64,222 matches
-
claritate că "românii se aflau în Transilvania încă din secolul al X-lea și al XI-lea, ba chiar al IX-lea".8 În concluzie, F. Lot, istoricul francez, a adoptat, în linii generale, cu o diferență de trei-patru secole, teoria imigraționistă, susținută de Roesler și alți cercetători. După publicarea ediției a II-a a lucrării lui Brătianu, în 1942, Lot a elaborat unele note (observații), în 1943, reproduse de istoricul român într-un studiu, în anul 1944. Este interesant pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
decât un episod. Deplasări de populație au avut loc continuu, din secolul al III-lea până în secolul al IX-lea, cel puțin, de la nordul la sudul Dunării și de la sud la nord. Din acest fapt, autorul (Brătianu) trage concluzii în favoarea teoriei continuității populației daco-romane și a limbii latine, Dunărea nu a constituit o barieră reală". Dar Lot este categoric: Nu mă convinge. Aceste treceri ale Dunării au fost efectuate de către prizonieri sau negustori. Ele nu sunt edificatoare. Nici reconstruirea monumentului Tropaeum
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ne indică faptul că Dacia Aureliană a fost împărțită în două: Dacia Ripensis, în preajma Dunării, cu reședința la Ratiaria (Arcar) și Dacia Mediteranea, ceva mai spre sud, cu centrul la Serdica (Sofia). Aceste precizări geografice se datoresc faptului că adepții teoriei imigraționiste susțin că românii s-au constituit ca popor în Moesia, alții în Dardania (în vecinătatea Macedoniei), pe malul Adriaticii sau în Rodopi. Așadar, după Compendium-ul lui Eutropius, care dă informații clare și este "mai presus de orice suspiciune
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cu deosebire între Timiș și Dunăre". El recunoaște că, afară de o scurtă perioadă, monedele romane reapar, și anume, cele de aramă..moneda măruntă. Pentru istoricul austriac, Robert Roesler, "om onest, bine informat și foarte pătrunzător", după care s-a numit "teoria părăsirii Daciei", afirmațiile lui Vopiscus sunt sigure (credibile). El observă: "pe când toate limbile romanice au primit, în măsură mai mare sau mai mică, vechi elemente germanice,...numai limbii românești îi lipsesc într-un chip uimitor acele amintiri din perioada rătăcirii
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
vorba aici de o mare mutare (migrație) de populație, ci de o asimilare reciprocă, pe parcursul unui proces ce se întinde de-a lungul mai multor secole și terminat abia în secolul al VIII-lea (Panaitescu). Doar în acest fel, prin teoria pânzelor de populație, care treptat se cristalizează pe un anumit teritoriu, printr-o lungă conviețuire, în aceleași regiuni, se clarifică înrâurirea slavă asupra limbii române, marele număr de cuvinte împrumutate și unele elemente gramaticale slave în limba noastră și, totodată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
limbi, ce ne-ar îndreptăți să stabilim o apropiere, însă deosebiri mult mai mari ne obligă să despărțim aceste popoare, ce au și o "structură sufletească deosebită". Concluzia lui Philippide, împărtășită și de alți lingviști, precum Th. Capidan: este neîntemeiată teoria "legăturilor" strânse, lingvistice și etnico-sociale, între români și albanezi, ca și "dependența" limbii române față de albaneză.43 Pe de altă parte, româna are comun cu albaneza o serie de trăsături fonetice, morfologice și sintactice, iar ca lexic, ambele limbi prezintă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
comun al celor două limbi, româna și albaneza. Lingvistul I. I. Russu susține următoarele: faptul că nu există împrumuturi lexicale din albaneză în română și din română în albaneză, după anul 600, anulează teza conviețuirii albano-române în sudul Dunării, conform teoriei lui Roesler. Aceste cercetări au adus argumente decisive susținerii că termenii comuni românei și albanezei (aprox. 70) nu sunt împrumuturi ale românei din albaneză, ci provin din substratul comun (traco-ilir). Gh. Brătianu se întreabă: care este acest "substrat comun"? Trac
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
dintre albaneză și română este inutil să facem referire la un contact teritorial, atât de greu de stabilit din punct de vedere istoric. Putem renunța la ipoteza lui Pârvan, care-i strămuta pe strămoșii albanezilor în Carpați, ca și la teoria lui Densușianu, care-i ducea pe strămoșii românilor până pe malurile Adriaticei.46 În ceea ce privește graiul romanic din care derivă unitatea a limbii române, datele istorice nu confirmă ipoteza care restrânge spațiul său de formare la mediul iliro-roman și la partea vestică
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de Dunăre, în secolele VII-X, din partea elementului alogen (slav) suprapus populației autohtone, românești (vezi studiile lui E. Petrovici, I. Pătruț, G. Mihăilă, P. Olteanu). În ceea ce privește regiunile de la est de Carpați, Moldova și Basarabia, "am putea fi de acord cu partizanii teoriei imigrației" (Brătianu) asupra faptului că regiunea aceasta reprezintă ultima etapă în cadrul expansiunii românești în evul mediu. În acest sens, trebuie să precizăm că, dacă o colonizare în Moldova a unor elemente românești, venite din Transilvania, este un fapt atestat istoric
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
atestat istoric în evul mediu, nu este mai puțin adevărat că acestea s-au suprapus unei romanități locale, est-carpatice, surprinsă arheologic la sfârșitul antichității (cf. D. Gh. Teodor, I. Ioniță, V. Spinei). Această expansiune nu justifică însă, în nici un caz, teoriile unor slaviști, conform cărora aceste ținuturi au fost ocupate succesiv de alte populații venite din stepă, alani, pecenegi și cumani. De la acești nomazi, care au lăsat și ei urme destul de evidente în toponimia provinciilor răsăritene (Moldova, Basarabia), mai degrabă decât
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Moldova, Basarabia), mai degrabă decât de la rămășițele triburilor slave, au preluat înaintașii (strămoșii) populației românești teritoriile unde s-au răspândit temeinic. Sunt suficiente dovezi ale pătrunderii lor (românilor) în văile de la est de Carpați, mult mai devreme decât admit susținătorii teoriei imigrării-secolele XII-XIII. Într-o comunicare ținută la Academia din Berlin, în 1940, E. Gamillscheg spunea: "Continuitatea românilor, pe teritoriul lor actual (nordul Dunării), nu este atât o continuitate etnică, cât una spirituală. Romanicii stabiliți în regiunile ce constituiau leagănul lor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
patru dialecte provin și din conservatismul funciar al poporului român din toate regiunile, în toate ramurile vieții sale, în idiomul său ancestral, care a păstrat multe cuvinte latine timp de aproape două milenii, ca și cuvinte vechi indo-europene.56 Adepții teoriei imigraționiste, Tomaschek, Jirecek ș. a., considerau că "vatra" din care a iradiat limba română ("leagănul" poporului român) era Dacia nova (aureliană, din sudul Dunării), punctul de unire a Moesiei Inferior și Superior și a Dardaniei, unde o viață romană mai era
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Adriatica și Marea Neagră. O teză eronată (veche!), adoptată de mulți filologi și romaniști susținea o "simbioză albanezo-română" în centrul Peninsulei Balcanice. De fapt, relațiile limbii române cu albaneza sunt de altă natură: comunitatea de substrat etnic-social și lingvistic. Ideea adepților teoriei imigraționiste că limba și poporul român s-ar fi format în sudul Dunării, în strânsă legătură ("simbioză"!) cu albanezii și cu bulgarii (slavii meridionali, balcanici), această ipoteză (axiomă, pentru unii) trebuie abandonată integral, definitiv. Astfel, în prezent, este limpede că
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ulterior cu Wolhynia (Volânia), în regiunea Rusiei apusene. Această formațiune s-a consolidat sub cneazul Iaroslav Osmomâsl (1153-1187)-unii istorici au susținut că, în secolul al XII-lea, Haliciul și-a extins dominația și asupra Moldovei. Este vorba despre o "teorie" tendențioasă a istoriografiei ruse spre ilustrare, se face referire la poemul Cântec despre oastea lui Igor, unde se spune: "ai statornicit stăpânirea ta până la Dunăre" o susținere ireală, o fabulație. În plus, în sprijinul susținerii despre o dominație a Haliciului
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
statului de vasalitate sau, în cazul Țării Românești, afirmația că aceasta s-a constituit prin despărțirea de statul româno-bulgar al Asăneștilor din sudul Dunării, care s-ar fi extins și în nord (cf. D. Onciul), așadar toate acestea sunt susțineri, teorii și ipoteze ce-și așteaptă confirmarea istorică. Deocamdată, ceea ce știm cu certitudine, este că existau voievodate ("țări") la sud și est de Carpați, orașe, în nordul Moldovei și al Munteniei, încă înainte de întemeiere. Apoi, dăinuia de secole o populație densă
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nu a ajuns. În schimb, sociolog - da. Părăsind voluptățile autonarative și lirismul rafinat al reflecției morale, criticul literar de direcție și întâmpinare de la „Vatra” (foarte preocupat de istoria românilor în spațiul maghiarizării) se va orienta accentuat înspre sociologia literaturii, înglobând teorii estice și occidentale, de stânga și de dreapta. Cartea Serii și grupuri (1981) făcea o breșă serioasă la vremea apariției în rândul comentatorilor literari tocmai prin ambiția de a inventaria nu atât figuri, cât fenomene literare, nu neapărat reușite individuale
CULCER. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286566_a_287895]
-
ce postulau absența unei „tradiții” naționale, precum și o funciară ireligiozitate a poporului român. Pe de altă parte, sunt prezentate cu patos rar exemplele pozitive (N. Bălcescu, G. Coșbuc - „poetul rasei noastre”, N. C. Paulescu ș.a.) Eseistul se distanțează totuși de teoriile izolaționiste, recunoscând „consumul” culturilor străine și, în plan creator, asimilarea lor. Mai mult, el subliniază necesitatea unei conjugări între naționalism și ecumenismul creștin. Credința nestrămutată îl va face, de asemenea, să desființeze, într-un eseu bine articulat (Rasă și religiune
CRAINIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286469_a_287798]
-
dittatore e l’artista), Milano, 1995; Constantin Noica, Șei malattie dello spirito contemporaneo, introd. trad., Bologna, 1993, Pregate per îl fratello Alessandro, introd. trad., Bologna, 1994; Lucian Blaga, Lo spazio mioritico, Alessandria, 1994 (în colaborare cu R. Bussetto); Adrian Marino, Teoria della letteratura, Bologna, 1994; La poesia romena del novecento (da Bacovia alla generazione ’80), Alessandria, 1996. Repere bibliografice: Rodica Locusteanu, Marin Sorescu în italiană, SXX, 1973, 1; Nicolae Manolescu, O culegere a poeziei române de avangardă, SXX, 1976, 7-8. C.Pp.
CUGNO. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286563_a_287892]
-
în 1944, se refugiază în dreapta Prutului, unde slujește ca preot la Panaghia, în județul Dolj (1945-1947), Ideciu de Jos (1948-1952) și Luieriu, în județul Mureș (1953-1971), și la București (1972-1975). Colaborează la „Biserica Ortodoxă Română”, „Ortodoxia”, „Revista de istorie și teorie literară” ș.a. Axa preocupărilor literare ale lui C. o constituie studiul îndelungat al personalității lui Gala Galaction, profesorul său preferat, față de care manifestă un veritabil cult. Lucrările despre maestru au o valoare exclusiv documentară. C. reconstituie mai întâi, în volumul
CUNESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286582_a_287911]
-
a Institutului Pedagogic „Ion Creangă” din Chișinău (1952- 1954), luîndu-și doctoratul în filologie în 1986. Din 1961 a fost colaborator științific la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Știință din Chișinău. C. a scris mai ales lucrări de teorie literară cu caracter aplicativ-didactic: Elemente de poetică (limbaj, versificație, specii) (1970), Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic) (1981) ș.a. O preocupare aparte a constituit-o studierea versificației „moldovenești”, autorul oferind, într-o carte scrisă în limba rusă (1985), o imagine
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
Chișinău, 1966; Elemente de poetică (limbaj, versificație, specii), Chișinău, 1970; Versul moldovenesc (de la origini până la 1850), Chișinău, 1970; Sonetul moldovenesc, Chișinău, 1973; Versul moldovenesc în jumătatea a doua a sec. XIX, Chișinău, 1974; Versul moldovenesc contemporan, Chișinău, 1977; Studii de teorie a literaturii (în colaborare), Chișinău, 1979; Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic), Chișinău, 1981; Moldavskoe stihoslojenie: istoria, teoria, tipologhia [Versificația moldovenească: istoria, teoria, tipologia], Chișinău, 1985; Comunități folclorice moldo-bulgare, Tiraspol, 1995; Poetica lui Eminescu (Poetica genurilor și speciilor literare. Poetica
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
Sonetul moldovenesc, Chișinău, 1973; Versul moldovenesc în jumătatea a doua a sec. XIX, Chișinău, 1974; Versul moldovenesc contemporan, Chișinău, 1977; Studii de teorie a literaturii (în colaborare), Chișinău, 1979; Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic), Chișinău, 1981; Moldavskoe stihoslojenie: istoria, teoria, tipologhia [Versificația moldovenească: istoria, teoria, tipologia], Chișinău, 1985; Comunități folclorice moldo-bulgare, Tiraspol, 1995; Poetica lui Eminescu (Poetica genurilor și speciilor literare. Poetica versului), Chișinău, 1996. Ediții: M. Eminescu, Poezie populară, Chișinău, 1970; C. Stamati-Ciurea, Opere, Chișinău, 1978 (în colaborare cu
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
moldovenesc în jumătatea a doua a sec. XIX, Chișinău, 1974; Versul moldovenesc contemporan, Chișinău, 1977; Studii de teorie a literaturii (în colaborare), Chișinău, 1979; Busola filologului cercetător (Scurt îndrumar istorico-filologic), Chișinău, 1981; Moldavskoe stihoslojenie: istoria, teoria, tipologhia [Versificația moldovenească: istoria, teoria, tipologia], Chișinău, 1985; Comunități folclorice moldo-bulgare, Tiraspol, 1995; Poetica lui Eminescu (Poetica genurilor și speciilor literare. Poetica versului), Chișinău, 1996. Ediții: M. Eminescu, Poezie populară, Chișinău, 1970; C. Stamati-Ciurea, Opere, Chișinău, 1978 (în colaborare cu Vasile Ciocanu); Veronica Micle, Poezii
CURUCI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286607_a_287936]
-
O discuție despre snobism ca modalitate de receptare a fenomenului artistic (Snobism literar și artistic, 1925) îl aduce pe Cezar Petrescu pe același teren al acuzei la adresa imitației motivate teoretic de „școală”, a „rețetarului” aplicat mecanic, autorul reluând cu vehemență teoria maioresciană a formei fără fond. Încă din primul număr, Pamfil Șeicaru are în vedere, în articolul Clasicismul proletariatului, cartea cu același titlu a lui H. Sanielevici, dedicată lui Panait Istrati. Conservatorismul de la C.l. și a. este evident în acest articol
CUVANTUL LITERAR SI ARTISTIC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286619_a_287948]
-
exclusivitate redactorului responsabil, M. Kogălniceanu, ci reprezintă orientarea și spiritul angajat al celor mai reprezentative personalități ale culturii și literaturii românești din epocă, în frunte cu V. Alecsandri, C. Negruzzi, Al. Russo, fiind sinteza aspirațiilor unei generații. Introducția formulează și teoria specificului național al literaturii, acel așa-numit „curent istoric-poporan”, dar relevă și necesitatea selecției operelor după criteriul valoric, crearea și promovarea unei literaturi originale fiind posibilă numai prin îndreptarea poeților și prozatorilor spre trecutul istoric, spre creația populară, spre peisajul
DACIA LITERARA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286639_a_287968]