2,573 matches
-
o tristețe fascinantă. Marți, 5 octombrie Pe unde-o fi bunul meu amic acum? Prezența lui magică și fertilă e balsamul existenței mele lipsite de culoare și anotimpuri. Și dacă ploaia nebună rece răpăie pe tabla mansardei mele, eu mă înăbuș cu aerul torid care invadase capitala la începutul acelei aventuri. Sudoarea trecutului își râde de șuvoaiele înghețate de afară. ...pe cât de contemplativ îl știam, Ionică nu rată bunul prilej care i se ivise. Își refăcu prenumele în Jean și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
și noaptea devorând azima turcească până la bărbatul acela vioi în pijamale crem-vertical care-și smulge clondirul din buzunar și ne aruncă privirea în față: E toamnă și mă vedeți deși vara frunzișul mi-e atât de des încât mi se înăbușă pielea. Nici nu pot ieși prin gard în cartier după băutură și haleală din cauza coamei. Ah, de-aș fi coniferă! Va să zică se poate trece de gardul ăsta! Oho! să vă arăt numai! Pesemne ați venit să salvați pe careva? pfii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
de tinichea, unsă de jur-împrejur cu ulei de gătit și cu funingine, pe fundul căreia se ițeau, semi-solidificate, resturile unui prânz frugal, complet nesănătos: O coajă de franzelă și câteva jumări și cioturi lucioase, vitroase, aproape negre, de cartofi prăjiți, înăbușiți într-un rântaș carbonizat și auster, de ceapă. Cel dintâi fum, Poetul îl sloboade pripit din piept, resimțindu-l iritant în sclere. Vâ-jjjj...! Șâ-șșșș...! se aude de pe hol, cum năvălește brusc apa, în toaleta turcească. Iată...! Iată cum se tâmpește
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
vânjos, îngenuncheat, un sipet din lemn de cedru, ferecat în aur și argint, având gravați pe capac, doi cruciați pe un singur cal, rostind: Prin autoritatea umană și divină, cu care eu însumi am fost investit, te numesc... Bursucul își înăbușă un suspin, rememorând bubuitul strident și rostogolirea ecourilor amplificate, din sala Citadelei. Apoi, odiseea micii escorte, de templieri și de hospitalieri, douăzeci și patru de oameni la număr și treizeci și cinci de cai, inclusiv cei de schimb, sub conducerea sa.... Drumul lung, înfiorător
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dădu indiferent din cap și se strecură după Rogojinaru, care se înfipsese chiar lângă ușa vagonului. ― Cine-i individul, domnule Rogojinaru, că te văzui prea mulțumit de cunoștință? întrebă Modreanu, plecîndu-se la urechea arendașului fiindcă pufăitul locomotivei sub bolta gării înăbușea vocile. ― Ehei, iubitule! făcu Rogojinaru cu mai mare respect parcă decât adineaori în fața tânărului Iuga. Șapte mii de pogoane, prima calitate, în Argeș, jos, aproape de Teleorman!... Șapte mii, domnule Modreanu, înțelegi? Și niște gospodari cum nu-s alții în toată
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Bravo! strigă Victor. Bine că te-ai demascat, domnișoară! Vasăzică un dansator dorești?... Poate să-ți procurăm unul de la operetă, ce zici? Grigore o privea stăruitor, ca și când gluma i-ar fi răscolit în suflet crâmpeie de visuri ce s-au înăbușit înainte de a se contura în forme. Olga i se părea completarea Teclei. Avea toate calitățile ei, dar colorate mai viu și, în ochii ei, sub scânteierile șăgalnice, parcă palpita o umbră sentimentală. Clătina din cap, să-și alunge închipuirile, și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
altă poveste! Titu Herdelea nu înțelese și totuși nu mai stărui. Simțea că a răscolit o rană. 2 ― Bine-ai venit, tinere, și să te simți la noi ca acasă! zise Miron Iuga, întrerupînd prezentarea ce o începuse Grigore și înăbușind răspunsul emfatic pe care Titu și-l pregătise încă din tren. Intr-un halat de casă, lung ca un caftan, bătrânul Iuga strânse bărbătește mâna tânărului Herdelea. Îl privi o clipă drept în ochi, parc-ar fi vrut să-l
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
am mai răcit gura, că ne-om întoarce mai rău de cum ne-am dus! Izbuti să stârnească o nouă nedumerire, pe care pe urmă nici el n-o mai putu risipi. În sufletele oamenilor se strecurase frica și lașitatea, care înăbușeau dragostea de pământ. Consfătuirea se înmuia și se lăbărța. Zadarnic încerca Luca s-o dreagă cu "stați, măi fraților, să ne înțelegem". Vorbele oamenilor se împrăștiau și nu se loveau. Numai Marin Stan își păstrase curajul deplin și striga din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Domnul raportor are cuvîntul! Un domn mustăcios și vânjos se urcă la tribună și citi cu voce mândră de bariton proiectul de lege pentru scutirea de orice taxe a benzinei întrebuințată de automobile. Deputații din bănci, cu convorbirile lor zeloase, înăbușeau cuvintele raportorului, ca și când le-ar fi fost rușine de ele. ― Uite de ce le arde dumnealor în momentele astea, să ușureze pe cei treizeci de milionari care se plimbă cu automobile! mormăi redactorul Universului, scriindu-și cronica. Peste câteva minute apoi
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
făgăduielile prefectului cu glume și cu râsete. Unul strigă ascuțit că s-au săturat de vorbe, altul adăugă că boierii numai cu minciuni i-au ținut, iar un al treilea că boierul, cum deschide gura, iese minciuna. Miron Iuga se înăbușea în mijlocul ploii de necuviințe. Prefectul însuși roși încurcat, neștiind ce să mai facă. Primarul, observând că se îngroașă glumele, strigă deodată energic: ― Ia mai lăsați gura, băieți, lăsați gura! Luca Talabă, aproape de ei, răspunse primarului: ― Ba mai bine să spuie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
dimineața, soarele răsărea în Amara prevestit de zori mai roșii ca totdeauna. Orizontul vopsit de flăcările pământești se împurpura tot mai mânios, până ce se ridică greoi globul soarelui, un cap scăldat în sânge proaspăt. Atunci lumina vîlvătaiei începu să pălească înăbușită de lumina zilei, scufundîndu-se parcă în zidul de foc ce tivea marginile cerului. Apoi, cu cât văzduhul se limpezea, cu atât deasupra răsăritului se îngrămădeau trâmbele negre de fum, care se încolăceau și se frângeau ca niște brațe arse înălțate
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
voiajuri, în camerele de hotel unde avea să petreacă o noapte, două. Pătul monumental și masiv pentru două persoane, cu care se mândrea Gogu, spunând că te odihnești într-însul ca la sânul mamei, Nadinei i se părea c-ar înăbuși-o și prin scufundarea în moliciunea lui, dar mai cu seamă prin monstruoasa-i lipsă de proporții și de gust. În colțul dinspre vestibul, aproape de una din ferestrele mari, cu grilaj de fier, ce deschideau o vedere simpatică spre grădina
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
nimic afară de figura ei îngrozită și cu atât mai ispititoare, și de haina albă, ușoară, sub care îi zărise carnea. Întinse instinctiv brațele cu mâini mari, noduroase, ca și când ar fi vrut să oprească o pornire ce nu se mai poate înăbuși, bâlbâind neputincios: ― Apoi... de ce... să nu... te... Nadina dădu să fugă spre cealaltă fereastră. O mânecă a halatului atinse o mână întinsă a lui Petre. Degetele o înșfăcară singure. ― Lasă-mă, lasă-mă!... Ajutor!... Nu! striga Nadina, zbătîndu-se să-și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mai țipa, ci îl mângâia și-i zicea: "De ce lăsași să mă omoare?" S-a deșteptat din somn cu glasul ei mustrător în urechi... Acuma cioplea și bocănea de zor, ca și când ar fi vrut să uite sau cel puțin să înăbușe amintirea întîmplării. Dar oricât se trudea, mereu îi săgeta în creieri câte o întrebare și fiecare îl durea, și-l ustura, și-l chinuia... 2 Două ceasuri după răsăritul soarelui era o viermuială în Amara, de parcă satul ar fi pornit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Mulțimea, frământată ca o baltă răscolită de o furtună năprasnică, se îndoia când încoace, când încolo, căutând parcă să-și descarce mai repede furia ce o sugruma. Urletele pe toate glasurile, înjurăturile îmbăiate se încrucișau într-un vuiet prelung, care înăbușea strigătele desperate ale celor câteva slujitoare de la curte... În izbucnirea de furie, descătușată într-o singură clipire, ca un trăsnet clocit mult între nori și căzut fără obișnuitele tunete și fulgere pregătitoare, țăranii se năpustiră și asupra argaților, în vreme ce logofătul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
XI PETRE PETRE 1 Toată noaptea spre sâmbătă cerul Amarei fu însîngerat de jocul flăcărilor ce mistuiau castelul Iuga. Mulțimea de țărani, furioasă și gălăgioasă, nu se dădea deloc dusă, parcă și-ar fi pierdut somnul. Chiotele unei bucurii năprasnice înăbușeau trosniturile focului, în lumina roșie, oamenii viermuiau ca niște umbre fără odihnă, cu glasuri aspre, hârbuite, care se topeau într-un zgomot straniu, izbucnit parcă din rărunchii pământului... Târziu, după miezul nopții, coperișul cu căpriorii arși se prăbuși peste tavanul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
a găsit-o probabil așa de proastă, pentru că n-a râs nici atunci și nici mai târziu. Șoapta Olguței i-a răscolit sufletul și i-a trezit întrebări pe care nu le cunoscuse până acuma sau pe care poate le înăbușise înadins. Se simțea demascat în fața sa însuși. Prietenia lui cu Victor era veche, evident, dar se pare că ochii Olguței au strîns-o mai mult în ultima vreme. Și, totuși, el nu și-a mărturisit niciodată că s-ar putea ca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
parcă nici nu-l mai simt, zise băiețandrul privindu-l cu un zâmbet de mândrie. ― Mama lor de tîlhari! Petre avea o pușcă încărcată, luată de la pândarii arendașului Cosma. O ținea de țeavă ca o ghioagă. Un necaz mare îi înăbușea inima ca un năduf. Îi trecea prin creier să fugă și el acasă, ca ceilalți toți, dar îi era rușine de băiatul de lângă el, care îi arăta o încredere nețărmurită. ― Atunci stai, nea Petrică, să facem semn de pace, să
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să o exprime destul de elocvent. Grigore Iuga voi să ceară el scuze prietenului său Baloleanu că a neglijat să-l vestească. În momentul când deschise gura, îl văzu scoțând grăbit batista și ștergîndu-și ochii, parc-ar fi vrut să-și înăbușe lacrimile. Gestul i se păru atât de nesincer, că renunță să mai răspundă și continuă mersul întrerupt câteva clipe, iuțind pașii, ca să ajungă din urmă carul care nu se oprise. Convoiul intră curând în curtea bisericii. Preotul mai cântă puțin
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
văzut așa ceva; Deocamdată nu se mișcă și nu și-a schimbat poziția deloc. Trebuie să-l ducem urgent pe Kane la infirmerie. ― Am nevoie de o definiție mai clară, spuse ea. ― O definiție mai clară? Dumnezeule! (Imediat Dallas se abținu, înăbușindu-și furia.) Ascultă, Ripley, n-am văzut ce s-a-ntâmplat. S-a petrecut totul în fundul unui canal; la gura căruia eu și Lambert așteptam. Nu ne-am dat seama de pățanie decât când l-am adus la suprafață. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
ele sînt expresia mereu adusă la zi și neinhibată a parvenirii sociale. Pe de altă parte - și tocmai de aceea -, manelele se expun ca țap ispășitor ideal, ca obiect al exorcizării naționale a unui rău general care începe să ne înăbușe. Majoritatea dintre noi sîntem „parveniți” mai mici sau mai mari, dar blestemînd „maneaua” ca pe ducă-se pe pustii ; răul nu mai este în noi, ci în afară, și poate fi astfel îndepărtat. E banal, dar totdeauna eficace : se cheamă
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
declarații de dragoste ușor voalate, deși nu erau decât răbufnirea cenzurată a nefericirii ei. Îmi spunea că se simte mai singură ca oricând, că mă regretă, proiecta asupra mea, ca într-o beție, fantasmele ei pasionale, care altfel ar fi înăbușit-o. Precipitat, printre lacrimi, îmi spunea că ține la mine și că nu mai vrea să ne despărțim. După ce am închis telefonul, am rămas o clipa gânditor. Faptul că exista o minimă șansă ca totul să fie adevărat mă orbea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
câțiva metri, iar ușa era de sticlă mată. Gina își trase la loc fermoarul și brusc fața i se întunecă, în ochi îi țâșniseră lacrimi și curând începu să plângă în hohote. O țineam în brațe, o strângeam ca să-i înăbuș suspinele și știam de ce plânge. Gina se șterse la ochi și îmi luă obrazul în palme. Mă privi în ochi cu o expresie chinuită și-mi spuse aproape răstindu-se: Nu-l mai iubesc pe Silviu, înțelegi? Nu-l mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe stâlpii balustradei de stejar a scării interioare, pe taburete și chiar pe podea se înșirau vase pline de flori, în nici o odaie nu mai aveai loc să stai de atâtea flori. Cel puțin sus, în camera lui Egor, te înăbușeai: erau crini albi și roșii, desfăcuți la limită, vărsând din ei staminele grele de polen, erau trandafiri galbeni, erau mormane întregi de gura-leului, flori de soc, mușețel pe tulpini încîlcite, albăstrele. Mai erau , cactuși înfloriți și niște flori întortocheate, colorate
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
strălucire de adevăr. Un secol de opresiune înfricoșată, exercitată în chip voit și după un plan hotărât de forța imensă a guvernului țarist, cât și în chip inconștient de masa covârșitoare a restului Rusiei, nu a fost în măsură să înăbușe flacăra vieții naționale, care nu a așteptat decât cel dintâi prilej favorabil pentru a izbucni biruitoare, cu o nouă și nebănuită putere”. În acele zile grele pentru statul român, proclamarea Republicii Democratice Moldovenești depășea importanța unui eveniment regional, fiind considerată
Basarabia în acte diplomatice1711-1947 by Ion AGRIGOROAIEI () [Corola-publishinghouse/Science/100958_a_102250]