98,632 matches
-
în care toate deciziile se întâlnesc și se anulează, oboseala finală a celui care-a făptuit, distanța dintre faptă și răstălmăcirea ei. Cel nehotărât nu are încredere decât în luciditatea care-l împiedică să ia o hotărâre. El și-a pierdut credința și încrederea în tot ce cade în afara sa și, de aceea, el nu se poate expune, nu poate ieși din sine, nu poate cunoaște starea de exaltare și beție a celui ce împlinește actul ca risc. Căci acela, gândind
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
perspectiva eșecului, deci iremediabila mea răsturnare, regretul stă la pândă în preliminariile oricărui act. Fiecare gest poartă în sine negativul consecinței sale, și astfel nostalgia unui alt deznodământ. Pentru că nu este pregătit să transfigureze eșecul, pentru că nu este dispus să piardă nimic (când de fapt doar în felul acesta el ar avea ce dobândi), cel nehotărât trăiește riscul doar în negativitatea sa și, odată cu el, în chip proiectiv, regretul. Obsesia regretului îl închide pe nehotărât în sine; până și remușcarea, care
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
complezență față de sine: cum să poată face gestul care l-ar putea livra unui eșec! Pe de altă parte, cel nehotărât cunoaște regretul ca regret actual al neacționării. De vreme ce el știe că nu-și poate dobândi cu adevărat eul decât pierzându-l pe cel pe care-l apără sub forma regretului proiectiv (micul lui eu, pe care se teme să-l livreze riscului și unui eventual eșec), el regretă cu toată ființa lui că nu poate acționa. El regretă de astă
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
asemenea târzie constatare a unei miraculoase potriviri împinge viața unui individ către abstracția unui rol - proiectat de privirea distantă a cuiva care alege și pune deoparte fără știrea noastră. De aceea menirea este destinul care a traversat spațiul unui mister pierzându-și aura de întâmplare pe care i-o conferă libertatea umană. Sau altfel spus: menirea este înscenarea libertății la nivelul unei necesități absconse. * Întrucât destinul nu are în vedere decât dialogul solitar cu limita interioară, teoria destinului devine o epură
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
oricărui „înăuntru“. Și cum ar putea ratatul să nu fie un nefericit, din moment ce el este un leneș neîmpăcat cu sine, un leneș ratat? Pătrunzând în lumea proiectelor, contaminat de ideologia actului și de cea a „realizării esenței“, el nu a pierdut pe deplin vocația lenei, univocă, demnă și castă. De aceea ratatul are o natură impură, în care se întâlnesc în chip nefericit un leneș cu un bovaric - inerția care trimite spre înăuntru și imobil cu proiectul care trimite spre în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
proiectului, așezare ferventă în el. Privirea liberă care domină proiectul și care își are sursa în sciziunea necesară a eului - obligat pe de-o parte să se livreze fiecărui proiect și totodată să rămână desprins, în identitatea sa suverană - se pierde acum definitiv, hipnotizată de unica limită de atins pe care o presupune proiectul meu himeric. Prostia, în sensul ei major și grav, este rămânerea necritică în proiectul propriu. Devii prizonierul proiectului pe care l-ai moștenit, l-ai adoptat sau
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
încremenire în proiect câștigă teren și scleroza acelei societăți este mai mare. Prostia mobilizează o imensă cantitate de energie mentală și are nevoie de ea; într-un anume fel, de mai multă decât are nevoie inteligența. Pentru că tot ce se pierde în vederea distanțării critice față de proiect și faptă, tot ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată „sunt prost“, pentru că atunci ar
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mare. Prostia mobilizează o imensă cantitate de energie mentală și are nevoie de ea; într-un anume fel, de mai multă decât are nevoie inteligența. Pentru că tot ce se pierde în vederea distanțării critice față de proiect și faptă, tot ce se pierde în vederea realizării sciziunii eului și a dublei priviri este recuperat aici pentru a se obține crisparea proprie prostiei. Cel prost nu poate spune niciodată „sunt prost“, pentru că atunci ar apărea instantaneu acea dedublare și acel tip de reflexivitate care sunt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
surprinsă dinăuntru, ea se dizolvă de îndată în propria ei recunoaștere. Rămâi prost câtă vreme poți fi contemplat. Fiind o inconștiență lipsită de tresăriri, prostia respiră calmul și măreția unui peisaj. Ea are fanatismul naturii, care, trecut asupra omului, a pierdut atributele divinului. Prostia este demonismul fanatismului profan. ADAOS. Despre prostul care prostește și despre prostul prostit. - Comunismul își face intrarea în istorie sub forma marelui dezvăț. El pune la îndoială totul și respinge orice proiect care l-a precedat. El
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
inofensiva prostie, de care facem atâta caz când se întâmplă ca cineva să ne spună: „Nu vezi că ești prost?“ Prostia cealaltă, prostia gravă, istorică, ce ne-a angajat viața și ne-a mutilat-o din adânc, în numele căreia ne-am pierdut istoria, ne-am năruit viața și am risipit tot ce am avut mai bun în această parte a lumii, prostia ale cărei victime - proști și prostiți - suntem cu toții, prostia cea mai ofensivă și cea mai nocivă - nimeni nu o recunoaște
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
de existența lucrului numit. De aceea ocrotirea face parte din esența puterii omenești; ea nu este doar o formă de tandrețe, ci conștiința manifestă a slăbiciunii mele. Când, în loc să ocrotească, nimicește, puterea omenească nimicește deopotrivă ființa celui puternic și se pierde pe sine ca putere. Singurătatea celui omenește puternic reprezintă sfârșitul puterii și nimicirea ființei lui, ca revers al nimicirii celui stăpânit. De aceea prima formă a izolării celui puternic nu apare în raport cu „cineva“, ci cu lucrul numit care, în loc să cunoască
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mea sunt dependent, pentru că în esența mea nu pot fi singur și nu pot fi puternic în sine, în independența absolută ca experiență a izolării printre lucrurile care depind de mine, eu fac experiența morții mele. De-abia când îmi pierd dependența ca temei al puterii mele, puterea independenței ca temei al slăbiciunii mele devine vizibilă. În raport cu lucrul făcut de mine puterea și singurătatea mea se potențează reciproc și sfârșesc în nimicirea mea. A HOTĂRÎ ÎN PRIVINȚA CUIVA Devenirea în spațiul libertății
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și recunoștința celui care a fost eliberat se întâlnesc în punctul comun al eliberării reciproce din strânsoarea relației comandă-supunere. Răspunderea celui puternic față de cel care se supune nu este însoțită decât de frica lui că nu va reuși să și piardă puterea și că cel menit eliberării va trebui să rămână, mereu neliber, sub puterea lui. Supremul neajuns al adevăratei puteri este de a nu se putea desființa ca putere, de a nu se putea desprinde de cel supus și de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
desprinde de cel supus și de a-l simți pe acesta incapabil să se desprindă de ea. În perpetuarea ei ca putere, ea își celebrează supremul eșec, așa cum suprema ei bucurie este de a se anula ca putere, de a pierde puterea. De aceea, frica de „a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se împlinește decât pierzându-se, după cum nu își ratează esența decât perpetuându-se
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
-l simți pe acesta incapabil să se desprindă de ea. În perpetuarea ei ca putere, ea își celebrează supremul eșec, așa cum suprema ei bucurie este de a se anula ca putere, de a pierde puterea. De aceea, frica de „a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se împlinește decât pierzându-se, după cum nu își ratează esența decât perpetuându-se. Din clipa în care te temi că
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este de a se anula ca putere, de a pierde puterea. De aceea, frica de „a pierde puterea“ nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se împlinește decât pierzându-se, după cum nu își ratează esența decât perpetuându-se. Din clipa în care te temi că vei pierde puterea, puterea e deja pierdută în esența ei. În perpetuarea puterii, mecanismul acesteia se blochează. Agentul puterii nu mai este liber pentru
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
nu este decât sentimentul puterii pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se împlinește decât pierzându-se, după cum nu își ratează esența decât perpetuându-se. Din clipa în care te temi că vei pierde puterea, puterea e deja pierdută în esența ei. În perpetuarea puterii, mecanismul acesteia se blochează. Agentul puterii nu mai este liber pentru proiect, căci însăși perpetuarea puterii a devenit singurul proiect. Libertatea lui a devenit libertatea negativă a preluării celuilalt
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pervertite, al puterii care s-a răsturnat în chiar esența ei. O putere nu se împlinește decât pierzându-se, după cum nu își ratează esența decât perpetuându-se. Din clipa în care te temi că vei pierde puterea, puterea e deja pierdută în esența ei. În perpetuarea puterii, mecanismul acesteia se blochează. Agentul puterii nu mai este liber pentru proiect, căci însăși perpetuarea puterii a devenit singurul proiect. Libertatea lui a devenit libertatea negativă a preluării celuilalt în proiectul perpetuării puterii. Supunerea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și blocați în proiectul unic al perpetuării puterii. Din liberi și meniți eliberării, ei devin neliberi în încleștarea lor. Primejdia pe care o ascunde în sine libertatea ține de însăși fragilitatea esenței ei, de ușurința cu care ea poate fi pierdută. Această fragilitate a libertății, manifestată în ușurința cu care ea, odată pierdută, se poate răsturna în opusul ei, se vădește cel mai limpede în chiar sfera puterii. Agentul puterii este în pericol de a pierde libertatea, pe care o are
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cu care ea poate fi pierdută. Această fragilitate a libertății, manifestată în ușurința cu care ea, odată pierdută, se poate răsturna în opusul ei, se vădește cel mai limpede în chiar sfera puterii. Agentul puterii este în pericol de a pierde libertatea, pe care o are deja pe parcursul exersării ei, în vreme ce pacientul puterii, care urmează să o dobândească, o poate pierde pe parcursul căutării ei. Pericolul de a pierde libertatea, odată dobândită, și de a o pierde din vedere, odată căutată, face
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
răsturna în opusul ei, se vădește cel mai limpede în chiar sfera puterii. Agentul puterii este în pericol de a pierde libertatea, pe care o are deja pe parcursul exersării ei, în vreme ce pacientul puterii, care urmează să o dobândească, o poate pierde pe parcursul căutării ei. Pericolul de a pierde libertatea, odată dobândită, și de a o pierde din vedere, odată căutată, face parte din orice scenariu al puterii. Dar atât pierderea libertății, cât și pierderea ei din vedere nu pot veni decât
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
mai limpede în chiar sfera puterii. Agentul puterii este în pericol de a pierde libertatea, pe care o are deja pe parcursul exersării ei, în vreme ce pacientul puterii, care urmează să o dobândească, o poate pierde pe parcursul căutării ei. Pericolul de a pierde libertatea, odată dobândită, și de a o pierde din vedere, odată căutată, face parte din orice scenariu al puterii. Dar atât pierderea libertății, cât și pierderea ei din vedere nu pot veni decât din partea celui ce o are și a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este în pericol de a pierde libertatea, pe care o are deja pe parcursul exersării ei, în vreme ce pacientul puterii, care urmează să o dobândească, o poate pierde pe parcursul căutării ei. Pericolul de a pierde libertatea, odată dobândită, și de a o pierde din vedere, odată căutată, face parte din orice scenariu al puterii. Dar atât pierderea libertății, cât și pierderea ei din vedere nu pot veni decât din partea celui ce o are și a celui ce o caută. Nimeni, în afara lor, nu
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
cel care o caută, provoacă primul blocarea mecanismului puterii? Pentru că orice căutare este dificilă, oboseala, renunțarea sau uitarea țelului propus țin de însăși esența căutării. De aceea, cel care caută îl corupe primul pe cel care are, făcându-l să piardă, prin perpetuarea comenzii, ceea ce el are deja: libertatea. Pentru că obosește și renunță, cel care caută se transformă în „cel mereu supus“ și îl constrânge pe cel puternic să perpetueze comanda. Supunerea devine reflex al supunerii și comanda reflex al comenzii
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
căutării este vina celui ce rămâne mereu supus. Iar cel care ajunge să slujească, în locul căutării libertății, uitarea căutării ei, deci agentul puterii pervertite, îl disprețuiește pe cel mereu supus. Pentru că este puternic peste cel mereu supus, el și-a pierdut libertatea, și astfel puterea. La rândul lui, cel mereu supus ajunge să-l urască pe cel care perpetuează comanda și să-l socotească vinovat de perpetuarea supunerii sale. Încetarea căutării el o pune pe seama constrângerii, și nu pe seama oboselii, renunțării
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]