1,065 matches
-
eu. Trebuie să mă imitați orbește. Sunt stăpânul vostru. Și nici măcar nu e nevoie să vă poruncesc. E destul să fac ceea ce vreau să faceți voi”. Deodată, însă, în plină euforie se strecoară un fior de teamă. Mulțimea care te împresoară, care nu te pierde o clipă din ochi, te studiază, te încântă și, totuși, te sperie. Încerci să te convingi că în realitate ești singur, într-un deșert de oglinzi, că mulțimea e aparentă, o febră a oglinzilor, un delir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
dezlegă și amândoi alergară mai departe, intrând în desimea armatei atlante. Armata năvălea cu sulițe și săbii lucitoare, ieșind parcă de sub nisip. Încăierarea cu băștinașii a fost scurtă. Dîndu-și seama că sunt prea puțini, aceștia începură să fugă. Apoi, văzîndu-se împresurați de sulițe și săgeți, se opriră și fură prinși. Erau toți în viață. Nimeni mort, doar câțiva cu răni. Se uitau cu uimire la armele și la îmbrăcămintea ciudată a străinilor cu pielea roșie. Nu mai văzuseră astfel de făpturi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
a meseriei, nu-i așa? - Sigur!.. Iar obligația noastră de gazde ale unui asemenea oaspete era ca de jumătate de oră să fi schimbat băutura! Antreurile fuseseră savurate. Atmosfera se destinsese. Bătrânele doamne susurau încălzite. Ultimul păhărel de lichior fusese împresurat, degustat și învins. Carafa golită. Cafetiera idem. 225 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI Adoua. Impunător, dur, englezit (dacă nu chiar englez), apretat, distant, aristocrat, surâzând, cu pieptul bombat de-o multitudine de îndeletniciri sportive sau militare, într-o redingotă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
pentru sine domnul Jones, întors cu spatele către mare. Mohorâtă mare astăzi. Trupul lui Vultur-în-Zbor ajunse pe pământ cu fața în sus, fapt care explica de ce nu se înecase. Era destul de aproape de spatele balansoarului domnului Jones, iar valurile care-l împresurau îl împingeau din ce în ce mai aproape. Domnul Jones și doamna O’Toole încă nu erau conștienți de prezența lui. Ar trebui scos în evidență faptul că Vultur-în-Zbor era relativ blând și bun, ca orice om, dar în curând avea să fie răspunzător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
parte Grimus, făcea dragoste cu Media, care fusese curvă, iar acum era reazemul lui, și în acel moment gorful Koax, care se transportase pe vârful muntelui Calf, a simțit ceva ciudat. Cețurile din jurul insulei. Cețurile care o învăluiau și o împresurau. Eternele, nicicând ridicatele văluri. Cețurile deveneau tot mai dese. încet-încet, coborau și încercuiau insula din toate părțile, mai aproape, tot mai aproape, ca o pâclă gri și tot mai densă, ce se apropia și mai tare... Și nu erau cețuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gesturile noastre obișnuite și ne priveam neputincioși, traversați de o expresie stranie. Cu o zbatere confuză de aripi, o pasăre cu penaj roșu se ivi de niciunde, dintre ramuri și frunzele boltite ale galeriei de viță de vie care ne Împresura geamul. Mișcând din cap Înainte și Înapoi, iute și sacadat, pasărea privea neîndoios În camera noastră. Mama tresări și Își duse dosul palmei la gură, când tata Începu să fluiere. Mai Întâi stins, unduios, ca un susur blând, ca și cum ar
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
Se felicită că nu Închisese geamul (cum făcea de obicei) și, cu pleoapele Îngemănate, se lăsă purtat de aerul Înmiresmat al serii, care-l domina. Zgomotul orașului nu se mai auzea deloc. Se transformase Într-un zumzet blând, care-l Împresura somnolent, ca o șoaptă prelungă. Plutea undeva Între reverie și somn, când simți dintr-o dată o foșnire caldă În preajmă și degete fierbinți mângâindu-i ochii. Inima Îi zvâcni cu putere și se zgudui de o trăire izvorâtă din adânc
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
mă văd murind... în umbra porții Așteaptă cei ce vor să mă îngroape... Aud cântări și văd lumini de torții. O, umbră dulce, vino mai aproape - Să simt plutind de-asupră-mi geniul morții Cu aripi negre, umede pleoape. {EminescuOpIV 339} PETRI-NOTAE Împresurat de creditori, se vede, Și neputând plăti cu rele rime, Te-ai strecurat pe la Cordon, sublime, Să ne-asurzești cu versuri centipede. Presupuind că nu te știe nime, Că ești martir ai vrut să faci a crede, Mai bine masca
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
rotind în aer Cu ceru-ntunecat uneau pământul. Prin volburi repezi și prin vânt fierbinte Sbura pe-un cal arab mereu nainte Ca o fantasmă albă a pustiei: Era femeie ce-și ieșea din minte. Căci volburi de nisip o-mpresurară Și calul ei în loc l-împiedecară, Iar ea țipa cu un copil în brațe Chemând pe-Ali în ajutor să-i sară. Cum volbura-mprejuru-i se rotește, Cum arde vântul viața-i și cum crește, Prin aer ea îi aruncă copilul Strigînd
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
spate. Corpul ei era vibratil și făcea să sune voci din ea de neauzit, dar pe care Omar izbutea să le recunoască. De la început se gândi că era o nălucă, o nimfă a câmpului pe care trăiau și că îl împresura ca o vrajă. Nici când o văzuse scoțând un mânz din pântecul iepei, undeva lângă fermele lui Godun, nu i se păruse reală. După ce-o avusese în așternut, imaginea ei cu momițele de berbec, ca și cea cu Zet
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Da, e bine, e chiar foarte bine ca măcar una, două babe să se pieptene când țara arde. Se vede astfel mai limpede câtă mitocănie, vulgaritate, banal Încenușat, pragmatism veros și, În cele din urmă, câtă lipsă de grație ne Împresoară. Dar azi? Și azi. Hit Paradetc "Hit Parade" Într-o carte (Încă neîncheiată) despre arme și litere am trecut sub forma unei paradări două șiruri de nume, Încercând o parafrază modernă a „catalogului armatelor ahee” din Iliada. În chip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
Îndreptat gândul cititorului spre alte componente ale personalității sale, pe care - dat fiind caracterul „confesiv” al povestirii și lipsa de „informații” suficiente asupra personajului, scriitorul nu intenționează să le exploateze. „Recea trufie” a tânărului englez și misterul cu care se Împresoară trădează voința de dominare asupra celor din jurul său prin desprinderea - reală sau simulată - de contingențele vieții: „Să fi avut un scop stăruința Încăpățânată cu care Își perdeluia scurtul lui trecut și viața de toate zilele se putea prea bine, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
viscolul de care am vorbit ne-a luat prin surprindere, la câteva mile la sud de Bologna. De la primele rafale, drama din munții Atlas mi-a năvălit în amintire. Mă credeam reîntors la clipele acelea de groază, când mă simțisem împresurat de moarte ca de o haită de lupi flămânzi, nemaifiind legat de viață decât prin mâna Hibei de care mă încleștasem. Murmuram necontenit numele frumoasei mele roabe numide, ca și cum nici o femeie nu-i urmase în inima mea. Vântul își sporea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
închise singur în apartamentele sale ca să se roage, poate și ca să plângă. În oraș, lăsat pe mâna pedestrașilor germani, prădăciunile s-au ținut lanț încă vreme de câteva zile nesfârșite. Dar castelul Sant’Angelo a fost puțin încercat. Imperialii îl împresurară din toate părțile, fără a se încumeta vreodată să-l atace. Avea ziduri solide; piesele de artilerie erau numeroase și variate, bombarde, tunuri cu țeavă scurtă, tunuri cu țeavă lungă; iar apărătorii săi erau deciși mai curând să moară până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
chip deciziei pe care o vei lua, oricare ar fi aceasta. Dar sunt dator să te previn că plecarea ta nu se va face fără mari riscuri pentru tine și pentru ai tăi. Colonna mi-a explicat: — Printre trupele care împresoară castelul, există un mare număr de furioși care vor să meargă până la capăt în umilirea scaunului apostolic. Este vorba mai ales de germani fanatizați de Luther, urmări-l-ar mânia lui Dumnezeu până la sfârșitul veacurilor! Alții, în schimb, ar vrea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
unei femei, urmate de zgomotul asurzitor al unor pași bărbătești, alergând ca niște animale cuprinse de panică. Nici nu apucă să se ridice bine în picioare, că auzi un singur cuvânt zbierat cu un glas tunător. —STAI! De jur-împrejurul orașului model, împresurându-l din toate părțile, erau postați șase bărbați, toți îmbrăcați în negru, cu fețele acoperite cu măști. Și fiecare din ei ținea în mână o armă automată îndreptată către capul ei. Capitolul 63 Ierusalim, vineri, 1.32 p.m. Îl căută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
oamenii cu atâta Încrâncenare de detalii minore, uitând că fiecare se poate naște și, mai ales, poate muri oriunde? Această bolnăvicioasă nevoie de repere de tot felul - spațiale, temporale, morale, religioase -, o Întreagă metafizică a neesențialului, a derizoriului existențial, ne Împresoară, perfidă, de la Începutul lumii și riscă să ne Însoțească până la sfârșitul ei. Și când te gândești că totul este infinit mai simplu decât pare. Îngrozitor de simplu... Fizionomia emaciată a tipului cocheta consternant cu melancolia: trăia, probabil, clipa mistică a tristeții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
the question. După momentele de vertij satisfăcut În care mă aruncase teribila revelație (sau ceea ce mi se păruse mie a fi o revelație teribilă), mi-am dat seama că nu avansasem nici măcar un milimetru pe drumul elucidării enigmelor ce mă Împresurau la fel de compacte și de aberante ca la Început. Dimpotrivă, misterul devenea mai dens și mai adânc, indiferent că pirpiriul chelios scăpase din greșeală cuvântul care Îmi incendia creierii sau Îl rostise intenționat. Și, În plus, cu ori fără legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
din cine știe ce zbangheală intempestivă și ofuscată, Adam să se oprească. - Te rog să vorbești, insist să știu... M-am ridicat din fotoliu ca să mă dezmorțesc puțin și am făcut câțiva pași până la fereastra dincolo de care se Întindea parcul dens ce Împresura clădirea sanatoriului. Ca să trag de timp, am mimat o preocupare subită pentru peisajul de-afară. Nu mă hotăram dacă să dau sau nu curs invitației. Până la urmă, mi-am luat inima În dinți, bazându-mă pe convingerea că dorința profesorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o amestec pe Eva În povestea asta, pentru că putea deveni oricând contondentă (despre poveste vorbesc...), dar și fiindcă Howard Începuse să-mi inspire Încredere. Sau, cel puțin, voiam să fie așa, ca să mă eliberez de gândul că de pretutindeni mă Împresoară inamici. Nu-mi mai era atât de frică - la modul strict fizic vorbesc; totuși, până la a mă simți În apele mele teritoriale, mai era mult. - Regret că sunt nevoit să vă deranjez, mister Howard... - Mi-ar plăcea mai mult să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că, oricât mă străduiesc, nu izbutesc să-mi Îndepărtez din minte gândul Înfricoșător: dar dacă e adevărat? Dacă tot ce știu sau cred că știu despre om, despre oameni, despre istorie este, la rândul său, rodul marii manipulări care ne Împresoară, ne orbește și ne Împiedică să vedem și să Înțelegem realitatea așa cum este ea, nu cum ne-ar plăcea nouă să fie În virtutea unor călduțe comodități și inerții mentale moștenite din generație În generație? Dacă, dacă, dacă...? Am Închis strâns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
ducea Și lui tot i se părea Că din cap se ridica. Și el de s-- apropia, El din gură că-i grăia: - Scoal', mândro, mândruțo, fa, Ca să mai vorbim ceva. El vedea că nu se scoală, Mare jele-l împresoară. 207 Frunză verde leoștean, La curtea lui Todirean 228 {EminescuOpVI 229} Crește - un măr și-un păr hultuan. Măru crește și-nflorește, Toader zace și bolește. - Du-te mamă, de-mi vrăjește. - Dragu mamei, Toadere, Eu ș-asară ți-am vrăjit
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
Părul galben că-și rumpea, Cu amar tare plângea Și din gur - așa zicea: Mare păcat și mai greu Ce-au căzut pe capul meu. Frate - său o auzea Și din gur - așa-i zicea: Surioară, surioară, Scârba mea te împresoară? Au că tu te-ai supărat De atâta alergat, Mutîndu-mi perinuța Care mă culc pe dânsa, Ni la cap, ni la picioare, Ni la umbră, ni la soare, De nouă ai și jumătate Într-această răutate Și nouă zile de
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cu strămătură fie Numai voie bună fie, Și de-ar fi și de mătasă Numai să fie din casă De la cinstita mireasă, Nu strânsă pe la vecine Ca să pățim v-o rușine. Să știți, socri, că de sară Mare oaste vă-mpresoară, De n-aveți îndeajuns Cătați locuri de ascuns, Că vă trebui buți cu vin Care cu fân, Boi grași, Claponași, Să aduceți, socri mari, Lăutari, Strângeți fete frumușele Să putem juca cu ele; Să s-adune și tot satul Să
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
cere Și zic cu mica mea cunoștință, După putere având voință, Și cât îi este omului traiul În lume numai găsește raiul. No. 78 Ce noapte întuneric, Ș-o liniște domnește Și tot împrejuru-mi Nimic n-auz mișcând. Restriștea mă-mpresoară Și nimeni mă-nsoțește, O inimă pătrunsă Ce bate tremurând. De rude, de prieteni, De toate sunt departe, Lipsit de orice bine Privesc anii cum trec Și număr niște zile Ce-mi pare că-mi sunt date În pătimire multă Amar
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]