971,909 matches
-
est de Iordan, între Damasc și Ma'an, au fost stăpânite de regele Feisal al Siriei încă de la sfârșitul războiului. Wilson afirmă că această situație s-a datorat atât faptului că regiunea a ajuns în sfera de influență britanică, în conformitate cu prevederile acordului Sykes-Picot, cât și faptului că Londra a fost hotărâtă să respecte această înțelegere. Englezii au permis administrația arabă în interior și datorită faptului că nu dețineau trupe suficiente în teritoriu. Damascul era localizat în sfera franceză indirectă de influență
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
la vest de râul Iordan. Această înțelegere a devenit oficială mai înainte ca mandatul să devină efectiv. A fost inclusă o clauză în carta care guverna Mandatul Palestinei care permitea Regatului Unit să amâne sau să anuleze pentru totdeauna toate prevederile legate de „căminul național evreiesc” în teritoriile aflate la răsărit de râul Iordan.. La începutul lunii septembrie 1922, guvernul britanic a prezentat un memorandum Ligii Națiunilor cu detaliile acestei clauze. Memorandumul a fost aprobat pe 23 septembrie. După această dată
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
de Organizația Sionistă. Comisia permanentă pentru mandate a Ligii Națiunilor a apreciat că mandatul conținea două obligații. În 1932, comisia mandatelor au întrebat reprezentanții puterii mandatare cu privire cererile făcute de populația arabă pentru înființarea unor instituții ale autoguvernării, în conformitate cu prevederile mandatului, în particular cu cele ale articolului 2. Președintele comisiei a notat că, folosindu-se de prevederile aceluiași articol, puterea mandatară a pus bazele „căminului național evreiesc”. În martie 1930, secretarul de stat pentru colonii, lordul Passfield, a redactat un
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
În 1932, comisia mandatelor au întrebat reprezentanții puterii mandatare cu privire cererile făcute de populația arabă pentru înființarea unor instituții ale autoguvernării, în conformitate cu prevederile mandatului, în particular cu cele ale articolului 2. Președintele comisiei a notat că, folosindu-se de prevederile aceluiași articol, puterea mandatară a pus bazele „căminului național evreiesc”. În martie 1930, secretarul de stat pentru colonii, lordul Passfield, a redactat un document guvernamental prin care se afirma că nu există nicio prevedere în Declarația Balfour prin care să
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
a notat că, folosindu-se de prevederile aceluiași articol, puterea mandatară a pus bazele „căminului național evreiesc”. În martie 1930, secretarul de stat pentru colonii, lordul Passfield, a redactat un document guvernamental prin care se afirma că nu există nicio prevedere în Declarația Balfour prin care să li se acorde evreilor o poziție favorizată în Palestina față de localnicii arabi, sau una prin care dorința de autoguvernare a palestinienilor ar trebui îngrădită pentru facilitarea fondării „căminului național evreiesc” în Palestina. De asemenea
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
mai sublinia că liderii sioniști se opuneau deschis oricăror măsuri pentru autoguvernarea palestinienilor. Mai mult, aceștia din urmă aveau pretenția că articolul 2 al mandatului constituia fundamentul juridic pentru acordarea autoguvernării palestinienilor. Poziția sioniștilor era declarată în documentul guvernamental contrară prevederilor articolului XXII ale Convenției Ligii Națiunilor și promisiunilor făcute arabilor în mai multe rânduri. În 1937, o comisie regală prezidată de lordul Peel a propus rezolvarea conflictului arabo-evreiesc prin împărțirea Palestinei în două state. Conducătorii arabilor au respins planul, evreii
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
Programul cerea Palestina să fie transformată într-un „Commonwealth evreiesc”. În 1946, o comisie anglo-americană de anchetă, cunoscută drept „Comitetul Grady-Morrison”, constata că pretențiile sioniștilor pentru fondarea unui stat evreiesc depășeau limitele stabilite atât de Declarația Balfour cât și de prevederile legale ale Mandatului Palestinei și în plus au fost respinse de președintele Agenției Evreiești în 1932. Ca urmare, Agenția Evreiască a refuzat să accepte Planul Grady-Morrison ca bază de discuției. Purtătorul de cuvânt al agenției, Eliahu Epstein, a declarat că
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
la drepturile politice sau civile, la admiterea la funcțiile sau onorurile publice, sau la exercitarea oricărei meserii sau ocupații, în „orice localitate”. O analiză juridică făcute de Curtea Internațională de Justiție a notat că în cazul Convenției Ligii Națiunilor existau prevederi care recunoșteau comunitățile din Palestina drept națiuni independente. Mandatele au marcat doar o perioadă tranzitorie, cu singurul obiectiv acela al administrării teritoriilor pe drumul spre independență. Judecătorul Higgins a explicat faptul că poporul Palestinei este îndreptățit să-și administreze propriul
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
propus formarea unui consiliu legislativ în „The Palestine Order in Council, of 1922”, care punea în practică termenii mandatului. Acest document prevedea că „niciun decret nu urmează să fie emis dacă va fi în orice fel incompatibil sau contradictoriu cu prevederile acestui mandat”. O asemenea hotărâre era inacceptabilă pentru arabi, care considerau că altfel s-ar „fi sinucis”. De-a lungul întregii perioade interbelice, britanicii, folosindu-se de termenii mandatului pe care chiar ei îi stabiliseră, au respins principiul conducerii de către
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
și a decis să-și încheie mandatul pe 15 mai 1948. În timpul negocierilor de la Ialta, „cei trei mari” au căzut de acord ca toate mandatele Ligii Națiunilor să fie trecute sub tutela Organizației Națiunilor Unite. Agenția Evreiască avea cunoștință despre prevederile Cartei ONU cu privire la aceste subiecte. Agenția a scris un memoriu destinat delegaților la Conferința de la San Francisco, prin care cerea apărarea clauzei care prevedea că tutela ONU nu poate afecta dreptul evreilor la un cămin național așa cum fusese prevăzut în
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
care prevedea că tutela ONU nu poate afecta dreptul evreilor la un cămin național așa cum fusese prevăzut în Declarația Balfour și în textul mandatului pentru Palestina. Conferința a respins această cerere prin stipularea în articolul 80 a Cartei ONU a prevederii conform căreia tutela ONU „ar putea” să modifice prevederile mandatului Ligii Națiunilor. Istoria negocierilor pentru articolul 80 al Cartei ONU așa cum este înregistrată în Arhiva „Foreign Relations of the United States” indică faptul că a fost dezvoltat ca o înțelegere
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
evreilor la un cămin național așa cum fusese prevăzut în Declarația Balfour și în textul mandatului pentru Palestina. Conferința a respins această cerere prin stipularea în articolul 80 a Cartei ONU a prevederii conform căreia tutela ONU „ar putea” să modifice prevederile mandatului Ligii Națiunilor. Istoria negocierilor pentru articolul 80 al Cartei ONU așa cum este înregistrată în Arhiva „Foreign Relations of the United States” indică faptul că a fost dezvoltat ca o înțelegere pentru respectarea „status quo-ului”" mandatului Palestinei. Articolul a fost
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
amintit că Declarația de Independență a Armeniei și Constituția țării numesc provinciile turce răsăritene „Armenia Apuseană”. Armenia nu recunoaște în mod explicit frontierele Turciei contemporane. În plus, Oskanian a subliniat că Turcia nu a pus în practică o serie de prevederi ale tratatului. De exemplu, tratatul cerea Turciei să deschidă consulate în fiecare dintre cele trei republici caucaziene. Datorită tensiunilor dintre Armenia și Azerbaidjan în privința regiunii Arțah/Karabah, Turcia a închis frontiera terestră cu Armenia și relațiile diplomatice bilaterale au intrat
Tratatul de la Kars () [Corola-website/Science/321227_a_322556]
-
adică a integrării în imperiu, indiferent de religie sau limbă) printre națiunile cu tendințe secesioniste, și stăvilirea mișcărilor naționaliste centrifuge. Reformele au eșuat, în ciuda faptului că au încercat să integreze comunitățile nemusulmane și neturce din imperiu în societatea otomană prin prevederi care erau revoluționare pentru acea perioadă. În timpul Tanzimatului a fost emis Regulamentul Națiunii Armene, ("Nizâmnâme−i Millet−i Ermeniyân") pe 29 martie 1863. Milietul armean a primit o serie de privilegii extinse și autonomie. Națiunea Armeană, "Millet−i Ermeniyân" se
Millet (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321214_a_322543]
-
a Războiului de Independentă i-a forțat în cele din urmă pe Aliați să renegocieze condițiile de pace. Aliații și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și ratificat un nou tratat de pace, cel de la Lausanne din 1923, cu prevederi mult mai favorabile turcilor. Problemele nerezolvate au fost mai apoi negociate în cadrul Ligii Națiunilor, așa cum a fost cazul provinciei Mosul (1925). Dezintegrarea Imperiului Otoman a dus la formarea statelor arabe și a Republica Turcia așa cum le cunoaștem în zilele noastre
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
a Peninsulei Arabice a trecut sub stăpânirea unui aliat al britanicilor, Ibn Saud, cel care avea să creeze în 1932 Regatul Arabiei Saudite. Regatul Unit și Turcia își disputau controlul asupra fostei provincii otomane Mosul în deceniul al treilea. În conformitate cu prevederile Tratatului de la Lausanne, Mosul trecea sub controlul britanic, dar noua republică turcă pretindea că provincia este parte a teritoriului său istoric. Un comitet al Ligii Națiunilor format din trei persoane a efectuat o vizită în regiune și și-a prezentat
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
Anatoliei, cu excepția regiunii Adana, inclusiv însă Izmir. Totuși, în 1919, premierul elen Eleftherios Venizelos a obținut permisiunea negociatorilor de la Conferinței de pace de la Paris să treacă Izmirul sub controlul Greciei, în ciuda înțelegerilor acordului amintit mai devreme. Franța a obținut, în conformitate cu prevederile secrete ale Acordului Sykes-Picot, controlul asupra Hatay, Libanului și Siriei. De asemenea, Franța era interesată de obținerea controlului asupra unei regiuni din Anatolia de sud-est. Franța a semnat alături de Italia, Regatul Unit Acordul de la St.-Jean-de-Maurienne, care suplimenta teritoriile preluate
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
1918 - 1923, să-i forțeze pe armeni și pe greci să se retragă din Anatolia. Revoluționarii turci au reușit de asemenea să înăbușe încercările kurzilor din deceniul al treilea pentru obținerea independenței. După ce rezistența turcă a recucerit controlul în Anatolia, prevederile Tratatului de la Sèvres au devenit imposibil de aplicat. Mai înainte ca Republica Democrată Armeană să devină parte a Uniunii Sovietice, ea a semnat pe 2 decembrie 1920 Tratatul de la Alexandropol, prin care erau trasate granițele dintre cele două state. Frontierele
Împărțirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/320525_a_321854]
-
iar pe 30 noiembrie 23 de divizii ale Armatei Roșii atacau Finlanda în timpul a ceea ce avea să fie cunoscut ca războiul de iarnă. După o serie de lupte aprigi de-a lungul liniei Mannerheim, URSS dobândea întregul istm Carelia conform prevederilor Tratatului de pace de la Moscova. Odată cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial și invazia nazistă a Uniunii Sovietice se deschidea frontul unui nou război fino-sovietic; inițial Finlanda, fiind sprijinită de Germania a recucerit provincia Carelia, însă în iunie 1944
Evacuarea copiilor finlandezi din timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/320547_a_321876]
-
totdeauna o deosebire profundă (gap) între sistemul real și modelul acestuia. Amploarea acestei deosebiri depinde de complexitatea modelului, fidelitatea, precizia, "realismul" etc. Scopurile construirii modelelor pot fi prezentate succint astfel: ٭relevarea fenomenelor sau proceselor ce se desfășoară în interiorul sistemului real; ٭prevederea consecințelor sau utilității diferitelor metode de decizie; ٭descrierea elementelor componente sau a subsistemelor sistemului real. Modelele pot fi clasificate în două categorii principale: ٭"modele fizice" (naturale, materiale); ٭"modele matematice". "Modelul fizic" reprezintă o machetă, o instalație sau un dispozitiv fizic
Modelul unui sistem () [Corola-website/Science/320620_a_321949]
-
Deșertului. Sfântul Benedict de Nursia, a cărui Regulă se bazează pe cea a Sf. Vasile, este adesea considerat întemeietorul monahismului apusean. În anul 451, în urma conciliului de la Chalcedon, Biserica Alexandrină este împărțită în două ramuri: calcedoniană (cei care au acceptat prevederile conciliului), și monofizită sau necalcedoniană (cei care au respins prevederile). Majoritatea egiptenilor erau de monofiziți, ceea ce a dus la persecutarea lor de către bizantini. În anul 641, arabii invadează Egiptul, cucerindu-l cu puțină rezistență din partea populației locale. Mișcările de rezistență
Copți () [Corola-website/Science/320654_a_321983]
-
pe cea a Sf. Vasile, este adesea considerat întemeietorul monahismului apusean. În anul 451, în urma conciliului de la Chalcedon, Biserica Alexandrină este împărțită în două ramuri: calcedoniană (cei care au acceptat prevederile conciliului), și monofizită sau necalcedoniană (cei care au respins prevederile). Majoritatea egiptenilor erau de monofiziți, ceea ce a dus la persecutarea lor de către bizantini. În anul 641, arabii invadează Egiptul, cucerindu-l cu puțină rezistență din partea populației locale. Mișcările de rezistență au apărut după ce egiptenii le-au impus creștinilor impozite mari
Copți () [Corola-website/Science/320654_a_321983]
-
Când Anglia și dominioanele sale au declarat război Germaniei la debutul Primului Război Mondial, guvernul australian a urmat rapid cererea engleză, cu primul ministru Joseph Cook declarând la 5 august 1914: Trupele de miliție nu erau îndrituite să servească peste mări, conform prevederilor Legii Apărării 1903, astfel că a fost creat un corp expediționar format exclusiv din voluntari sub denumirea de Forța Imperială Australiană (AIF) iar recrutările au început la 10 august 1914. Guvernul a înregimentat 20.000 de oameni, organizați ca o
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 12 iunie 1929. În condițiile în care regele Mihai I era minor, decretul de promulgare a fost semnat de cei trei membri ai Regenței, unul din ei fiind chiar patriarhul Miron Cristea. Principalele prevederi ale Concordatului erau următoarele: Prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948, Concordatul a fost denunțat de către autoritățile comuniste din România, iar în august 1948, guvernul a preluat o parte din prerogativele papale. Noua Lege a Cultelor consfințea dreptul puterii
Concordatul din 1927 () [Corola-website/Science/320679_a_322008]
-
a privit aproximativ 2 milioane de oameni, care și-au pierdut de jure cetățenia cu care se născuseră și au fost transformați cu forța în refugiați. După ce guvernul Mișcării Naționale Turce cu sediul în Ankara a refuzat să se conformeze prevederilor Tratatului de la Sèvres, care fusese semnat de guvernul otoman cu sediul la Constantinopol, și după ce armatele M.N.T. conduse de Kemal Atatürk le-au învins pe cele grecești, a fost organizată o nouă conferință de pace la Lausanne, în Elveția, care
Schimburile de populație dintre Grecia și Turcia () [Corola-website/Science/320737_a_322066]