98,632 matches
-
putea atinge ținta fără rachetele și submarinele americane). La apogeu, În 1962, CDN a raliat 150.000 de suporteri pentru marșul anual de protest la Institutul pentru Arme Atomice de la Aldermaston. Dar, În cursul anilor ’60, campania britanică și-a pierdut din vigoare, ca și mișcările similare din Germania de Vest și statele Beneluxului. Protestatarii au devenit insignifianți după semnarea Tratatului de Interzicere a Testelor Nucleare: era din ce În ce mai greu să pretinzi că anihilarea amenința Europa; dezarmarea a fost Înlocuită de subiecte
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu e tocmai „postideologică”14. Dar cele două cazuri erau În realitate similare. Togliatti și partidul său se distingeau prin importanța acordată, de-a lungul deceniilor postbelice, stabilității politice, păstrării și consolidării instituțiilor din viața publică democratică - chiar dacă, astfel, comuniștii pierdeau În credibilitate ca avangardă revoluționară. Italia era și ea administrată printr-un sistem de favoruri și funcții care semăna oarecum cu Proporz, cu toate că avantaja puternic una din părți. Dacă Italia a dobândit stabilitatea politică În schimbul unui nivel intolerabil de corupție
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
compara Austria de după război cu „o operă interpretată de dubluri” - și nu se Înșela. În urma primului război mondial, Viena și-a sfârșit cariera de capitală imperială; În timpul ocupației naziste și a celui de-al doilea război mondial, orașul și-a pierdut evreii - adică mare parte din pătura cea mai educată și cosmopolită 15. După plecarea rușilor În 1955, orașul nu mai avea nici măcar farmecul dubios al Berlinului scindat. Majoritatea vizitatorilor găseau Viena molcomă În platitudinea ei - și aceasta e dovada cea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ferm pe poziții ca partid-umbrelă al centrului majoritar - o premieră În cultura politică germană. Principala victimă a succesului UCD a fost Partidul Social-Democrat (PSD). La prima vedere, acesta ar fi trebuit să aibă o poziție mai bună, chiar și după ce pierduse electoratul socialist prin tradiție din nordul și estul Germaniei. Performanțele antinaziste ale lui Adenauer nu fuseseră prea strălucite: În 1932, el Încă mai credea că Hitler putea fi determinat să se comporte responsabil; din fericire, a atras suspiciunile naziștilor În
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
cu 424.000 mai puțin decât UCD-UCS). Dar, la mijlocul anilor ’50, cum Germania de Vest era inclusă ferm În alianța occidentală și În proiectul incipient al Uniunii Europene, iar profețiile economice sumbre ale socialiștilor se dovediseră false, PSD și-a pierdut suflul. În alegerile din 1953 și 1957, votul socialist a crescut imperceptibil, iar baza lor electorală a stagnat. Abia În 1959, la șapte ani după moartea prematură a lui Schumacher, o nouă generație de socialiști germani a abandonat oficial linia
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
zelului concentrat cu care cetățenii din RFG Își vedeau de treabă, scriitorul Hans Magnus Enzensberger avea să observe că „energia deconcertantă a nemților nu poate fi Înțeleasă decât Îmbrățișând ideea că ei și-au transformat defectele În virtuți. și-au pierdut mințile, În sensul cel mai literal cu putință, și acest lucru le-a permis să reușească”. Condamnați universal după căderea lui Hitler pentru că se supuseseră orbește unor ordine imorale, germanii au convertit astfel obediența sârguincioasă dintr-un defect Într-o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
din noua Europă - prosperitate, compromis, demobilizare politică și angajamentul tacit de a nu trezi fantomele memoriei naționale - nu puteau masca vechile defecte. Erau vechile defecte, Într-o formă nouă. IXtc "IX" Iluzii pierdutetc "Iluzii pierdute" Indië verloren, rampspoed geboren. șDacă pierdem Indiile, suntem pierduți.ț Zicală olandeză, populară În anii ’40 Vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, conștiința de sine a Africii este o realitate politică. Harold Macmillan, cuvântare la Cape Town (3 februarie 1960
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prosperitate, compromis, demobilizare politică și angajamentul tacit de a nu trezi fantomele memoriei naționale - nu puteau masca vechile defecte. Erau vechile defecte, Într-o formă nouă. IXtc "IX" Iluzii pierdutetc "Iluzii pierdute" Indië verloren, rampspoed geboren. șDacă pierdem Indiile, suntem pierduți.ț Zicală olandeză, populară În anii ’40 Vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, conștiința de sine a Africii este o realitate politică. Harold Macmillan, cuvântare la Cape Town (3 februarie 1960) Marea Britanie a pierdut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
pierduți.ț Zicală olandeză, populară În anii ’40 Vântul schimbării suflă peste acest continent și, fie că ne place sau nu, conștiința de sine a Africii este o realitate politică. Harold Macmillan, cuvântare la Cape Town (3 februarie 1960) Marea Britanie a pierdut un imperiu și nu și-a găsit Încă un rol. Dean Acheson, discurs la West Point (5 decembrie 1962) Vă vorbește Imre Nagy, președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Ungare. În primele ore ale acestei dimineți, trupele sovietice au
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
vitrinele măcelarilor - totul reamintea de prezența crucială a Angliei În inima istorică și geografică a unui imperiu maritim. Pentru insulari, numele de orașe, râuri și figuri politice din colonii și dominioane erau la fel de familiare ca și cele din Marea Britanie. Britanicii pierduseră „primul” lor imperiu din America de Nord; următorul, deși obținut nu tocmai „Într-un moment de neatenție”, nu era nici pe departe fructul unui proiect rațional. Menținerea ordinii, Întreținerea și administrarea sa costau mult; ca și În cazul imperiului francez din nordul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
respectivă, includea Sri Lanka, Birmania și teritoriile care formează astăzi Pakistanul și Bangladeshul. Toate imperiile europene se formaseră prin anexiuni sporadice, episodice și (cu excepția rutelor terestre și maritime care serveau India britanică) fără calcule privind coerența logistică sau câștigul economic. Spaniolii pierduseră deja cea mai mare parte a imperiului lor: la Început În favoarea britanicilor, apoi cedând cererilor de independență ale propriilor coloniști și, cel mai recent, În fața puterii crescânde a Statelor Unite - o sursă de antiamericanism persistent În Spania, atunci și acum. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
să acorde atenție deplină treburilor europene, abandonând vechile priorități. Același fenomen s-a petrecut, Într-o măsură sau alta, cu toate puterile coloniale și foste coloniale din Occident. Cercetătorii americani, care proiectează experiența și preocupările Washingtonului asupra restului lumii vestice, pierd din vedere câteodată această trăsătură distinctivă a Europei postbelice. În Statele Unite, cel mai mult conta Războiul Rece: prioritățile interne și externe, precum și discursul public reflectau acest lucru. Dar la Haga, Londra sau Paris grija principală o reprezentau costisitoarele războaie de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Înseși. Astfel, „Algeria” era doar o expresie cu utilitate geografică: regiunea cu acest nume acoperea, În ordine administrativă, trei departamente franceze (În care Însă numai rezidenții europeni se bucurau de drepturi civile depline). Francezii, ca și britanicii și olandezii, Își pierduseră În timpul războiului prețioasele colonii din Asia de Sud-Est În favoarea japonezilor. Dar, În cazul Franței, ocupația japoneză a Început târziu (până În martie 1945, Indochina franceză rămăsese sub tutela autorităților de la Vichy) și oricum a fost infinit mai puțin traumatizantă decât propria Înfrângere de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
abia În 1954, respingând cererile francezilor, tot mai disperate, de sprijin aerian pentru salvarea garnizoanei condamnate de la Dien Bien Phu. După aproape opt ani de lupte sângeroase și inutile, Washingtonul Înțelesese nu numai că francezii nu mai puteau recâștiga autoritatea pierdută În Indochina, dar și că erau inferiori forțelor armate oficiale și de gherilă conduse de Ho și Min. În viziunea americanilor, francezii le tocaseră banii și erau o investiție din ce În ce mai riscantă. Nimeni n-a fost surprins când Dien Bien Phu
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Dar, mai presus de toate, prima republică franceză de după război a fost trasă În jos de luptele sale coloniale. Aidoma Vechiului Regim, a Patra Republică a fost schilodită de costul războiului. Din decembrie 1955 până În decembrie 1957, Franța și-a pierdut două treimi din rezerva valutară, În pofida creșterii susținute a economiei. Controlul ratelor de schimb, ratele de schimb multiple (asemenea celor din blocul sovietic În deceniile ulterioare), datoria externă, deficitul bugetar și inflația cronică - toate acestea puteau fi atribuite cheltuielilor scăpate
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Franței către Europa. Pentru Charles de Gaulle, lecția secolului XX a fost că Franța nu putea spera să-și recapete gloria pierdută decât investind În proiectul european și modelându-l În așa fel Încât să servească obiectivelor Franței. Algeria era pierdută. Coloniile o urmau. Anglo-americanii, ca Întotdeauna, nu manifestau nici un fel de compasiune. Înfrângerile și pierderile succesive din ultimele decenii nu-i lăsau Franței nici o alternativă, dacă mai voia să recupereze ceva din influența trecută. Cum Îl consola Adenauer pe prim-
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
rămas stabile pentru o vreme, fiind consfințite de un tratat În 1936. Dar În octombrie 1952 noul guvern din Cairo, condus de ofițerii de armată care Îl răsturnaseră pe regele egiptean Faruk, a abrogat tratatul. Temându-se să nu-și piardă accesul privilegiat la o cale maritimă strategică, britanicii au reocupat zona Canalului. Doi ani mai târziu, Gamal Abdul Nasser, unul dintre ofițerii revoluționari, devenit Între timp șef al guvernului, a Început să exercite presiuni pentru retragerea soldaților britanici de pe teritoriul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
ajungea la un conflict. Acesta era contextul În care prim-ministrul britanic Anthony Eden (care luase cu un an Înainte locul lui Churchill) a purces la reglarea conturilor cu enervantul egiptean. Indiferent ce declarau În public, britanicii și francezii Își pierduseră răbdarea cu Organizația Națiunilor Unite și procedurile ei alambicate. Ei nu doreau o soluție diplomatică. În timp ce oficial se convocau conferințe și se discutau planuri internaționale În funcție de acțiunile lui Nasser, guvernul britanic Începuse negocieri secrete cu Franța, plănuind o invazie militară
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
jocului: terenul de cricket Lord’s din Londra) a fost dureros Înțeles trei ani mai târziu, când echipa de fotbal a Angliei a fost Învinsă de echipa modestei Ungarii, chiar pe stadionul național și cu surprinzătorul scor de 6-3. Anglia pierduse supremația În două competiții internaționale, la jocuri sportive pe care ea Însăși le inventase și răspândise În Întreaga lume. Aceste semne nepolitice ale declinului național au avut un impact cu atât mai mare cu cât societatea britanică din acei ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
nu era Întru totul nerezonabilă. Imboldul pentru un nou Început a venit, firește, dinspre țările Beneluxului, care aveau pe de o parte cea mai mare experiență În crearea de uniuni transfrontaliere și, pe de altă parte, cel mai puțin de pierdut prin estomparea identității naționale. Oamenii de stat europeni - printre care Paul-Henri Spaak, ministrul de Externe al Belgiei - Înțelegeau că, pe moment, integrarea politică și militară nu era posibilă. În orice caz, europenii nu mai aveau la mijlocul anilor ’50 preocupările militare
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
acestea, ei nu puteau risca să rămână izolați de principalii lor parteneri comerciali. Germania avea interese pro și contra. Ca principală națiune exportatoare a Europei, ea era din ce În ce mai interesată de comerțul liber cu Europa de Vest, mai ales că producătorii germani Își pierduseră piețele importante din estul Europei și nu aveau foste teritorii coloniale pe care să le exploateze. Dar, așa cum Își dăduse seama Erhard, o uniune vamală europeană protejată de tarife comerciale și limitată la șase țări nu era neapărat un obiectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
singură povara unei asemenea politici absurde, Însă transferând obligațiile asupra Comunității și corelându-le cu obiective mai generale ale Pieței Comune, fiecare guvern avea de câștigat, cel puțin pe termen scurt. Numai populația urbană săracă (și fermierii din afara CEE) aveau de pierdut de pe urma PAC, Însă pentru aceasta existau de obicei alte forme de compensație. În acestă etapă, desigur, cele mai multe țări vest-europene nu erau membre ale CEE. La un an de la inaugurarea Pieței Comune, britanicii - care Încă mai Încercau să Împiedice formarea unui
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a negocia cu demonstranții. Întorși la Moscova pe 26 octombrie, rușii au raportat, Într-o adunare specială a Prezidiului Partidului Sovietic, că János Kádár14 le explicase că este posibil și important să se facă distincția Între masele loiale, care Își pierduseră Încrederea În partid din cauza greșelilor din trecut ale acestuia, și contrarevoluționarii Înarmați, pe care guvernul lui Nagy spera să-i izoleze. E posibil ca explicațiile lui Kádár să-i fi convins pe unii dintre liderii sovietici, Însă ele nu reflectau
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
revoluționare. Ciocnirile dintre poliție și demonstranți au provocat contraatacuri și linșaje. Ignorând sfatul câtorva membri, conducerea Partidului Comunist Maghiar a refuzat la Început să recunoască revolta drept o revoluție democratică, insistând ca aceasta să fie tratată ca o „contrarevoluție” și pierzând astfel ocazia de a o coopta. Abia pe 28 octombrie, la aproape o săptămână de la declanșarea evenimentelor, Nagy a propus, Într-o declarație radiodifuzată, Încetarea ciocnirilor armate, a recunoscut legitimitatea și caracterul revoluționar al protestelor, a promis să dizolve detestata
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
inițiativa nu-i mai aparținea. În toată țara apăruseră comitete insurecționale populare, partide politice și ziare. Sentimentele antirusești se făceau auzite pretutindeni și era evocată frecvent reprimarea de către Rusia imperială a revoluției maghiare din 1848-1849. Mai grav, liderii sovietici Își pierdeau Încrederea În el. Când Nagy a anunțat, În după-amiaza zilei de 31 octombrie, startul negocierilor pentru retragerea Ungariei din Tratatul de la Varșovia, soarta lui era probabil deja pecetluită. Ca mai devreme În cazul Poloniei, Hrușciov și colegii săi consideraseră dintotdeauna
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]