1,381 matches
-
contrabasului îi speria. 341 Anghel albise și el, și în jurul gurii făcuse o spumă care îngheța, învîrtea înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
până unde se poate întinde și cât țin granițele lui. Uităm în fiecare clipă fatalitatea individuației și trăim ca și cum am fi tot ce vedem. Fără această înșelăciune, orice am face ne-ar descoperi marginea noastră. Dar conștiința individuației ne-ar înțepeni în lume, fiindcă ne-ar descoperi nemilos un loc de care greu ne-am putea mândri, așa încît sîntem pierduți fiindcă nu ne știm marginile - și-am fi poate și mai mult, dacă le-am ști. Omul își dibuiește soarta
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
ataci înlăuntrul unei poziții, înlăuntrul poziției tale, nu tragi în adversar, ci în tine însuți. O critică efectivă e o autotortură. Restul e joc. Zâmbete dureroase care sting soarele... Istoria s-ar isprăvi în clipa în care omul s-ar înțepeni într-un adevăr. Dar omul trăiește cu adevărat numai întru cât se plictisește de orice adevăr. Izvorul devenirii este posibilitatea de greșeală a lumii. O epocă se reazemă pe un adevăr și crede în el fiindcă nu-l cumpănește. Cum
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție, și astfel - un grăunte plutitor pe aria nemărginită a apelor - adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, îmblau cu pas regulat și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție albastră și astfel, un grăunte plutitor pe aria nemărginită ginită a apelor, el adormi adânc. A doua zi - soarele era sus când își deschise ochii - el văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră... Soarele domnea pe cer și împlea sânul mării de lumină. La malul continental el văzu răsărind, din stânci pădurene și încleștate prin rădăcini de arbori, o monastire veche, prin a cărei colonade de piatră sură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se sui și pluti în josul râului până ce, ajungând pe luciul mării, aruncă cârmă și lopeți în apă, se culcă în barcă și adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se înțepenise între niște stânci... Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin al cărei cerdac cu stâlpi îmblau cu pas regulat și încet călugărițe. O grădină unită
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se culcă în barcă sub cerul ce-și ridica înstelata sa măreție, și astfel - un grăunte plutitor pe aria nemărginită a apelor - adormi adânc. A doua zi soarele era sus când își deschise ochii... El văzu că barca lui se-nțepenise între niște stânci de piatră.,. Soarele stăpânea cerul și împlea sânul mării cu lumină. La malul continental el văzu răsărind din stânci pădurene o monăstire veche prin ale cărei colonade de piatră sură, în cerdac, [cu stâlpi ] îmblau cu pas
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
în perini, cântecul se stinse, buzele amuțiră și deveniră vinete, ochii se turburară și apoi se închiseră pentru totdeuna. Lumina asfinți! - Sofia! strigă Ioan, căzând pe spate de la fereastră în zăpadă. Sării jos. Îl învălii în mantă și, cum era înțepenit de leșin și ger, îl luai de-a umere. Era ușor ca o fată. Sării cu el gardul și traversai cu el câmpia cea ninsă, asemenea unui fur de morți. Aproape de oraș îl pusei jos la pământ, am început să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
câte - o doină adâncă și plină de foc. Astfel treceam înainte alături cu zidurile de piatră a muntelui, pe-o cărare îngustă ce ducea mereu în sus, năruită pe - alocurea, pe - alocurea baricadată de bolovani rostogoliți din creștetul munților și înțepeniți în albia cărărei. Săream peste năruituri și baricade și-am mers mereu, până ce luna apusese, focurile se stingeau, cântecele încetară, iar răsăritul se roșea slab de faptul zilei. Aerul răcoare al dimineței îmi pătrundea pieptul, simțeam cum îmi amorțește gâtul
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
A! Zi! tu, zavistnicule, ai tras clopotul ca să vie oamenii să mă bată! Ei, stai, mări, las-că ți-oi da eu. Poc! Și zi, eu îs dracu, ai? Ei las-că ți-oi da eu ție pe dracu. Poc! Bietul Buchilat înțepenește sub loviturile popei, s-ar fi făcut covrig, da n-avea de unde, pre era scurt, numai scădea * că un dop de plută. Popa l-ar fi rupt bucăți dac-ar fi avut ce rupe, dar așa... unde lovea i se
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
transformă în tot atîția lectori separați. Cinematograful adună laolaltă indivizi diferiți într-un spațiu în care are loc o contagiune directă a gîndurilor și sentimentelor. Intervine televiziunea, care îi risipește din nou, îi închide în casele lor, îi determină să înțepenească în fața micului ecran, iar contactul devine cît se poate de restrîns chiar în interiorul aceleiași familii. Prin urmare, o comunicare reală, din aproape în aproape, alternează cu o comunicare pur ideală, căreia îi corespunde un grup abstract. O mulțime de gradul
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
simți că fata nu mai opune vreo rezistență, își luă mâna din ceafa ei, o apucă de șolduri și, cu venele umflate și ochii holbați spre tavan, icni iarăși, slobozindu-se. Răma seră o clipă așa, nemișcați, ea cu plânsul înțepenit în gât, el cu mâinile înfipte în coapsele ei. Femeia își reluă plânsul, ca pe un suspin întretăiat. El se desprinse și, ridicându-se, o împinse într-o parte, parcă în silă. Abia atunci, urmărindu-i privirile mute, îl văzu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urmă, șchiopul, icnind șonticăit pentru fiecare zi a Facerii. — Trei pași, bordura ! strigă Coltuc. Nu mai trebui alt indiciu, căci mirosul grăsimii sfârâind pe grătar îi dădu orbului semn că ajunseseră. Costică deschise ușa cu cârja și intră cu spatele, înțepenind pentru ceilalți doi canaturile. Nu prea era lume la ora aia, cârciumarul se apro pie, îi privi cu oarecare dezgust, dar nu zise nimic. Nu părea surprins că-i vede, probabil că Ologu mai pierduse și alți dinți în ultima
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
hotărât, ca un om care are multă treabă. — Gata cu boceala, spuse. Cum Melania păru că nu-l aude, o scutură puternic de umeri : Hai, scoală-te, repetă el, avem treabă ! — Ce... ce treabă... ? bâigui fata, continuând să legene capul înțepenit în poală. — Uite, adăugă Golea. Cum ar fi cartea asta... Fugi repede și arunc-o la gunoi ! Melania lăsă cu blândețe capul fratelui ei, nu înainte de a-i așeza o pernă sub ceafă. Se ridică, nedezmeticită. S-o aruncăm... repetă
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
hurducase peste niște gropi și atunci blondul aruncat pe targă, cu brațele așezate în formă de cruce, gemu. Se auzi o înjurătură și Rada văzu bastonul ridicat, gata să lovească. Atunci se priviră, omul în uniformă și ea, cu strigătul înțepenit în gât. Nu a priceput niciodată ce putere dobândise dintr-odată privirea ei, dar bâta ridicată deasupra tărgii a coborât moale și polițistul a strigat, prin ferestruică, spre cabină : „Întoarce, nu mai mergem la morgă ! Ia-o spre Urgență, că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
cu pași împleticiți, scuturându-și poalele fustei. În spatele ei, cu pieptul înainte și nările fremătând, cu mersul satisfăcut și crăcănat, venea Calu. — Ce ai, femeie, de bălăngăni așa din cap ? întrebă Bunelu, singurul care privea scena cu detașare. — Mi-a înțepenit gâtul, bodogăni Marchiza. — Ziceam să nu-i cauzezi la inimă, îl admonestă Isaia, da’ văd că e mai rău de-atât... Calu se bosumflă brusc. Îl apucase tristețea de după. Ridică ochii spre muntele de gunoi, apoi trecu peste toți, așezați
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
urmă îndeaproape, arătându-i ba una, ba alta, dar răspopitul nu părea mulțumit. — Nu merge frigideru’, socoti. Întâi că e alb. P-ormă e și ruginit și ușa se bălăngăne. Te pomenești că iese mortu’ din el. Cutia de lemn înțepenită în coada cabinei lui Faraon arăta chiar ca un sicriu. Bunelu se închină iute și făcu semn țiganului. Acela se cocoță peste fiare și zgâlțâi cutia care slobozi un vaier de arcuri încâlcite. — Gambana, explică Faraon, trăgând cutia lungă cât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Cerurile zvâcniră, coborî o boare de vânt. În dreptul clopotniței, niște table ruginite se loviră una de alta, ca niște chepenguri săltate. — Mi-e frică... șopti Marchiza, dar ceilalți, cu fețele alungite de luminile făcliilor, n-o luară în seamă. Le înțepeniseră genunchii și se mutau de pe unul pe altul. Magdalena se întinsese pe pământ, cuibărindu-se ca în pân tecul mamei. Lucică îi mângâia șuvițele lipite cu sudoare de fruntea fier binte. Puțică se apropiară de cădelniță, trăgând cu nesaț din
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ochii închiși nici nu știi, soarele poate răsări de oriunde. Lucrurile se inversaseră pentru Jenică într-un mod neplăcut. Femeia, cu mâinile prinse de pliurile fustei, stătea cu fața ușor ridicată, ca și cum ar fi spus o poezie, în timp ce lui îi înțepenise deja gâtul. — Să ne grăbim atunci ! hotărî ea, cu un impuls neașteptat. — De ce ? întrebă Jenică și întrebarea își avea rostul ei. Femeia încetă, o clipă, să-și mototolească pliul fustei pentru a arăta la anunțul de deasupra. — Azi e ultima
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
aduc aminte de câte ceva, trebuie să- mi amintesc și de el, era și el pe-acolo... Lumea era mai mare decât credeam... Nici gând... Lumea toată era aia pe care o știi. A noastră era mai mică decât credeam... Semaforul înțepeni pe culoarea roșie. Bătrânul rămase pe loc, ceea ce îi dădu răgazul să privească iarăși în toate părțile. Se opriră și ei la un pas în urma lui, dar, ca să nu-i dea de bănuit, traversară strada. Apoi merseră încet, pe trotuarul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
fără munți și cu mocirla la poalele muntelui Și cu mocirla mea mă înțeleg cel mai bine Cel din urmă sprijin fără de podea Unde aerul de respirat putrezește Mocirla este prietenul meu profund Mocirla nu are nici un stăpân Când se înțepenește în fața blestematului de soare Mocirla moale și întunecată În mocirlă zac toate de toată lumea urâte și drăgălașe păcate ale schilozilor Și care la final vor fi liberi de viermi Mocirla este supa mea prezidențială de donație Mocirla este regele meu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
tine. Așa ceva e îngrozitor, știi tu.. oribil. Este o lume care se ține după tine și care îți povestește mereu o poveste...nici o tremurare depre ea, deci lumea, după ce ultimele ei... Nu știu: Finalul vioi, ca o suferință a foamei înțepenită în zahar, după o ruladă din vitrina unui cofetar rafinat. Spațiul dinre tine și acel Obiect este totuși un spațiu ridicul, pentru că acolo cineva ar putea să spună chiar ceva serios, ca să rămână totul cât mai exotic și plin de
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
înșală pe sine însuși și scuipă la picioarele oamenilor calzi, care nu vor decât binele general cu ochii deschiși. IMPRESARUL: Fratele meu Franz s-a frecat de voi în toate felurile pentru a primi o căldură omenească incandescentă. Dar oamenii înțepeniți în răceală au provocat o bariera după alta împotriva caldului meu frate. Atunci a căutat el natura, dar nu cea adevărată, pentru înțelegere. Și piscul Schwab i-a spus nu. Singurătatea trebuie să înjunghie toți oamenii sfinți. Singurătatea nu poate
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
parte între cei prezenți (fiecare cu monologul său) pe de altă parte cei de acolo fără dialog cu mulțimea, cu elevi, public... în total anonimat ! Oricâtă materie cenușie era înăuntru, a rămas necunoscută afară ! Viața care trece, pe lângă bieții cărturari, înțepeniți în ochelari ! Diversificarea limbajului duce la diluarea unor principii morale tradiționale; atracția Vestului distruge personalitatea neamului și limbii, tradiția și... teritoriul. Să luptăm numai pentru viața noastră trupească sau și pentru spirit ? Până la urmă, azi, lupta cu morile de vânt
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
gen ’89, s-au făcut apeluri la strângerea rândurilor, deși „dușmanul” era cvasiinexistent. (Boris Marian, scriitor și publicist afiliat puterii, a fost oprit să vorbească, iar înfocatul apărător al idealurilor comuniste, Constantin Munteanu, a înveselit - fără să vrea - copios audiența, înțepenită de frig într-o sală neîncălzită. Falanga „restauraționistă” - în mare criză de valori autentice și credibile - nu prea are pe cine scoate în față.) Dar invocarea pericolului extern a fost suficientă pentru a devia cursul dezbaterilor, pentru a anihila dialogul
Intelectualul ca diversiune. Fragmente tragicomice de inadecvare la realitate by Vasile Gârneț () [Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]