acasă, oamenii ce veneau să vază ce făcuse ilustrul om de stat în dulcea sa singurătate găseau risipiți pe biurou și pe covoare mulți cocoși de hârtie, admirabil lucrați și cadavre numeroase... de muști. Garantăm autenticitatea acestor fapte mari din trecutul d-lui Dimitrie Brătianu. Prin urmare nu mai poate fi îndoială că secundogenitul e un
Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]
-
au devenit parteneri, dar nu reușesc foarte bine să treacă dincolo de atracția fizică, incapabili să se înțeleagă, să comunice în mod satisfăcător, cuvintele vorbindu-i pe ei mai degrabă decât invers, viața în marele oraș părând să-i condamne la singurătate și individualism, sau mai degrabă solipsism. Și în această piesă se vede influența teatrului absurdului, Harold Pinter fiind mentorul lui Mamet, cu care tânărul dramaturg american coresponda, trimițându-i textele sale și cerându-i părerea. Urmează cele trei piese centrale
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
cap de familie la 26 de ani, Harry se revoltă, la o vârstă mai matură decât eroul lui Salinger, Holden, împotriva respectabilității monotone a vieții pe care o duce, căutându-și identitatea în escapada ce nu poate duce decât la singurătate. Nu ajunge la fel de departe pe cât își propune inițial, găsindu-și un refugiu în relația cu Ruth, legătură și ea curând supusă unor complicații, pașii greșiți continuând și în relațiile ce se restabilesc oarecum cu familia, prin intermediul pastorului Eccles și al
Dicţionar polemic de cultură americană by Eduard Vlad [Corola-publishinghouse/Science/1402_a_2644]
-
Compasiunea este limbajul iubirii. Căutând să ușureze greutățile suportate de alții În această lume dură, lucrăm pentru a ușura durerea lui Dumnezeu În fața suferinței creației Sale. Dumnezeu suferă Împreună cu poporul Său. Ușurându‑le celor suferinzi și chiar muri‑ bunzi tristețea singurătății și suferința trupului, aducem un zâmbet pe fața lui Dumnezeu. Nu contează de fapt dacă aceasta ia forma aplecării asupra necazurilor vecinilor care sunt bătrâni, bolnavi, neputincioși și infirmi sau a dăruirii de bunuri materiale pentru a Împiedica foametea, sau
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ce primește, și‑și procură cea mai mare mântuire”125. Însăși starea de suferință a celui bolnav este un alt mod al lui Dumnezeu de a ne solicita iubirea noastră. Încercați trupește de fierbințeala suferinței și Înghețați sufletește de răceala singurătății, unii semeni de‑ai noștri se sting singuri și Îndurerați, fără să aibă parte de mângâ‑ ierea unei mâini și de glasul sau de prezența tăcută a unui om căruia să‑i pese. De aceea suntem și trupești și duhov
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
ne dăruiește neprihănirea și slava Sa, ne face părtași la suferințele Lui ca să ne bucurăm și de slava Sa cerească (I Petru 4, 12‑14). Suferința este parte a unui Întreg mai mare. Este legătura dintre starea noastră prezentă de singurătate și starea noas‑ tră viitoare de slavă. Teologia creștină ne permite să vedem suferința ca o fereastră spre prezența lui Dumnezeu, În care vedem prin ea și dincolo de ea și surprindem o licărire a slavei și a prezenței lui Dumnezeu
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
au simțit atrași de liniștea, bucu‑ ria, pacea și mângâierea oferite de rugăciune. În acea lume a Închisorii, rugăciunea minții a Însemnat o evadare, o regăsire a echilibrului spiritual, o reconfortare sufletească ce i‑a ajutat să Învingă frica, angoasa, singurătatea, lipsurile, persecu‑ țiile etc. Această rugăciune i‑a situat mereu În prezența lui Dumnezeu, indiferent de Împrejurările grele prin care au trecut. Simțeau că nu sunt singuri și că Cineva Îi Întărește. Mulți au ajuns pe cele mai Înalte culmi
SUFERINŢA ŞI CREŞTEREA SPIRITUALĂ, Ediţia a II‑a, revăzută by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/168_a_136]
-
fără poeme, ca în trezie”. Orice concesie făcută unei asemenea mentalități vulgar pozitiviste este amendată în numele unei proiecții ideale a poetului, în evidenta prelungire a unor atitudini romantice: „Un surâs onctuos comercial se substituie rictusului de răzvrătire și scârbă. În locul singurătății și așlț cățărării pe stânca aridă a visului, pentru atingerea unui edelvais implacabil: înclinarea sufletului de carne dinaintea prostimei bucuroase de ridicarea totalului ei cu o unitate. Un meschin simț al confortabilului, al necesității pâinii cotidiene; un sentiment de certitudine
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
de aceea, elogierea unui scriitor nerecunoscut de „oficialitatea” literară, precum Urmuz, devenit și pentru Voronca, la fel ca pentru întreaga avangardă românească, o prezență emblematică, evidențiindu-se „gestul sublim de renunțare și de izolare”, „trăsnetul de ură, de răzvrătire, de singurătate; al celui mai pur dintre poeți” și faptul că: „Nu s-a amestecat cu nici una din trupele consacrate”. Motivația e semnificativă și în planul mai larg al atitudinii avangardiste față de tradiția în genere repudiată: singura tradiție recunoscută - căci se recunoaște
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
trădat, sau numai bănuindu-se ca atare, se lamentează patetic, înfășurat în largi falduri retorice gata să ia drept martor al injustiției și catastrofei cosmosul întreg, pentru a sfârși într-un fel de resemnare stoică, precum un alt scut împotriva singurătății. Angajarea fără rezerve a lui Voronca în demersul teoretic-programatic al avangardei capătă, apoi, o notă aparte prin accentul afectiv pus în recunoașterea și afirmarea condiției sale de scriitor. Oricât de hotărâtă e, la el, opoziția față de literatură, înțeleasă ca expresie
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ciugulesc ca pe o bucată de pâne, / și-mi văd, sub roțile deșertăciunii, nădejdile zdrobite toate, toate” (Neliniști). Însemnări, așadar, tânguitor-juvenile, regizate în decorul simbolist amintit, de unde nu pot fi absente, desigur, nici referințele muzicale tipice - „notele de pian în singurătate”, „clavirul... cernit și stins”, „serenada plopilor”, „sonata tăcerii”, „romanța apei” etc. etc. Pe alocuri, semnele unei conștiințe a convenționalității acestui univers transpar cu destulă claritate: „Era în toate acestea tristețea unei poezii vechi”, „Toate acestea - știi? - sunt ca într-un
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
va fi tot atât de vesel” - sfârșește Pe cine căutați?; ultimele rânduri din Obrazul de cretă, elogiind „viața”, o echivalează metaforic deopotrivă cu „un luceafăr găurind toate cărțile, toate zidurile” și cu un „bici încordat în cușca dresorului”, sub semnul definitiv al „singurătății”; în Poemoterapie, spectrul solitudinii se conturează în „plecarea celor din urmă prieteni”, pe o corabie incendiată; în Copacul-centaur libertatea poetului rămâne limitată la reveria dintre „pereții strâmți” ai odăii, iar după elogiul „scrisului dumnezeiesc de liber” urmează, în finalul Pădurilor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
visele, cu alții agenți eliberatori: „nu mai vânăm ursul sur prin munții americii / brațele noastre nu mai sângeră păduri sălbatece / ne operăm visele ca intestine / singuri ne închidem în mucegaiul birourilor” (subl. n.) Același poem va vorbi mai departe despre „singurătatea” șcareț ca o temniță te izolează”, despre ieșirea din „tunelul nemișcării / absenței”, ori despre zbaterea de a scăpa din „cușca cuvintelor”, despre dialogul necesar cu sine însuși și cu ceilalți al poetului, dincolo de obstacole, constrângeri și inerții: „prin gratiile versurilor
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
mucegaiul zilelor”, „somnul lânced” al plantelor ori „nămolul durerilor ce ne sug tălpile”, până la „nisipul nemișcării” și „huruitul ancorelor șcareț anunță un etern naufragiu”. Oriunde am căuta, ne întâmpină reprezentări strâns înrudite ale obsesiei fundamentale - în ordine negativă - traducând frustrarea, singurătatea, abandonul, absența ecoului la apelul solitarului. „Ca un tavan ne-apasă, prieteni, viața scundă” - putem citi, bunăoară, în Incantații, de unde e de reținut, între altele, și acest vers rezumativ pentru o întreagă dramă a noncomunicării: “în geamul viziunii, asculți, nu
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
ca în poemul XIII din același volum: „Ploaia - câte scări de mătase pentru buclele ochiului /.../ Când cavalerul cu mandolina amurgului la subțioară se oprește sub balconul de apă / Și castelana desprinde ca o fundă surâsul din cascada de azur al singurătății / Câmpiile dansează cu pasul lent în ierburi”; după cum bâlciul, ca alt teritoriu al miracolelor elementare, poate sugera (în VIII) nu mai puțin o viziune dinamică, cu luxuriante izbucniri de forme și culori interferând spectaculos: E o rătăcire prin bâlciuri Și
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
altceva, aceea de a surprinde momentul „când elanul se imprimă în arbore și-n slovă”, când „pasul șeț ca un arcuș pe struna potecii înfiorate” iar „un metal răspunde sub deget ca o coardă”. Tot așa, „din amnarul frunții scapără singurătatea clară”, „Fiecare pas încearcă rezonanța de marmoră a aerului”, „Mâna ca dintr-un pian, deșteaptă cântecul - surâsul / Și pasul se regăsește sprinten pe bolovanii zilei”, „o undă atinge antena spiritului în rugină” etc. etc. Iar, în prelungirea magiei erotice din
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
spitalului, citată de G. Călinescu pentru a ilustra ceea ce el numea „disonanța dintre fondul franc linear și falsa „absconsitate” și „procedeul de bază” al realizării „cifrului de concrete numite greșit imagini”: ca un golf spitalul te învăluie te primește șerpii singurătății ling pereții ferestrele aerul face bale la gură precum câinele de vânătoare foaia de observație arată drumul stelelor și fiecare duce între degete un termometru ca o ramură de salcie în duminica floriilor mâhnirea e o crinolină de-a lungul
A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/1852_a_3177]
-
Eminescu, dar omul nu-l are decât murind și învingând moartea: Înseamnă a învinge moartea prin moarte"44. În Așteptându-l pe Godot, Samuel Beckett schițează un om încremenit într-un prezent al nimicului, al dialogului fals, închis în monologul singurătății în doi. Personajele așteaptă un "dumnezeu" care nu vine. Părintele Stăniloae a văzut bine: în realitate, Dumnezeu îl așteaptă pe om. Mai mult, îi iese kenotic în întâmpinare (katabasis). Prin acest act, Dumnezeu unește timpul cu eternitatea spre a o
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cea mai înaltă concepție despre arta traducerii. Lui C. D. Zeletin i-au trebuit decenii întregi spre a se face vrednic de un Baudelaire... român! Mai mult, el spune că a învățat fiecare poezie pe de rost, scandând-o în singurătate spre a-i prinde muzica interioară. După opinia mea, aceasta este marea piatră de încercare pentru orice act tâlcuitor, fie în critică, fie în transpunerea scenică a unei capodopere dramatice. Un regizor (sau un actor) e cu atât mai original
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
candidă frățietate...). Un splendid poem se intitulează Ninsoarea sacră: "Spre-al umerilor de ninsoare stol / m-arunc". Și mai departe: Tresar în jur cu foșnet viu de bălți, / potopul fulgilor nu-mi lasă-o rază, / când nevăzuta pulbere de dălți / singurătatea o fărâmițează. // Ajuns într-al ninsorii sacru pisc, / uit numele-i de mare cuviință / și stau cu gândul, unic obelisc, / păzit de vasta albă stăruință. Înalt, ca după plânsul îndeajuns, / văd totu-n linii ample, văd alboarea, / pătrunsul inimii s-
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
în 2002, producând o puternică impresie la Chișinău, și întrucât poetului îi apărea, probabil, cea mai importantă carte a sa, după o îndelungată tăcere, Ninge la o margine de existență (Editura Cartea Moldovei, Chișinău, 2002), precedată în 2000 de Piramida singurătății (la aceeași editură), altă construcție poetică solidă. A urmat, în debutul anului 2003, poemul dramatic Decebal (Editura "Universul", Chișinău), libret pentru opera cu același titlu a compozitorului Tudor Zgureanu. Mihai Cimpoi, care prefațează ambele apariții, le consideră "cântecul de lebădă
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
complexului sfâșierii" coroborat cu "complexul lui Sisif"), a reușit un salt peste marile tendințe literare ale sfârșitului de veac XX (neotradiționalism, neomodernism, postmodernism), plasându-se intuitiv în transmodernism, care are ca suport ontologic atitudinea transdisciplinară 377. În mod cert Piramida singurătății stă sub semnul sfâșierii. Cartea începe cu o insolită "artă poetică", transpusă în maniera caligramelor lui Apollinaire, imaginând un om în picioare: Avem / un ceva al nos/ tru pe care nu / îl posedăm dar / care ne ține-n / picioare". Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
apelor, 1960, Neliniști, 1963, Din patru vânturi, 1964, Insula cerbilor, 1966, Îmblânzirea focului, 1971, Momentul inimii, 1975, Încercarea de a nu muri, 1980, Întoarcerea dramaticului Eu, 1983, Scrieri alese, I-II, 1985, Ciclul italian sau criza de timp, 1987, Piramida singurătății, 2000, Ninge la o margine de existență, 2002, Decebal, 2003; Momentul inimii, 2003, ediție antologică de Mariana și Dumitru Gabura, Editura Litera Internațional, Chișinău-București. 377 A se vedea cap. Temeliile transmodernismului și cartea lui Basarab Nicolescu, Transdisciplinaritatea. Manifest, Editura Polirom
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
pe-obrajii tăi cei dragi/ Și-ți cad în părul galben,/Și toată ești acuma/Muietă în miragi” (Singuri). Cele mai personale reflexe sunt legate de sentimentul golului, al suspendării: „Îi gol, îi larg, nu simt nimic - / Ceasornicul a stat” (Singurătate). În poeziile din Suave flori V. se eliberează de artificiile simboliste, ajungând la simplitate; prin echilibrul reținut și tandru, unele secvențe amintesc vag de sonetele eminesciene („Și mai mult acum îți placi tu ție/ Și te întreci pe tine-n
VERNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290496_a_291825]
-
Neprețuita simplitate, LCF, 1977, 18; George Alboiu, Doi poeți, LCF, 1977, 23; Zaharia Sângeorzan, Poezia cetății, RL, 1977, 41; Alexiu, Ideografii, 57-60; Iorgulescu, Scriitori, 167-170; Regman, Explorări, 229-233; Grigurcu, Poeți, 504-507; Ruja, Valori, 161-164; Lit. rom. cont., I, 745-747; Dimitriu, Singurătatea, 176-180; Eugen Simion, Poezia la treizeci și trei de ani, RL, 1981, 23; Laurențiu Ulici, Momentul regăsirii: „Viața la treizeci și trei de ani”, CNT, 1981, 25; Mircea Martin, Temperatura sentimentelor, RMB, 1981, 11 427; Dana Dumitriu, Locuitorii „Paradisului”, RL, 1983, 8; Daniel Dimitriu
VERONA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290498_a_291827]