1,021 matches
-
strigă Cristina. Mincinos ordinar ce ești! Nu-i decît poza de tine! Bănuiam ce s-a întîmplat, dar acum am certitudinea. Măcar de-ai fi recunoscut... Ce? întreb eu încet, nedumerit. Voiam să știu..., măcar să fiu cu sufletul împăcat... "Sufletul împăcat!" exclam brusc, ieșindu-mi din fire. Tu vrei să fii cu sufletul împăcat, directorul vrea să știe că am înțeles de ce a țipat la mine pentru că treuia să ajungă urgent la veceu, altă cucoană așteaptă să-i spun un cuvînt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce s-a întîmplat, dar acum am certitudinea. Măcar de-ai fi recunoscut... Ce? întreb eu încet, nedumerit. Voiam să știu..., măcar să fiu cu sufletul împăcat... "Sufletul împăcat!" exclam brusc, ieșindu-mi din fire. Tu vrei să fii cu sufletul împăcat, directorul vrea să știe că am înțeles de ce a țipat la mine pentru că treuia să ajungă urgent la veceu, altă cucoană așteaptă să-i spun un cuvînt, să-i dau putere s-o refuze pe Brîndușa... Poftim! Poftim de veniți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
țipat la mine pentru că treuia să ajungă urgent la veceu, altă cucoană așteaptă să-i spun un cuvînt, să-i dau putere s-o refuze pe Brîndușa... Poftim! Poftim de veniți să trageți de mine, să fiți voi cu sufletul împăcat sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
refuze pe Brîndușa... Poftim! Poftim de veniți să trageți de mine, să fiți voi cu sufletul împăcat sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc receptorul peste telefon, mă prăbușesc pe scaun și-mi las capul pe brațele puse
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
să fiți voi cu sufletul împăcat sărmanul vostru suflet șchiop, care-și face cîrje din rănile altui suflet!... Ce-aștepți, de ce-ai dat telefon?!... Ca să fii cu sufletul împăcat... Voiai o vorbă urîtă de la mine, ca să fii cu conștiința împăcată, să poți minți... Poftim vorba urîtă: du-te dra-cu-lui! dra-cu-lui! dra-cu-lui!!! urlu eu, apoi arunc receptorul peste telefon, mă prăbușesc pe scaun și-mi las capul pe brațele puse unul peste altul pe pupitrul de comandă. Stau așa mult timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
mințit? Bine, accept eu obosit, spuneți pentru ce ați telefonat. Aș închide telefonul, dar tonul femeii mă obligă la respect. Domnule Vlădeanu, începe femeia pe un ton ferm, luați-mi telefonul cum vreți, eu însă vreau să fiu cu sufletul împăcat... Toți vreți să fiți cu sufletul împăcat! exclam eu încet, cu durere. Poftim?! Nimic, continuați; fiți cu sufletul împăcat... Hm!... Sînteți obosit... Un moment, vă rog! îmi spune, schimbînd tonul. Aud în telefon o ușă închisă, iar undeva, în depărtare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ce ați telefonat. Aș închide telefonul, dar tonul femeii mă obligă la respect. Domnule Vlădeanu, începe femeia pe un ton ferm, luați-mi telefonul cum vreți, eu însă vreau să fiu cu sufletul împăcat... Toți vreți să fiți cu sufletul împăcat! exclam eu încet, cu durere. Poftim?! Nimic, continuați; fiți cu sufletul împăcat... Hm!... Sînteți obosit... Un moment, vă rog! îmi spune, schimbînd tonul. Aud în telefon o ușă închisă, iar undeva, în depărtare, o femeie întrebînd ceva. Da-da, e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
respect. Domnule Vlădeanu, începe femeia pe un ton ferm, luați-mi telefonul cum vreți, eu însă vreau să fiu cu sufletul împăcat... Toți vreți să fiți cu sufletul împăcat! exclam eu încet, cu durere. Poftim?! Nimic, continuați; fiți cu sufletul împăcat... Hm!... Sînteți obosit... Un moment, vă rog! îmi spune, schimbînd tonul. Aud în telefon o ușă închisă, iar undeva, în depărtare, o femeie întrebînd ceva. Da-da, e bine. Nu-l mai înțepați; băgați-i vitaminele în perfuzie, o aud
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cînd ridic ochii, mă privește o față obosită, cu un rictus ciudat în colțul gurii, pe care nu-1 recunosc. "Disponibil"... Ha!, îmi vine să rîd. De ce să mă dea ei, cînd pot să plec eu?! Pot pleca oricînd, cu inima împăcată! Am pornit separatorul, munca mi-e terminată aici. N-o să mă arate nimeni cu degetul și nici n-o să mă tragă de mînecă, să-mi spună că am lăsat un lucru neterminat. Cînd pleci, important e să pleci cu fruntea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
nu citesc chiar tot ce scrie pe pereți. Ce amestec are doamna blondă? Dom'le, se înfurie șeful, ați fost sau nu în cameră la ea? Am fost! Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu cu sufletul împăcat; măcar știu că nu am mințit. Unde să mințiți, cînd?! Șeful se strecoară cu mașina printre două autobuze, intră în piața centrală, apoi pornește pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
se înfurie șeful, ați fost sau nu în cameră la ea? Am fost! Poftim, am fost, dacă asta vă poate face să fiți cu sufletul împăcat, răspund eu tăios. Mda, mormăie șeful, e-adevărat: mă face să fiu cu sufletul împăcat; măcar știu că nu am mințit. Unde să mințiți, cînd?! Șeful se strecoară cu mașina printre două autobuze, intră în piața centrală, apoi pornește pe artera principală a orașului. Unde să vă las? La stația din centru. Mașina trece de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
am știut că lucrați amîndoi în aceeași secție. Iartă-ne, Doamne, pentru fărădelegile săvîrșite în numele ori spre binele nostru! mă rog eu, împreunîndu-mi mîinile. Gîndește ce vrei, șoptește Livia, eu ți-am spus adevărul. Voiam să... ...să fii cu sufletul împăcat! îi șoptesc. Nu-i așa? Toți vreți să vă știți curați pe mîini și pe conștiință!... Și apropo de conștiința ta "împăcată": la doamna Teodoru, care ți-e colegă, nu te-ai gîndit? Livia ridică brusc fața spre mine, privindu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
împreunîndu-mi mîinile. Gîndește ce vrei, șoptește Livia, eu ți-am spus adevărul. Voiam să... ...să fii cu sufletul împăcat! îi șoptesc. Nu-i așa? Toți vreți să vă știți curați pe mîini și pe conștiință!... Și apropo de conștiința ta "împăcată": la doamna Teodoru, care ți-e colegă, nu te-ai gîndit? Livia ridică brusc fața spre mine, privindu-mă cu ură: Ea s-a gîndit la mine cînd m-a invitat să-i fac vizite, cînd m-a reținut la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
bine, dar ea a spus că nu crede că are să se mai fac bine; soră-mea Ileana înainte de a muri, a venit la mine, așa bolnavă, că de-abia se ținea pe picioare și mia spus că nu poate muri împăcată știind că noi împreună l-am jefuit pe frate-miu Costache de drepturile ce i se cuveneau. Așa că m-am hotărât și voi trebuie să-mi împliniți voia, să dați înapoi pământurile lui Costache, copiilor lor; „Nu mamă, pământul de pe
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
așa a hotărât tatăl matale și bunicul nostru.” „ Am fost lacomă, am crezut că am dreptul să gospodăresc eu, ca fată mai mare averea părinților. Iaca Ileana, soră-mea, a fost mai înțeleaptă ca mine și a murit liniștită și împăcată. Faceți și voi pentru mine asta ca să plec pe lumea cealaltă împăcată.” în noaptea de 15 spre 16 decembrie 1946, Marița și-a dat obștescul sfârșit la vârsta de 62 de ani. * Cititorul și-a dat seama cum s-a
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
crezut că am dreptul să gospodăresc eu, ca fată mai mare averea părinților. Iaca Ileana, soră-mea, a fost mai înțeleaptă ca mine și a murit liniștită și împăcată. Faceți și voi pentru mine asta ca să plec pe lumea cealaltă împăcată.” în noaptea de 15 spre 16 decembrie 1946, Marița și-a dat obștescul sfârșit la vârsta de 62 de ani. * Cititorul și-a dat seama cum s-a scurs viața unei comunități sătești de pe Valea Racovei, întro anumită perioadă de
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
își continuă aproape imperturbabil tirada într- un crescendo al iritării : „- ...Când orice asasin, mă-nțelegi, plătit de o mână crimi- nală, poate pentru ca să vie, sub pretext de politică, și în țara ta, când ești liniștit și când ești cu conștiința împăcată că ți-ai împlinit până-n capăt datoria, și nu ești întru nimic vinovat, pentru ca să vie, mă-nțelegi...”. Violența așa cum o enunță Lache constituie un instrument politic, dar nu atât violența fizică stârnește oprobriul dignității burgheze, cât faptul că ea nu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o sensibilitate deschisă pentru a capta cele mai frumoase fațete dăruite de viață; luminezi drumul tău și viața ta cu un zâmbet larg; știi să înțelegi și să impulsionezi activitățile celor apropiați; întâlnindu-te pe drumul nostru, ne-am simțit împăcați și fericiți cu viața". Cu multă afecțiune, Uniunea Imigranților Salto. Nu știu cine a fost cronicarul sau poetul care a elaborat respectivul "acrostih", dar venit de la niște oameni simpli, cu care am colaborat și cărora le-am dăruit o scânteie de bucurie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
-l comentez) al Teatrului Național dintre 1993 și 2005. Așteptând Îmbarcarea pentru New York În aeroportul vienez, deși părăseam Austria, aveam impresia că părăsesc În același timp și România (al doilea exil, de data asta voluntar!) și mă simțeam, ciudat, destul de Împăcat. Mă număr printre aceia care sunt la largul lor Într-un aeroport, fapt paradoxal, pentru că nu-mi place să zbor și, cu cât zbor mai mult, cu atât frica sporește. Și totuși, pe aeroport mă simt Întotdeauna bine. E un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
O condusesem pe Doina până acasă, după care, ca să-mi adun forțele pentru întoarcere, am făcut un scurt popas la bufetul din centrul Snagovului, unde, fără grabă, în liniște, am băut o sticlă de bere, călător ostenit, dar cu sufletul împăcat, senin. Era o seară de sfârșit de martie, caldă și ploioasă. Apoi am pornit-o la drum, călcând, din cauza întunericului, pe unde se nimerea, astfel încât, când am ajuns în fine la gazda mea din Gruiu, am constatat cu uimire (deși
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
mă stăpânesc să nu cobor și eu după ea, s-o ajung din urmă și... s-o binecuvântez, să-i spun cât este de minunată și s-o rog să aibă, pentru Dumnezeu, mare grijă de ea... * După un parastas împăcat și o comemorare senină, într-o superbă zi de primăvară, pe una din aleile cimitirului Bellu, pe care noi, participanții la mișcătoarea și frumoasa solemnitate ne risipiserăm o dată aceasta încheiată, trec, spre ghinionul meu, pe lângă o procesiune minimă însoțind un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
restanțe de viață... Aș vrea să trăiască atât de mult încât ea, care mă iubește așa cum puțini oameni sunt în stare să iubească și care va suferi enorm când voi muri, să-și amintească de mine, cândva, cu un surâs împăcat. * Un element de continuitate, profund liniștitor; un memento al vechii vieți bucureștene și al propriei mele vieți, binișor trecută de jumătatea ei: omul, același parcă de zeci de ani, strigând - și vocea parcă îi este aceeași: măturaaa, măturaaaa... * Grija mea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
până aici. Tot ce-am scris este adevarat și am trăit acele momente, au trecut prin inima mea cea păcătoasa. Poate multe m-am reținut să nu spun, doar Dumnezeu le știe și le vede pe toate. Sunt cu inima împăcata că am scris adevărul. Sunt o ființă fericită că L-am aflat pe Dumnezeu în viața mea. L-am aflat în biserică de la preoți vrednici de ascultat și de urmat. Apoi în viața mea de zi cu zi am văzut
Pelerinaj la Sfintele Locuri by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91813_a_92382]
-
încrezându-se în puterile proprii, mereu pe picioarele ei, cu credință. În ajunul morții Olavei, prietena de la spital o visează pe un pod, făcându-i semn de adio cu mâna. A doua zi află de moartea ei și se simte împăcată. Bătrânii știu multe despre „trecerea podului”. Unora li se face frig, alții își visează prietenii apropiați primind cheia sfârșitului, alții văd ceva alb, fără chip, ca într-o nuvelă de E.A. Poe. În plin război, în Iugoslavia, ironia sorții: Suedia
Jurnal suedez III (1990-1996) by Gabriela Melinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
pe prima? Să dezertez de la datoria mea sacră de învățător și director? Ce-o să zică poporul, cum or să mă judece elevii? Eu cred că-i mai bine să rămân. - Rămâi, Petrică, pui totul în ordine și pleci cu inima împăcată. Rămâi. - Rămân dar mai e tribunalul militar. Ăștia nu iartă dezertarea de sub arme. Mai bine plec. - Pleacă, Petrică! - Domnule revizor, vă mulțumesc pentru sfaturile dumneavoastră prețioase. Am plecat. și am plecat la restaurant. Petrică nici pe departe nu era sub
VIEŢI ÎNTRE DOUĂ REFUGII CARTEA PĂRINŢILOR by AUREL BRUMĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91701_a_92398]