12,690 matches
-
o parte și de alta a șoselei. Relieful acestei zone este format din dealri înalte. Acestea sunt bogate în păduri de fag și de stejar, și în animale sălbatice. Fiind o zonă de deal, Curița conține mai mult soluri argile-calcaroase. Ținutul este împânzit de numeroase ape curgătoare și izvoare asemeni celor de munte, reci și limpezi. La ieșirea din sat, la o distanță de vreo 5km, există un izvor de salamură la care vin și locuitori ai satelor vecine. Acest izvor
Curița, Bacău () [Corola-website/Science/300667_a_301996]
-
Ștefan cel Mare dădea cneaghinei Magda , nepoata Atalesiei , satul Rădeni , ce este între Dragomirna de la Pârâul Sec și între Bogdana , unde a fost Miclăuș faur , în schimbul satului Pleșești pe Caraclău . Acest sat este unul și același cu satul Băhnășeni din ținutul Bacău, fiind pomenit și în alte documente la data de 20 aprilie 1627 și respectiv la 2 aprilie 1628. Conform „ Tezaurului Toponimic al României „ ,Băhnășenii ar fi înghițit satul Pleșești . . La început satul a fost răzeșesc ,apoi a devenit boieresc
Băhnășeni, Bacău () [Corola-website/Science/300655_a_301984]
-
Enăchești, cu 34 de familii), harta austriacă din 1852, în Marele Dicționar Geografic al României din 1901, în Dicționarul Statistic al României din 1914 și în "Statistica Răzeșilor" a lui Petru Poni, din 1921. În secolul al XVII-lea, hotarul ținutului Bacău însoțea culmea Pietricica (de la S. La N.) pe toată lungimea ei, cobora pe pârâul Nadișa până la confluența cu Tazlăul, incluzând tot teritoriul de pe stânga Tazlăului adică exact în zona satului Enăchești. Tendințele constante ale marilor proprietari de a deposeda
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
au fost capabili sa construiască canale pentru aducerea apei necesare punerii în mișcare a instalațiilor de măcinat cereale, să extragă și să vândă sarea de la Târgu Ocna, să supună petrolul (care efectiv izvora la suprafață în unele zone muntoase ale ținuturilor Văii Tazlăului) unor procese de transformare pentru a-i da o întrebuințare în conformitate cu trebuințele lor etc. Poate nu este întâmplător faptul că la Tescani, în 1906, s-a făcut primul foraj rotativ hidraulic din România. Evoluția administrativ-cronologică a localității arată
Enăchești, Bacău () [Corola-website/Science/300669_a_301998]
-
structuri de tip “țară românească” (Țara Hațeg, Țara Fagăraș, Țara Bârsei, etc.). Prima mențiune documentară despre Țara Hațegului, cu localitățile dependente este Diploma cavalerilor Ioaniți din anul 1247. Acest document explică desprinderea acestei zone din entitatea statală anterioară care cuprinde ținuturile din nordul Olteniei (conduse de voievodul Litovoi) și cele de pe versantul nordic al Carpaților Meridionali, zona Jiului și a Hațegului. Regatul maghiar a întâmpinat aici o rezistență inverșunată din partea populației românești baștinașe, organizată în instituțiile sale străvechi. Impunerea formelor de
Livadia, Hunedoara () [Corola-website/Science/300552_a_301881]
-
jaful pană la Țintirim, iar locuitorii de aici s-au retras în păduri pe valea pârâului Valea Seaca, unde au și rămas. Ulterior oamenii locului - excepție cei din satul Mândrișca - au fost împământeniți aici de Ștefan cel Mare în hotarele ținutului „Buciumeni” , noua vatră cât și răzășia moștenită fiind dăruite drept semn de prețuire pentru actele de vitejie. Acestea au fost vădite în lupta dată si câștigată de moldoveni la poalele codrului lui Făurel, când năvălitorii au fost învinși de locuitorii
Valea Seacă, Bacău () [Corola-website/Science/300709_a_302038]
-
-lea: "Măzănăieștii" ("Mădeneștii" - 1848, "Măzăneștii" - 1840, "Măzănceștii" - 1835, "Măzăneeștii" - 1850, "Măzăneștii" - 1848, 1851, 1860, "Măzănieștii" - 1836, "Măzimeștii" - 1848, "Mîzineștii" - 1810 (sau "Buneștii"; legea din 1892), sau "Șoșanii" (1896, 1906, 1908, 1912), moșie în ocolul Tazlăul Sărat (Ocolul Tazlăul de Sus), ținutul Bacăului, în anii 1810, 1815, 1817, 1818, 1836, 1840, satul nu mai era; include trupul de moșie Cotul lui Frunză (1837) și trupul de moșie Ciceiul (?) (1837, 1870); înglobat în satul Podurile (1846, 1856), unde nu mai apare moșie. Pe
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
Casa lui Stoica" (fragmente ceramice din secolul al XVII-lea, o râșniță; cercetări dr. Ion Mareș, Muzeul Bucovinei din Suceava). Sate și locuitori din zonă sunt amintiți în revistele din secolul al XIX-lea: „"Borzascii lui Mariș, Prăjășcii, Măzănăeșcii, la ținutul Bacăului, ocolul Tazlăului de Sus, moșie cu părți și răzășească, în care moșie au părți d-lor Căpitanul Constantin Mareș, Luca Mariș și alții. Are satul doi priviligeți, doi mazili, cinci nevolnici, una vădană, pe lângă moșiile Solonții, Cucueții și altele
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
Brătila". Nepoții și strănepoții, căpitanul Constantin Mariș, Constantin Ene, se judecă pentru pământurile amintite, respectiv cele schimbate de Vasile Mariș și sora sa Anița (fiii lui Dumitru Mariș), cu Ioan Mariș și Luca Mariș, cercetarea fiind făcută de către ispravnicul de ținut Iordachi Mariș. Măzănăeștii este numele moșiei de lângă Valea Șoșii, Luca Mariș fiind locuitor din Valea Șoșii . Recensământul populației Moldovei, din anii 1772-1773 și din 1774, efectuat de către armata rusă condusă de generalul Rumianțev, care ocupase Moldova, consemnează satul ""Podurile-Răzășești"", toată
Valea Șoșii, Bacău () [Corola-website/Science/300711_a_302040]
-
Pentru 2,82% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. Târgul vechi exista în veacul al XIII-lea și a căzut din însemnătate după anul 1650, odată cu dezvoltarea ocnelor de sare de la Târgu Ocna. În trecut a fost și un ținut al Trotușului, dar mai târziu acest ținut a fost contopit cu cel al Bacăului. Trotușul apare ca punct de vamă domnească înaintea Bacăului, a Iașului și a Bârladului. Pentru a ne da seama de viața catolică și de puterea economică
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
cunoscută apartenența confesională. Târgul vechi exista în veacul al XIII-lea și a căzut din însemnătate după anul 1650, odată cu dezvoltarea ocnelor de sare de la Târgu Ocna. În trecut a fost și un ținut al Trotușului, dar mai târziu acest ținut a fost contopit cu cel al Bacăului. Trotușul apare ca punct de vamă domnească înaintea Bacăului, a Iașului și a Bârladului. Pentru a ne da seama de viața catolică și de puterea economică a catolicilor din Târgu Trotuș, ajunge să
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
Moldova; cu cât mai puțin nu cunoaște ca această episcopie să fi avut sediul la Trotuș. Localitatea Trotuș este cuprinsă aproape în toate rapoartele și relațiile care descriu situația bisericilor catolice din Moldova. Mutarea populației către Târgu Ocna și contopirea ținutului Trotușului cu cel al Bacăului au determinat scăderea numărului catolicilor, care au rămas o simplă comunitate mică, afiliată la parohia Grozești. Statistica bisericilor catolice din Moldova 1871-1872 notează că biserica de lemn de la Trotuș a fost construită în anul în
Comuna Târgu Trotuș, Bacău () [Corola-website/Science/300706_a_302035]
-
română (sudul județului, inclusiv comuna Feleac) au fost unite cu județul Turda și au format împreună până în 1946 județul Cluj-Turda. Organizarea din 1929 a rămas valabilă până în 1950, cu excepția perioadei 1938-1940, când Regatul României a fost împărțit administrativ în 10 ținuturi. Ca urmare a organizării din anul 1925, județul Cluj avea o suprafață de 5.079 km și o populație de 352.029 locuitori. Era compus din 226 comune rurale (echivalente actualelor sate) și o comună urbană (orașul Cluj), dispuse în
Județul Cluj (interbelic) () [Corola-website/Science/300729_a_302058]
-
pământului se vede o pătură subțire de 10-30 cm care formează pământul arabil pentru ca mai jos să fie o pătură de vreo doi metri adâncime de pământ argilos, și o alta și mai groasă formată din pietriș și stânci argilo-calcaroasă. Ținutul este bogat în pășuni și fânețe cu iarbă grasă iar pădurile rămase, cu animale sălbatice care mai fac uneori stricăciuni semănăturilor. Pământurile sunt fertile, bune pentru cultivarea cerealelor, în deosebi a porumbului. Pe dealurile din jur sunt cultivate mai ales
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
pomi fructiferi. Coastele dealurilor erau altădată plantate cu viță indigenă din soiuri cele mai bune și potrivite climatului. Acestea dădeau un vin foarte bun și sănătos. Filoxera însă a distrus aceste vii iar sătenii luând pildă rea de prin alte ținuturi, au replantat cu hibrizi: terasă, noha, steibel, etc, care pe lângă vinuri proaste și dăunătoare sănătății, acestea strică și bunul renume al viței românești. Fânețele și pășunile fiind acoperite cu iarbă grasă, în comună se regăsesc numeroase familii care cresc vaci
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
de porumb ajungea la puțină lume de la un an la altul. Astfel a luat naștere o nouă ocupație specifică oarecum cășiunenilor, anume cărăușia. Cărăușii aveau căruțe legate în fier, cu cai robuști, alții cu boi în jug, și cutreierau satele ținuturilor din jur a Transilvaniei, a Moldovei și Basarabiei, și a Munteniei, cărând diverse mărfuri din zone îmbelșugate în zone unde nevoia lor este mult simțită, înlesnind astfel comerțul dintre aceste zone. Negoțul acesta le aducea profituri remarcabile, sporind prestigiul Cașinului
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
căminele lor după sfârșitul războiului. Campania din 1913 de peste Dunăre, își are originea în învrăjbirea popoarelor balcanice: Bulgaria, Serbia și Grecia. După ce ele au adus un crâncen război în alianță pentru a înfrânge Turcia și a smulge cele din urmă ținuturi stăpânite pe nedrept, Bulgaria a trădat alianța cu Serbia și Grecia, intrând în luptă cu acestea. Bulgaria a atacat fără milă foștii aliați pentru a lua partea întreagă de război. Oastea Română a intrat în Bulgaria pentru a opri această
Comuna Cașin, Bacău () [Corola-website/Science/300662_a_301991]
-
strămutat pe teritoriul de azi al Moldovei (Romania) si al Republicii Moldova, până la Dunăre și Marea Neagră. Munții Moldovei erau cunoscuți geografilor antici sub numele "Alpes ci". Prima mențiune a bastarnilor datează din jurul anului 200 î.Hr., când geograful "Demetrios" din Callatis, descriind ținuturile de la nord de gurile Dunării, îi întâlnește aici, „veniți din alte părți”. Istoricul Trogus Pompeius relatează despre luptele dintre bastarni și daci. Învinși la început și pedepsiți din această cauză de regele lor, Oroles, să îndeplinească îndatoriri ce reveneau femeilor
Bastarni () [Corola-website/Science/300735_a_302064]
-
de Dunăre, în imperiu. Aceasta este ultima menționare a bastarnilor în izvoarele istorice. Că populație germanică, între 182-180 i.en., se situau în zona gurilor Dunării, unde au primit solia regelui Macedoniei, Filip al V-lea, care le-a promis ținutul locuit de dardani dacă îi sprijină în lupta împotriva romanilor. Astfel, în 179 i.en., Clondicus, conducătorul bastarnilor, a condus o expediție. Între timp, aceștia pătrund în Moldova de azi. Strabon menționează în lucrarea să trei neamuri bastarnice: peucinii (situați
Bastarni () [Corola-website/Science/300735_a_302064]
-
pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din perioada 1806 - 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind acest ansamblu teritorial "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind acest ansamblu teritorial "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, orașul Hotin era reședință a Ținutului Hotin
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, orașul Hotin era reședință a Ținutului Hotin . În anul 1826, a fost realizată o stemă a orașului. În 1832, s-a construit o biserică cu hramul "Sf. Aleksandr Nevski" în incinta cetății. În anul 1856, guvernul rus a abrogat statutul de zonă militară a Cetății Hotinului
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
a orașului. În 1832, s-a construit o biserică cu hramul "Sf. Aleksandr Nevski" în incinta cetății. În anul 1856, guvernul rus a abrogat statutul de zonă militară a Cetății Hotinului. În perioada 1812-1918, Hotinul a fost centrul administrativ al Ținutului Hotin, unul dintre cele 12 ținuturi (ulterior nouă) ale guberniei Basarabia. În anul 1897 populația sa era de 23.800 locuitori. Cea mai mare parte a locuitorilor erau de etnie evreiască și rusă. În secolul al XIX-lea, din cauza motivelor
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
construit o biserică cu hramul "Sf. Aleksandr Nevski" în incinta cetății. În anul 1856, guvernul rus a abrogat statutul de zonă militară a Cetății Hotinului. În perioada 1812-1918, Hotinul a fost centrul administrativ al Ținutului Hotin, unul dintre cele 12 ținuturi (ulterior nouă) ale guberniei Basarabia. În anul 1897 populația sa era de 23.800 locuitori. Cea mai mare parte a locuitorilor erau de etnie evreiască și rusă. În secolul al XIX-lea, din cauza motivelor de ordin economic și a apropierii
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]
-
Mediu și la începutul Epocii Moderne), populația ucraineană a Basarabiei, îndeosebi în nordul său, a sporit semnificativ de la circa 15.000 în 1810 la circa 200.000 în 1917 (din care peste jumătate se afla în jumătatea de nord a Ținutului Hotin), în principal din cauza migrației din Podolia (de peste râul Nistru). În timpul Primului Război Mondial, colțul de nord-est al Ținutului Hotin a fost singura porțiune a Basarabiei, care a fost ocupată temporar de către Austro-Ungaria. Odată cu prăbușirea Imperiului Rus în timpul Primului Război Mondial, Basarabia s-a
Hotin () [Corola-website/Science/300761_a_302090]