9,770 matches
-
armata sa au avansat în spatele macedonililor, poziționându-se într-un defileu. Regele Macedoniei l-a urmărit, atacat și distrus detașamentul tribal, lăsând în urma sa 3.000 de morți. Înaintând spre Dunăre, unde au întâlnit triburile geților pe malul opus. Un contingent macedonean format din 4.000 de infanteriști și 1.500 de călăreți au traversat fluviul. Aceștia vor înfrunta 14.000 de geți, ce se vor retrage și vor lăsa cetatea în mâna oamenilor lui Alexandru. Securizare vestului Macedoniei era esențial
Campania lui Alexandru cel Mare din Balcani () [Corola-website/Science/327074_a_328403]
-
La plecarea liderilor locali, ofițerul turc al poliției locale Arslan Bey a tras cinci focuri de pistol în aer, dând semnalul începutului rebeliunii. Primii francezi care au fost atacați au fost ofițerii care conlucrau cu jandarmeria locală sau gărzile civile. Contingentele garnizoanei franceze din Maraș, aproximativ 2.000 de oameni, erau izolate în diferitele cartiere ala orașului și erau supuse separat atacurilor. Între garnizoana din Maraș și cartierul general al diviziei comandat de generalul Dufieux nu existau linii telefonice sau telegrafice
Bătălia de la Maraș () [Corola-website/Science/327114_a_328443]
-
muncii criptanaliștilor de la Bletchley Park și a sprijinirii proiectului Ultra. Noua mașină Enigma cu 4 rotoare complica foarte mult munca criptanaliștilor, iar obținerea unui exemplar ar fi permis aliaților să obțină noi informații. Raidul a fost însă un eșec. Din contingentul de aproape 5.000 de soldați canadieni participanți la operațiune, 3.367 au fost uciși, răniți sau luați prizonieri, ceea ce rezultă într-o rată a pierderilor excepțional de ridicată - 68%. Britanicii au pierdut 247 oameni dintre cei 1.000 de
Raidul de la Dieppe () [Corola-website/Science/330147_a_331476]
-
din Spania, cu o mică armată, în mare parte ca o avangardă, pentru a-și arăta sprijinul în eforturile de recucerire ale lui Ferdinand al II-lea de Napoli. De Córdoba a fost ales de către regina Isabella pentru a conduce contingentul spaniol, deoarece era un favorit al Curții, precum și un soldat de renume, în ciuda tinereții sale relative. De Córdoba a ajuns în portul de la Messina pe 24 mai 1495, doar pentru a afla dacă Ferdinand al II-lea de Napoli a
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
a adaugat 3.500 de soldați din flota spaniolă. Mărimea armatei napolitane este neclară, dar în curând va fi completată de 6.000 de voluntari din Calabria, care au aderat la rândurile napolitane când Ferdinand al II-lea a acostat. Contingentul spaniol a lui Cordoba a fost epuizat din nevoia de a pune garnizoane spaniole în mai multe locuri fortificate pe care Ferdinand al II-lea de Napoli le-a oferit Spaniei drept compensație parțială pentru ajutorul militar furnizat. Armata aliată
Bătălia de la Seminara (1495) () [Corola-website/Science/329275_a_330604]
-
a oferit asistență în recucerirea regatului. Generalul spaniol Gonzalo Fernández de Córdoba a sosit din Spania, cu o mică armată formată din 600 de lăncieri de cavalerie spaniolă și 1.500 de infanterie, fiind ales de regina Isabella să conducă contingentului spaniol. De Córdoba a ajuns la portul din Messina pe 24 mai 1495, doar pentru a descoperi dacă Ferdinand al II-lea de Napoli a trecut în Calabria cu armata sa, traversat de flota amiralului Requesens, reocupând Reggio. Córdoba trecând
Ferdinand al II-lea de Neapole () [Corola-website/Science/329285_a_330614]
-
tragă de timp cu succes mimând negocierile cu Antiohus. Timpul câștigat le-a permis sa creeze o armată capabilă de a o confrunta pe cea seleucidă prin recrutarea a numeroși mercenari din lumea elenistică și prin antrenarea a unui numeros contingent de infanteriști egipteni care să lupte în cadrul falangei. Deși această măsură, nemaiîntâlnită până atunci în regatul ptolemaic (unde minoritatea greco-macedoneană domina complet majoritatea egipteană) a avut efectul scontat pe termen scurt, ea a fost unul din factorii ce au dus
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
mari și mai puternici decât cei nord-africani folosiți de Ptolemeu. Dispoziția trupelor indică faptul că Ptolemeu intenționa să profite de avantajul numeric al falagei sale pentru a distruge centrul seleucizilor, în principal secțiunile mai slabe ocupate de arabi sau alte contingente aliate. Antiohus în schimb avea în vedere strategia clasică alexandrină a ciocanului și nicovalei, prin care infanteria din centru ține în loc centrul adversar (nicovala), iar cavaleria învinge călăreții adversarului și atacă centrul inamic din spate, unde ele este cel mai
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
ușoare seleucide compuse din arabi și mezi aflate în fața lor, evitând elefanții inamici aflați mai în dreapta, în timp ce el își conduce personal cavaleria și flanchează extrema stângă seleucidă, lovind-o în lateral și spate. Atât cavaleria seleucidă și elefanții, cât și contingentele arabe și mede sunt puse pe fugă, expunând astfel flancul stâng al falangei seleucide. Ptolemeu reușise să scape din dezastrul ce avusese loc în flancul său stâng și se repoziționa-se în mijlocul falangei sale, ridicând substanțial moralul soldaților săi. Pe de
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
a durat mult, Antiohus cucerind în cele din urmă cele două provincii în urma Bătăliei de la Panium (198 î.Hr.), unde l-a învins pe fiul lui Ptolemeu, Ptolemeu al V-lea. Unul din principalele motive pentru victoria lui Ptolemeu a fost contingentul de falangiți egipteni. Potrivit lui Polybius, încrederea în propriile forțe astfel câștigate de egipteni a fost una din principalele cauze a revoltei Egiptului Superior in perioada 207-186 î.Hr. sub faraonii Hugronaphor și Ankhmakis. Bătălia a marcat de asemeni un punct de
Bătălia de la Rafia () [Corola-website/Science/328602_a_329931]
-
au rămas loiali, fiului lui Carol al VI-lea, care a fost recunoscut drept rege în sudul Franței, în legătură cu care războiul a continuat. În aceste condiții dificile, Franța, în nevoie disperată de întăriri, a apelat la vechii aliați, scoțienii. Primul contingent important scoțian (6.000 soldați) sub conducerea lui Ioan Stewart, conte de Buchan, a debarcat în Franța în 1419 și în curând a devenit o parte importantă și integrantă a armatei franceze, obținând o reputație excelentă în bătălia de la Baugé
Bătălia de la Verneuil () [Corola-website/Science/328775_a_330104]
-
spartanului Pausanias (care, la acea dată, nu era încă rege al Spartei, ci regent și tutore al tânărului fiu al lui Leonidas, Pleistarchos, vărul său). Diodor scrie că trupele ateniene erau conduse de Aristides și este probabil ca și celelalte contingente grecești să fi avut propriii lor comandanți. Herodot povestește că în mai multe rânduri grecii au ținut sfaturi înainte de luptă, ceea ce sugerează că Pausanias nu avea o autoritate totală asupra celorlalte trupe grecești. Acest fapt a jucat un rol important
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
această mică victorie, grecii au avansat, rămânând totuși pe înălțimi, într-o nouă poziție mai apropiată de tabăra perșilor. Spartanii și tegeenii au înaintat pe o creastă în dreapta frontului forțelor aliate, atenienii au ocupat o colină în stânga frontului, iar celelalte contingente grecești au avansat pe terenul situat între aceste două înălțimi. Un nou atac al călăreților persani le-a permis acestora să captureze izvorul "Gargaphos", care era singura sursă de apă pentru armata greacă (aliații nu puteau folosi râul Asopos din cauza
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
căile de acces din zonă și unde aveau acces la apa potabilă. Pentru a evita un nou eventual atac al cavaleriei persane, această retragere trebuia efectuată în timpul nopții. Cu toate acestea, retragerea amenința să se transforme rapid într-un dezastru. Contingentele aliate din centrul formației nu au ajuns pe pozițiile care le fuseseră atribuite și s-au dispersat în împrejurimile Plateei. Atenienii, tegeenii și spartanii care formau ariergarda nu se puseseră încă în mișcare până la ivirea zorilor. O singură trupă spartană
Bătălia de la Plateea () [Corola-website/Science/328753_a_330082]
-
Tabor, între altele ; patriarhii de la Ierusalim, pe care îi serveau călugării, erau printre cei mai importanți proprietari de terenuri din regatul Ierusalimului, mai mult de un sfert din Orașul sfânt aparținându-le. Pentru că erau proprietari, ei trebuiau să asigure un contingent de militari în caz că regele din Ierusalim decreta mobilitatea. Această obligație militară, derivată din obligațiile feudale, i-a determinat o lungă perioadă de timp pe istorici să creadă, în mod greșit, că ordinul Sfântului Mormânt era un ordin militar. Notorietatea Ierusalimului
Ordinul Sfântului Mormânt () [Corola-website/Science/328848_a_330177]
-
consolida independența asupra unui mare grup de goți. a fost fiul lui Vandalarius și vărul regelui Thorismund. Un vasal important și de încredere al lui Attila, Valamir a participat la raidurile acestuia în provinciile dunărene (447) și a condus un contingent ostrogot a lui Attila în bătălia de pe Câmpiile Catalaunice. După moartea lui Attila (453), Valamir prin forță și diplomație a devenit liderul unui grup mare de goți, care au fost așezați de către Marcian în Panonia. În lupta ulterioară pentru independență
Valamir () [Corola-website/Science/329459_a_330788]
-
wilayat (Tratat asupra inițierii); • Risalah dar mushtaqqat (Tratat despre derivate); • Risalah dar burhan (Tratat despre demonstrație); • Risalah dar mughalatah (Tratat despe sofism); • Risalah dar tahlil (Tratat privind analiza); • Risalah dar tarkib (Tratat despre sinteză); • Risalah dar i’tibarat (Tratat despre contingente); • Risalah dar nubuwwat wa manamat (Tratat despre profeții și vise); • Manza’mah dar rasm-i- khatt-i-nasta’liq (Poem despre metode de scriere în stilul caligrafic Nasta’liq); • Ali wa al-falsafat al-ilahiya (Ali si metafizica); • Qur'an dar Islam (Rolul Coranului în
Muhammad Husayn Tabatabaei () [Corola-website/Science/330903_a_332232]
-
și Garda Revoluționară Iraniană (IRG) și-au stabilit mai bine pozițiile instalând puncte militare de control în cadrul orașelor Slunfeh (este Guvernoratului Latakia), Masyaf (estul Guvernoratului Tartous) și Ras Al-Bassit (orașul de coastă al Latakiei). Ulterior au apărut informații despre noi contingente iraniene implementate în Siria la începutul lui octombrie 2015. În general, se consideră că Iranul va juca un rol principal în oprațiunile terestre ale armatei Siriei și aliaților ei, pe când Rusia va juca un rol aerian împreună cu forța aeriană siriană
Intervenția militară a Rusiei în Războiul civil din Siria () [Corola-website/Science/334923_a_336252]
-
() este organizația militară de stat a Ucrainei. Ucraina este oficial un stat care nu se află în nicio alianță militară, dar avea o relație destul de amicală cu vecinul său, Federația Rusă, permițând acesteia să păstreze unele contingente ale forțelor sale militare pe teritoriul ucrainean, în Crimeea. Conform Memorandumului de la Budapesta (5 decembrie 1994), Statele Unite, Marea Britanie și Rusia oferă garanții de securitate a independenței Ucrainei și suveranității în interiorul frontierelor sale.
Forțele armate ale Ucrainei () [Corola-website/Science/331432_a_332761]
-
Nr. 2" semnat de către Comandamentul instalat la Brad, însărcinat cu organizarea directă a corpului de voluntari a fost sublocotenentul Traian Mager . Acestuia i s-a recomandat să recruteze ca voluntari tineri născuți în anii 1896, 1897 și 1898 care aparțineau contingentelor mobilizate cu scop de înființare a unor regimente ardelene, prin "Ordinul de chemare Nr. 167/1919" emis de către Consiliul Dirigent și aparut în „Românul” din 7 februarie (acesta privea numai teritoriile deja ocupate de Armata Română). În seara zilei de
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
căpitanului Medrea. Acesta a luat respectiva decizie în așteptarea publicării unui ordin de mobilizare, prevăzut pentru ziua de 15 februarie. Conform acestuia, urma să se facă chemarea la arme a „gloatei mici” (contigentele sub 21 ani) și al altor 11 contingente de la 25 de ani în sus din plășile Baia de Criș, Brad, Abrud, Câmpeni. Chemarea celor din cercurile pretoriale Hălmagiu și Sebiș urma să se facă ulterior - după asigurarea pe deplin a respectivelor teritorii în contra inamicului, iar contigentele intermediare urmau
Corpul Voluntarilor „Horia” () [Corola-website/Science/337025_a_338354]
-
Landwehr") au misiunea de a sprijini Armata comună și de a participa la apărarea internă; în vreme de pace, în mod excepțional au și misiunea de a asigura menținerea ordinei și siguranței interne." În § 14 al Legii apărării din 1889, contingentul anual de recruți al "Forțelor de apărare" a fost stabilit la 10.000 de băbați. Conscripția pentru k.k. Landwehr se făcea în rândul băbaților cu o vâstă cuprinsă ître 21 și 32 de ani și era urmată de doi
Forțele de apărare cezaro-crăiești () [Corola-website/Science/337487_a_338816]
-
a celei mai mari și mai importante părți a Forțelor terestre austro-ungare, din care mai făceau parte Forțele de apărare cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare. Fondată în 15 martie 1867 și desființată în 31 octombrie 1918 prin retragerea contingentelor maghiare, a fost corpul principal al "Puterii armate" a noii Duble Monarhii, căreia, pe lângă forțele terestre, îi mai aparținea și marina militară. În timpul Primului Război Mondial, toate forțele armate ale monarhiei, terestre și marine, s-au aflat sub conducerea Înaltulului Comandament al
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
general avea dreptul de a raporta direct monarhului. Legea austriacă din 11 aprilie 1889, prin care se înnoia „Legea apărării” din 1868, revizuită în 1882, (o lege cu același conținut fusese adoptată concomitent în Ungaria), stabilea la § 2: Prin § 14, contingentul anual de recruți pentru Armata Comună și pentru Marina de Război a fost fixat la 103.000 de bărbați, din care 60.389 trebuiau să provină din "Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial". Spre comparație, contingentul de recruți pentru
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]
-
2: Prin § 14, contingentul anual de recruți pentru Armata Comună și pentru Marina de Război a fost fixat la 103.000 de bărbați, din care 60.389 trebuiau să provină din "Regatele și Țările reprezentate în Consiliul Imperial". Spre comparație, contingentul de recruți pentru k.k. Landwehr a cărui misiune era apărarea teritoriilor austriece se ridica la 10.000 de bărbați. Contingentele k. u. k. erau adaptate necesităților la fiecare zece ani prin acorduri politice (și prin legi corespunzătoare) între Cisleithania
Armata Comună () [Corola-website/Science/337484_a_338813]