11,393 matches
-
au fost prizonieri de război ai germanilor. Stalin a obținut acceptul aliaților occidentali pentru repatrierea a tuturor cetățenilor sovietici ținuți prizonieri. Se pare că Roosevelt și Churchill s-au temut ca sovieticii să întârzie sau chiar să refuze eliberarea prizonierii aliați din lagărele germane eliberate de Armata Roșie. După semnarea înțelegerilor de la Ialta, Churchill l-a întrebat pe Stalin: „Au luptat cazacii și alte minorități împotriva noastră”, la care acesta din urmă a răspuns: „Ei au luptat cu ferocitate, ca să nu
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]
-
permită civililor și necombatanților cazaci să se așeze definitiv în regiunea mai slab populată Carnia, din Alpii italieni. Cazacii s-au mutat aici și au fondat mai multe stanițe, cu administrație, biserici, școli și trupe de ordine proprii. Odată cu înaintarea Aliaților spre nordul Italiei, partizanii italieni le-au cerut cazacilor să părăsească regiunea Carnia și să plece spre nord, spre Austria. Aici, cazacii au fost făcuți prizonieri lângă Lienz, pe malurile râului Drava. Britanicii i-au internat într-un lagăr de
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]
-
câteva zile, britanicii s-au purtat bine cu cazacii, dându-le acestora impresia că îi vor trata ca pe niște refugiați politic. În acest timp, unitățile Armatei Roșii s-au apropiat dinspre est, grăbindu-se să facă joncțiunea cu trupele aliaților occidentali. Pentru scurt timp, cazacii au crezut că nu vor fi repatriați, fiind sub protecția britanicilor. Britanicii au transportat pe 28 mai 1945 2.046 de ofițeri cazaci prizonieri, printre care și generalii Piotr Krasnov, Andrei Șkuro și Sultan-Ghirei Klîci
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]
-
cazaci, mai realiști decât soldații de rând, au luat foarte serios în calcul posibilitate repatrierii forțate în URSS. Ei au sperat totuși ca britanicii să aprecieze lupta lor anticomunistă, neavând nicio informație despre înțelegerile de la Ialta. Când au descoperit intențiile aliaților, unii au evadat, posibil și cu complicitatea unor soldați și ofițeri aliați, alții s-au opus, iar alții s-au sinucis. Cazacii care au scăpat de repatriere s-au ascuns prin păduri și munți, au fost ascunși de populația locală
Trădarea cazacilor () [Corola-website/Science/317416_a_318745]
-
Până chiar și tovarășii săi cei mai apropiați din Saratov și Samara au refuzat să deschidă porțile fortificațiilor lor în fața trupelor lui Razin. După ce patriarhul Moscovei l-a anatemizat pe Stenka Razin, cazacii de pe Don au încetat să mai fie aliații lui. Stenka Razin și fratele lui, Frol Razin, au fost luați prizonieri la Kaganlîk, ultima fortăreață pe care au mai controlat-o, și au fost duși la Moscova unde au fost torturați și rupți în patru bucăți în cadrul unei execuții
Stenka Razin () [Corola-website/Science/317447_a_318776]
-
și Gauerstadt de la Saxa-Meiningen. Pe atunci, Principatul de Lichtenberg era deja o parte din ducatul de Coburg de zece ani. Ernest al III-lea, suveranul de Saxa-Coburg-Saalfeld, a primit principatul în 1816 prin Congresul de la Viena privind acordarea de asistență aliaților în războiul împotriva Franței. Dar, din cauza distanței mari de la Coburg și a tulburărilor cauzate de Festivalul Hambach, Ducele a vândut principatul în 1834 Prusiei. Ducatul nou creat de Saxa-Coburg și Gotha a fost inițial un ducat dublu, condus de Ernest
Saxa-Coburg și Gotha () [Corola-website/Science/321782_a_323111]
-
afaceri în teritoriile sub mandat și pentru ca să împiedice puterile mandatare să modifice termenii mandatelor fără aprobarea SUA. Statele Unite ale Americii au protestat în mod oficial față de preambulul mandatelor, în care se preciza că aceste acte au fost aprobate de principalii Aliați și Puteri Asociate, în condițiile în care acest lucru nu corespundea realității. Monitoru Oficial al Ligii Națiunilor pe luna iunie 1922 conține o declarație a lordului Balfour în care explică faptul că autoritatea Ligii a fost puternic limitată. În articol
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
că „Mandatele nu au fost creația Ligii și ele nu au putut fi modificate în esență de ligă. Îndatoririle Ligii au fost limitate la observarea faptului ca termenii specifici și detaliați ai mandatului să fie în concordanță deciziile luate de Aliați și de Puterile Asociate și a faptului că, în ducerea la îndeplinire a acestor mandate, puterile mandatare să fie supervizate - nu controlate - de Ligă”. Nivelul controlului exercitat de puterea mandatară a fost decis în mod individual de către Liga Națiunilor. Ca
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
de „Mandate de clasa C”, care a inclus Africa de Sud-Vest și anumite insule din Pacificul de Sud. Mandatele de clasa C au fost fostele posesiuni germane: Consiliul Ligii Națiunilor a stabilit în august 1920 ca proiectele mandatelor adoptate de Aliați și Puterile Asociate nu vor căpăta forma definitivă până când nu sunt analizate și aprobate de Ligă. De asemenea, titlul legal deținut de puterea mandatară trebuia să aibă unul dublu: unul conferit de principalele puteri și cel de-al doilea conferit
Mandat al Ligii Națiunilor () [Corola-website/Science/321779_a_323108]
-
trebuiau să ajute forțele franceze și britanice să lupte împotriva celor otomane și germane. Legiunea Armeană, aflată sub comanda generalului Edmund Allenby, a luptat în Palestina, Siria și în cele din urmă în Cilicia, câștigând aprecierea guvernului Clemenceau și a aliaților acestuia din Antanta Legiunea Armeană a fost redesfășurată în Anatolia (Asia Mică), în confomitate cu planurile inițiale. Legiunea a activat în regiunile orașelor Adana și Mersin, fiind implicată în lupte de hărțuire cu milițiile turce. Acțiunile indisciplinate, atacurile și jafurile
Legiunea franco-armeană () [Corola-website/Science/321823_a_323152]
-
Becker a realizat toate sculpturile din capelă și interiorul criptei. O altă lucrare, cu o semnificație istorică și națională deosebită, este sarcofagul cu pământ românesc, aflat în mausoleul "Le Mémorial Interallié de Cointe", ridicat în Belgia, la Liège, în memoria aliaților care au luptat împreună în Primul Război Mondial. Sarcofagul are pe capac o spadă de bronz, gravată cu cei doi ” F”, monograma regelui Ferdinand. Cu această ocazie, Emil Becker a creat și două medalii, reprezentând monumentele și pe cei doi
Emil Wilhelm Becker () [Corola-website/Science/321816_a_323145]
-
făcut totuși unele oferte privind hegemonia franceză în Belgia și Luxemburg, dar niciuna dintre acestea în scris. Când Austria și Prussia au ajuns la război în 1866, rezultatul a fost o supriză pentru întreaga Europă. Prusia i-a învins pe aliații Austriei din Bavaria și a zdrobit armata austriacă a lui Benedek la Königgrätz, obligând Austria să vină la masa negocierilor. Napoleon al III-lea s-a oferit să medieze și rezultatul a fost tratatul de la Praga, prin care s-a
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
-lea a cerut o conferință internațională la Londra. Regatul Unit era mai mult decât fericit să găzduiască convorbirile, întrucât guvernul britanic se temea ca Luxemburgul să nu fie absorbit de vreuna dintre cele două puteri, ceea ce ar fi slăbit Belgia, aliatul său strategic de pe continent. Toate Marile Puteri au fost invitate la Londra pentru a ajunge la un acord ce ar fi evitat războiul. Cum era clar că nicio putere nu va accepta anexarea Luxemburgului de către Franța sau Confederația Germană de
Criza luxemburgheză () [Corola-website/Science/321839_a_323168]
-
independent, suveran și democratic. Baza acestui tratat este Declarația de la Moscova din 30 octombrie 1943. Semnatarii tratatului au fost miniștrii de externe ai țărilor: Viaceslav Molotov (URSS), John Foster Dulles (SUA), Harold Macmillan (Regatul Unit) și Antoine Pinay (Franța) în numele Aliaților, respectiv Leopold Figl în calitate de ministru de externe al Austriei, precum și de cei patru înalți comisari ai puterilor ocupante: Ivan I. Iliciov (URSS), Geoffrey Arnold Wallinger (Regatul Unit), Llewellyn E. Thompson Jr. (SUA), Roger Lalouette (Franța). Tratatul a fost compus din
Tratatul de independență a Austriei () [Corola-website/Science/321860_a_323189]
-
URSS), Geoffrey Arnold Wallinger (Regatul Unit), Llewellyn E. Thompson Jr. (SUA), Roger Lalouette (Franța). Tratatul a fost compus din 9 părți: Primele tentative de negociere a unui tratat s-au făcut de către primul guvern postbelic. Ele au eșuat însă întrucât aliații doreau mai întâi să semneze un tratat de pace ci Germania. Un tratat a devenit mai puțin probabil odată cu începerea Războiului Rece. Pe parcursul negocierilor, Austria a reușit să-și păstreze partea sa din Carinthia în pofida revendicărilor teritoriale venite din partea Iugoslaviei
Tratatul de independență a Austriei () [Corola-website/Science/321860_a_323189]
-
pentru o asemenea declarație de neutralitate ca garanție că aceasta nu va adera la NATO după retragerea armatei sovietice. Neutralitatea Austriei nu făcea parte din textul inițial al tratatului, ci a fost adăugată de parlamentul austriac. Ca urmare a tratatului, Aliații au părăsit teritoriul austriac la 25 octombrie 1955. Ziua de 26 Octombrie este sărbătoare națională în Austria și comemorează Declarația de Neutralitate adoptată în acea zi.
Tratatul de independență a Austriei () [Corola-website/Science/321860_a_323189]
-
Zuse să folosească tuburile electronice ca elemente de comutație; acesta din urmă a considerat ideea una nebunească ("Schnapsidee", s-a exprimat el). Compania lui Zuse (cu Z1, Z2 și Z3) a fost distrusă în 1945 de un atac aerian al Aliaților. Calculatorul pe bază de relee denumit Z4, parțial terminat, început de Zuse în 1942, fusese mutat anterior într-un loc mai sigur. Lucrul la Z4 nu putea continua în condițiile privațiunilor extreme ale Germaniei postbelice, și abia în 1949 a
Konrad Zuse () [Corola-website/Science/321850_a_323179]
-
a doua bătălie de la Höchstädt) a fost o bătălie majoră din timpul Războiului spaniol pentru succesiune, care a avut loc pe 13 august 1704 în satul bavarez Blenheim. Combatanții erau englezii, austriecii, ungurii, hanoverieii, prușii, danezii și hessii împotriva francezilor aliați cu bavarezii. Regele Ludovic al XIV-lea în încercarea de a-l elimina pe împăratul Leopold I, Împărat Roman din conflict, a încercat să cucerească Viena, capitala Sfântului Imperiu Roman a Habsburgilor. Amenințarea asupra Vienei era considerabilă: forțele Electorului de
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
reduce pericolul și a-l ajuta pe împăratul Leopold să rămână în Marea Alianță, a mărșăluit cu forțele sale la sud de Bedburg. O combinație de înșelăciune strategică și administrare genială - concepute pentru a ascunde obiectivele sale inamicului dar și aliaților - i-au permis lui Marlborough să-și atingă scopul. Cu un marș discret de aproximativ 400 de kilometri, a parcurs nestingherit traseul de la Țările de Jos la Dunăre în cinci săptămâni. După ce a luat Donauwörth pe Dunăre, ducele englez a
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
politică de pământ ars în Bavaria pentru a forța mâna oponenților săi. Tactica lui a eșuat, dar atunci când mareșalul Tallard a sosit pentru a consolida armata franco-bavareză, comandantul imperial Eugen de Savoia a ajuns la rândul său cu întăriri pentru aliați. Cele două armate s-au întâlnit în cele din urmă pe malurile Dunării lângă un mic sat Blindheim. Blenheim a intrat în istorie ca unul din punctele de cotitură ale războiului de succesiune spaniol, victoria copleșitoare a aliaților punând la
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
întăriri pentru aliați. Cele două armate s-au întâlnit în cele din urmă pe malurile Dunării lângă un mic sat Blindheim. Blenheim a intrat în istorie ca unul din punctele de cotitură ale războiului de succesiune spaniol, victoria copleșitoare a aliaților punând la adăpost Viena în fața amenințării armatei franco-bavareze și prevenind prăbușirea Marii Alianțe. Întreaga campanie a fost un model de planificare, logistică, tactică și operațiune militară și a schimbat cursul conflictului - Bavaria a fost scoasă din război, iar Ludovic al
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
de infanterie și 128 de escadroane de infanterie), în timp ce rivalii lor doar 56.000 de oameni. Însă, Sullivanm în ,The Irish Brigades” scria că francezii și bavarezii aveau o armată formată din doar 43.900 de soldați, în timp ce britanicii și aliații lor 60.150. Robert Southey(1774-1843) a scris un poem numit "After Blenheim". Acesta era un poem anti-război, scris și publicat sub forma unei balade în anul 1798.
Bătălia de la Blenheim () [Corola-website/Science/321835_a_323164]
-
duble sau cel mult triple. După ocuparea Constantinopolului de trupele britanice și franceze în noiembrie 1918, guvernul otoman s-a prăbușit și a semnat tratatul de la Sèvres în 1920. Războiul Turc de Independență i-a adus însă din nou pe Aliați la masa negocierilor, înainte ca tratatul să fie ratificat. Aliații și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și au ratificat apoi noul tratat de la Lausanne în 1923, înlocuind tratatul de la Sèvres și rezolvând majoritatea problemelor teritoriale. O problemă nerezolvată
Dezmembrarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/321953_a_323282]
-
britanice și franceze în noiembrie 1918, guvernul otoman s-a prăbușit și a semnat tratatul de la Sèvres în 1920. Războiul Turc de Independență i-a adus însă din nou pe Aliați la masa negocierilor, înainte ca tratatul să fie ratificat. Aliații și Marea Adunare Națională a Turciei au semnat și au ratificat apoi noul tratat de la Lausanne în 1923, înlocuind tratatul de la Sèvres și rezolvând majoritatea problemelor teritoriale. O problemă nerezolvată (cea a Mosulului) a fost apoi negociată sub egida Ligii
Dezmembrarea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/321953_a_323282]
-
(denumită și Bătălia pentru Roma și Bătălia pentru Cassino) a fost o serie de patru bătălii grele duse în timpul celui de al Doilea Război Mondial, date de Aliați în scopul de a trece de Linia de Iarnă și de a elibera Roma. La începutul lui 1944, jumătatea vestică a Liniei de Iarnă era sub controlul ferm al germanilor care ocupaseră văile Rapido, Liri și Garigliano, precum și câteva culmi
Bătălia de la Monte Cassino () [Corola-website/Science/321929_a_323258]