13,283 matches
-
trebuie ceva - rugăciunea profundă pentru a chema pe cei din Lumină să te ajute acolo unde tu nu mai faci față singur. Vedeți, de aceea Luceafărul n-a mai coborât la Cătălina, pentru că ea n-a mai știut să-și înalțe IUBIREA la nivelul Luceafărului, al Luminii. De aceea, cred că a sosit momentul să învățăm din nou să ne înălțăm spre Lumină, spre Cer, spre Spiritul nostru și spre cel Universal. Să încercăm cu toții, tineri și maturi, să privim mai
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
față singur. Vedeți, de aceea Luceafărul n-a mai coborât la Cătălina, pentru că ea n-a mai știut să-și înalțe IUBIREA la nivelul Luceafărului, al Luminii. De aceea, cred că a sosit momentul să învățăm din nou să ne înălțăm spre Lumină, spre Cer, spre Spiritul nostru și spre cel Universal. Să încercăm cu toții, tineri și maturi, să privim mai departe de necesitățile sau buiecia vieții și vom constata destul de repede că ne-a sosit și ajutorul, Luceafărul, Lumina, Echilibrul
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
cei din jurul meu. La un moment dat, însă, am conștientizat că degeaba citesc ½ sau ¾ de oră un acatist, pentru că doar în momentul când spuneam cu cuvintele mele ce mă doare și ce doresc, doar atunci simțeam efectiv că rugăciunea se înalță și este primită. Și așa, încet, încet, am cam lăsat deoparte acatistele și doar din când în când făceam rugăciunea isihastă: „Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi păcătoșii!” pentru că trebuie să știți că întotdeauna m-am
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
prin gând, deoarece “tot așa, trăise în minte toate aventurile lumii”. În ciuda construcțiilor realiste, în roman întâlnim pasaje de un romantism siropos. De fapt prin Manuela, autoarea își exprimă viziunea despre cuplu, despre rolul fiecărui membru. Silueta de femeie se înalță pe marginea unui bloc abrupt, pe buza prăpastiei, iar bărbatul mai înalt ca ea, o cuprindea, o îmbrățișa, o chema la el. El rămâne în ipostaza de culegator al ei. Ea se retrăgea, iar el înainta într-o armonie inversă
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
vede Mântuitorul plângând, suferind ca un “neputincios sublim”, o adevărată erezie, poate El fi coborât, la un comportament plin de slăbiciuni umane, asemeni unei femei plângăcioase?! Manuela are orgoliul nemăsurat al sinelui despre care crede că are dreptul să-l înalțe la ipostaze divine. Căutarea de peste zi se va finaliza în noaptea când, în așternut, regăsi ființa ei de noapte și se așternu cu ea, motivul androginului manifestat vizibil în acest pasaj. Femeia se supune unor reguli prestabilite, societatea impune norma
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]
-
-Crucea Eroilor de pe Dl. Gurga ridicat în anul 1935 de către Societatea “Cultul Eroilor”. O placă de bronz, azi dispărută, amintea numele eroilor din Breaza de Sus căzuți la datorie în Primul război mondial(1916-1918ă -Monumentul eroilor din Gura Beliei -Breaza, înălțat de aceeași societate cinstește amintirea ostașilor din comuna Matei Basarab (așa se numea acest cartier odinioarăă și a tuturor ostașilor români căzuți de-a lungul veacurilor pentru întregirea neamului. -Monumentul închinat inițial celor trei regi: Carol I, Carol al II
MONOGRAFIA ORAŞULUI BREAZA by DIANA ALDESCU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91908_a_93221]
-
naște un cer de iubire; din gând trimite gând de bucurie într-o lume ce se crede a fi mai mult a bărbaților... Ironie! Puterea mușchilor la concurență cu puterea iubirii... Aceasta din urmă se naște în adânc și se înalță spre cer; cealaltă are caducitatea materiei. Se umflă până la un nivel oarecare, apoi se întoarce în țărână. Dar să nu minimalizăm „masculinitatea”! Ne-ar sancționa în primul rând marile mitologii ale lumii. Nici P.H.L. nu pare a avea vreo intenție
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
să nu minimalizăm „masculinitatea”! Ne-ar sancționa în primul rând marile mitologii ale lumii. Nici P.H.L. nu pare a avea vreo intenție părtinitoare. În meditațiile sale se observă mai curând efortul de a descrie modul în care bărbatul „se poate înălța prin femeie”, găsindu-și măsura cea mai adevărată, adică acele calități sufletești puse în valoare de prezența ei. P.H.L. nu uită, totuși, să menționeze și posibilitatea „căderii” bărbatului prin femeie... prin, dar din cauza lui! În cazul bărbaților „cu slăbiciune pentru
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
al cărui contur pare să se muleze adesea ființa vie din fața lui? Poate că obișnuința de a trăi în imaginar îl face să proiecteze o altă Teodoră, pe un fundal populat de umbre „artistice”, din pictură sau literatură, înnobilând-o, înălțând-o, pentru a-și intensifica voluptatea căderii, în acest fel, „în robia farmecului ei”. De astădată a mers prea departe! A „fantazat” prea mult! Dacă i-ar povesti și ei acest „scenariu” din mintea sa, sigur l-ar acuza de
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
se îngâmfă, nu se poartă necuviincios [...], nu este iute la mânie [...], se bucură cu adevărul, suportă toate, crede toate, speră toate, rabdă toate. Dragostea nu piere niciodată.” Profesorul R. înțelege că Dragostea descrisă de Apostol este acea virtute care îl înalță pe om spre Dumnezeu, că iubirea pentru aproapele este o treaptă spre sfințenie. Este vorba de iubirea pură, necondiționată, care nu implică dorință fizică, hormoni... Speră că nu comite o blasfemie dacă socotește că și dragostea ce unește bărbatul și
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
mine? De ce nu înfrângi orgoliul singurătății? Bucuria este pentru toți... Durerea este pentru toți... De ce ți le iei singură? Dă-mi mâna ta desfrunzită, Ochii închizându-și petalele, Fruntea pălind în lumină. Lasă-te în voia vântului cosmic De ne înalță, de ne coboară, Dar numai amândoi, amândoi... Nu doar umila carne... Nu doar umila carne se-adapă-n oaza ta, adâncul cald-răcoritor, izvor secret de prezumtive vieți. Nu doar umila carne îți cată umbra arborilor zvelți: sub ei cu primitivă însetare să
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
aluviunilor culturale. „Femeia de alături”, respectată, admirată și iubită, a devenit un personaj complex: amanta care știe să dăruiască mângâieri unice; prietena devotată și iubitoare chiar și în mustrare; mama exemplară al cărei instinct controlat și dirijat cu responsabilitate o înalță ca pe o icoană, vie și memorabilă. Domnul R. o admiră pe Teodora în această postură, atâta vreme cât el însuși mai păstrează ceva din copilul care-și venerează propria mamă la modul primar, „matricial”. Acest dat inițial, „conștientizat la maturitate”, îi
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
suflet la suflet și de la trup la trup, cu pierdere de sine și regăsire în celălalt, cu senzația că ești parte necesară a întregului și nu fulg stingher în bătaia vântului. Bucuria pe care o văd în ochii tăi mă înalță deasupra „abisului existențial”. Când te-am găsit, m-am regăsit. Tu, iubita mea, m-ai făcut să-mi regândesc viața, clădită în tinerețe pe un fundament de sugestii livrești.M-am simțit copleșit de felul sincer și direct în care
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
Domnul R. se îndreaptă spre „casa dragostei”, aceea reală, profilată pe cerul incendiat de un apus de soare măreț, cum nu știe să mai fi văzut vreodată. Un cer viu, dramatic, cu totul altul decât acela spre care s-a înălțat de atâtea ori în vis, zburând lejer, fermecat de propria-i mobilitate, dar preocupat tot timpul să nu atingă sârmele electrice întinse pe stâlpii de pe marginea drumului. Deși zborul din vis ar putea semnifica absolută libertate, totuși (își aduce aminte
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
repezi Bărzăunul. Nu vezi că-i plin de rădăcini peste tot ? Vrei să mi s-agațe cîrligul în ele? Hai mai departe! Și mai merseră iar o postată destul de bună, pînă ajunseră într-o pustietate de necrezut. Peste tot se înălțau sălcii uriașe și fel de fel de arbuști curioși, alături de stînci negre și ascuțite, țîșnite ca niște semne de exclamare din adîncul întunecos al lacului. Nu-i bine nici aici, zise de data asta Virgil. Mă ia cu răcoare! Parc-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
și mandoră. Amintirea acestei muzici se reaprinde prin imaginea Sfintei Cecilia, patroana muzicienilor, care răsfoiește o carte de imnuri sacre, fluid imaterial "șiroind" în spațiul vibrant al poemului. Asimilarea eternului feminin muzicii înfăptuiește asocierea a două purități menite să ne înalțe, și a două mistere: al devenirii muzica și al creației principiul feminin, mistere care se interferează în acea evoluție fenomenologică în trei momente viață, moarte, renaștere. Inaudibilă fizic, muzica rămâne unica realitate, umplând atât spațiul lăuntric, cât și pe cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
care îl aflăm rezumat în lirica lui Pindar: "Muritorilor le sunt date zile nemuritoare", deoarece "există o vecie a vremii"; acest lucru are loc când poetul "însămânțează strălucire", când suflul său poetic viețuiește în "curăția picăturilor de rouă și se înalță către Eter". Ca atare, trebuie spus că este eronat a se considera orice poezie ca fiind prin definiție orfică. Poezia este orfică atunci când inițiază, purifică și transfigurează spiritual catharsis. Într-o lume disontologică și disaxiologică, precum cea actuală, binele, adevărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
infinit al intelectului "eroic", care nu se oprește niciodată, pentru că orice oprire însemnează limitare; însuși absolutul este oprire. Și Eminescu afirmă că "absolutul este frate cu moartea", așa încât poetul a fost nemulțumit de finalul din Luceafărul și intenționa "să-i înalțe cu mult sfârșitul à la Giordano Bruno". Deci în sensul întrevăzut de ochiul transcendental al filozofului-poet italian. Cu un ochi transcendental a sculptat autorul reginei Nefertiti acea expresie transfigurată, unică în arta tridimensională, care pare a spune: Nimeni nu poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
sufletească, iar aceasta crește până se eliberează în moartea inițiatică a inefabilului "Sufletu-mi nemângâiet/ Îndulcind cu dor de moarte". În poezia lui Baudelaire Elévation, are loc de asemenea o largă deschidere spațială dezvoltată de zborul avântat al unor ciocârlii, înălțându-se din spațiul miasmelor morbide telurice, în văzduhul eterat cu dublă natură exterior și lăuntric, care îi îngăduie celui ce poate efectua un asemenea zbor sufletesc să asculte vocea misterului: graiul florilor și al lucrurilor mute. Goethe, după ce în lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
îi îngăduie celui ce poate efectua un asemenea zbor sufletesc să asculte vocea misterului: graiul florilor și al lucrurilor mute. Goethe, după ce în lumea de jos, materială, s-a bucurat deplin de viața pământească alături de prieteni, natură, fete frumoase, se înalță dincolo pentru a se pierde extatic în iubirea eternă. Poemul eminescian exprimă dinamismul muzical al existențialului uman simțire și intelect îmbogățit cu dinamica ritmurilor universale. Astfel, are loc o trăire în continuă desfășurare cu inflexiuni ce se prelungesc în ecouri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
divină. Astfel, în poezia Atât de fragedă, prima hipostază este constituită de o lumină asemenea florilor de cireș emanată de o făptură plutitoare, o zână cvasi eterică. Urmează întunericul chemării carnale în care iubita decade, din care însă poetul o înalță răsărind sub forma unei icoane divine, întruchipare a Fecioarei Maria. În poezia La steaua, se pleacă de la o lumina unui astru, urmează întunericul străbătut de moartea ei, după care ea reînvie în neuitarea iubirii poetului. În Venere și Madonă, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
cu nostalgia unui alte formule de viață, așa cum apare expresiv în Melancolie. Poezia Strigoii, deși pune în temă moartea, biruitoare până la urmă, cosmicitatea viziunii, forța intelectivă a acestei viziuni: învingerea morții de către sublimitatea iubirii de dincolo, din postviață totul ne înalță emoțional, spiritual deasupra stihiei negative, Albia modelatoare a liricii lui Rabindranath Tagore a fost diada din viziunea Indiei pe de o parte panteismul, ideea că totul este în Unul, iar pe de altă parte, kama, iubirea care asigură monada universală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
acvile Fericirea unui poet și a unui nebun. Să fiu alungat Din toate adevărurile! Numai nebun, numai poet! Poetul este ardere pură, care răspunde nerăbdării flăcării, ca simbol al adevărului etern. Sufletul poetului însuși este această flacără. Nesățioasă, ea se înalță mereu mai sus spre noi depărtări, spre tot alte adevăruri poetice. În una din cele mai expresive și dramatice mărturisiri ale bucuriei de a fi poet, Cecil Day Lewis scrie în Nu mă ispitiți: Tempt me no more: for I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
orgoliul disprețuitor al lui Baudelaire adresându-se Parisului: "Tu m'a donné ta boue/ Et j'en ai fait de l'or" "Tu mi-ai dat noroiul tău,/ Iar eu am făcut din ele aur". Bucuria poetului era să se înalțe deasupra miasmelor morbide din valea teluricului pentru a înțelege "Le langage des fleurs et des choses muettes "graiul florilor și al lucrurilor mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
intens poetică, a avut Giordano Bruno. Acesta concepea libertatea metafizică un zbor ascensional neîncetat al "intelectului eroic", parte a Divinității, care suie mereu către absoluitatea sa. Așa cum am mai relevat, Eminescu intenționa să modifice Luceafărul și mai ales "să-i înalțe cu mult sfârșitul", în viziunea zborului neîncetat al intelectului "eroic" din lirica filozofică a lui Giordano Bruno. * Gânditorii presocraticii, precum și Platon, și-au creat viziunea metafizică în elan poetic exprimând însăși viața lor. În versuri presocraticii mai ales Empedocle și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]