1,512 matches
-
A recunoaște faptele reale este lucrul cel mai mărunt pe care‑l putem face. Ravelstein a socotit că tratez ușuratic păcatul sinuciderii când i‑am replicat că le dăduse soților Battle un răspuns foarte evreiesc. Pe urmă, Însă, s‑a Îmblânzit și mi‑a spus: - Oricum, am meritul că am salvat două vieți. ÎN ORICE CAZ, CU AJUTORUL LUI ROSAMUND, am reușit să‑mi respect promisiunea făcută lui Ravelstein. El a murit acum șase ani, tocmai când Începeau marile sărbători de toamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
fapt, care e ideea? Noi trebuie să sugerăm că suntem stăpâniți de groapă, în prima parte, înțelegeți? Adică, mai întâi groapa, ca și natura, ca și moartea, dacă vreți, ne este ostilă. Dar apoi, pe măsură ce ea este, nu-i așa, îmblânzită de efortul nostru, devine docilă și începe să... ei, ce credeți? Să... GRUBI: Să cânte! BRUNO și MAJORDOMUL ( Într-un glas.): Să cânte! VIZITATORUL (Nu prea entuziasmat.): Să cânte?! BRUNO: Da! Să cânte! Ei? Ce părere aveți? VIZITATORUL: Da, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Nu știu! Nu știu! Unele lucruri... nu pot fi explicate... Și nici nu e mare lucru... de explicat... HAMALUL: Așa, așa... Spuneți... Până la urmă vă facem noi să spuneți... Cu noi nu vă merge. O să mărturisiți tot, domnule! Tot! CASIERUL (Îmblânzindu-și tonul.): Domnule, trebuie să ne înțelegeți și pe noi... De atâta timp așteptăm... această ocazie... Trebuie să aflăm și noi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: E pura atracție... HAMALUL: Cum? CASIERUL: Cum, cum? CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Am spus că e pura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
că nu i-am găsit pă moștenitorii ăialanți. Sau nu vrea să vină! Părintele Macovei făcu speriat semnul crucii. Inginerul își plecă ochii îngrozit. Își frământa nehotărât căciula albă, flocoasă. - N-ați înțeles mesajul, tâlcul gestului nostru, oftă dintr-o dată îmblânzit Goncea. Vrem să uităm, bă. Am făcut pace, ce s-o mai ținem tot într-o dușmănie de clasă și de caractere. Izbucni în râs. Se lăsă pe spate, cu tot cu scaun. Râdea sacadat, de parcă îl gâdilase chiar inginerul Nisip. - Să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
ei de Pluto, locul trecerii ei în Lumea de jos. Nucii, umbra, răcoarea, toate opuse căldurii și arsitei apropierii Iadului sunt capcana, sunt ispita cunoașterii, a revenirii, a reîntregirii cu iubita Hildegard-Euridice. Muzica îl face pe Orfeu să poată stăpâni, îmblânzi Umbrele, geniile, monștrii Infernului; îl sprijină pe Gavrilescu-Orfeu, îi permite accesul, intrarea în Lumea subterană. Fata din grădină, „care stătea la pândă”, îl simbolizează pe Hermes Psychopompos, aducătorul, emisarul sufletelor, ghidul lui Gavrilescu în Infern. „Baba” este însăși Șibila, cea
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
desființează, devine; un semn al acestei deveniri este somnul, Hypnosul ce îl cuprinde și transformarea îmbrăcămintei sale, adică o devenire în formă, o devenire în aparență, o adaptare la tărâmul exotic și la sacrul latent. Prin muzică, Menadele dispar, se îmblânzesc, devin controlabile, dar tărâmul lui Dionis devine ceea ce Vergilius spunea „o pesteră mare cu o sută de uși, spre care duc o sută de drumuri largi și de unde se rostogolesc tot atâtea glasuri”(cf. Vergilius, op.cit.), răspunsurile Șibilei; o lume
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
să subliniez (cu un creion pe care i l-am cerut chelnerului) acele rînduri mai ciudate, al căror sens nu-l captasem imediat. în jur de zece, douăsprezece secvențe păreau a fi invenții pure, ceea ce mă ajută să mă mai îmblînzesc puțin. Ia te uită mi-am spus, Domnișoara ri nu a copiat chiar totul, din cînd în cînd și-a mai permis și cîte un exercițiu de ficțiune, probabil cu un scop precis, pentru a-mi demonstra mie că știe
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
în oraș cu mâinile goale. Are nevoie de haine, de cărți, de o mulțime de lucruri și-i trebuie bani. În definitiv, vrea să știe odată care sunt drepturile lui. Moș Costache ascultă, înfricoșat de această ieșire, căută să-l îmblînzească, ținîndu-l mereu de mânecă, într-un chip comic, dar nu scoase nici o vorbă încurajatoare, nici o explicație. În cele din urmă, cu tonul răgușit, cu ochii aplecați în jos, făcu această neașteptată propunere: G. Călinescu - Dacă ai nevoie de bani, de ce
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
să vând ce vreau și cui vreau? Tot am să vând, și casă, și lucruri, tot am să vând și n-am să las nimic la nimeni. Mai bine le dau la un spital. Aglae, cam speriată de amenințare, se îmblînzi. - Nu ți-am spus că n-ai voie să vinzi, am zis că lași să tetragă pe sfoară mizerabilii ăștia de samsari. Dacă vrei să vinzi, vinde, că eu nu te-mpiedic, dar barem să găsim niște familii, prin vorbă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Duh, amin. E un frig de te pătrunde la oase. Gata, taică, și când ai avea niște țuiculeană bună, să mă dezlegi și pe mine de tusea asta. Și să faci și niște mătănii, că nu-i rău, se mai îmblînzește necuratul. - Părinte, zise după oarecare codire Aurica bătrânului, carese grăbea să plece și sufla în degete de frig, eu aș vrea să mai mărturisesc ceva. - Zi, tăicuță, repede. - Iubesc! - Iubește, porumbițo, că acum ți-e vremea, și să vii să-țițin
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Știrbey-vodă, pe care n-a vîndut-o și tot ce n-a mai vândut. Asta puțin lucru este? Bani, dacă au fost, i-o fi împărțit el din viață, nu poți să faci nimic, dar ți-a rămas fondul. Aglae se îmblînzi: - Dar dacă a lăsat vreun testament pentru Otilia? bănui ea. - Aici e aici, dar nu cred. În casă ai găsit ceva? Nu. MoșCostache nu era un om să meargă pe la tribunale, avocați și altele de-astea. Dacă ar fi făcut
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
solemn: - Doamnă, v-am spus că în urma încetării de fapt aconviețuirii noastre, prin însăși voința dumitale, am luat măsuri să ne despărțim legal. - Se vede că te-a amețit cineva. Haide acasă și nu te maimaimuțări așa. Stănică nu se îmblînzi, în ruptul capului, și Olimpia se întoarse, plângând, la Aglae: - E nebun? zise Aglae, supărată. N-are ce mânca și facepe independentul? Ori a dat de bani? De la Stănică veni un fel de scrisoare-notificare, în tonul acesta: "Stimată doamnă, Vă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
niciodată o fată seacă. Te iubesc pe tine, care ești frivolă numai în aparență, dar în fond ești inteligentă și profundă. - Sunt și eu ca toate fetele! Altă dată, Otilia chemă pe Felix lângă ea și-l supuse unui interogatoriu îmblînzit cu îmbrățișări: - Felix, stai aici, gîndește-te bine, și numai după ce te-aigîndit bine, atunci să-mi răspunzi. Să presupunem că noi doi ne-am căsători. - De ce "să presupunem"? - Fii serios și ascultă. Când un lucru nu e încă, se presupune.Ei
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
vremea în care bunică-ta nu-l cunoscuse și nu se dăduse încă bărci cu mortăciunea de bunică-tu... Altul deschide fără cheie ușile cele mai încuiate, descleștează țâțânile cele mai fioroase. Când îl simt, yalele cele mai îmbîrligătoare se îmblînzesc și torc ca niște pisici. Nu pune decât un deget pe ele. Și broaștele cele mai nocive gem în călduri. Și își desferecă înaintea lui mecanismele, ca niște fufe, grisinele... 60 DANIEL BĂNULESCU - La ce număr zici că-i livrezi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață, o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din sârmă de alamă, a părului proaspăt tuns, dar dezvăluind, din pricina neglijenței, și o bordură albită, cam de un centimetru, la rădăcină, nemaiscufundată în colorant. Vorbi, c-o bună dispoziție cuceritoare
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Grivița, să-și ridice o casă când n-o mai putea să muncească. Omul zgârcit, de credință, nu spunea un lucru de două ori. Văzuse lume cât nisipul mării, era mâncat și de bine, și de rău. Până la urmă îi îmblînzise. Adunase vreo trei pe lângă el, le ajutase să-și sape câte un bordei și le botezase copiii. Cât șezuse singur u fusese mai greu. Ținea și o nevastă slută, de vorbea și nu mai isprăvea. El, mut. Când ieșea o
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
îndîrjească oamenii, pentru că rachiul îi înrăia, de aia se și deschisese casa Domnului, să amintească păcătoșilor de calea cea bună pe care a umblat mielul lui Dumnezeu. Ori el, ca negustor de băuturi, avea multe păcate. Și ca să-l mai îmblînzească, spuse în cele din urmă, trebuie să dea ceva pentru biserică, s-o înzestreze. Înțelesese Stere, degeaba se ostenea părintele. Asta venea tot ca un fel de bir, dar se gândi că nu strică să-și aducă aminte că omul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
peste capul mândru al câinelui lui Gogu, care pândea ceasuri întregi în fața grilajului cenușiu. Ce le-ar mai fi scărmănat jigodia! Ieșeau servitoarele stăpânilor și îi alungau cu pietroaie. Ceata fugea schelălăind. Asta era vara. 210 Când începeau ploile, se îmblînzeau și își găseau loc prin magazii. Iarna tremurau sub porți și se jigăreau de nemmcare. Mai înfuleca vreunul câte o halcă de carne pusă la afumat, dar nu scăpa zdravăn. Grigore îl omorâse pe al lui cu prăjina într-un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
din umeri i le dărâmă pe toate, căci gândurile i le-au surpat de mult. Dacă un vierme e capabil de neliniște metafizică, și el îi tulbură somnul. Gândul la Dumnezeu este un obstacol sinuciderii, dar nu morții. El nu îmblînzește deloc întunericul de care se va fi speriat Dumnezeu pe vremea când își căuta pulsul prin teroarea nimicului.... Se spune că Diogene s-ar fi ocupat cu falsificarea de bani. - Orice om care nu crede în adevărul absolut are drept
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
destructiv caută leacul unei răceli interne și mă îndoiesc că, fără o reprezentare implicită a unei călduri moleșitoare și roșii, vreun pumnal s-ar fi înfipt cândva în vreun trup. Sângele emană aburi adormitori, în care asasinul nădăjduiește a-și îmblînzi fiorurile de gheață. O singurătate neîndulcită de înduioșări generează crima, încît orice morală ce vrea distrugerea răului în adâncime are de privit numai o problemă: ce direcție trebuie să dăm singurătății, acest cadru ideal al ruinei și al descompunerii. Găsi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
inimă? Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuiește nimic din existența poetică. A-ți trăi eul ca univers e secretul poeților - și mai cu seamă al sufletelor poetice. Acestea - dintr-o pudoare ciudată - îmblînzesc prin surdină simțirea, pentru ca o încîntare fără margini și fără expresie să se prelungească neîncetat într-un fel de nemurire visătoare, neîngropată-n vers. Nimic nu ucide mai mult poezia lăuntrică și vagul melodic al inimii ca talentul poetic. Sânt
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în dezmembrările noastre muzicale... Tristețea - un infinit prin slăbiciune, un cer de deficiențe... Viața omului se reduce la ochi. Nu putem aștepta nimic de la el, fără o reformă a privirii. Dragostea este sfințenie plus sexualitate. - Nimeni și nimic nu poate îmblînzi paradoxul acesta prăpăstios și sublim. Hamlet n-a uitat să înșire iubirea printre "relele" care fac sinuciderea preferabilă viețuirii. Numai că el vorbește de "chinurile dragostei disprețuite". - Ce mare ar fi celebrul monolog de-ar zice doar: iubire! Pe țărmurile
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o insulă pe care stăteau în șiruri lungi stupii Unei prisăci mari. - E insula lui Euthanasius, gândi el uimit și pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai. Fluturi curioși, albaștri, auriți, {EminescuOpVII 131} roșii îi acoperiră părul lui lung și negru, încît capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mijloc un lac, și în mijlocul lacului o insulă pe [care] stăteau în șiruri lungi stupurile de albine a unei prisăci mari. E insula lui Euthanasius, gândi el uimit și pășea încet, încet, mirîndu-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai, fluturi curioși, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lui fin și negru, încît i părea parecă capul presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor, bondarilor, fluturilor, iarba îi ajungea până la piept
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu izvoare, în mijloc c-un lac și-n mijlocul lacului o altă insulă pe care stăteau în șiruri stupii unei prisăci. - E insula lui Euthanasius, gândi el uimit, și pășea încet, minunîndu-se la fiecare pas. Până și insectele erau îmblînzite în acest rai. Fluturii, albaștri, auriți, roșii îi acoperiră părul lung și negru, încît capul lui părea presărat cu flori. Aerul acestei insule era plin de sărbători murmuitoare ale albinelor; iarba îi ajungea până la piept, măzărichea punea lanțuri înflorite picioarelor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]