10,806 matches
-
În același an, , abolită în 1937, a fost reînființată pentru asista Gestapoul în Norvegia, aparate de radio fiind confiscate în toată țara. Deși acestea erau hotărârile lui Terboven, Quisling a fost de acord cu ele și a condamnat guvernul în exil ca fiind „trădători”. Ca urmare a atitudinii sale mai radicale, a apărut la nivelul societății un „front de gheață” neoficial, susținătorii "Nasjonal Samling" fiind ostracizați din societate. Quisling a rămas convins că acesta este doar un sentiment antigerman care va
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
înfrânt. Sinuciderea lui Hitler la 30 aprilie 1945 l-a lăsat liber să-și urmeze public cursul ales de el pentru sfârșitul ostilităților, o ofertă naivă de tranziție a puterii către un guvern care să partajeze puterea cu guvernul în exil. La 7 mai, Quisling a ordonat poliției să nu ofere rezistență armată în fața înaintării Aliaților, cu excepția cazurilor de autoapărare, sau împotriva membrilor cunoscuți ai rezistenței norvegiene. În aceeași zi, Germania a anunțat că va capitula necondiționat, ceea ce a făcut ca
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
sa a slăbit. Puternicul discurs de încheiere al acuzării a pus în spatele lui Quisling responsabilitatea pentru implementarea Soluției Finale în Norvegia, folosind mărturia unor oficiali germani. Procurorul a cerut pedeapsa cu moartea, folosindu-se de legi introduse de guvernul în exil în octombrie 1941 și în ianuarie 1942. Discursurile erudite ale lui Bergh și Quisling nu au putut schimba rezultatul și verdictul a fost anunțat la 10 septembrie, Quisling fiind condamnat pentru toate acuzațiile, cu excepția câtorva minore. Pentru numeroasele crime de
Vidkun Quisling () [Corola-website/Science/318399_a_319728]
-
a garantat independența statelor papale. Cu toate acestea, în următoarele două secole, papi și împărați se certau pe o varietate de probleme. O motivație majoră pentru reformă, gregorienii visau să fie liberă administrația statelor papale de intervenția imperială, și după exilul dinastiei Hohenstaufen, împărații germani rar s-au mai amestecat în treburile italiene. Prin 1300, statele papale, impreuna cu restul de principatelor italiene, au fost cu adevărat independente. Revoluția Franceză s-a dovedit dezastruoasă pentru ca teritoriile papalității așa cum a fost pentru
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
Italiei în 1796, legațiile au fost confiscate și au devenit parte din Republica Cisalpină. Doi ani mai târziu, Statele Papale în ansamblu au fost invadate de către forțele franceze, care a declarat Republica Romană. Papa Pius al VI-lea murit în exil în Franța în 1799.Statele Papale au fost restaurate în iunie 1800 și Papa Pius al VII-a revenit, dar francezii au invadat din nou în 1808, și de data aceasta și restul statelor Bisericii au fost anexate la Franța
Statele Papale () [Corola-website/Science/320401_a_321730]
-
Șubașici a fost numit primul "ban" - șeful titular al acestei entități, responsabil de guvernul său. Banovina a fost desființată împreună cu Regatul Iugoslaviei după invadarea puterilor Axei în aprilie 1941. Șubașici s-a alăturat lui Dusan Simovici și guvernului său în exil, dar înainte să plece, a refuzat să autorizeze eliberarea unui număr mare de croați comuniști și de extremă stânga, arestați și ținuți sub supravegherea să în închisori. În emigrație, Șubașici a reprezentat primul guvern regal iugoslav în SUA. Treptat, lărgirea
Ivan Șubașici () [Corola-website/Science/320417_a_321746]
-
cultivat un stil reținut și masculin, iar vocea să groasă și tipicul acompaniament de chitară i-au conferit o marcă caracteristică. A aderat la Frențe Amplio, un partid de stânga din Uruguay, lucru care la costat ostracizarea și mai apoi exilul în timpul anilor de dictatură. Cântecele sale au fost interzise în Argentina, Chile și Uruguay în timpul regimurilor dictatoriale care au guvernat aceste țări. Începând cu 9 februarie 1976 a trait pe rând în Argentina, Spania și Mexic. După ce a fost ridicată
Alfredo Zitarrosa () [Corola-website/Science/320427_a_321756]
-
Ministerul presei și propagandei și în Ministerul afacerilor externe. De asemenea, a fost șeful delegației ucrainene care au fost în misiune la Riga Riga (1920), Geneva (1921 și 1922). În 1923 s-a reîntors la Lvivi după lichidarea guvernului din exil. În perioada interbelică, a fost membru al Comitetului Central al Asociației Naționale Democratice Ucrainene (1925-1939), președinte al Uniunii Barourilor Ucrainene și director de bancă. În această perioadă a scris lucrări științifice precum „Istoria politică a ucrainenilor galițieni 1848-1914”(Історія політичної
Kost Levițki () [Corola-website/Science/320450_a_321779]
-
grup de cavalerie a Statelor Unite la începutul lunii mai 1945. Din cauza controverselor legate de comportamentul său în timpul războiului, Leopold al III-lea, soția și copiii săi nu s-au putut întoarce în Belgia și au petrecut următoarele șase zile în exil la Pregny-Chambésy în apropiere de Geneva, Elveția. Prin Legislatura din 1944 s-a stabilit o regență condusă de fratele lui Leopold, Prințul Carol. În 1946, o comisie de anchetă l-a exonerat pe Leopold de trădare. Cu toate acestea, controversa
Leopold al III-lea al Belgiei () [Corola-website/Science/317899_a_319228]
-
1938, Edvard Beneš nefiind invitat. Acordurile de la München dădeau satisfacție Germaniei naziste și Regatului Ungariei care au recuperat teritoriile populate de minorități germane și maghiare. Edvard Beneš a demisionat la 5 octombrie, fiind înlocuit de Emil Hácha, și a ales exilul. Amputarea teritorială a pus capăt "de facto" primei Republici Cehoslovace, căreia i-a succedat o efemeră a doua Republică Cehoslovacă. La 15 martie 1939, întreaga parte cehă a fostei Republici Cehoslovace a fost ocupată de trupele germane, devenind Protectoratul Boemiei
Prima Republică Cehoslovacă () [Corola-website/Science/323460_a_324789]
-
(născut la 26 iunie 1929, la București) este un politician român, fost deținut politic, emigrant politic în Franța, ziarist la BBC, militant pentru drepturile omului, cercetător al arhivelor comunismului, fondator al Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, unul dintre cei 12 membri refondatori ai Partidului Național Liberal (PNL). În 2003, a fost inițiatorul, fondatorul și președintele Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER); a fost și președinte al "Senatului de onoare al liberalilor", vicepreședinte al Fundației
Dinu Zamfirescu () [Corola-website/Science/322876_a_324205]
-
la BBC, militant pentru drepturile omului, cercetător al arhivelor comunismului, fondator al Institutului pentru Memoria Exilului Românesc, unul dintre cei 12 membri refondatori ai Partidului Național Liberal (PNL). În 2003, a fost inițiatorul, fondatorul și președintele Institutului Național pentru Memoria Exilului Românesc (INMER); a fost și președinte al "Senatului de onoare al liberalilor", vicepreședinte al Fundației „Horia Rusu”; din 2012, este membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS), din partea PNL; tot în 2012, a fost numit Președintele Consiliului
Dinu Zamfirescu () [Corola-website/Science/322876_a_324205]
-
al liberalilor", vicepreședinte al Fundației „Horia Rusu”; din 2012, este membru în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS), din partea PNL; tot în 2012, a fost numit Președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românescu (IICCMER) . În prefața la un volum despre activitatea din exilul parizian, scria: ”M-am născut în București, la 26 iunie 1929. Tatăl meu, avocat și moșier, fiul colonelului Pavel Zamfirescu, aghiotant al regelui Carol I, profesor la Școala de
Dinu Zamfirescu () [Corola-website/Science/322876_a_324205]
-
în Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS), din partea PNL; tot în 2012, a fost numit Președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românescu (IICCMER) . În prefața la un volum despre activitatea din exilul parizian, scria: ”M-am născut în București, la 26 iunie 1929. Tatăl meu, avocat și moșier, fiul colonelului Pavel Zamfirescu, aghiotant al regelui Carol I, profesor la Școala de Război și văr cu scriitorul Duiliu Zamfirescu. Mama, fiică a generalului
Dinu Zamfirescu () [Corola-website/Science/322876_a_324205]
-
viitorul președinte al PNL, și Liviu Nicola), editând și buletinul "Curier"; a înființat „Clubul de gândire și acțiune liberală” (împreună cu Radu Câmpeanu și Ion Vitez), unde se schițau soluții pentru o posibilă Românie postmarxistă; ca publicist, a contribuit la presa exilului românesc ("BIRE, Lupta, Dialog, Curierul Românesc", BBC, Europa Liberă, Vocea Americii, Radio France International) ; a fost membru în Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, cu sediul la Paris, împreună cu Sanda Stolojan, Mihnea Berindei, Ariadna Combes; a militat în cadrul acțiunii
Dinu Zamfirescu () [Corola-website/Science/322876_a_324205]
-
celor Două Sicilii și Maria Carolina a Austriei. Fratele său mai mare, Francesco, a murit la vârsta de cinci ani, așa că Leopold a devenit moștenitor al Marelui Ducat la vârsta de doi ani. În 1799 și-a însoțit tatăl în exil la Viena, apoi în principatele pe care le-a primit drept compensații pentru pierderea Marelui Ducat, Salzburg și Würzburg. S-a întors în Toscana cu tatăl său la 15 septembrie 1814, după prima abdicare a lui Napoleon, bine primit de către
Leopold al II-lea, Mare Duce de Toscana () [Corola-website/Science/322953_a_324282]
-
de Lorena și a soției acestuia, Eleanor de Austria, sora vitregă a împăratului Leopold I. În momentul nașterii lui Leopold, Lorena și Bar erau ocupate de regele Ludovic al XIV-lea al Franței, obligând pe părinții acestuia să plece în exil în Austria, unde ai au trăit sub protecția împăratului. Prin urmare, Leopold s-a născut la palatul din Innsbruck și a primit primul său nume în onoarea împăratului. Leopold a crescut la Innsbruck, în timp ce tatăl său s-a angajat în
Leopold, Duce de Lorena () [Corola-website/Science/322951_a_324280]
-
William din Norfolk la Wytheville. Gibson a descris mai târziu Wytheville ca pe „un loc unde epoca modernă ajunsese oarecum, dar era privită cu mare neîncredere” și pune începuturile relației sale cu științifico-fantastic-ul, „cultura lui literară nativă”, pe seama sentimentului de exil forțat. La vârsta de 12 ani, „Gibson nu voia nimic altceva decât să fie scriitor de cărți științifico-fantastice”. A petrecut câțiva ani lipsiți de importanță într-un liceu obsedat de basketball, liceul George Wythe, și a stat mai tot timpul
William Gibson () [Corola-website/Science/322931_a_324260]
-
operă. Louis Antoine a fost ultimul descendent al Casei de Condé. La izbucnirea Revoluției franceze, tânărul Louis Antoine în vârstă de 17 ani a emigrat cu tatăl și bunicul său la câteva zile după căderea Bastiliei și a rămas în exil căutând forțe pentru o invazie în Franța și restaurarea monarhiei. În 1792, la izbucnirea războaielor revoluționare franceze, el a deținut o comandă în armata emigranților care era organizată și comandată de bunicul său, Prințul de Condé. S-a angajat în
Louis-Antoine-Henri de Bourbon-Condé () [Corola-website/Science/323017_a_324346]
-
asupra sa. Dom Afonso a fost un iubitor de curse de automobile, el fiind responsabil pentru primele curse cu motor din Portugalia, unde a fost unul dintre primii șoferi. După proclamarea Primii Republicii Portugheze în 1910, Afonso a plecat în exil în străinătate, mai întâi în Gibraltar cu nepotul său, regele detronat, Manuel al II-lea, și apoi în Italia cu mama sa, regina Maria Pia. A trăit la Torino, și, după moartea mamei sale, s-a mutat la Roma, și
Afonso, Prinț Regal al Portugaliei () [Corola-website/Science/323923_a_325252]
-
împotriva Libiei de decontare Italiană în Libia. Forțele italiene în cadrul Pietro Badoglio generalii și Rodolfo Graziani purtată campanii de pacificare punitive care sa transformat în acte brutale și sângeroase de represiune. Liderii rezistență au fost executate sau au scăpat în exil.Migrația forțată a mai mult de 100.000 de oameni Cyrenaican sa încheiat în lagărele de concentrare Italiană. După două decenii Italiei predominat. În anii 1930, politica de fascismul italian față de Libia au început să se schimbe, și atât Cyrenaica
Libia Italiană () [Corola-website/Science/323974_a_325303]
-
None May "Nancy" Stewart Worthington Leeds la Vevey, Elveția. Soției lui i s-a garantat titlul de "HRH Prințesa Anastasia a Greciei și Danemarcei" a ajutat cu averea ei moștenită de la cel de-al doilea soț, familia regală greacă în exil. La scurt timp după nuntă, Anastasia s-a îmbolnăvit de cancer și a murit la Londra la 29 august 1923. Prințul Christofor a avut un fiu vitreg, William Bateman Leeds Jr (1902-1971) care s-a căsătorit în 1921 cu Prințesa
Prințul Christofor al Greciei și Danemarcei () [Corola-website/Science/319470_a_320799]
-
Muntenegrului la Șerbia. Câteva luni mai tarziu, Șerbia (ce includea Muntenegru) s-a unit cu fostele teritorii slave sudice ale Austro-Ungariei pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, care a fost redenumit Iugoslavia în 1929. Nikola a plecat în exil în Franța în 1918, dar a continuat să-și revendice tronul până la moartea să ce a avut loc trei ani mai târziu la Antibes. El a fost înmormântat în Italia. În 1989, rămășițele pământești ale regelui Nikola, ale reginei Milena
Nikola I al Muntenegrului () [Corola-website/Science/319517_a_320846]
-
de abdicare, la 30 decembrie 1947. Palatul s-a aflat în proprietatea Principesei Elisabeta până la naționalizarea lui în 1948. După revenirea definitivă în țară a Familiei Regale a României, petrecută în 1997 (la exact 50 de ani de la plecarea în exilul forțat), Palatul este folosit ca singura reședință oficială și locuință a Familiei Regale din București. Imagini
Palatul Elisabeta () [Corola-website/Science/319977_a_321306]
-
romanică Dumitru Găzdaru, care locuia Buenos Aires și preda cursuri la Universitatea Catolică din localitate, a avut ideea de a pune bazele acestei reviste (ianuarie 1951 - 1957/1958) ajutat fiind de un grup redacțional constituit dintr-un comitet de intelectuali din exil. Adresa redacției se afla pe strada Mariano Acosta, 81, Buenos Aires, iar administrația, pe strada Araoz 2361-C. Textele incluse în fiecare număr al revistei erau dactilografiate, după posibilitățile tehnice ale anilor '50-'60. Primele numere conțineau și un „Supliment literar”, care
Cuget românesc () [Corola-website/Science/318916_a_320245]