98,632 matches
-
care generalul Vasili Sokolovski, reprezentantul sovietic În Comisia Aliată de Control din Berlin, a protestat vehement (omițând să admită că URSS violase În mod repetat aceleași acorduri). La 10 martie, Sokolovski a condamnat interesele capitaliste impuse forțat unei populații care pierdea astfel ocazia de a-și demonstra aplecarea către socialism și a reiterat afirmațiile sovietice că puterile occidentale se foloseau de prezența lor În Berlin - despre care URSS susținea că aparține zonei sovietice - pentru a se amesteca În treburile est-germane. Zece
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
sau aparent legale, Stalin nu avea nimic Împotrivă, cel puțin până În toamna anului 1947. Dar obiectivul nu era legalitatea, ci puterea, motiv pentru care strategiile au devenit mai agresive și indiferente la reguli judiciare sau politice, cu riscul de a pierde simpatia internațională, când comuniștii au Înțeles că succesul electoral Îi va ocoli. Cu toate acestea, au existat importante diferențe locale. Intervenția sovietică a fost mai puternică În Bulgaria și România - pe de o parte fiindcă ambele țări fuseseră În război
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
numai 10%2. Nouă luni mai târziu, Miko³ajczyk fugea din țară pentru a scăpa cu viață. Rămășițe ale Armatei de Interior (AK) din timpul războiului au continuat câțiva ani lupta de gherilă Împotriva autorităților comuniste, dar și cauza lor era pierdută. URSS avea un interes atât de evident În coloratura politică a Poloniei, Încât speranțele polonezilor din timpul războiului - Înainte și după Yalta - pot părea absurde. În Ungaria Însă, perspectiva unei „căi maghiare spre socialism” nu era complet fantezistă. Pentru Moscova
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
o cultură politică tradițional pluralistă, un sector industrial și urban dezvoltat, o economie capitalistă prosperă Înainte de război și o politică social-democrată prooccidentală după aceea -, Cehoslovacia era după 1945 și aliatul principal al Uniunii Sovietice În regiune, În ciuda faptului că Își pierduse extremitatea estică, Rutenia subcarpatică, În urma „ajustărilor” teritoriale sovietice. Din același motiv, dintre estși sud-est-europeni, Beneš a fost singurul prim-ministru În exil care și-a adus guvernul acasă, unde l-a reconfigurat În aprilie 1945 pentru a include șapte comuniști
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dominația asupra comuniștilor din lumea Întreagă, cu excepția Chinei. Dar războiul a schimbat totul. În lupta Împotriva nemților, Uniunea Sovietică a fost nevoită să invoce patriotismul, libertatea, democrația și alte țeluri „burgheze”. Comunismul și-a abandonat aerul revoluționar și s-a pierdut intenționat Într-o largă coaliție antifascistă. Desigur, aceasta fusese și tactica Fronturilor Populare antebelice, dar În anii ’30 Moscova reușise să controleze destul de strict partidele din străinătate - prin ajutor financiar, intervenții personale și teroare. Controlul pierdut În timpul războiului - fapt simbolizat
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revoluționar și s-a pierdut intenționat Într-o largă coaliție antifascistă. Desigur, aceasta fusese și tactica Fronturilor Populare antebelice, dar În anii ’30 Moscova reușise să controleze destul de strict partidele din străinătate - prin ajutor financiar, intervenții personale și teroare. Controlul pierdut În timpul războiului - fapt simbolizat de sfârșitul Kominternului În 1943 - nu a fost recuperat integral nici În primii ani postbelici: partidul iugoslav era singurul din Europa ajuns la putere fără sprijin sovietic, dar și partidele comuniste din Franța și Italia, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
luat puțin mai mult timp, dar În ianuarie 1948 Congresul PCI (Partito Communista Italiano) a adoptat și el o „nouă direcție”, axată pe „lupta pentru pace”. În consecință, comuniștii vest-europeni au fost, bineînțeles, afectați - fiind marginalizați În afacerile interne și pierzând masiv, În cazul Italiei, la alegerile generale din aprilie 1948, când ambasada americană și Vaticanul au intervenit masiv de partea anticomuniștilor 6. Dar asta nu conta. În teoria jdanovistă a celor două tabere, comuniștii din Vest erau reduși la un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și Uniunea Sovietică, respingerea tuturor căilor „particulare” sau „naționale” spre socialism și imperativul unei „vigilențe sporite”. Începea a doua eră glaciară a stalinismului. Stalin a făcut tot posibilul pentru a-și afirma și reafirma autoritatea În Estul Europei tocmai fiindcă pierdea din influență În Germania 7. Reuniți la Londra pe 1 iunie 1948, Aliații occidentali au anunțat proiectul unui stat vest-german separat. La 18 iunie a fost anunțată o nouă valută, Deutsche Mark, pusă În circulație trei zile mai târziu (bancnotele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din motive politice). Nu toate veștile economice erau Însă bune. Guvernul britanic a fost nevoit să redirecționeze fonduri pentru a-și Îndeplini angajamentele militare În detrimentul asistenței sociale, ceea ce a scindat Partidul Laburist, aflat la putere, și l-a făcut să piardă alegerile din 1951. Costul vieții În Occident creștea pe măsură ce cheltuielile publice agravau inflația - după izbucnirea războiului din Coreea, În numai doi ani prețurile au crescut În Franța cu 40%. Europa de Vest, care abia Începuse să culeagă roadele ajutorului economic american, era
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
frontierele mobile, Schuman și colegii lui nu se speriau de o oarecare Întrepătrundere a suveranităților naționale. Nu de mult, În timpul războiului și ocupației, cele șase țări membre ale CECO Își văzuseră suveranitatea călcată În picioare: așadar nu aveau mult de pierdut. Creștin-democrați, toți erau preocupați de coeziunea socială și responsabilitatea colectivă, ceea ce Îi făcea să Încline În favoarea unei Înalte Autorități transnaționale care să exercite puterea executivă pentru binele comun. Mai la nord, perspectivele erau Întrucâtva diferite. Pentru regiunile protestante ale Scandinaviei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pe atunci comerț mai ales Între ele, Marea Britanie avea tranzacții importante În Întreaga lume - ba mai mult, comerțul britanic cu Europa era mult mai redus În 1950 decât În 1913. În ochii oficialilor britanici, țara avea așadar mai mult de pierdut decât de câștigat dacă se implica În aranjamente economice obligatorii cu țări ale căror perspective erau incerte. Cu un an Înainte de propunerea lui Schuman, poziția Marii Britanii, exprimată În particular de funcționari publici importanți, era următoarea: „Nu ne interesează cooperarea economică
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
de Finanțe din timpul războiului, În acești ani „Anglia s-a transformat din cel mai mare creditor În cel mai mare debitor din lume”. Al doilea război mondial a costat Marea Britanie de două ori mai mult decât primul; țara a pierdut un sfert din averea națională. De aici crizele valutare recurente din anii de după război, când Marea Britanie avea de plătit, dintr-un venit drastic redus, datorii imense În dolari. De aceea Planul Marshall n-a avut aproape nici un impact asupra investițiilor
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
le garanta sprijin local pentru politica sovietică. Experiența practică a unui regim comunist putea altera preferința de moment pentru comuniști În loc de fasciști sau pentru o formă de socialism democratic. Chiar garanțiile sovietice Împotriva revanșismului german puteau, cu vremea, să-și piardă din greutate. Stalin trebuia să se asigure de supunerea neclintită a sateliților vecini, iar pentru asta nu avea decât o soluție: mai Întâi, Partidul trebuia să-și asigure monopolul puterii. După cum prevedea Constituția maghiară din august 1949, el trebuia să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Bertolt Brecht ocazia unicului dezacord literar deschis cu regimul comunist pe care - nu fără o anumită ambivalență - Îl susținea: După revolta din șaptesprezece iunie secretarul Uniunii Scriitorilor a-mpărțit broșuri pe Aleea Stalin În care era scris că poporul și-a pierdut, pentru mult timp, Încrederea În guvern. N-ar fi mai simplu atunci ca guvernul să dizolve poporul și să aleagă altul? Muncitorii disponibilizați și furioși de la extremitatea occidentală, industrializată, a Imperiului Sovietic nu făceau reclamă bună comunismului, dar nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
lui Slánský, a fost ținută un an În Închisoarea de la Ruzyò, În afara Pragăi, și interogată de ruși care o numeau „târfă jidancă Împuțită”. La eliberare a fost exilată Într-o fabrică din nordul Boemiei. Soțiile prizonierilor și deportaților și-au pierdut slujbele, apartamentele și bunurile personale. Cei norocoși au fost uitați, ca Josephine Langer: soțul ei, Oskar Langer, martor În procesul Slánský, a fost condamnat la 22 de ani de Închisoare În cadrul unui proces secret. Ea și fiicele ei au trăit
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tineri. După al doilea război mondial, din scenă a dispărut o cohortă de oameni În vârstă, discreditați. În locul lor au apărut scriitori, artiști, jurnaliști și activiști politici prea tineri ca să fi apucat războiul din 1914-1918, Însă dornici să recupereze anii pierduți În următorul. Educația lor politică se făcuse În era fronturilor populare și a mișcărilor antifasciste, iar când au căpătat recunoaștere publică și influență, adesea ca rezultat al activităților din război, erau neobișnuit de tineri după criteriile europene tradiționale. În Franța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
comunități de mineri și câteva uzine din West Midlands, În Anglia. Chiar la efemerul său apogeu electoral, În 1945, partidul a obținut doar 102.000 de voturi (0,4% din votul național), adică două fotolii În Parlament - Însă ambii aleși au pierdut În alegerile din 1950. La alegerile din 1951, CPGB a atras doar 21.000 de voturi la o populație de 49 de milioane de locuitori. Așadar comunismul În Marea Britanie era o abstracție politică. Ceea ce nu Împiedica intelighenția londoneză și mediul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
politica și cultura europene, iar cititorii britanici puteau fi la curent dacă doreau. Ei conștientizau, de asemenea, proporțiile traumei suferite pe continent. În septembrie 1945, Cyril Connolly descria În propriul ziar, Horizon, starea Europei contemporane: „Moral și economic, Europa a pierdut războiul. Marea cupolă a civilizației europene, cu lumina ei blândă În care toți am crescut, am citit, am scris sau am călătorit, s-a prăbușit; funiile sunt roase, marele stâlp e rupt, mesele și scaunele s-au făcut fărâme, cortul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
afecta pe poeți și pictori, intelectualii occidentali s-au dezis constant de Moscova - Însă chiar și aici opoziția lor era estompată, de teamă să nu Încurajeze „propaganda” americană 13. Pe de altă parte, În lupta pentru simpatia maselor occidentale, Sovietele pierdeau teren cu repeziciune. Pretutindeni În afară de Italia scorul comuniștilor a fost, de la sfârșitul anilor ’40, În declin constant, iar - dacă e să ne luăm după sondajele de opinie - simpatizanții comuniști vedeau În propriul vot un protest simbolic sau expresia solidarității de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu au rezistat În acei ani presiunilor statului comunist. Dar când statul occidental a decis să-și asume un rol mai important, de călăuză materială și spirituală a cetățenilor, distincția dintre Biserică și stat ca arbitri ai moralei publice a pierdut din claritate. Sfârșitul anilor ’40 și Începutul anilor ’50 reprezintă așadar o perioadă de tranziție, În care se mențineau convențiile deferenței sociale și ideile de rang și autoritate, Însă comportamentul colectiv Începea să fie ghidat mai puțin de Biserică sau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ochii Statelor Unite, esențială pentru apărarea zonei NATO În fața prezentei amenințări. Pe scurt, trebuie să privim aceste arme ca fiind Într-adevăr convenționale”. Coincidența dintre nuclearizarea NATO și stabilizarea continentului nu era Întâmplătoare. Războiul convențional În centrul și vestul Europei Își pierdea din interesul strategic și pentru sovietici. Moscova acumula arme nucleare, ajungând de la 5 În 1950 la 1.700 până la sfârșitul deceniului. Dar sovieticii puneau accentul pe dezvoltarea capacității de lansare a armelor nucleare nu numai În Europa, ci și peste
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Vestului să hotărască retragerea În termen de șase luni, era să-i determine pe americani să abandoneze Berlinul, care să devină astfel un „oraș liber”. Dacă se Întâmpla acest lucru, implicarea americană În apărarea Europei de Vest și-ar fi pierdut dramatic din credibilitate, iar opinia neutralistă și antinucleară ar fi câștigat teren În RFG și nu numai. Dar chiar dacă puterile occidentale insistau să rămână În Berlin, URSS putea cere la schimb, când Își dădea acordul, garanția că Bonnul nu va
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
obiect, URSS și Statele Unite erau sătule de solicitările clienților lor germani. Primul deceniu al Războiului Rece le conferise politicienilor germani din Est și din Vest o influență fără precedent asupra stăpânilor de la Moscova și Washington. De teamă să nu-și piardă credibilitatea În fața germanilor „lor”, fiecare dintre marile puteri s-a lăsat șantajată Întru „fermitate” de Ulbricht, respectiv Adenauer. Moscova - care, după cum am văzut, nu intenționase să aibă un stat-client În estul Germaniei ocupate, ci acceptase această variantă În lipsă de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
necesari zece ani pentru a se ajunge la un acord formal În chestiunea accesului, din noiembrie 1961 Berlinul nu a mai contat, iar zona vestică a orașului a Început să alunece lent În irelevanță politică. Chiar și rușii și-au pierdut interesul. În mod bizar, Occidentul nu a sesizat imediat acest lucru. În anul următor, când a izbucnit criza cubaneză, Kennedy și consilierii lui erau convinși că Hrușciov orchestrează o intrigă complexă, machiavelică, pentru a-și atinge scopurile În Germania. Lecția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
dintre marile puteri nu dorea ca armele nucleare să ajungă În mâinile Chinei sau Germaniei de Vest - acesta era scopul real al tratatului. O Germanie nenuclearizată era ceea ce dorea Moscova În schimbul unui compromis În Berlin; americanii erau dispuși să-și piardă din popularitate la Bonn pentru a atinge acest obiectiv. RFG a acceptat nu fără resentimente vetoul Înarmării nucleare, așa cum acceptaseră și divizarea Berlinului, pentru a-i reține pe americani. Între timp, tratatul confirma o direcție nouă În strategia sovietică: atenția
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]